ICCJ. Decizia nr. 8209/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8209
Dosar nr. 3320/30/200.
Şedinţa publică din 16 decembrie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă pe rolul Tribunalului Timiş la 20 aprilie 2007, reclamanta L.D. în nume propriu şi în calitate de reprezentantă a verişoarei sale, N.D., a chemat în judecată Primăria Timişoara şi primarul municipiului pentru anularea dispoziţiei nr. 847 din 26 februarie 2007 emisă de primarul Timişoarei prin care a fost soluţionată notificarea acestora nr. 2875 din 2 mai 2007 cu nerespectarea Legii nr. 10/2001. Au mai solicitat obligarea primarului la emiterea unei noi dispoziţii de restituire a imobilului revendicat.
Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 2834/P 1 din 21 decembrie 2007 a respins contestaţie ca neîntemeiată.
În motivarea acestei soluţii instanţa a reţinut că imobilul situat în Timişoara, compus din două parcele, identificate topografic cu nr. 22795 pentru 193 mp şi respectiv, 22794/2/6, pentru 807 mp a aparţinut iniţial lui A.L.. Acesta a vândut în 1982, cu contractul nr. 13.048 numiţilor L.S. şi L.R., dreptul de proprietate asupra construcţiilor, situate pe parcela cu nr. top. 22795, întregul teren trecând în proprietatea statului, prin efectul Legii nr. 58/1974.
Noii proprietari au încheiat cu N.D. un contract de donaţie autentificat la nr. 18100/1993 în temeiul căruia aceasta din urmă, reclamantă, a dobândit un drept de proprietate exclusiv asupra construcţiilor, actul menţionând că terenul a trecut în proprietatea statului.
Instanţa a reţinut că prin notificarea nr. 28 din 18 ianuarie 2002 şi respectiv nr. 2875 din 2 mai 2001 reclamantele au solicitat exclusiv restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1000 mp al imobilului din Timişoara sau acordarea ca măsură reparatorie a unui alt teren în compensare, faţă de faptul că le-a fost preluat abuziv terenul de către Statul Român, în baza Legii nr. 58/1974.
Prin Decizia nr. 874/2007 s-a soluţionat revendicarea prin respingerea cererii cu motivarea că reclamantele nu au dovedit că au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001 să revendice terenul care nu s-a aflat nici în proprietatea reclamantelor nici în proprietatea autorilor lor, la momentul apariţiei Legii nr. 10/2001.
Instanţa, faţă de această situaţie de fapt, a constatat că soluţia de respingere a notificatorilor este legală şi temeinică în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, la data preluării abuzive reclamantele nu aveau în proprietate imobilul revendicat, terenul în discuţie trecând în proprietatea Statului Român de la numitul A.L.
Curtea de Apel Timişoara a respins apelul reclamantelor prin Decizia nr. 130 din 21 mai 2008.
Reclamantele au criticat soluţia instanţei de fond pentru două motive.
Un prim motiv s-a referit la greşita interpretare a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, în raport de dispoziţiile art. 17 alin. (2) coroborat cu art. 8 din Legea nr. 58/1974, potrivit cărora prin cumpărare, dobânditorii construcţiei dobândeau un drept de proprietate asupra terenului de sub construcţie de 250 mp şi un drept de folosinţă pentru restul terenului şi, ca urmare, reclamantele care au folosit terenul justifică calitatea de persoană îndreptăţită.
Al doilea motiv s-a referit la omisiunea primei instanţe de a se pronunţa asupra unui capăt de cerere din acţiunea introductivă prin care s-au solicitat nu numai despăgubiri pentru teren ci şi pentru construcţiile demolate.
Respingerea apelului a fost motivată pe împrejurarea că prima instanţă a fost investită numai cu o cerere de restituire a imobilului teren şi ca urmare instanţei de fond nu i se poate imputa nicio omisiune. S-a reţinut în acest sens că nicăieri în cele trei pagini ale acţiunii cu care reclamantele au investit instanţa la 20 aprilie 2007 nu se face vorbire de despăgubiri băneşti pentru construcţiile demolate, solicitându-se doar anularea dispoziţiei nr. 847/2007 şi nici în notificarea înregistrată la 18 ianuarie 2002 (fila 117 dos. fond) nu se face vorbire despre construcţii.
Instanţa de apel a considerat nefondat şi al doilea motiv de apel legat de calitatea de persoană îndreptăţite, considerând că în mod temeinic nu li s-a recunoscut reclamantelor o asemenea calitate, câtă vreme terenul a trecut în proprietatea Statului, nu din patrimoniul reclamantelor sau al autorilor lor, ci de la numitul A.L.
S-a constatat, invocându-se o decizie de speţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că are calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri pentru terenul intrat abuziv în proprietatea Statului, prin efectul Legii nr. 58/1974, vânzătorul construcţiei, prin efectele pe care le produce reglementarea din art. 3 alin. (1) lit. a) a Legii nr. 10/2001.
Împrejurarea că art. 36 din Legea nr. 18/1991 reglementează în favoarea dobânditorilor construcţiei, dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent, nu este de natură să afecteze eventualele pretenţii ale fostului proprietar al terenului, câtă vreme Legea nr. 18/1991 nu reglementează deposedarea mai sus amintită şi câtă vreme, din acest motiv, nu se poate reţine înlăturarea de la aplicare a Legii nr. 10/2001 în temeiul art. 8 al acesteia.
Având în vedere această argumentaţie curtea de apel a reţinut că pentru terenul în litigiu ar putea emite pretenţii numai proprietarul de la care Statul Român a preluat terenul, adică A.L., sau moştenitorii acestuia.
Împotriva deciziei curţii de apel reclamantele au declarat recurs în termen legal.
Soluţia a fost criticată pentru netemeinicie şi nelegalitate invocându-se în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă s-a susţinut că nici primarul, analizând notificarea, nici instanţele, în judecarea contestaţiei, nu au intrat în cercetarea fondului cauzei cu privire la restituirea caselor demolate prin Decretul nr. 283 din 18 august 1986, situaţie care impunea calcularea de despăgubiri.
S-a arătat că această solicitare există în notificarea nr. 2875 din 2 mai 2008, fila 100 în dosarul de fond şi despre ea se face vorbire şi în referatul privind imobilul din str. M. nr. 30 întocmit de funcţionari ai Primăriei. Reclamantele au mai arătat că la solicitarea comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, au indicat valoarea pentru casele revendicate 80.000 € şi respectiv 20.000 € iar la solicitarea instanţei de fond s-a precizat acţiunea şi s-a indicat expres la fila 177 că se revendică terenul preluat în anul 1982 abuziv în baza Legii nr. 58/1974, precum şi imobilele expropriate şi demolate prin Decretul nr. 283/1986.
S-a mai arătat că reclamantele au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite atât pentru teren cât şi pentru casele demolate deoarece coordonatele acestora din cartea funciară, terenul înscris la nr. top. 22795 şi 22794/2/8 iar casa la nr. top. 22795, au fost menţionate în contractul de vânzare-cumpărare prin care autorii lor au cumpărat proprietatea de la A.L.
S-a mai invocat împrejurarea că cererea de revendicare a fost respinsă pentru motivul real potrivit căruia a fost admisă o cerere de revendicare pentru teren formulată de A.L., deşi acesta cum este îndeobşte cunoscut, a încasat la vânzare şi preţul terenului, nu numai preţul construcţiilor.
S-a mai invocat împrejurarea că nu s-a ţinut cont de faptul că potrivit art. 17 alin. (2) şi art. 8 din Legea nr. 58/1974 proprietarul casei deţinea 250 mp teren în folosinţă pentru care s-a plătit chirie şi nici de dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 18/1991 prin care s-a recunoscut proprietatea asupra acestui teren, în persoana cumpărătorului.
S-a mai criticat faptul că s-a încurajat, prin susţinerea drepturilor lui A.L., îmbogăţirea fără justă cauză a acestuia care a încasat şi preţul pentru teren, precum şi faptul că nerăspunzând pretenţiilor formulate prin notificare şi acţiune instanţele de fapt nu şi-au motivat soluţiile.
Analizând soluţia atacată prin prisma criticilor formulate şi a probelor administrate în cauză, se constată că numai recursul formulat de reclamanta N.D. prin mandatar este întemeiat în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, urmând a fi evidenţiate totodată şi considerentele pentru care s-a apreciat nefondat recursul declarat de reclamanta L.D.
Reclamantele au investit instanţa de fond la 20 aprilie 2007 cu o acţiune caracteristică legii speciale, cale de atac, şi anume contestaţie, împotriva dispoziţiei prin care s-a soluţionat cererea de revendicare adresată pe calea administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, Primăriei municipiului Timişoara.
Ca urmare, chiar dacă acţiunea introductivă de instanţă este mai sumară, ea trebuie privită în contextul a ceea ce ea reprezintă şi anume cale de atac şi, ca urmare, trimite în mod implicit, cât priveşte limitele procesuale de investire a instanţei, la cererea de revendicare, recte notificarea care a făcut obiectul dispoziţiei atacate.
Or, prin dispoziţia atacată s-au soluţionat mai multe notificări, printre acestea şi cele formulate de recurente expres menţionate în cuprinsul dispoziţiei nr. 847/2007 şi anume:
- notificarea nr. 2875 din 2 mai 2001 (fila 158) formulată de N.D. prin care a solicitat „restituirea suprafeţei de 1000 mp teren intravilan situat în Timişoara, luat de regimul comunist împreună cu două case ce ulterior au fost demolate în anul 1986, în baza decretului nr. 283/1986"; şi
- notificarea nr. 28 din 18 ianuarie 2002 (fila 95) formulată de L.D. prin care a solicitat „recunoaşterea dreptului la suprafaţa de 1000 mp „înscrisă în C.F. 16903 Timişoara confiscat abuziv de Legea nr. 58/1974, care le-a dat dreptul să cumpere prin contract 250 mp deşi în fapt ele au cumpărat şi plătit toată suprafaţa de 1000 mp teren aferent casei cumpărate în 1982.
Solicitarea reclamantei N.D. cu privire la imobil, case, este confirmată şi de preocuparea comisiei pentru Legea nr. 10/2001 care s-a ocupat de dosar, de a strânge date cu privire la aceste imobile, potrivit probelor, înscrisuri aflate în dosarul de fond (corespondenţe cu reclamantele de a furniza date şi a face aprecieri cu privire la valoarea construcţiilor precum şi referate întocmite de un funcţionar al Primăriei, Ş.B. (filele 27, 69 şi 126) cu propuneri către Primar.
La instanţa de fond există o precizare de acţiune depusă de reclamante la solicitarea instanţei (filele 174 – 185 şi filele 188 – 193) în care se vorbeşte în mod expres şi despre revendicarea caselor expropriate în baza Decretului nr. 283/1986 şi demolate, pe locul acestora existând astăzi blocuri de locuinţe.
Istoricul de rol al imobilului revendicat, dedus din extrasele de carte funciară nr. 16903 Timişoara depuse la dosar (f. 89 şi urm.) relevă faptul că în Str. M. nr. 30 existau la nr. top. 22795 casă şi curte (193 mp) şi la nr. top. 22794/2/6/grădină (807 mp).
Proprietarul acestui imobil, A.L. (prin moştenire de la părinţii săi) vinde, proprietatea sa, în anul 1982 cu contract autentic soţilor L.S. şi R., cu precizarea că terenul de 960 mp trece în proprietatea Statului conform Legii nr. 58/1974. Cartea funciară conţine menţiunea că 100 mp din acest teren trece în folosinţă pe durata existenţei construcţiei în favoarea cumpărătorilor.
În 1983 noii proprietari ai casei donează imobilul reclamantei N.D. prin contract autentic nr. 18.100 din 21 iulie 1983.
Noului proprietar al casei i se conferă 100 mp teren în folosinţă pe durata existenţei construcţiei.
Prin Decizia nr. 283/1986 (filele 20 – 35 în dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) a fost expropriată, din proprietatea reclamantei N.D. o locuinţă şi magazii situate în str. M. 30/2 (şi un tern de 1000 mp în proprietatea Statului), în suprafaţă totală de 131,20 mp (3 clădiri) cu valoarea de inventar de 42.045 lei (fila 31 dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
Odată stabilit obiectul revendicării prin investirea în procedura Legii nr. 10/2001 într-o primă etapă a entităţii sesizate cu notificările de revendicare (Primăria) şi, într-o a doua etapă, a instanţei de judecată în realizarea controlului judiciar, se constată că revendicarea reclamantei N.D. a privit şi imobilul reprezentat de construcţiile existente pe teren şi ulterior demolate.
În raport de această determinare se constată că instanţele de fond şi, respectiv, de apel au făcut o greşită interpretare a art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 când au constatat că această reclamantă nu este persoană îndreptăţită la despăgubiri în sensul Legii nr. 10/2001 deoarece nu a făcut dovada că la data preluării abuzive a imobilului acesta s-ar fi aflat în patrimoniul ei sau al autorilor ei, fără să constate că cererea de revendicare a privit şi despăgubiri pentru construcţiile revendicate.
Conform titlului de proprietate (contractul de donaţie) şi menţiunilor din cartea funciară, la data intervenţiei decretului de expropriere, proprietară a construcţiilor situate în str. M. nr. 30 în Timişoara, era numai reclamanta N.D., nu şi reclamanta L.D.
Având această calitate, recurenta se bucură de soluţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 ca reparaţie pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Ca urmare, instanţa de apel trebuia să admită apelul acestei reclamante şi făcând aplicarea art. 297 C. proc. civ. să constate că în mod greşit cu privire la această cerere prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului contestaţiei, şi drept consecinţă, să desfiinţeze hotărârea şi să trimită cauza spre rejudecare.
Ca urmare, se constată întemeiat recursul numai sub aspectul acestei critici, şi numai cât priveşte revendicarea formulată de reclamanta N.D., impunându-se ca urmare, casarea deciziei şi sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Criticile formulate de cele două reclamante, referitoare la soluţionarea cererilor de revendicare a terenului de 1000 mp se vor respinge ca neîntemeiate pentru considerentele de mai jos.
Cu privire la această revendicare cererea reclamantelor a fost legal soluţionată prin respingerea contestaţiei ca urmare a corectei aplicări a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Într-adevăr, potrivit normei legale citate, sunt îndreptăţite, în înţelesul legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
Reclamanta N.D. nu a avut în proprietate terenul din str. M. nr. 30 din Timişoara. La dobândirea proprietăţii asupra casei prin donaţie de la autorii ei, soţii L., aceasta a primit un drept de folosinţă, pentru 100 mp, aşa cum şi foştii proprietari au dobândit, la rândul lor, la cumpărarea casei.
În mod corect s-a stabilit că deposedarea de terenul de 1000 mp prin efectul abuziv al prevederilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 s-a petrecut asupra patrimoniului proprietarului, proprietarul acestui teren, A.L. care, în termenii Legii nr. 10/2001, ar putea fi persoană îndreptăţită la despăgubiri.
În mod corect s-a constatat că reclamanta N. nu este îndreptăţită să primească despăgubiri nici pentru terenul avut în folosinţă pe durata construcţiei (100 mp, potrivit înscrierilor din cartea funciară şi nu 250 mp cum se pretinde în motivele de recurs), deoarece Legea nr. 10/2001 în temeiul căreia este făcută revendicarea nu prevede măsuri reparatorii pentru deţinătorii cu acest titlu a bunului, ci în mod expres se referă numai la calitatea de proprietari sau moştenitori ai acestora.
Situaţia dobânditorului folosinţei terenului aferent construcţiei, în condiţiile art. 30 din Legea nr. 58/1974, este reglementată de dispoziţiile Legii nr. 18/1991 în art. 36 alin. (3), pentru situaţia în care construcţiile există.
„Terenurile atribuite în folosinţă, pe durata existenţei construcţiilor, dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizare teritoriului şi localităţile urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor".
Acest text nu este însă aplicabil reclamantei care nu mai este proprietară actuală a locuinţei şi prin urmare nici beneficiara actuală a dreptului de folosinţă asupra terenului aferent locuinţei.
Argumentele instanţei de apel sub acest aspect sunt corecte şi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.
Criticile referitoare la protejarea printr-o atare soluţie, a vânzătorului îmbogăţit fără justă cauză, nu se pot nici acestea primi în lipsă de probe care să justifice o asemenea constatare.
Corectă şi legală este soluţia instanţelor şi cât priveşte revendicarea reclamantei L.D.
Aceasta, potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, este sora lui L.S. pe care l-a moştenit, certificatul de moştenitor nr. 116/1998, alături de soţia supravieţuitoare şi ceilalţi fraţi şi surori.
Calitatea sa de moştenitor faţă de fratele său S. nu îi conferă vreo calitate de persoană îndreptăţită, în condiţiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 din perspectiva dreptului de proprietate asupra terenului şi respectiv asupra casei care nu s-au aflat în patrimoniul acestuia, terenul niciodată, iar casa de la data înstrăinării prin donaţie, din 1983.
Pentru considerentele arătate, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul reclamantei N.D. şi se va respinge recursul reclamantei L.D., cu consecinţa modificării în parte a deciziei atacate în sensul admiterii apelului reclamantei N.D. împotriva sentinţei de fond care va fi desfiinţată în parte, dosarul urmând a se trimite Tribunalului Timiş pentru rejudecarea contestaţiei sub aspectul mai sus analizat.
Celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei vor fi păstrate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta N.D. prin reprezentant L.D. împotriva deciziei nr. 130 din 21 mai 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, pe care o modifică în parte în sensul că admite apelul acestei reclamante împotriva sentinţei civile nr. 2834/PI din 21 decembrie 2007 a Tribunalului Timiş pe care o desfiinţează în parte cât priveşte respingerea contestaţiei formulate de reclamanta N.D.
Trimite cauza spre rejudecarea contestaţiei acestei reclamante împotriva dispoziţiei nr. 847 din 26 februarie 2006 la Tribunalul Timiş.
Respinge recursul declarat de reclamant L.D. împotriva aceleiaşi decizii.
Păstrează celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8253/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8052/2008. Civil → |
|---|
