ICCJ. Decizia nr. 7847/2008. Civil -
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ -
Decizia nr. 7847
Dosar nr. 6080/2/200.
Şedinţa publică din 9 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin notificarea formulată la 5 noiembrie 2001, R.A. a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti, în calitate de moştenitor al autorului R.I.Ş., acordarea, în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru imobilul (teren şi construcţie) situat în Bucureşti, preluat abuziv de stat, în baza Decretului nr. 92/1950.
Întrucât entitatea investită cu soluţionarea notificării nu s-a conformat dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea ulterioară republicării, reclamantul s-a adresat instanţei solicitând, prin acţiunea formulată la 17 februarie 2006, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primar General, obligarea pârâtei de a răspunde notificării prin emiterea unei dispoziţii motivate care să stabilească dreptul său la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent constând în despăgubiri ce urmează a fi achitate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 420 din 17 martie 2006, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să emită o dispoziţie motivată, ca răspuns la solicitarea formulată de reclamant, conform Legii nr. 10/2001, prin notificarea înregistrată la BEJ Asociaţia B.R.B., sub nr. 46293 din 1 noiembrie 2001.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că demersul judiciar este întemeiat, în condiţiile în care deşi fusese notificată de reclamant la data de 5 iunie 2001, pârâta a refuzat în mod nejustificat să răspundă solicitării reclamantului deşi, conform legii, avea obligaţia să se pronunţe asupra cererii de acordare a măsurilor reparatorii, prin emiterea unei dispoziţii motivate.
Apelul pârâtei a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, prin Decizia nr. 377 din 21 septembrie 2006, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre soluţionare Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, reţinând că acesteia îi revine competenţa soluţionării în primă instanţă a litigiului al cărui obiect îl constituie o obligaţie de a face.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 2201 din 8 martie 2007, a admis recursul declarat de R.A. împotriva deciziei nr. 377/2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe, în vederea rejudecării apelului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa supremă a reţinut că, în speţă, este pusă în discuţie situaţia în care lipseşte răspunsul persoanei juridice notificate, generată de conduita culpabilă a entităţii investite, care, fie din rea voinţă, fie din neglijenţă, a refuzat să răspundă notificării.
Or, se arată, deşi legiuitorul nu a reglementat în mod expres situaţia în care persoana juridică deţinătoare refuză să răspundă solicitării adresată pe calea notificării, totuşi cei îndreptăţiţi pot sesiza instanţa judecătorească competentă, pentru ca entitatea investită să fie obligată a emite conform legii o decizie sau dispoziţie motivată.
Ca atare, cum obiectul litigiului nu poate fi circumscris decât dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, competenţa de primă instanţă aparţine tribunalului, iar soluţionarea apelului revine curţii de apel.
În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 732 din 8 noiembrie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât reţinând în esenţă că, a considera că depăşirea termenului de 60 de zile pentru a răspunde notificării ar putea fi sancţionată cel mult cu obligarea la despăgubiri sau că acţiunea prin care se solicită obligarea entităţii investite de a emite o decizie sau dispoziţie motivată este prematură sau inadmisibilă ar reprezenta dovada unui formalism nejustificat care ar conduce la nesocotirea caracterului reparatoriu al legii.
În cauză, au declarat recurs în termen legal, Municipiul Bucureşti, prin Primar General care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine în esenţă că termenul de 60 de zile în care potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, în înţelesul dat de Normele metodologice de aplicare a acesteia, entitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, are două date de referinţă şi curge fie de la data expedierii notificării, fie de la momentul depunerii actelor doveditoare.
Or, în speţă, se mai arată, în situaţia în care alăturat notificării, reclamantul nu a depus toate actele solicitate nu se poate reţine nici o culpă în sarcina pârâtei, pentru nesoluţionarea cererii în termenul de 60 de zile, prevăzut de lege.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 25 şi art. 26 ale Legii nr. 10/2001 rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptăţite i se restituie în natură imobilul or i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, entitatea investită este obligată ca asupra solicitării adresată pe calea notificării, să se pronunţe printr-o decizie sau dispoziţie motivată.
Din actele cauzei rezultă că, până la data formulării acţiunii, între persoana îndreptăţită şi pârâtă, nu a existat o corespondenţă care să probeze, aşa cum susţine aceasta din urmă, refuzul reclamantului de a-şi completa dosarul administrativ cu documentele ce justifică temeinicia pretenţiilor formulate.
În consecinţă, în mod corect au reţinut instanţele că, chiar acceptându-se teza că termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 25 alin. (1) din lege, ar fi unul de recomandare, caracterul rezonabil al acestuia a fost cu mult depăşit iar acţiunea vizând obligarea pârâtei de a răspunde notificării, este pe deplin justificată, în condiţiile în care a fost formulată la peste 4 ani de la data când reclamantul a întreprins demersul prevăzut de art. 22 alin. (1) din acelaşi act normativ, interval în care nu a primit nici un răspuns.
Or, aşa cum în mod constant au statuat instanţele, lipsa răspunsului într-un interval mare de timp de la data iniţierii procedurii administrative, poate fi interpretată ca un refuz al soluţionării notificării, situaţie ce aduce în discuţie, culpa entităţii investite.
Aşa fiind, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Primăria municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 732 din 8 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă recurenta la plata sumei de 10.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantul R.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7842/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7779/2008. Civil → |
|---|
