ICCJ. Decizia nr. 7842/2008. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7842

Dosar nr. 127/63/200.

Şedinţa publică din 9 decembrie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Primăria municipiului Craiova, prin primar a emis dispoziţia nr. 63710 din 12 decembrie 2006 a fost respinsă cererea formulată de petentele D.M. şi D.C.E., privind restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 879 mp, situat în Craiova, cu motivarea că este ocupat de un bloc şi utilităţi publice şi a fost propusă acordarea de despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru teren şi construcţia demolată.

Contestaţia formulată împotriva acestei dispoziţii de contestatoarele D.M. şi C.M.D. a fost respinsă, prin sentinţa nr. 441 din 16 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia civilă.

Apelul declarat de contestatoare împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, prin Decizia nr. 841 din 31 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.

Confirmând soluţia instanţei de fond, curtea de apel a reţinut că imobilul a fost trecut abuziv în proprietatea statului, fiind naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950 şi că terenul în suprafaţă de 879 mp nu poate fi restituit în natură, deoarece este afectat în totalitate de utilităţi publice.

Împotriva susmenţionatei decizii au declarat recurs contestatoarele, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că era necesară efectuarea unei expertize tehnice pentru stabilirea contravalorii construcţiilor vechi, că în spatele blocului 17 D există teren liber care putea fi restituit în natură şi că, eventual, exista şi posibilitatea acordării unui alt teren, în compensare.

Recursul este nefondat.

La instanţa de fond a fost efectuată o expertiză tehnică, de către expertul C.A., prin care s-a concluzionat că terenul în suprafaţă de 879 mp, ce formează obiectul litigiului este afectat integral de utilităţi publice, fiind ocupat de blocul 17 D, zona de protecţie a blocului, utilităţi aferente, trotuar şi carosabil, situaţie în care, în mod corect au stabilit instanţele că nu există posibilitatea restituirii lui în natură.

Decizia curţii de apel, prin care a fost confirmată soluţia primei instanţe este în concordanţă cu prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform cărora pentru terenurile ocupate de construcţii noi, autorizate, precum şi de alte amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Eventuala oferire a unui alt teren în compensare poate fi dispusă de unitatea deţinătoare numai în măsura în care ar avea la dispoziţie un atare teren.

Întrucât obiectul contestaţiei l-a constituit numai terenul, iar nu şi construcţia demolată nu putea fi dispusă efectuarea unei expertize tehnice având ca obiectiv stabilirea valorii construcţiei.

În consecinţă, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele C.M.D. şi D.M. împotriva deciziei nr. 841 din 31 octombrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7842/2008. Civil