ICCJ. Decizia nr. 1058/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1058/2009
Dosar nr. 3424/62/200.
Şedinţa publică din 5 februarie 2009
Asupra recursului de faţă
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 martie 2007 la Tribunalul Braşov, secţia civilă, şi întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 reclamanţii M.E., M.F.G. şi M.R.P.M. au solicitat în contradictoriu cu intimaţii oraşul Predeal şi Primarul oraşului Predeal ca în urma probelor ce se vor administra să pronunţe o sentinţă prin care să anuleze dispoziţia nr. 138 din 7 februarie 2007, să dispună restituirea în natură a imobilului situat în Predeal, înscris în C.F. nr. 18046 Braşov sub nr. top 13489/8 şi intimaţii să fie obligaţi să respecte stăpânirea materială a contestatorilor asupra acestui imobil.
În motivare au arătat că la data de 18 iunie 1937 OG în calitate de cumpărător şi I.C. în calitate de vânzător au încheiat un contract de vânzare-cumpărare privind terenul din Predeal înscris în C.F. nr. 18046 Braşov sub nr.top 13489/8.
Terenul a figurat în C.F. pe numele G.C. şi nici vânzătorul I.C., fiul acestuia, nici cumpărătorul OG nu s-au înscris în C.F. El a fost posedat în mod public de OG şi soţia V. şi preluat abuziv de stat care s-a înscris în C.F.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 M.P.R. ( decedat, succesorii fiind reclamanţii din cererea de chemare în judecată) în calitate de unic moştenitor al V.G. a adresat oraşului Predeal, în temeiul acestei legi o notificare solicitând restituirea în natură a imobilului cu nr. top 13489/8. Notificarea a fost respinsă cu motivarea că în cartea funciarăanterior statului nu figura OG ci C.G.
Reclamanţii au arătat că decesul antecesorului lui I.C. (G.C.) precum şi perfectarea actului de vânzare cumpărare dintre I.C. şi OG au avut loc anterior intrării în vigoare a Decretului-lege 115/1938, deci conform principiului tempus regit actum acest act normativ nu este aplicabil în speţă.
Statul este dobânditor de rea credinţă, şi a deţinut fără titlu imobilul, iar prin mecanismul comparării titlurilor posesorul anterior, deşi neînscris în cartea funciară, are câştig de cauză în raport cu persoana care are un titlu ne valabil asupra imobilului.
Reclamanţii au mai arătat că sunt îndreptăţiţi la restituirea imobilului ca efect al uzucapiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 379/S din 29 iunie 2007 Tribunalul Braşov a respins ca nefondată contestaţia în contradictoriu cu intimatul oraşul Predeal reprezentat legal de primar iar faţă de intimatul Primarul oraşului Predeal contestaţia a fost respinsă ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că prin dispoziţia nr. 138 din 7 februarie 2007 pârâtul oraşul Predeal prin primar a respins notificarea formulată de M.P.R. şi continuată de reclamanţi deoarece în evidenţele de publicitate imobiliară nu este înscris autorul titularului notificării.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi procedurilor speciale prevăzute de ea dovada dreptului de proprietate sau a calităţii de moştenitor se face cu înscrisuri, prin extras de C.F./...ş.a/(art. 23).
Nu a fost primită susţinerea reclamanţilor potrivit căreia conflictul ivit între dobânditorul unui bun imobil care nu şi-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară dar se află în posesia unui titlu valabil şi posesorul actual dar, care nu are un titlu valabil se face prin compararea titlurilor (sau uzucapiune)deoarece aceasta este o procedură aparţinând dreptului comun ,neprevăzută de Legea nr. 10/2001, lege specială.
Împotriva acestei sentinţe reclamanţii au formulat apel.
Sentinţa este criticată pentru că în mod greşit a reţinut că reclamanţii tind la constituirea unui drept de proprietate asupra imobilului, când, în realitate, ei solicită constatarea calităţii de proprietari.
Instanţa nu era îndreptăţită să invoce excepţia inadmisibilităţii notificării formulată în baza Legii nr. 10/2001 întrucât unitatea deţinătoare a imobilului nu a respins notificarea ca inadmisibilă ci ca nefondată.
Procedura instituită de Legea nr. 10/2001 permite administrarea oricăror mijloace de probă.
În acest context uzucapiunea nu implică constituirea dreptului de proprietate.
Prin Decizia nr. 177 Ap din 4 decembrie 2007 Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că acţiunea nu a fost respinsă în baza excepţiei ci pe fond, iar notificarea a fost respinsă corect deoarece titularul notificării nu a făcut dovada conform art. 23 din Legea nr. 10/2001 că el sau antecesorul a deţinut proprietatea asupra imobilului la data preluării abuzive.
Compararea de titluri sau prescripţia achizitivă exced cadrului legislativ statuat prin Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii reclamanţii au formulat recurs invocând dispoziţiile art.304 pct.7 şi 9 C. proc. civ.
Recurenţii reclamanţi critică Decizia arătând că instanţa de apel a avut aceeaşi abordare greşită ca a instanţei de fond care a considerat că notificarea este inadmisibilă şi a respins contestaţia fără a cerceta fondul pricinii.
Nu a reţinut că prima instanţă nu analizat în ce măsură dreptul pretins există sau nu.
Contestatorii au solicitat să se constate calitatea actuală de proprietari.
Compararea titlurilor este un mecanism de probă a dreptului de proprietate, putând fi utilizat în cadrul oricărei proceduri în care trebuie dovedit un asemenea drept . La fel şi uzucapiunea.
Dreptul de proprietate extratabulară nu poate fi ignorat producând aceleaşi efecte ca şi un drept de proprietate tabulară.
Instanţa de apel nu a analizat împrejurarea că statul, contestând calitatea de proprietar a lui OG, nu s-a prevalat de neînscrierea dreptului de proprietate al acestuia în C.F. căci, căci, fiind dobânditor de rea credinţă, nu se poate prevala de acest aspect în apărarea dreptului său de proprietate.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sunt îndreptăţite la măsurile reparatorii prevăzute de lege persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora.
Rezultă deci că o condiţie esenţială pentru aplicarea dispoziţiilor legii de reparaţie este aceea ca solicitantul să fi avut calitatea de proprietar al bunului preluat de stat.
Dreptul de proprietate poate fi dovedit prin orice înscris constatator, printr-un act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ, translativ sau declarativ şi care generează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă.
Legiuitorul, ţinând seama de contextul socio-istoric al perioadei incidente a constituit prin art. 24 o prezumţie relativă simplă în favoarea persoanelor îndreptăţite în sensul că în absenţa unor probe contrare se consideră că persoana individualizată în actul normativ a deţinut imobilul sub nume de proprietar, existenţa şi întinderea dreptului de proprietate fiind cea înscrisă în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în execuţie măsura preluării abuzive.
Reclamanţii au dovedit că actul de vânzare-cumpărare şi decesul lui G.C. au avut loc anterior intrării în vigoare a Decretului-lege nr. 115/1938 şi că imobilul a fost posedat în mod public de OG şi soţia sa.
Potrivit Decretului-lege nr. 115/1938 drepturile reale puteau fi dobândite numai prin înscrierea lor în cartea funciară.
Din ansamblul prevederilor acestui act normativ rezultă însă că dreptul real constituit prin convenţie, dar neînscris în Cartea Funciară este opozabil atât părţilor contractante cât şi terţilor care au luat cunoştinţă de existenţa lui.
Deşi autorul reclamanţilor nu şi-a înscris dreptul de proprietate în C.F., totuşi moştenitorii săi au calitatea de persoane îndreptăţite câtă vreme legea de reparaţie permite ca dovada dreptului de proprietate să se facă inclusiv cu înscrisuri sub semnătură privată.
În raport de aceste considerente şi analizând actele şi lucrările dosarului rezultă că situaţia de fapt nu este pe deplin stabilită.
Se impune completarea materialului probator, să se determine semnificaţia înscrierii în C.F. a statului, motivele acestei înscrieri, motivele inexistenţei altor menţiuni , respectiv a înscrierilor cu privire la antecesorul reclamanţilor.
Pentru cele ce preced recursul a fost admis, urmând ca restul criticilor să fie analizate de instanţa de trimitere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorii M.E., M.F.G., M.R.P.M. împotriva deciziei nr. 177 Ap din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 5 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 106/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1050/2009. Civil → |
|---|
