ICCJ. Decizia nr. 8253/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8253
Dosar nr. 4540/1/2008
Şedinţa publică din 17 decembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă, constată:
Prin cererea dedusă judecăţii la data de 8 mai 2002, astfel cum a fost calificată, reclamanţii P.M. şi C.D. au chemat în judecată pe pârâţii A.P.A.P.S. Bucureşti, SC P. SA Buzău şi S.I.F. Oltenia, solicitând să se constate că imobilul - moară cu teren aferent şi anexe - situat în loc. Giurgiu, preluat de stat din patrimoniul tatălui lor, P.M., prin naţionalizare în baza Legii nr. 119/1948, invocând dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Totodată, reclamanţii au cerut şi anularea actelor de înstrăinare în conformitate cu dispoziţiile art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
În motivarea cererii reclamanţii au susţinut că au notificat Fondului Proprietăţii de Stat (FPS), sub nr. 10145 din 12 iulie 1996, solicitarea lor de a le fi restituit imobilul şi, ulterior, în procedura Legii nr. 10/2001, aceiaşi solicitare atât Societăţii de Investiţii Financiare (SIF) Oltenia cât şi SC P. SA, fără însă ca aceasta să le fie soluţionată favorabil, dimpotrivă, imobilul fiind înstrăinat de stat în cadrul procedurilor de privatizare către SC P. SA Giurgiu.
Într-un prim ciclu procesual, acţiunea dedusă judecăţii a fost respinsă ca nefondată (sentinţa civilă nr. 26 din 24 martie 2003 a Tribunalului Giurgiu), precum şi apelul declarat de reclamanţi (Decizia civilă nr. 504 din 3 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă), reţinându-se, în esenţă, că imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu valabil întrucât se încadra în categoria imobilelor prevăzute de art. 1 pct. 50 din Legea nr. 119/1949 şi, dat fiind că în prezent se află în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, nu poate fi restituit în natură în reclamanţilor, astfel cum aceştia şi-au precizat cererea, ei fiind îndreptăţiţi să primească doar măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin Decizia civilă nr. 3542 din 5 aprilie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanţi şi a casat Decizia instanţei de apel trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea deciziei s-a statuat că imobilul în litigiu a fost naţionalizat în baza Legii nr. 119/1948, preluare care este una abuzivă în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Instanţa de recurs a reţinut că astfel de imobile, ca regulă, se restituie în natură foştilor proprietari chiar şi atunci când sunt deţinute de persoane juridice, excepţia de la acest principiu fiind reglementată prin dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, anume când se constată că statul are asupra lor un titlu valabil şi sunt evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizată cu respectarea dispoziţiilor legale.
Cum dispoziţia legală mai sus arătată a fost modificată prin dispoziţiile Legii nr. 247/2005, instanţa de recurs a apreciat că se impune casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei, instanţa de trimitere urmând să stabilească dacă în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 29 (fost art. 27) sau cele ale art. 21 din Legea nr. 10/2001, sens în care vor clarifica statutul SC P. SA Giurgiu, anume vor verifica dacă este o societate privatizată integral, dacă odată cu cesiunea de acţiuni s-au transmis şi active către intimata SC P. SA şi în ce măsură această modalitate de dobândire a proprietăţii activelor, printre care este posibil să figureze şi imobilul în litigiu, este legală.
Prin Decizia civilă nr. 123/A din 21 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de reclamanţi şi a schimbat, în parte, sentinţa tribunalului în sensul că a admis, în parte, acţiunea şi a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii constând în despăgubiri în condiţiile legii speciale, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilului compus din teren în suprafaţă de 3669 mp şi moară cu construcţii anexă, situat în oraşul Giurgiu.
Prin aceeaşi decizie a fost menţinută dispoziţia sentinţei prin care s-a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii actelor de înstrăinare şi pârâta A.V.A.S. a fost obligată să plătească reclamanţilor suma de 30.000 RON, cheltuieli de judecată.
În motivarea deciziei instanţa a constatat că imobilul în litigiu se află în prezent în patrimoniul SC V.P.R. SA. Bucureşti, urmare a divizării SC V.P. SA Rm. Vâlcea (care şi-a schimbat denumirea în SC Ş.P. SA), motiv pentru care a dispus introducerea în proces a acestei societăţi în calitate de pârâtă (încheierea din 10 decembrie 2007).
Pe fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut că, în raport de dispoziţiile deciziei de casare, motivele de apel formulate de reclamanţi privind preluarea abuzivă a imobilului prin naţionalizare şi lipsa unui titlu valabil al statului cu privire la acesta sunt întemeiate.
Referitor la statutul juridic al SC P. SA Giurgiu, instanţa a reţinut că era integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, Fondul Proprietăţii de Stat cesionând încă din anul 1998 acţiunile pe care le deţinea la această societate, caz în care, raportului juridic dedus judecăţii îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în astfel de cazuri persoanele îndreptăţite pot primi doar măsuri reparatorii prin echivalent, măsuri care se propun de către instituţia publică care a efectuat privatizarea, în speţă de pârâta A.V.A.S.
Referitor la identificarea imobilului în litigiu, instanţa a reţinut că pârâţii nu au formulat vreo contestaţie, sub aspectul individualizării acestuia fiind depus extrasul de carte funciară (fila 20 dosar 3938/2002 al Tribunalului Giurgiu).
Instanţa a reţinut că, faţă de refuzul pârâţilor de a soluţiona notificarea formulată de reclamanţi în procedura Legii nr. 10/2001, este abilitată să procedeze la judecarea pe fond a pretenţiilor deduse judecăţii, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a ICCJ, dată în interpretarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Pentru acelaşi motiv, instanţa a constatat că nu poate primi apărarea pârâtei A.V.A.S. în sensul că, atâta timp cât reclamanţii au cerut doar restituirea în natură a imobilului, nu este abilitată să stabilească dreptul acestora la măsuri reparatorii prin echivalent.
Instanţa a reţinut şi că nu se impune constatarea nulităţii actelor de cesiune de acţiuni nr. 101/1/1997 şi nr. 11/C din 9 ianuarie 1998 încheiate de F.P.S. şi S.I.F. Oltenia în baza Legilor nr. 58/1991, nr. 55/1995 şi nr. 133/1996, referitor la care nu s-au identificat cauze de nulitate, cu menţiunea că imobilul a trecut din patrimoniul SC P. SA Giurgiu în patrimoniul SC V.P.R. SA. Bucureşti în baza unor acte juridice de reorganizare şi nu de înstrăinare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi pârâta A.V.A.S. Bucureşti, invocând incidenţa art.304 pct.8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamanţii susţin că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că sunt îndreptăţiţi doar la măsuri reparatorii prin echivalent deşi a reţinut că imobilul a fost preluat de stat fără un titlu valabil, situaţie în care sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură, soluţie care se impunea în raport de dispoziţiile Legilor nr. 10/2001 (art. 1, art. 7, art. 9 şi art. 21) şi nr. 247/2005 dar şi de cele ale art. 480 C. civ., art. 17 alin. (1) şi (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul Adiţional la C.E.D.O. şi art. 41 din Constituţia României.
Reclamanţii reiterează împrejurările de fapt în care imobilul a fost preluat de stat şi a intrat în patrimoniul societăţii comerciale pârâte, precum şi demersurile pe care le-au efectuat începând cu anul 1993 în scopul restituirii, în raport cu care susţin că pârâtele au fost de rea credinţă la întocmirea actelor de privatizare a căror nulitate absolută au cerut a se constata şi de care se impune concluzia că societatea comercială pârâtă nu putea dobândi în mod valabil un drept de proprietate asupra bunului în litigiu.
În motivarea recursului pârâta A.V.A.S. Bucureşti susţine că instanţa de apel a interpretat în mod greşit dispoziţiile date de instanţa de recurs prin Decizia de casare, limitându-se a stabili doar dacă societatea deţinătoare a imobilului era sau nu privatizată la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, deşi interpretarea acestor dispoziţii trebuia să se realizeze în raport principiul general de reparaţie, restituirea în natură, şi numai în măsura în care acest fapt nu era posibil se impunea analiza incidenţei art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Cât timp instanţa de trimitere nu a administrat probe din care să rezulte dacă imobilul „este afectat de anumite lucrări care să facă imposibilă restituirea în natură", recurenta susţine că nu se poate stabili care dintre dispoziţiile legale menţionate erau incidente, caz în care se impune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin întâmpinare, pârâta SC V.P.R. SA. Bucureşti a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanţi susţinând că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza unui titlu valabil situaţie în care, în raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001, reclamanţii pot obţine doar măsuri reparatorii prin echivalent, nu şi restituirea în natură, cu menţiunea că autoarea sa, SC P. S.A, era o societate integral privatizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 21 din lege.
Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
În drept, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în redactare iniţială) pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate.
Dispoziţia legală menţionată nu era incidenţă în cazul în care imobilele erau preluate de stat fără titlu valabil ori dacă societăţile deţinătoare ale bunului nu au fost privatizate în conformitate cu dispoziţiile legale, situaţie în care se putea dispune restituirea în natură.
Dispoziţia art. 27 alin. (1) (devenit, după republicare, art. 29) a fost modificată prin art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2001, legiuitorul suprimând distincţia referitoare la preluarea imobilelor, cu sau fără titlu valabil, statuând că pentru toate imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul doar la despăgubiri în condiţiile legii speciale, anume ale Legii nr. 247/2005.
Dispoziţia art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr.830/8 iulie 2008 a Curţii Constituţionale ( M. Of. nr. 559 din 24 iulie 2008).
În consecinţă, cererile referitoare la imobilele preluate de stat în mod abuziv şi care se află în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate, sunt supuse în continuare dispoziţiilor art. 29 (fost art. 27) în redactarea avută anterior modificării prin dispoziţia art. I pct. 60.
Ca atare, investite cu soluţionarea unei cereri în retrocedarea unor astfel de imobile, instanţele au a verifica şi stabili valabilitatea ori nevalabilitatea titlului statului, întrucât funcţie de acest fapt urmează a se stabili felul măsurilor reparatorii, restituirea în natură ori despăgubiri, care pot fi acordate persoanei îndreptăţite.
În cazul imobilelor naţionalizate conform Legii nr. 119/1948, caz incident în speţa supusă analizei, verificarea valabilităţii titlului statului se analizează în cerinţa îndeplinirii la momentul naţionalizării a condiţiilor impuse prin legea de naţionalizare, ştiut fiind că prin acest act se defineau categoriile de bunuri ori persoanele care cădeau sub incidenţa sa, precum şi condiţiile în care se putea face deposedarea.
Referitor la valabilitatea titlului statului este de observat că, în primul ciclu procesual, instanţele de fond au reţinut că în raport de caracteristicile tehnice pe care le avea (capacitate de măcinat de 2 vagoane grâu şi 1,5 vagoane porumb/oră) moara în litigiu se încadra în categoria celor prevăzute de art. I pct. 50 din Legea nr. 119/1948, apreciind că naţionalizarea s-a realizat cu respectarea cerinţelor legale şi că se constituie într-un titlu valabil al statului.
Pe lângă caracteristicile tehnice ale instalaţiei de morărit, măsura naţionalizării presupunea, potrivit art. 11 din Legea nr. 119/1948, ca statul să plătească foştilor proprietari ori acţionari ai întreprinderilor naţionalizate despăgubiri, despăgubiri care nu s-a probat că s-ar fi plătit proprietarilor deposedaţi de stat în baza actului normativ menţionat.
Acesta a fost şi motivul pentru care, prin dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, au fost declarate a fi preluate abuziv de stat imobilele naţionalizate în baza Legii nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi.
În speţa supusă judecăţii, reclamanţii au susţinut că naţionalizarea morii în litigiu s-a făcut în mod abuziv şi pentru considerente de natură politică, arătând că prin Decizia M.A.I. nr. 239/1952, familiei lor i-a fost stabilit domiciliu obligatoriu în comuna Rădăşeni, judeţul Suceava până la data de 1 martie 1954.
Totodată, în cauză nu s-a probat că naţionalizarea morii s-a realizat cu plata vreunei despăgubiri, condiţie impusă chiar prin actul normativ de naţionalizare, caz în care nu poate constitui un titlu valabil pentru stat şi nu poate fi opus fostului proprietar ori moştenitorilor săi.
Imobilul în litigiu, preluat de stat în condiţiile arătate, s-a aflat în patrimoniul Întreprinderii de Morărit şi Panificaţie Giurgiu, reorganizată după anul 1990 ca societate comercială, SC P. SA Giurgiu, având ca acţionar Statul Român, prin Fondul Proprietăţii de Stat, societate supusă, ulterior, procesului de privatizare.
Anterior privatizării, la data de 12 iulie 1996, reclamantul P.M.M., constatând că imobilul este evidenţiat pe o listă a întreprinderilor de stat propuse spre privatizare, a notificat F.P.S.-ului faptul că înţelege să revendice acest bun, solicitând indisponibilizarea sa până la clarificarea situaţiei juridice.
Cu adresa nr. 1031744 din 12 martie 1997, F.P.S. i-a adus la cunoştinţă că întreprinderea de Morărit şi Panificaţie a fost reorganizată ca societate comercială, SC P. SA Giurgiu, că aceasta a fost cuprinsă în programul de privatizare în masă şi că, având în vedere litigiul ivit cu privire la proprietatea imobilului în litigiu, pachetul de acţiuni de 40 % al statului la această societate va fi pus în vânzare numai după clarificarea litigiului.
Ulterior, cu adresa nr. 229/799 din 2 aprilie 1998 F.P.S., filiala Giurgiu îl înştiinţează pe reclamant că a cesionat pachetul de acţiuni pe care statul îl deţinea la SC P. (contract de cesiune 11/C/1/1997), în procesul de regularizare a cotelor de capital, Societăţii de Investiţii „Oltenia".
Societatea de investiţii menţionată, la rândul ei, a fost notificată de reclamant cu privire la solicitare sa referitoare la imobil, aceasta rezumându-se să îl îndrume să se adreseze instanţei judecătoreşti.
În cadrul procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001, reclamantul a notificat, de asemenea, solicitarea sa de retrocedare către Primăria Municipiului Giurgiu, care a transmis-o către SC P. SA care, la rândul său a remis-o A.P.A.P.S. Bucureşti precum şi societăţii de investiţii Oltenia - devenită acţionar al SC P. SA (filele 14-17 dos 3165/2002 al Tribunalului Bucureşti), această din urmă societate înştiinţându-l că a vândut pe piaţa de capital Rasdaq, pachetul de acţiuni pe care îl deţinea la SC P. SA Giurgiu.
Faţă de cele mai sus arătate, rezultă că Statul Român, prin reprezentanţii săi în cadrul societăţii comerciale care deţinea imobilul, a fost încunoştinţat anterior privatizării de solicitarea de retrocedare formulată de către reclamanţi cu privire la imobilul în litigiu, caz în care, acesta nu poate justifica refuzul de restituire în natură sub pretext că nu s-ar mai afla în patrimoniul său.
La rândul său, societatea comercială privatizată de stat, SC P. SA Giurgiu, sau succesorii săi, nu poate refuza restituirea imobilului sub motiv că ar fi dobândit un drept de proprietate asupra acestuia, cât timp acţionarul Statul Român care l-a adus ca aport în natură la capitalul său social (a cărui expresie o constituie valoarea acţiunilor) nu era titularul unui atare drept, de proprietate.
Raporturile juridice dintre stat şi societăţile comerciale privatizate referitoare la imobilele cuprinse în patrimoniul acestora şi care, ulterior privatizării, sunt restituite foştilor proprietari sunt supuse dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 137 din 28 martie 2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării.
Potrivit dispoziţiei legale menţionate, instituţia publică implicată în privatizare (fostul FPS, actualul AVAS) asigură cumpărătorilor, cu care a încheiat contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni, repararea prejudiciilor cauzate prin executarea unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care obligă la restituirea în natură către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat [alin. (1)], valoarea prejudiciului ce urmează să fie reparat stabilindu-se de comun acord cu cumpărătorul, iar în caz de divergenţă, prin justiţie (alin. 2).
Acesta este şi motivul pentru care actele de privatizare ale unor astfel de societăţi, cât timp nu îmbracă forma unor contracte de înstrăinare a unor imobile determinate, nu cad în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001 şi sancţionate cu nulitatea.
Pentru considerentele arătate, care se substituie celor reţinute de instanţele de fond, în mod just s-a reţinut că nu poate fi primită cererea de constatare a nulitatea contractelor de vânzare cumpărare de acţiuni formulată de reclamanţi.
În concluzie, constatând că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, prin naţionalizare şi fără plata de despăgubiri, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de reclamanţi şi a modifica Decizia recurată, în sensul că, potrivit dispoziţiilor art. 1 şi art. 9 din lege, va constata că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a imobilului naţionalizat şi nu la măsuri reparatorii prin echivalent.
În consecinţă, va obliga pe pârâta SC V.P.R. SA. Bucureşti, în calitate de succesoare a SC P. SA Giurgiu, să restituie reclamanţilor în natură imobilul moară cu construcţii anexe şi terenul aferent în suprafaţă de 3669 mp, situat în Giurgiu, pentru care s-a depus, sub aspectul individualizării, extrasul de C.F. nr. 8774 din 28 noiembrie 2002, potrivit căruia se identifică tabular sub nr. 700 în C.F. 616/N a localităţii Giurgiu.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a avut în vedere că pârâtele nu au contestat pe parcursul judecăţii în faţa instanţelor de fond identificarea imobilului în litigiu, astfel cum s-a reţinut şi prin Decizia instanţei de apel.
Referitor la criticile formulate de AVAS Bucureşti, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele motive:
Instanţa de trimitere nu a interpretat greşit limitele impuse prin Decizia de casare, decizie prin care s-a statuat în mod explicit cu privire la obligaţiile ce revin instanţei de trimitere, aceasta soluţionând apelul însă în conformitate cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data pronunţării deciziei recurate.
în rejudecare, recurenta nu a administrat, cerinţă impusă prin Decizia de casare, dovezi din care să rezulte că statul ar fi fost acţionar majoritar sau minoritar la societatea deţinătoare a imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, caz în care, invocarea prin motivele de recurs a incidenţei dispoziţiilor art. 21 ale acestei legi, aplicabile numai în astfel de situaţii, nu poate fi primită.
Împrejurarea că părţile litigante nu s-au folosit în combaterea pretenţiei de retrocedare formulată de reclamanţi şi de alte mijloace de apărare, pe care recurenta le apreciază că ar fi fost utile cauzei, nu este imputabilă instanţelor de fond şi cu atât mai mult nu poate face obiectul unei critici prin recurs, cale atac prin care părţile interesate pot ataca soluţiile instanţelor de fond în raport de mijloacele de apărare de care ele au înţeles să se folosească în faţa acestora şi nu în raport de cele pe care omit să le folosească.
Este de menţionat şi că prin stabilirea tipului de măsuri reparatorii (restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent) cuvenite persoanelor îndreptăţite, instanţele de fond nu interpretează actul juridic dedus judecăţii în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cum greşit invocă recurenta pârâtă, ci dispun în baza plenitudinii de competenţă, cu privire la obiectul cererii dedusă judecăţii.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul declarat de pârâta AVAS se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii C.D. şi P.M. împotriva deciziei civile nr. 123/A din 21 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Modifică, în parte, Decizia în sensul constatării că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură de către pârâta SC V.P.R. SA. Bucureşti a imobilului compus din teren în suprafaţă de 3669 mp şi moara cu construcţiile anexă, situat în oraşul Giurgiu.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8256/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8209/2008. Civil → |
|---|
