ICCJ. Decizia nr. 1129/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1129/200.
Dosar nr. 1208 /1/2008
Şedinţa publică din 5 februarie 2009
Asupra recursului civil de faţă:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1682 din 24 februarie 2005 la Tribunalul Mehedinţi, reclamantul R.G. a chemat în judecată Primăria Drobeta Turnu-Severin şi Prefectura Mehedinţi, solicitând să i se emită dispoziţie de stabilire şi acordare a unei despăgubiri în echivalent, ca urmare a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, la data de 30 mai 2001, de către mama sa, P.I.
Reclamantul a arătat că este singurul moştenitor legal al mamei sale, decedată la 3 mai 2003, şi în această calitate i se cuvin despăgubiri pentru imobilul din Drobeta Turnu-Severin, compus din teren în suprafaţă de 104 mp şi o casă cu suprafaţa construită de 37,35 mp, ce a fost expropriat prin Decretul nr. 187/1982, precum şi pentru terenul în suprafaţă de 252 mp.
Reclamantul a arătat că nu a primit nici un răspuns la notificarea făcută de mama sa.
Prin încheierea nr. 8694 din 2 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în dosar nr. 8424/2005, cauza a fost strămutată la Tribunalul Timiş.
Prin sentinţa civilă nr. 1387 din 2 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia civilă, în dosarul nr.264/C/2006 a fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligată Primăria Drobeta Turnu-Severin, prin primar, să răspundă la notificarea reclamantului, conform Legii nr. 10/2001.
A fost respinsă acţiunea faţă de Prefectura Mehedinţi.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel intervenienţii principali G.A., A.G., L.G., G.C. şi G.D., solicitând desfiinţarea sentinţei, pe motiv că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii lor de intervenţie, care a fost primită şi admisă în principiu de Tribunalul Mehedinţi la data de 17 mai 2005, înainte de a se pronunţa încheierea de strămutare.
Prin Decizia civilă nr. 525/A din 29 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 6889/59/2006 a fost admis apelul intervenienţilor, a fost desfiinţată sentinţa apelată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Timiş.
Prin sentinţa civilă nr. 515/PI din 7 martie 2009 a Tribunalului Timiş a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul R.G. împotriva Municipiului Drobeta Turnu-Severin, prin primar, a fost obligat acesta să răspundă la notificarea trimisă de către antecesoarea reclamantului P.I., la data de 4 iunie 2001, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Prefecturii Mehedinţi şi a fost respinsă acţiunea faţă de acesta; au fost respinse cererile reclamantului cu privire la plata daunelor cominatorii şi daunelor moratorii; a fost admisă în parte cererea formulată de intervenienţi, în contradictoriu cu Municipiul Drobeta Turnu-Severin, prin primar; a fost obligat acesta să soluţioneze notificarea formulată de aceştia la data de 9 ianuarie 2002; a respins solicitarea intervenienţilor având ca obiect obligarea Municipiului Drobeta Turnu-Severin de a se pronunţa exclusiv în favoarea lor, în ce priveşte imobilul.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel intervenienţii, arătând faptul că notificarea făcută de P.I., autoarea reclamantului, cu privire la imobil, a fost depusă la data de 6 februarie 2003, cu mult peste termenul prevăzut de lege, chiar dacă acesta a fost prelungit de două ori, prin OUG nr. 109/2001 şi, respectiv OUG nr. 145/2001, acest termen expirând la data de 12 februarie 2002.
Prin Decizia civilă nr. 516/A din 26 noiembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a fost respins apelul, reţinându-se, în esenţă, că prima instanţă nu a fost sesizată cu analiza pe fond a pretenţiilor părţilor ci doar cu obligaţia pârâtului Municipiul Drobeta Turnu-Severin de a răspunde la notificările făcute de către reclamant, pe de o parte şi intervenienţi, pe de altă parte, urmând ca analiza pe fond să se facă de către acesta.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs intervenienţii, criticând-o sub următoarele aspecte:
1. Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, judecata apelului a fost suspendată la data de 17 septembrie 2007, în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ.
Intervenienţii au cerut repunerea pe rol, s-a stabilit termen la data de 19 noiembrie 2007, au formulat apoi cerere de amânare, însă instanţa, încălcându-le dreptul la apărare, nu le-a acordat acest termen şi a trecut la soluţionarea cauzei.
2. Decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în sensul că instanţa a interpretat greşit cererea lor de intervenţie, schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acesteia.
Intervenienţii susţin că cererea lor a fost făcută nu numai în contradictoriu cu Municipiul Drobeta Turnu-Severin prin primar, ci şi cu reclamantul R.G. şi că, instanţa trebuia să se pronunţe şi cu privire la faptul că notificarea autoarei reclamantului, pentru imobil a fost tardiv formulată şi că reclamantul nu are nici un drept cu privire la acest imobil.
3. Instanţa de apel a dat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, în cauză fiind întrunite condiţiile cerute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că trebuia să se stabilească dacă părţile au dreptul de a solicita măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 şi după aceea putea să oblige Municipiul Drobeta Turnu-Severin, prin primar să răspundă notificărilor.
Intervenienţii susţin că atât instanţa de apel cât şi prima instanţă trebuiau să constate întâi că notificarea reclamantului, pentru imobil era tardiv formulată şi numai după aceea să oblige pe pârât să răspundă numai la notificările depuse în termen.
Analizând hotărârea recurată, prin raportare la criticile formulate Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Prima motiv de recurs nu poate fi reţinut, deoarece, pe de o parte, termenul din 19 noiembrie 2007 nu era primul termen de judecată în apel, judecata suspendându-se pentru lipsa părţilor, deci şi a intervenienţilor, care au fost cei care au declarat apelul, iar pe de altă parte, potrivit art. 156 C. proc. civ., instanţa poate acorda un termen pentru lipsă de apărare, dar numai pentru motive temeinice, ori intervenienţii sunt cei care au declarat apelul, dar şi cei care au formulat cererea de repunere pe rol, aceasta însemnând că ştiau că urmează să se acorde termen în cauză şi că aveau suficient timp să-şi angajeze apărător şi să-şi formuleze apărările.
În altă ordine de idei, art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se referă la încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., adică la acte precum citaţiile, iar nu la neacordarea unui termen pentru angajarea unui apărător, astfel că această critică nici măcar nu s-ar încadra în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în afară de faptul că ea este şi nefondată.
2. Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu poate fi reţinut, deoarece instanţa nu a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al cererii intervenienţilor.
În mod corect a reţinut instanţa de apel (ca de altfel şi prima instanţă) că deşi intervenienţii au solicitat într-adevăr, să se constate că notificarea reclamantului pentru imobil este tardivă, atâta timp cât Primarul Municipiului Drobeta Turnu-Severin a fost obligat să răspundă la notificări, problema tardivităţii trebuie rezolvată întâi de către acesta şi apoi, eventual, într-o cale de atac, în cazul în care una dintre părţi ar fi nemulţumită de soluţia primarului, instanţele judecătoreşti se vor pronunţa şi pe această problemă.
3. Cel de-al treilea motiv de recurs priveşte greşita aplicare a Legii nr. 10/2001 (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), în sensul că instanţele trebuiau să soluţioneze mai întâi dacă părţile au dreptul la măsuri reparatorii şi apoi să oblige pe primar să răspundă la notificare, nu aceasta nu poate fi reţinut deoarece, dacă s-ar fi procedat în acest fel s-ar fi produs o aplicare greşită a legii.
Având în vedere soluţia aleasă de cele două instanţe, aceea de a obliga pe primar să răspundă la notificări, a soluţiona pe fond cu privire la tardivitatea notificării reclamantului, invocată de intervenienţi, ar fi fost prematură, atât timp cât primarul nu ar fi analizat, mai întâi el, toate notificările, inclusiv sub aspectul tardivităţii unora dintre ele, după care părţile nemulţumite de soluţia primarului, pot ataca în justiţie Decizia sau dispoziţia acestuia.
Alta ar fi fost, într-adevăr, situaţia în care prima instanţă ar fi făcut aplicarea Deciziei XX/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ar fi considerat că este nejustificat faptul că Municipiul Drobeta Turnu-Severin, prin primar, nu a răspuns în termen de 60 de zile de la notificare şi atunci ar fi trecut la soluţionarea pe fond a cererilor, situaţie în care ar fi trebuit să se pronunţe şi cu privire la tardivitatea unor notificări.
Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte constată că niciuna dintre criticile formulate nu sunt fondate, astfel că, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul, declarat de intervenienţii G.A., A.G., L.G., G.C. şi G.D. împotriva deciziei nr. 516 A din 26 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1324/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 106/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
