ICCJ. Decizia nr. 964/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 10 noiembrie 2004, sub nr. 2725/2004, reclamanta V.I. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informații, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Guvernul României, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună:
- stabilirea răspunderii civile delictuale a primilor trei pârâți pentru fapta proprie cât și în calitate de comitent, din neglijența cărora fiul său a fost împușcat mortal în ziua de 23 decembrie 1989 de către prepușii acestora; s-a imputat totodată acestor pârâți și proasta gestionare a situației de criză din Decembrie 1989, având drept consecință decesul fiului său;
- stabilirea răspunderii civile delictuale a celui de-al patrulea pârât pentru neidentificarea autorilor agresiunii a căror victimă a fost fiul său;
- stabilirea răspunderii civile delictuale a pârâtului Guvernul României pentru tolerarea agresorilor ce au executat foc asupra fiului său în decembrie 1989, refuzând să dispună organelor cu atribuții juridice ale statului român identificarea și tragerea lor la răspundere penală;
- obligarea pârâților în solidar la plata de daune civile în cuantum de 10 miliarde lei.
Prin sentința civilă nr. 1085 din 27 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, respingându-se acțiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
La soluționarea cauzei s-au avut în vedere următoarele considerente:
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată față de dispozițiile art. 998-999 C. civ. care stabilesc că "Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara". în completare, art. 999 C. civ. reglementează că "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa". De asemenea, potrivit art. 1000 alin. (3) C. civ.: prevede că, "comitenții răspund de prejudiciul cauzat de prepușii lor, în funcțiile ce li s-au încredințat".
Față de conținutul acestor texte de lege invocate de reclamantă drept temei al acțiunii în răspundere civilă delictuală și de faptele imputate pârâților, Tribunalul a constatat că cererea este admisibilă, nefiind vorba în cauză de neîndeplinirea unei condiții de exercițiu a acțiunii civile referitoare la admisibilitatea acesteia; reclamanta pretinde că pârâții au săvârșit fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu (prin persoane fizice aflate în subordinea lor) care au condus la împușcarea fiului său și prin aceasta la producerea unui prejudiciu material și moral pentru reclamantă (mama acestuia).
în ce privește însă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Casație și Justiție și Guvernul României, Tribunalul a constatat că reclamanta nu a făcut dovada calității procesuale pasive a acestora.
Astfel, calitatea procesuală pasivă reprezintă identitatea între persoana pârâtului chemat în judecată și persoana celui despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (în speță, raportul juridic îl reprezintă acela rezultat în urma unei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu imputată de reclamantă pârâților, respectiv răspunderea civilă delictuală a acestora).
Reclamanta susține prin cererea introductivă că împușcarea fiului său în Revoluția din decembrie 1989 (care este în mod cert o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu) și decesul acestuia ca urmare a traumatismului suferit, este imputabilă pârâților care, prin faptele lor, ar fi condus la producerea acestuia.
în concret, reclamanta susține că uciderea fiului său s-a produs ca urmare a neglijenței prepușilor pârâților Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, precum și ca urmare a proastei gestionări a situației de criză din decembrie 1989. însă pârâta, pe de o parte, nu indică persoanele fizice ce ar fi putut avea calitatea de prepuși ai pârâților la data de 23 decembrie 1989 iar, pe de altă parte, nu a rezultat din probele administrate în cauză că de împușcarea fiului reclamantei s-ar fi făcut vinovate persoane fizice aflate în exercitarea funcțiilor încredințate de către pârâți.
Altfel spus, reclamanta nu a făcut dovada nici a faptelor organelor persoanelor juridice chemate în judecată (considerate ilicite) pentru care persoanele juridice ar putea fi chemate să răspundă în temeiul art. 35 din Decretul nr. 31/1954 și nici a raportului de prepușenie între agresorii fiului său (autorii omorului) și aceste persoane juridice.
Prin urmare, în ce privește acești pârâți, reclamanta nu a făcut dovada că fapta ilicită constând în uciderea fiului său a fost săvârșită de persoane pentru care pârâții sunt ținuți să răspundă și nici a unei legături de cauzalitate între decesul fiului reclamantei și neglijența imputată acestora în ce privește proasta gestionare a situației de criză. Mai mult, din declarația martorului M.V. rezultă indirect că fiul reclamantei se afla la data de 23 decembrie 1989 la Televiziune, participând activ la evenimentele din Decembrie, însă martorul nu a putut indica împrejurările în care a avut loc împușcarea, nefiind de față la producerea decesului (discuția cu victima fiind telefonică și irelevantă). De aceea, declarația martorului nu este relevantă nici sub aspectul cauzelor producerii decesului fiului reclamantei, din moment ce martorul nu se afla lângă victimă, ci acesta a avut doar o discuție telefonică cu acesta, iar ulterior a identificat cadavrul la Institutul de Medicină Legală "Prof. Dr. Mina Minovici".
De asemenea, în ce privește faptele imputate pârâtului Ministerul Public, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție constând în neidentificarea autorilor agresiunii, Tribunalul constată că deși aceasta exista (nici până astăzi nefiind identificați autorii vinovați de săvârșirea faptelor din Decembrie 1989 referitoare la decesul mai multor participanți la Revoluție), aceasta nu poate fi imputată acestui pârât. Astfel, din Rezoluția dată în dosarul penal nr. 106/P/1991 rezultă că Ministerul Public a efectuat cercetarea penală privind evenimentele din Decembrie, însă din probele administrate pe parcursul a mai mult de 14 ani, a rezultat o cauză care înlătură caracterul penal al faptelor, respectiv eroarea de fapt. în acest context, Tribunalul a reținut că nu i se poate imputa acestui pârât neîndeplinirea unei obligații legale în sarcina sa, care să fi condus la decesul fiului reclamantei.
Referitor la fapta imputată pârâtul Guvernul României în sensul că acesta a tolerat agresorii ce au executat foc asupra fiului reclamantei în Decembrie 1989, refuzând să dispună organelor cu atribuțiuni juridice ale statului român, identificarea și tragerea lor la răspundere penală, de asemenea reclamanta nu a dovedit calitatea procesuală pasivă a acestui pârât, deoarece, pe de o parte, nu a indicat agresorii (persoane fizice) ce se susține că au fost tolerați de Guvern, iar pe de altă parte, nu sunt reglementate obligații de acest fel în sarcina Guvernului pentru a putea fi invocate.
împotriva sentinței primei instanțe a formulat cerere de apel reclamanta, criticând-o pentru faptul că nu s-a ținut cont de obligațiile legale a fiecărui pârât, că ordinele date, astfel cum au fost învederate în notele scrise, au fost date cu încălcarea legii de către organele instituțiilor pârâte în exercițiul funcțiilor lor, precum și că s-au indicat prin notele scrise persoanele avute în vedere.
Prin decizia civilă nr. 36 din 22 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, cu majoritate, s-a respins apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinței primei instanțe, pentru următoarele motive:
în căutarea părintelui să descopere cine este responsabil de moartea copilului său, acesta trebuie să se raporteze la anumite rigori și exigențe de fond și de formă, care să asigure în final descoperirea și pedepsirea celui vinovat sau, dimpotrivă, protejarea celor acuzați pe nedrept.
în speță, cercetările efectuate nu au putut stabili nici persoana care a apăsat pe trăgaciul armei, nici cel puțin dacă aceasta era o persoană civilă sau era militar, dacă aparținea sau nu unei structuri statale sau nu, pentru ca în acest fel să fie atinsă o formă de responsabilizare a uneia din instituțiile pârâte.
în mod corect judecătorul fondului a apreciat că pârâții nu au calitate procesuală pasivă, neputând fi responsabilizați generic în legătură cu evenimentele din Decembrie 1989 și cu dificilul proces de cercetare ulterioară a acestora. Corect s-au analizat și argumentat distinct respingerea acțiunii față de fiecare instituție pârâtă.
împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs reclamanta-apelantă, criticând-o pentru următoarele motive:
S-a reținut în cauză de către instanța de apel, pentru argumente pe care nu le-a mai inserat, că se impune identificarea autorului în persoana unui prepus al organelor pârâților sau a unui civil.
în soluționarea cauzei nu s-a ținut cont de faptul că prejudiciul nu s-ar fi produs dacă nu ar fi fost date ordinele greșite de către organele pârâților, organe care urmează să răspundă conform motivelor de fapt și de drept arătate în acțiune.
S-au încălcat totodată regimul deținerii de arme, precum și obligațiile ce le reveneau.
După cum s-au arătat în notele scrise și în motivele de apel, Guvernul și Ministerul de Interne aveau obligația de a sigura siguranța cetățenilor.
Chiar dacă există o cauză de nerăspundere penală și chiar dacă nu a fost identificat făptuitorul fizic, pârâtele trebuie să răspundă pentru situația de confuzie, de eroare reținută la începerea urmăririi penale, creată de ele prin ordinele greșite date de organele lor cu atribuții în acest sens.
Răspunderea trebuie reținută pentru neelucidarea și tergiversarea elucidării aspectelor invocate.
înalta Curte constată că recursul este fondat, în considerarea celor ce urmează:
Prin concluziile scrise depuse în fața primei instanțe, înainte de soluționarea cauzei, reclamanta a subliniat faptul că în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive trebuie să se pornească de la cauzalitatea între faptă și prejudiciu, ținându-se cont de împrejurările fără de care nu ar fi fost posibil decesul fiului său.
S-au subliniat în acest context, apărare reluată și în apel și în recurs, ordinele date de organele instituțiilor pârâte alături de nerespectarea dispozițiilor legale ce guvernează activitatea și responsabilitățile acestora.
Prima instanță a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada faptelor persoanelor juridice chemate în judecată sau a unor persoane pentru care acestea sunt ținute să răspundă și nici a unor legături de cauzalitate între decesul fiului său și neglijența imputată acestora în ce privește proasta gestionare a situației de criză.
Instanța de apel a reținut ca fiind corectă soluționarea cauzei de prima instanță, făcând trimitere la considerentele sentinței și fără a arăta propriile considerente care susțin modul de soluționare a criticilor formulate, atrăgând incidența art. 304 pct. 7 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
în fața instanței de apel s-a formulat cerere de probatorii; s-a dispus respingerea ca neconcludentă în această fază procesuală a probei cu înscrisuri și s-a acordat cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, reținându-se cauza pentru soluționare.
Aceasta în condițiile în care partea a insistat prin motivele de apel asupra relevanței probei cu înscrisuri solicitate și, cu atât mai mult, prima instanță dispusese respingerea acțiunii tocmai pentru lipsa dovezilor.
Nu s-a avut în vedere faptul că în cazul în speță lămurirea calității procesuale pasive nu poate fi disociată de fondul litigiului, determinat de administrarea probelor necesare și de dispozițiile legale relevante, în raport de care să se aprecieze dacă faptele imputate se pot reține.
Alături de faptul că reclamanta a făcut referire la anumite probe, respectiv ordine de serviciu, indicate și în recurs, care în nici un caz nu puteau fi obținute de către aceasta, la dispoziții legale care guvernează activitatea pârâților, magistratul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unor hotărâri temeinice și legale, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Aceeași normă procedurală prevede că magistratul va putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
în acest context și numai după administrarea probelor care se impun se poate soluționa excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților care, în speță, se confundă cu temeinicia cererii formulată împotriva acestora.
Urmare considerentelor reținute mai sus, cu aplicarea și a dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7 și art. 297 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul formulat, a fost casată decizia apelată, iar în urma admiterii apelului declarat de reclamantă, s-a dispus desființarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare la același tribunal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5722/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 83/2008. Civil → |
|---|
