ICCJ. Decizia nr. 1324/2009. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1324/2009

Dosar nr. 23797/3/200.

Şedinţa publică din 10 februarie 2009

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

1.1.Obiect

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 3 august 2005 reclamanta SC V.P.R. SRL a chemat în judecată pe pârâţii SC A. SA şi O.S.I.M. pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea certificatului nr. 014798 din 13 ianuarie 2005 având numărul de depozit 2003/0913 din 7 august 2003, publicarea în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială a soluţiei de anulare, cu cheltuieli de judecată.

1.2.În fapt

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că produsele a căror înregistrare a fost solicitată de către pârâtă nu îndeplinesc condiţia noutăţii cât timp au fost prezentate de repetate ori la diferite târguri şi expoziţii naţionale şi internaţionale, în reviste şi reclame de specialitate, iar producţia acestora s-a realizat în mod paralel şi independent de mai mulţi producători, anterior depunerii cererii de înregistrare.

Nu poate fi reţinută nici individualitatea produselor a căror înregistrare s-a solicitat atâta timp cât pârâta nu este singurul producător al unor astfel de produse, modele industriale identice fiind produse şi comercializate de mai mulţi producători şi comercianţi.

Pârâta a invocat ca element de noutate formele de papiote şi modul de înfăşurare al aţei pe acestea, iar nu elementul specific de policoloritate. După ce au fost depuse opoziţiile făcute de reclamantă pârâta a revenit şi a solicitat rectificarea denumirii produselor cât şi specificitatea acestora.

1.3. În drept

Reclamanta şi-a întemeiat în drept acţiunea pe „dispoziţiile Legii nr. 129/1992".

2.Întâmpinarea

Prin întâmpinare, pârâta SC A. SA a solicitat respingerea acţiunii. Relaţiile dintre SC A. SA şi V.T.I. s-au concretizat într-un contract comercial iar aspectul estetic nou al modelelor este conferit de coloritul în trepte al aţei, combinaţia mai multor culori pe segmente cu lungimi diferite.

Papiota de aţă multicoloră şi scul de aţă multicoloră au caracter de noutate şi caracter individual prin aspectul exterior nou conferit de coloritul în trepte al aţei, combinaţia mai multor culori pe segmente cu lungimi diferite care individualizează forma papiotei, sculului şi permite personalizarea şi orientarea alegerii consumatorului potrivit gustului său.

3.Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1387 din 25 noiembrie 2005 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis acţiunea şi a dispus anularea certificatului de înregistrare a desenului/modelului industrial nr. 014798/2005.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că certificatul de protecţie obţinut de pârâtă are ca obiect două modele de papiotă de aţă multicoloră şi un model de scul de aţă multicoloră. Procedând la compararea celor 3 modele incluse în certificatul de protecţie cu modelele prezentate în revistele A.P. & Q. şi Q.A. s-a apreciat că între acestea există identitate.

La data depunerii cererii de înregistrare nu era îndeplinită condiţia noutăţii deoarece anterior acestei date modele identice au fost făcute publice prin intermediul unei reviste.

Nu a fost primită apărarea pârâtei în sensul că divulgarea modelelor pe pagina sa de web nu constituie o divulgare publică, atât timp cât potrivit susţinerilor pârâtei această divulgare s-a realizat la 20 septembrie 2002 însă modelele distructive de noutate au fost aduse la cunoştinţa publicului încă din primăvara anului 2002.

4. Hotărârea instanţei de apel

Prin Decizia civilă nr. 23 A din 7 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-a hotărât, în opinie majoritară, admiterea apelului pârâtei SC A. SA şi schimbarea în parte a sentinţei în sensul că s-a admis în parte acţiunea. A fost respinsă cererea având ca obiect anularea certificatului de înregistrare în privinţa modelelor nr. 1 şi 2 (reprezentând papiote aţă multicoloră). A fost menţinută dispoziţia sentinţei referitoare la anularea certificatului de înregistrare în privinţa modelului nr. 3 (reprezentând scul aţă multicoloră).

Instanţa de apel a arătat că potrivit raportului de expertiză efectuat în apel, nu există identitate între modelul nr. 1 şi vreunul dintre primele două papiote, ca modele prezentate în cele două reviste, faţă de care există elemente de diferenţiere semnificative: forma tronconică a suportului pe care se înfăşoară aţa, care nu se regăseşte la modelele din reviste şi, respectiv, forma tronconică a papiotei astfel obţinută, modul de înfăşurare al aţei şi culorile perceptibile.

Prima instanţă a considerat în mod greşit că forma papiotei, tronconică, ar reprezenta un detaliu nesemnificativ, astfel că, în comparaţie cu o altă papiotă cilindrică, aspectul exterior şi vizual al celor două modele ar fi acelaşi.

Şi cu privire la modelul nr. 2 concluzia expertului a fost clară, în sensul că nu există identitate între acesta şi modelele de papiote prezentate în reviste, expertul sesizând elemente de diferenţiere semnificative: forma suportului, modul de vopsire al firului şi, implicit, modul de aşezare al acestuia pe mosor.

În ce priveşte modelul nr. 3, instanţa a reţinut că prin modul de prezentare, concluziile expertului nu sunt suficient de clare şi categorice ca în privinţa celorlalte două.

În opinie separată s-a propus respingerea apelului ca nefondat. S-a arătat că au fost apreciate greşit ca elemente semnificative forma tronconică a suportului papiotei şi forma tronconică a papiotei.

5. Recursul

5.1. Motive

Reclamanta a declarat recurs, motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte:

Nici din documentaţia de descriere a modelelor pretins noi înaintată către O.S.I.M. şi nici în denumirea acestora nu se face referire la forma papiotei şi nici forma suportului nu este precizată ca element determinant în identificarea modelului.

Elementul de noutate pretins chiar de către intimata pârâtă îl constituie coloritul aţei în trepte precum şi modul de înfăşurare. Intimata pârâtă a confirmat şi în cadrul apelului declarat acest aspect legat de elementul de noutate iar instanţa a nesocotit şi depăşit limitele devoluţiunii. Instanţa de apel a reţinut în mod esenţial greşit şi nelegal un alt element ca fiind semnificativ.

Cât priveşte coloritul în trepte al aţei şi expertul a admis că există identitate atunci când este vorba de acest element.

Expertul analizează şi face observaţiile sale la forma şi dimensiunea suporţilor aţei, detalii care, conform documentelor întocmite de intimată şi mandatarul acesteia nu sunt semnificative.

Soluţia majoritară a instanţei de apel se întemeiază doar pe concluziile raportului de expertiză, fără coroborarea probelor administrate în dosar şi depăşind cadrul procesual statuat prin apelul declarat de pârâtă.

5.2. Analiza instanţei de recurs

Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor, obiectul cererii poate fi înregistrat în măsura în care constituie un desen sau model, în sensul art. 2, este nou şi are un caracter individual.

Condiţiile impuse de acest text pentru înregistrare sunt cumulative, astfel încât lipsa unui singur element este de natură să ducă la respingerea cererii de înregistrare a desenului sau modelului.

Prin adresa nr. 150 din 9 octombrie 2003 reprezentanta SC A. SA a transmis O.S.I.M. solicitarea de modificare a titlului la depozitul naţional reglementar nr. 2003/0913, arătându-se că titlul modelelor industriale este „Papiote de aţă multicoloră şi scul multicolor". Prin aceeaşi adresă s-a arătat că „noutatea aspectului estetic la aceste modele este coloritul aţei în trepte şi nu forma papiotei sau a sculului".

SC A. SA şi-a făcut aceleaşi apărări şi în faţa primei instanţe, prin întâmpinare şi concluziile scrise depuse, iar prin motivele de apel a criticat sentinţa pentru că judecătorul nu a ţinut cont de faptul că „noutatea nu rezultă din absenţa unor anteriorităţi, ci din existenţa unor particularităţi care disting o anumită formă de formele anterior cunoscute. In cazul nostru aceste particularităţi sunt conferite de coloritul în trepte al aţei, combinaţia mai multor culori pe segmente cu lungimi diferite care individualizează produsul şi permit personalizarea şi orientarea alegerii consumatorului potrivit gustului său ".

Aşadar, aspectul pe care trebuia să-1 analizeze instanţa superioară de fond, pentru a aprecia dacă sunt îndeplinite condiţiile noutăţii şi individualităţii care să justifice admiterea cererii de înregistrare a modelului solicitat de pârâtă, viza coloritul aţei şi o anumită combinaţie care ar fi diferenţiat produsul său de altele realizate de alţi producători.

Instanţa de apel a ajuns la concluzia că ceea ce diferenţiază modelele pârâtei de alte modele ale reclamantei este forma tronconică a suportului papiotei şi forma tronconică a papiotei, contrazicând-o chiar pe pârâtă care în documentaţia depusă la O.S.I.M. a susţinut că noutatea este dată de coloritul aţei în trepte „şi nu de forma papiotei sau a sculului".

Pentru a fi nou, în sensul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 129/1992, este necesar ca niciun desen sau model identic cu cel a cărui înregistrare se cere să nu fi fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, înaintea datei de prioritate.

Prima instanţă a reţinut că revistele de specialitate în care au fost expuse modelele reclamantei au dată certă anterioară depozitului reglementar al pârâtei. Acest aspect nu a format obiect de critică în apel, motiv pentru care a intrat în puterea lucrului judecat şi nu mai are a fi analizat în etapa recursului.

Cât priveşte cerinţa caracterului individual, prima instanţă şi judecătorul opiniei separate au apreciat corect că elementul de noutate invocat de SC A. SA nu reprezintă decât un detaliu nesemnificativ, aşa cum este definit de art. 2 lit. f) din Legea nr. 129/1992, acel element grafic sau de formă, care nu determină caracterul individual al desenului sau modelului.

Conform art. 6 alin. (4) din lege, se consideră că un desen sau model are caracter individual dacă impresia globală pe care o produce asupra utilizatorului avizat este diferită de cea produsă asupra unui asemenea utilizator de orice desen sau model făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, înaintea datei de prioritate.

Coloritul în trepte al aţei, combinaţia mai multor culori pe segmente cu lungimi diferite nu constituie un element important care să determine o „impresie globală" diferită de cea produsă de modelele opuse de reclamantă ca anteriorităţi. Şi modelele reclamantei au ca trăsături caracteristice aţa multicoloră, înfăşurarea oblică, coloritul în trepte.

Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanţa de apel, în opinie majoritară, a interpretat greşit prevederile art. 2 lit. f) şi art. 6 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 129/1992, motiv pentru care criticile formulate întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. recursul a fost admis şi hotărârea a fost modificată în sensul reţinut prin dispozitiv, cu consecinţa rămânerii irevocabile a sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta SC V.P.R. SRL împotriva deciziei civile nr. 23 A din 7 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală şi în consecinţă:

Modifică Decizia atacată în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SC A. SA împotriva sentinţei civile nr. 1387 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2009.

10

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1324/2009. Civil