ICCJ. Decizia nr. 921/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 7944/2003 la Tribunalul Bacău reclamantul E.R.N. a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Silvică Bacău și Regia Națională a Pădurilor (RNP) București solicitând obligarea acestora să emită decizie de restituire în natură a imobilului situat în comuna Cleja, județul Bacău compus din casă cu trei camere, hol, bucătărie, anexe gospodărești și suprafața de 1,1702 ha teren aferent acestora, invocând incidența Legii nr. 10/2001.
în motivarea cererii reclamantul a susținut că a notificat pretențiile sale, sub nr. 38 din 31 mai 2001 și sub nr. 479 din 12 decembrie 2001, Direcției Silvice Bacău care i-a comunicat că urmează să primească răspuns de la Regia Națională a Pădurilor, fără ca această regie să-i soluționeze ulterior cererea.
Reclamantul a invocat că imobilul în litigiu, care în prezent are destinația de canton silvic, a fost preluat în mod abuziv de stat din patrimoniul autorului său dr. M.E. prin aplicarea eronată a dispozițiilor Legii nr. 187/1945, sens în care se impune a-i fi retrocedat în natură.
Cauza a fost reînregistrată sub nr. 389/2004 la Tribunalul Bacău ca urmare a trimiterii sale de la secția comercială și de contencios administrativ la secția civilă.
Prin cererea înregistrată sub nr. 7953 din 5 noiembrie 2004, reclamantul D.M., în calitate de moștenitor al lui E.R.N., a cerut anularea deciziei nr. 10720 din 13 octombrie 2004 a Direcției Silvice Bacău prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, clădiri și 1,1702 ha teren, situat în comuna Cleja, județul Bacău și prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în valoare de 59.418.000 lei, invocând că imobilul a fost expropriat în mod abuziv în anul 1946 prin hotărârea Comisiei de Plasă Domnița Măria și este îndreptățit la retrocedarea în natură.
Prin încheierea din 15 decembrie 2004, Tribunalul Bacău a dispus conexarea dosarului nr. 7953/2004 la dosarul nr. 389/2004.
Prin sentința civilă nr. 1343 din 21 decembrie 2005, Tribunalul Bacău, secția civilă, a respins excepția inadmisibilității cererii având ca obiect obligarea pârâților de a emite dispoziție de restituire în natură, reținând că instanța judecătorească în exercitarea controlului prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 are competența de a analiza și decide cu privire la solicitările formulate de persoanele îndreptățite.
Prin aceeași sentință instanța a respins acțiunea formulată de reclamantul E.R.N., continuată de moștenitorii E.D.M. și E.J., având ca obiect obligarea pârâtelor să emită decizie de restituire în natură, precum și cererea conexă având ca obiect anularea deciziei nr. 10720/2004 a Direcției Silvice Bacău, ca neîntemeiate.
în motivarea sentinței instanța a reținut că inițial, pentru imobilul în litigiu, reclamantul a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în procedura Legii nr. 1/2000, imobilul fiindu-i retrocedat, în baza art. 31 și art. 34 din această lege, prin Ordinul nr. 2621/2000 al Prefectului Județului Bacău, ordin care a fost însă ulterior anulat prin sentința civilă nr. 6306/2001 a Judecătoriei Bacău, menținută în apel și recurs, motivat de faptul că imobilul este exceptat de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente conform art. 24 alin. (2) Legea nr. 1/2000 și art. 7 din H.G. nr. 180/2000.
Cum, reclamantul a solicitat prin notificare retrocedarea aceluiași imobil și cum, parte din acesta, conform concluziilor raportului de expertiză întocmit de ing. D.M., aparține fondului forestier iar parte este situat în intravilanul localității conform HCL 8 din 6 aprilie 2001, instanța a reținut că regimul juridic al întregului imobil este cei instituit prin dispozițiile legilor funciare [art. 1,art. 2 lit. b) Legea nr. 18/1991 și art. 24 și urm. din Legea nr. 1/2000], și nu prin cele ale Legii nr. 10/2001, caz în care, este dată situația de excepție prevăzută de art. 8 din acest din urmă act normativ.
în argumentarea soluției reținute instanța a avut în vedere și faptul că reclamantul a formulat o nouă cerere în retrocedarea imobilului în litigiu, nr. 61 din 10 septembrie 2005, în procedura Legii nr. 247/2005.
Referitor la construcțiile amplasate pe teren, instanța a apreciat că este dată aceiași situație de excepție, prevăzută de art. 8 din actul normativ menționat, apreciind că regimul lor juridic este cel instituit prin dispozițiile art. 31 din Legea nr. 1/2000 și ale art. 36 din Titlul VI din Legea nr. 247/2003 și nu prin cele ale Legii nr. 10/2001.
în concluzie, reținând că imobilele în litigiu nu cad în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, prima instanță a respins cererea dedusă judecății.
Apreciind că reclamantului nu îi poate fi agravată situația în propria contestație, prima instanță a constat că se impune menținerea dispoziției contestate prin care pârâta RNP București a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reclamantului pentru imobilele în litigiu.
Prin decizia civilă nr. 243 din 27 noiembrie 2006, Curtea de Apel Bacău a admis apelul declarat de reclamanții E.D.M. și E.J. și a schimbat, în parte, sentința în sensul că a anulat dispoziția nr. 10720 din 13 octombrie 2004 emisă de Regia Națională a Pădurilor, Direcția Silvică Bacău și a obligat pârâtele să le restituie în natură imobilul "Casa Enescu" și suprafața de 1500 mp teren, identificate prin expertizele efectuate în cauză și să le plătească cu titlu de cheltuieli de judecată sumele de 1720 RON și 1200 RON, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
în motivarea deciziei instanța a apreciat că în speță nu este dată situația de excepție prevăzută de art. 8 din Legea nr. 10/2001, astfel cum greșit a reținut prima instanță, și că autorul reclamanților, E.R.N., era îndreptățit la retrocedarea imobilelor în litigiu, preluate în mod abuziv de stat și fără un titlu valabil prin hotărârea nr. 5 din 12 iunie 1946 a Comisiei de Plasă Domnița Măria emisă în aplicarea Legii nr. 187/1945.
Instanța a reținut că la momentul preluării de stat a terenului pentru care reclamanții și-au restrâns în apel solicitarea de retrocedare, 1500 mp, anume în anul 1946, nu existau noțiunile de intravilan sau extravilan al localității, această delimitare fiind introdusă abia în perioada anilor 1963-1974. La momentul notificării însă, conform mențiunilor hotărârii nr. 8 din 6 aprilie 2001 a Consiliului Local Cleja, terenul avea categoria de folosință intravilan.
Așa fiind, atâta timp cât acest teren aparținea intravilanului localității la data formulării notificării, instanța a constat că în mod greșit prima instanță a reținut că în speță ar fi dată situația de excepție prevăzută de art. 8 din Legea nr. 10/2001, în fapt acesta putând fi restituit în natură fostului proprietar.
Referitor la construcțiile amplasate pe acest teren instanța a constat că potrivit probatoriul administrat (înscrisuri și expertize) rezultă că acestea se identifică cu cele preluate din patrimoniul autorului apelanților, fără să se fi dovedit că le-ar fi fost adăugite după preluarea de stat noi corpuri, pe orizontală, a căror arie desfășurată să depășească 100% din aria desfășurată inițial, condiție impusă de lege pentru acordarea de măsuri reparatorii, caz în care nu există nici un impediment pentru restituire lor în natură fostului proprietar.
împotriva acestei decizii au declarat recurs Regia Națională a Pădurilor și Direcția Silvică Bacău, invocând incidența art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
în motivarea cererii pârâta RNP București susține că în cauză erau incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, întrucât la data preluării de stat terenul în litigiu era situat în extravilanul localității, concluzie care se impune în raport de temeiul preluării, anume în baza Legii nr. 187/1945, caz în care regimul său juridic este cel reglementat prin dispozițiile Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 1/2000 (art. 39 din Legea nr. 18/1991).
Recurenta afirmă că soluția se impunea a fi reținută cu atât mai mult cu cât terenul în litigiu a făcut obiectul unei comasări între Cooperativa Agricolă de Producție Cleja și Ocolul Silvic Bacău iar în prezent cuprins în amplasamentul silvic al acestui ocol.
Totodată, recurenta arată că pentru o suprafață de 9 ha teren, din cele 29 ha preluate de stat în baza Legii nr. 187/1945, autorului intimaților i s-a reconstituit dreptul de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991, caz în care, afirmă că nu se justifica ca pentru restul terenului să se rețină incidența dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Referitor la construcții, recurenta afirmă că aria construcțiilor adăugate este de 266,92 mp, în timp ce suprafața construită de autorul reclamanților era de 106,17 mp, caz în care concluzia instanței de apel potrivit căreia actuala construcție nu ar depăși 100% din aria desfășurată a vechii construcții este greșită, cu mențiunea că prin lucrările efectuate a asigurat și utilitățile necesare întregii clădiri, anume racordarea la rețelele electrică, de apă, de canalizare și dotarea cu instalații de încălzire centrală.
Direcția Silvică Bacău a susținut aceleași critici ca și recurenta Regia Națională a Pădurilor.
La data de 15 mai 2007, recurenta Regia Națională a Pădurilor București, Direcția Silvică Bacău a depus în afara termenului legal o completare la motivele de recurs, cu valoare de concluzii scrise prin care reiterează argumentele pentru care solicită să se constate incidența art. 8 din Legea nr. 10/2001, cu mențiunea că și reclamanții au recunoscut implicit faptul că regimul juridic al terenului în litigiu este cel reglementat prin legile funciare atâta timp cât au formulat o nouă cerere de retrocedare în procedura Legea nr. 1/2000.
Analizând criticile formulate, înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente:
în drept, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența prezentei legi de reparație, terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 (...) și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit Legilor nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.
Terenului în litigiu, anume a suprafața de 1500 mp, conform mențiunilor hotărârii nr. 8 din 6 aprilie 2001 a Consiliului Local al comunei Cleja, dată în baza Planului de Urbanism al comunei Cleja (f. 433 dosar nr. 389/2004), la momentul notificării aparținea intravilanului localității, aspect necontestat de recurentă.
Cât privește momentul deposedării, condiția prevăzută de dispoziția legală menționată nu a putut fi analizată în lipsa unor dovezi privind o astfel de delimitare a terenurilor aparținând comunei Cleja la nivelul anului 1945, caz în care apărarea invocată de recurentă în sensul că terenul aparținea la acea dată extravilanului localității, în lipsa oricăror dovezi în acest sens, nu poate fi primită.
în acest scop nu poate fi primit nici argumentul invocat de recurentă potrivit căruia, indiferent de locul situării terenului la momentul notificării, intravilanul ori extravilanul comunei Cleja, regimul său juridic este cel reglementat de art. 39 din Legea nr. 18/2001, justificat doar prin aceea că a fost preluat de stat în baza Legii de expropriere nr. 187/1945. Soluția se impune întrucât prin textul de lege menționat se reglementează situația juridică a "terenurilor agricole" expropriate prin legea indicată, categorie în care nu se încadrează terenul în litigiu care, în mod necontestat, încă de la momentul exproprierii se încadra în categoria terenurilor, construcții care nu se confundă cu cele agricole.
în acest context al analizei, este de menționat că dispozițiile Legii nr. 10/2001 au caracter de complinire cât privesc celelalte legi reparatorii, inclusiv cele funciare, situație în care persoanele deposedate de stat de terenuri sunt îndreptățite să solicite măsuri de reparație în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, chiar dacă pentru alte terenuri au beneficiat de măsuri reparatorii în procedurile instituite prin legile funciare, atâta timp cât nu este dată situația de excepție prevăzută de art. 8 din Legea nr. 10/2001.
în cauza dedusă judecății este de observat că incidența dispozițiilor legilor de reparație date în materie funciară a fost deja înlăturată prin hotărâri judecătorești rămase irevocabile.
Astfel, autorul intimaților, E.R.N., în scopul obținerii recunoașterii dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu, a apelat și la procedura prevăzută de legile de reparație în materie funciară și forestieră.
Inițial, potrivit Ordinului nr. 262 din 18 decembrie 2000 al Prefectului Județului Bacău, în conformitate cu dispozițiile art. 31 și art. 34 din Legea nr. 1/2000, au găsit întemeiate solicitările formulate și, potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, s-a dispus ca să-i fie restituite lui E.R.N. "o casă și o anexă gospodărească care ocupă o suprafață de 249,73 mp și terenul aferent acestora în suprafață de 10.651 mp" identificate prin planul de situație anexă.
Acest ordin a fost însă anulat prin sentința civilă nr. 6306 din 19 septembrie 2001 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă și irevocabilă, instanțele judecătorești statuând că regimul său juridic al imobilelor nu este cel reglementat prin Legea nr. 1/2000, întrucât acesta face parte din categoria terenurilor pe care se află construcții sau amenajări silvice imobile care, potrivit art. 24 alin. (2) lit. b) Legea nr. 1/2001 (în forma inițială), sunt exceptate de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente. Totodată, instanța de recurs a statuat că terenul în litigiu, nu cade nici în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 1/2001 prin care s-a reglementat situația terenurilor fără construcții neafectate de lucrări de investiții și care pot retrocedate foștilor proprietari.
Așa fiind, cât timp prin hotărâri judecătorești irevocabile s-a statuat în sensul că imobilele în litigiu nu cad în sfera de aplicare a Legilor nr. 18/1991 și nr. 1/2000, critica recurentei în sensul că aceste imobile nu cad nici în sfera de reparație a Legii nr. 10/2001, pe motiv că ar dată situația de excepție prevăzută de art. 8 teza II, este nefondată.
Concluzia se impune a fi reținută chiar dacă intimații au formulat o nouă cerere de retrocedare a acelorași imobile în procedura Legii nr. 1/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, fără ca aceasta să fi fost soluționată favorabil.
Așa fiind, pentru considerentele arătate, înalta Curte constată că în mod just instanța de apel a înlăturat apărările recurentei privind incidența situației de excepție prevăzută de art. 8 din legea nr. 10/2001 și a procedat la analizarea și soluționarea în fond a cererii de retrocedare în natură dedusă judecății.
Cât privește fondul pretențiilor, este de menționat că potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-2 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură.
Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, măsuri reparatorii prin echivalent se stabilesc în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili.
în cauza dedusă judecății, în mod just instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu poate fi restituit în natură.
Referitor la suprafață de 1500 mp teren, ce se identifică pe aliniamentul ABCDEFA în planul de situație anexă la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de experții M.M. și D.L. (supliment f. 433 - vol II ds 389/2004), pentru considerentele mai sus arătate, se constată că nu dată situația de excepție prevăzută de art. 8 din Legea nr. 10/2001 și nu s-a invocat și nici dovedit existența unui alt caz de imposibilitate de restituire în natură.
împrejurarea că acest teren este distinct de cel atribuit autorului intimaților în baza legilor funciare este dovedită prin concluziile acestui supliment cu cele ale raportului inițial întocmit de expert care a procedat la verificarea amplasamentelor terenurilor din titlul nr. 66613 din 25 octombrie 1996, atribuite în posesie prin procesul verbal nr. 87 din 3 noiembrie 2003 (f. 75).
La momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acest teren se afla în patrimoniul recurentei care este o regie autonomă a statului și căreia îi incumbă conform art. 21 din Legea nr. 10/2001, în calitatea de entitate deținătoare, obligația de restituire.
Sub acest aspect, este de menționat că modalitățile în care pârâta Regia Națională a Pădurilor, prin Direcția Silvică Bacău a preluat imobilele în patrimoniu (terenul prin comasare cu fostul CAP Cleja, construcțiile prin decizia nr. 63/1981 a Consiliului Popular Cleja) sunt irelevante, dat fiind că potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, "imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini".
Referitor la construcții, este de menționat că, potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, se pot acorda măsuri reparatorii prin echivalent foștilor proprietari pentru imobilele construcții numai în cazul în care acestora le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport de forma inițială noi corpuri a căror arie însumează peste 100% din aria desfășurată inițial și dacă părțile nu convin astfel.
Prin probatoriul administrat nu s-a dovedit însă îndeplinirea condiției prevăzută de dispoziția legală menționată ci doar faptul că recurenta a efectuat reparații capitale construcției preluată de stat.
în acest context al analizei este de observat că prin expertiza efectuată de ing. M.M. (f.86) s-au identificat cantonul silvic ("Casa Enescu"), grajdul și următoarele construcții provizorii, anexe gospodărești din lemn: garaj, patul porumb, magazie pentru lemne și adăpost de păsări.
Cu privire construcția principală existentă în prezent, care are la parter 7 camere pe fundație de beton sau zidărie, cu pereți din paiantă, expertul a concluzionat că este vorba de aceiași construcție expropriată prin Hotărârea nr. 51 din 12 mai 1946 a Comisiei de Plasă Domnița Măria din patrimoniul autorului reclamantului, M.E.
Referitor la neconcordanțele dintre mențiunile actului de preluare de stat "trei camere și alte dependințe" și cele din actul de impunere "patru camere, hol și bucătărie în stare bună" expertul a explicitat că descrierea din actul de impunere este mai la obiect, în actul de preluare nefiind detaliat termenul "dependințe" și locul situării acestora, fapt care a fost de natură să creeze unele confuzii.
în susținerea concluziei arătate au fost evidențiate și mențiunile procesului verbal nr. 6/1942 pentru impunerea veniturilor de pe proprietățile clădite pe perioada de recensământ 1942-1946, potrivit cărora clădirea expropriată era "construită din lemn cu patru camere, hol și bucătărie în stare bună" și despre care se face mențiunea că avea destinația de locuință, dar nu era locuită.
Referitor la această construcție, expertul a evidențiat că a fost folosită în perioada 1946-1981 de Consiliul Popular Cleja drept casă de nașteri, apoi ca magazie iar apoi "din lipsă de fonduri nu s-a putut întreține și s-a autodegradat, distrugându-se o parte din dotările acesteia de către cetățeni", aspecte necontestate de recurente.
Totodată, expertul a arătat că prin decizia nr. 63/1981, Consiliul Popular Cleja a schimbat destinația imobilului "Casa Enescu" din magazie în District Silvic Comunal iar în cursul aceluiași an s-a eliberat o autorizație pentru reparații capitale și s-a întocmit documentația de deviz pentru lucrările necesare (99.270 lei): desfacere șarpantă și învelitoare din draniță și înlocuirea ei cu astereală din scândură și tablă zincată, desfacerea și înlocuirea planșeului din lemn, refacerea scheletului din lemn la pereți etc. cu mențiunea că în prezent casa este în bună întreținere. Expertul a evidențiat că grajdul a fost pus în funcțiune în 1982 și că tot în acest an au fost realizate garduri din plasă de sârmă neagră și șipci.
Prin suplimentul de expertiză întocmit la 14 martie 2005, în raport cu noile înscrisuri depuse la dosar, anume fișa imobilului întocmită în 1977 când nu avea efectuate reparațiile capitale efectuate și procesul verbal datat 26 ianuarie 1944 întocmit de controlul financiar (în care se menționează la poziția 8 situația vechii construcții: casă veche cu trei camere, sală, cămară, bucătărie și beci construite din șipci acoperite cu șindrilă, la poziția 9, bucătărie separată cu două camere din șipci acoperită cu draniță, la poziția 10, una șură din lemn acoperită cu draniță), expertul a concluzionat în același sens, anume că actuala clădire se identifică cu vechea construcție principală preluată de stat și la care pârâții au adus reparații capitale.
Așa fiind, cum în cauză nu este incidență situația prevăzută de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în care pot fi acordate foștilor proprietari măsuri reparatorii prin echivalent, critica formulată de recurentă în acest sens nu poate fi primită.
Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, care în parte le completează pe cele reținute prin decizia recurată, înalta Curte a constatat că în mod just instanța de apel a anulat dispoziția contestată și a dispus retrocedarea în natură a imobilului către intimați și, pe cale de consecință, a reținut ca fiind nefondate criticile formulate prin recursul dedus judecății.
în raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., înalta Curte a obligat recurenta să plătească intimaților suma de 3126,50 lei cheltuieli de judecată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1614/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 989/2008. Civil → |
|---|
