ICCJ. Decizia nr. 7779/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7779
Dosar nr. 34330/3/200.
Şedinţa publică din 8 decembrie 2008
Deliberând asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 440 din 23 martie 2007 a admis cererea formulată de contestatorii E.I., A.D. şi P.A., în contradictoriu cu intimata A.P.S. RA Bucureşti, şi pe cale de consecinţă: a anulat Decizia nr. 351/2005 şi l-a obligat pe pârât la luarea unei decizii noi pentru restituirea în natură sau echivalent a imobilului apartament 1 şi garaj şi cotă teren aferent din Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin dispoziţia nr. 351 din 22 septembrie 2005 a fost respinsă cererea formulată de contestatori cu privire la restituirea în natură a apartamentului nr. 1, garaj şi a cotei din terenul aferent imobilului situat în Bucureşti, pe considerentul că petenţii nu au depus acte de proprietate cu privire la imobilul în litigiu. În realitate însă, contestatorii au făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la terenul în litigiu, în condiţiile art. 23.1 lit. d) din normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001. Decizia nr. 1548/1959 prin care imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului, face dovada dreptului de proprietate al autorului contestatorilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, prin Decizia civilă nr. 273 din 8 noiembrie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de contestatorii E.I., A.D. şi P.A., împotriva sentinţei civile nr. 440 din 22 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu cu apelanta-intimată RA A.P.P.S.; a admis apelul declarat de RA A.P.P.S. împotriva aceleiaşi sentinţe, în contradictoriu cu apelanţii-contestatori E.I., A.D. şi P.A. şi pe cale de consecinţă: a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, petenţii-contestatori nu au făcut dovada titlului de proprietate cu privire la imobilul în litigiu, pe numele persoanelor din patrimoniul cărora imobilul a fost preluat de stat în condiţiile Decretului nr. 92/1950. De asemenea, contestatorii cu actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei nu au făcut dovadă că sunt moştenitorii autorului O. unul dintre proprietarii imobilului în litigiu, sau ai autorului S.A. celălalt proprietar al imobilului litigios.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată, au declarat recurs contestatorii E.I., A.D. şi P.A. criticând-o ca fiind nelegală, invocând art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ., deoarece:
- instanţa de apel a făcut o aplicare greşită cu privire la dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001 şi a art. 23.1 lit. b) din Hotărârea nr. 250/207 de aprobare a Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001;
- Art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că cei care nu au acceptat moştenirea la care aveau dreptul în termenul prevăzut în dreptul comun sunt repuşi în termen pentru a o face şi sunt consideraţi moştenitori acceptanţi dacă formulează, în termen, o notificare cu privire la imobilul ce a aparţinut autorilor lor;
- Legătura de rudenie care conferă calitatea de moştenitori poate fi probată, potrivit art. 23 lit. b) din Hotărârea nr. 250 din 7 martie 2007 cu certificat de moştenitor, dar şi cu acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiaţia cu titularul iniţial al dreptului de proprietate;
- Instanţa de apel în mod greşit a reţinut că se impunea ca noi contestatorii să prezentăm un certificat de moştenitor pentru a accede la succesiunea lui S.A., fratele mamei noastre, născută S.E.
Recursul nu este fondat.
Contestatorii L.P. şi A.P. în condiţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 au solicitat prin mandatarul lor avocat L.P., restituirea în natură a imobilului ce a aparţinut unchiului lor S.A., constând în teren în suprafaţă de 320 mp şi vila (parter şi etaj) situat în Bucureşti, Notificarea nr. 1331 din 12 iulie 2001, f. 11 dosar de fond nr. 34330/2005 al Tribunalului Bucureşti, ataşat la dosarul cauzei.
Prin Decizia nr. 351 din 22 septembrie 2005, f. 5 dosar de fond, emisă de A.P.A.P.S. R.A., s-a respins notificarea contestatorilor ce priveşte restituirea în natură a apartamentului nr. 1 cu garajul şi cota de teren aferent imobilului şi ţinut în Bucureşti, ca nedovedită.
Cei care au formulat recursul sunt contestatorii P.A., E.I., A.D., ultimii doi fiind descendenţii contestatorului P.L. decedat în cursul judecăţii în primă instanţă, la data de 20 august 2006.
În mod judicios instanţa de apel a reţinut că recurenţii-contestatori nu au făcut dovada calităţii de proprietar al autorului lor S.A. cu privire la imobilul în litigiu şi nici a calităţii lor de succesori ai acestuia.
Astfel, din adresa nr. T.M./15.277 din 8 august 2001, emisă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, f. 49 dosar fond, rezultă că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Deciziei nr. 1548 din 9 noiembrie 1959, Decretul nr. 92/1950, de la numiţii S.A. şi O., fiind proprietatea acestora.
Ceea ce ar fi trebuit să dovedească, însă, contestatorii era legătura lor cu proprietarii imobilului în litigiu în sensul că sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001. Actele de stare civilă prezentate şi care se află la dosarul cauzei, nu sunt concludente cu privire la acest aspect.
Nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 invocate de contestatori, deoarece norma are drept premiză de aplicare calitatea de moştenitor a mai multor persoane în raport cu acelaşi autor, caz în care ar fi trebuit dovedită legătura de o asemenea natură între titularii notificării şi proprietar, sau fiecare dintre proprietari, dacă aceştia au stăpânit în indiviziune. Deci în legătură cu proprietarul O., premiza nu este întrunită în speţă după cum s-a arătat.
Actele de stare civilă existente la dosarul cauzei nu sunt concludente nici în privinţa calităţii de moştenitor a contestatorilor de pe urma celuilalt proprietar, S.A.
Corect a reţinut instanţa de fond că mama contestatorilor, Ş.L.E. a fost sora lui S.A. şi că eronat s-a reţinut (iniţial) că adresa emisă de Serviciul pentru Evidenţă Informatizată a persoanelor, f. 18 dosar fond) face referire la această persoană fiind vorba de o coincidenţă de nume.
Nu există nici un dubiu că mama contestatorilor, Ş.L.E. a fost sora lui S.A.. Actele de stare civilă relevă o atare legătură de rudenie, cu consecinţa că este dovedită vocaţia abstractă la moştenirea acestuia, dat fiind încadrarea autoarei contestatorilor în categoria colateralilor privilegiaţi, aceasta a decedat în anul 1974, în timp ce fratele său a decedat în 1962.
Această vocaţie nu este suficientă pentru a asigura descendenţilor săi, contestatorii din cauză, calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru imobilul ce a aparţinut şi lui S.A.
Ar fi trebuit depuse dovezi privind vocaţia concretă la moştenirea acestuia, în sensul că, contestatorii sunt moştenitori, acceptanţi sau neacceptanţi. În ambele cazuri, calitatea succesorală se dovedeşte prin înfăţişarea certificatului de moştenitor.
În absenţa unui astfel de certificat de moştenitor, deşi se poate prezuma vocaţia abstractă, dat fiind legătura de rudenie, nu se poate prezuma însăşi vocaţia concurentă la moştenire, în sensul că, în lipsa altor succesori, colateralul privilegiat ar fi singurul îndreptăţit a culege moştenirea.
Prin urmare, depunerea în termen a cererii de restituire nu are semnificaţia recunoaşterii necondiţionate a calităţii de moştenitor pentru orice rudă a defunctului, încadrabilă în oricare din clasele succesorale consacrate, ci are doar efectul pe care legiuitorul a înţeles să-l acorde prin art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acela de repunere în termenul de acceptare pentru persoanele care, având vocaţie concurentă, dovedită ca atare, nu au acceptat succesiunea în termenul de 6 luni de la deschiderea acesteia.
În ce priveşte susţinerea contestatorilor recurenţi în sensul că legătura de rudenie care conferă calitatea de moştenitor, se poate proba cu acte de stare civilă, care atestă rudenia sau filiaţia cu titularul iniţial al drepturilor de proprietate, „nu poate fi reţinută deoarece HG nr. 250/2007 stipulează în art. 23.1 lit. b) că prin acte doveditoare se înţelege: „actele juridice care atestă calitatea de moştenitor (certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiaţia cu titularul iniţial al dreptului de proprietate, testament însoţit de certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor".
Legătura de rudenie invocată de recurenţi reprezintă doar vocaţia alăturată la moştenire, ei nefăcând dovada transformării acesteia în vocaţie concretă. O atare vocaţie poate fi probată numai în condiţiile arătate mai sus.
Pentru toate cele constatate Înalta Curte va reţine că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorii E.I., A.D. şi P.A. împotriva deciziei nr. 273 A din 8 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7847/2008. Civil - | ICCJ. Decizia nr. 7734/2008. Civil → |
|---|
