ICCJ. Decizia nr. 7838/2008. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7838
Dosar nr. 1478/59/200.
Şedinţa publică din 9 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 195 din 24 martie 2005 pronunţată de Judecătoria Deta a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul K.I., a fost obligată pârâta SCA S.G. SA la plata unei amenzi civile în sumă de 300.000 lei/zi de întârziere, cu începere de la data introducerii acţiunii, 16 decembrie 2004 şi până la executarea obligaţiei stabilită prin Decizia civilă nr. 1277 din 7 iunie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, a fost respins capătul de cerere privind acordarea de daune cominatorii a fost disjunsă cererea privitoare la restituirea imobilului şi acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 şi a fost declinată competenţa soluţionării acestui capăt de cerere, în favoarea Tribunalului Timiş.
Fiind astfel investit, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a pronunţat sentinţa nr. 1/PI din 9 ianuarie 2006, prin care a fost respinsă acţiunea, ca fiind prematur introdusă, deoarece notificarea reclamantului nu a fost soluţionată prin dispoziţia motivată.
Apelul declarat de reclamant a fost admis, prin Decizia nr. 470 din 1 noiembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a fost desfiinţată sentinţa tribunalului şi a fost trimisă cauza, spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Împotriva susmenţionatei decizii a declarat recurs pârâta A.V.A.S., solicitând casarea deciziei curţii de apel, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Recurenta a susţinut prin recursul declarat că nu a fost citată pentru data de 25 octombrie 2007 cu o copie a motivelor de apel şi înscrisurilor depuse la dosar, iar pe parcursul judecării cauzei nu a fost citată şi nu şi-a putut formula apărări.
Recursul este nefondat.
Instanţa de apel a dispus citarea pârâtei A.V.A.S. la termenul din 27 septembrie 2007, iar la fila 142 se află dovada îndeplinirii procedurii de citare a acesteia, pentru termenul din 25 octombrie 2007, dată la care s-au pus concluzii cu privire la apel şi s-a rămas în pronunţare.
Faptul că recurenta-pârâtă nu s-a prezentat la acest termen pentru a-şi face apărările nu îi este imputabil instanţei.
De altfel, prin Decizia atacată cu recurs, această pârâtă nu a fost prejudiciată, deoarece are posibilitatea de a-şi face apărările necesare la instanţa de trimitere, şi anume, la Tribunalul Timiş.
În consecinţă, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 470 din 1 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 7890/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7842/2008. Civil → |
---|