ICCJ. Decizia nr. 989/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 11 februarie 2003, reclamantele D.M. și R.P. au chemat în judecată pe pârâtele SC M.T. SRL Călărași, SC S. SA Călărași, A.P.A.P.S. București și Prefectura județului Călărași, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pe una din pârâte la restituirea în natură sau prin echivalent a terenului de 900 mp situat în Călărași.
Prin sentința civilă nr. 1448 din 6 iunie 2003, Tribunalul Călărași a respins acțiunea reclamantei împotriva pârâtei SC M.T. SRL, a admis acțiunea împotriva pârâtei SC S. SA Călărași și a obligat-o pe această din urmă pârâtă să emită decizie privind soluționarea notificării nr. 50 din 23 mai 2001, formulată de reclamante.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamantele au notificat Primăria Călărași pentru restituirea suprafeței de teren în litigiu, iar aceasta a înaintat notificarea spre competentă soluționare unității deținătoare respectiv SC M.T. SRL.
La rândul său, SC M.T. SRL, considerându-se cumpărător de bună-credință al imobilului, a transmis notificarea către SC S. SA Călărași, de la care a cumpărat terenul în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2028/1998.
Prin decizia nr. 1 din 11 decembrie 2001, pârâta SC M.T. SRL a respins cererea de restituire a suprafeței de 900 mp de teren.
Reclamantele nu au formulat niciodată contestație împotriva deciziei emise de pârâta SC M.T. SRL și nu au solicitat anularea acesteia conform art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001.
Necontestând decizia, se presupune că au acceptat-o, așa încât solicitarea reclamantelor de a fi obligată pârâta SC M.T. SRL la a emite o nouă decizie, este inadmisibilă.
Suprafața de teren în litigiu a fost preluată de stat cu titlu valabil și a intrat în administrarea directă a SC S. SA, societate comercială cu capital majoritar de stat.
Ulterior, aceasta s-a privatizat și, în cadrul procesului de privatizare, a vândut pârâtei SC M.T. SRL terenul litigios.
în drept, instanța a reținut aplicabilitatea art. 46 din Legea nr. 10/2001 și a art. 27 din aceeași lege, stabilind că reclamantele sunt îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Prin decizia nr. 512 din 21 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâta SC S. SA, a schimbat sentința, a respins contestația formulată față de această pârâtă, față de Ministerul Finanțelor și față de Prefectura Călărași pentru lipsa calității procesuale pasive, față de pârâta SC M.T. SRL ca neîntemeiată și față de pârâta A.P.A.P.S. ca prematură.
Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut următoarele:
Contestația formulată împotriva pârâtei SC M.T. SRL nu este întemeiată, deoarece nu această societate comercială este obligată la restituirea imobilului, chiar dacă este deținătoarea acestuia.
Conform art. 27 din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii, iar notificarea se adresează instituției publice care a efectuat privatizarea, în speță A.P.A.P.S.
Pentru că imobilul preluat cu titlu valabil a fost evidențiat în patrimoniul SC S. SA, privatizată cu respectarea dispozițiilor legale, despăgubirile trebuie acordate de A.P.A.P.S. căreia trebuia să i se trimită notificarea.
Cum această instituție nu a primit notificare de la reclamante și nici nu s-a pronunțat asupra drepturilor lor, contestația formulată de către A.P.A.P.S. este prematură.
Ceilalți pârâți nu au calitate procesuală pasivă, deoarece nu aveau obligația, conform Legii nr. 10/2001 să acorde despăgubiri reclamantelor.
Prin decizia nr. 1101 din 1 februarie 2006, înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamante, a casat decizia curții de apel și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a decide astfel, înalta Curte a avut în vedere următoarele considerente:
Din probatoriul administrat rezultă că reclamantele sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul art. 3 lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Calitatea procesuală activă a reclamantelor nu a fost contestată în cauză, cum nu a fost contestată nici preluarea terenului de către stat, deși în legătură cu acest ultim aspect nu s-a lămurit dacă imobilul a fost naționalizat, expropriat sau preluat în alt mod.
S-a depus la dosar Decretul nr. 261/1982, dar acesta privește exproprierea unui teren de 850 mp situat în Călărași, fără a se lămuri dacă acesta este cel cumpărat în anul 1958 și deținut actualmente de pârâta SC M.T. SRL.
Unitatea deținătoare nu a contestat însă că se află în proprietatea și posesia terenului pretins de reclamante, invocând doar valabilitatea titlului său și buna-credință la dobândirea terenului.
Ceea ce a greșit instanța de apel a reținut faptul că nu a stabilit exact obiectul litigiului, reținând în mod generic că a fost învestită cu o contestație întemeiată pe Legea nr. 10/2001, fără a stabili în concret obiectul acestei contestații, mai ales în condițiile poziției oscilante și ambigue ale reclamantelor în fața primei instanțe.
în raport de stabilirea obiectului litigiului, urmează a se administra probatoriul corespunzător în vederea aplicării dispozițiilor referitoare la măsurile reparatorii cuvenite reclamantelor.
în acest scop se cuvine a fi depuse toate notificările formulate de reclamant, inclusiv către A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.), dacă i-a fost adresată una distinctă sau dacă i-a fost trimisă una dintre notificările adresate altei persoane și la care această instituție avea obligația să răspundă.
Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere dispozițiile Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Rejudecând apelul, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a pronunțat decizia nr. 204 din 30 martie 2007, prin care a admis apelul declarat de reclamante, a schimbat sentința, a admis contestația, a anulat decizia nr. 1/2002 emisă de SC M.T. SRL și a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă decizie de restituire în natură sau de despăgubiri, caz în care se va înainta dosarul la Comisia Centrală; s-a luat act de renunțarea la judecată față de pârâta SC S. SA.
Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut următoarele:
în condițiile în care pârâta s-a considerat competentă a soluționa notificarea și a trecut la soluționarea acesteia, avea obligația de a respecta dispozițiile Legii nr. 10/2001 în sensul că, nefiind posibilă restituirea în natură, deoarece a dobândit bunul de bună-credință, atunci în conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, avea obligația să facă o propunere de restituire prin echivalent.
Sub acest aspect, curtea de apel a înlăturat apărarea intimatei în sensul că reclamantele nu au formulat contestație, deoarece din cererea de chemare în judecată rezultă că s-a intenționat anularea deciziei nr. 1/2002.
Este adevărat că, potrivit art. 27 din Legea nr. 10/2001 în vigoare la data emiterii deciziei, în cazul preluării imobilului cu titlu valabil și aflării acestuia în proprietatea unei persoane juridice privatizate notificarea trebuia adresată instituției publice implicate în privatizare dar, pentru ca A.V.A.S. să fi soluționat notificarea, pârâta avea obligația să i-o transmită și nu să i-o soluționeze ea însăși.
împotriva deciziei a declarat recurs pârâta SC M.T. SRL, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.
în motivarea cererii, recurenta susține următoarele:
1. Decizia este dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece pârâta este cumpărător de bună-credință al imobilului, pe care i l-a vândut așa-zisa unitate deținătoare a acestuia, cea la care face referire Legea nr. 10/2001.
Plecând de la o premisă greșită, instanța de apel își formează o convingere greșită care nu se bazează pe probatoriul administrat în cauză.
Dispoziția nr. 1/2002 nu a fost contestată nici în termenul prevăzut de lege și nici ulterior de către reclamante, iar prezenta cauză nu are ca obiect contestația formulată împotriva acestei dispoziții, ci obligarea uneia dintre pârâtele chemate inițial în judecată la acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul de 900 mp situat în Călărași.
2. Prin hotărârea instanței de apel, s-a acordat ceea ce nu s-a cerut, întrucât în lipsa modificării obiectului cererii, este evident că instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală, în sensul art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
3. Dacă acțiunea reclamantelor a fost catalogată drept contestație împotriva dispoziției nr. 1/2002, atunci se impunea și verificarea formulării în termenul prevăzut de lege a acestei contestații, pentru a se stabili dacă nu cumva a fost formulată peste termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
Recurenta invocă excepția tardivității formulării contestației, ca fiind depusă la instanță cu mult peste termenul de 30 de zile de la comunicarea dispoziției.
4. Hotărârea instanței de apel cuprinde rețineri contradictorii: pe de o parte, o obligă pe pârâta-recurentă să emită o nouă decizie de restituire în natură sau în echivalent a imobilului, iar pe de altă parte, trimite la dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 referitoare la necesitatea adresării notificării instituției publice implicate în privatizare.
Instanța nu a înțeles speța dedusă judecății, pârâta nefiind o persoană juridică privatizată, ci cumpărătorul de bună-credință al imobilului în litigiu.
Intimatele reclamante au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este, într-adevăr, nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
1. Conformându-se indicației din decizia de casare, Curtea de Apel București a calificat cererea îndreptată împotriva pârâtei SC M.T. SRL, emitenta deciziei nr. 1/2002, ca fiind o contestație împotriva acestei decizii, formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Sub acest aspect, deși invocă nelegalitatea deciziei, recurenta nu arată care sunt argumentele sau textul de lege care, corect aplicat, ar fi permis o altă calificare a cererii de chemare în judecată, ceea ce face ca dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să nu fie aplicabile.
2. Calificând cererea ca fiind o contestație împotriva deciziei nr. 1/2002, curtea de apel s-a pronunțat în limitele învestirii, anulând această decizie și obligând-o pe pârâtă să emită una nouă.
în atare situație, nu se poate reține că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nefiind incidente în cauză.
3. Deși a invocat tardivitatea formulării contestației împotriva deciziei nr. 1/2002, recurenta nu a arătat, nici în cererea de recurs și nici cu ocazia dezbaterilor asupra acesteia, care a fost data comunicării acestei dispoziții către reclamante și care este dovada acestei comunicări, pentru a se putea verifica respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 26 după ultima republicare a actului normativ.
în aceste condiții, nu se poate imputa instanței de apel că a admis în mod nelegal o contestație formulată peste termenul prevăzut de lege.
4. Contrar susținerilor recurentei, decizia instanței de apel nu conține motive contradictorii, care să atragă aplicabilitatea art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Pe de o parte, curtea de apel a reținut obligația pârâtei, care deține actualmente imobilul, să soluționeze notificarea, în legătură cu care ea însăși s-a considerat competentă a o soluționa, fie în sensul restituirii în natură a imobilului, fie în sensul propunerii de despăgubiri, caz în care se va înainta dosarul la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Redând dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, curtea de apel a arătat de ce A.V.A.S. nu poate fi obligată să soluționeze notificarea și anume, pentru că s-a avut în vedere împrejurarea că A.V.A.S. nu a fost sesizată în acest sens de pârâta SC M.T. SRL.
Analizând decizia atacată în limitele motivelor de recurs dezvoltate, înalta Curte constată că niciunul din aceste motive nu este întemeiat, iar cel prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost doar formal indicat.
în baza art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a menținut decizia curții de apel și a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 921/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 752/2008. Civil → |
|---|
