ICCJ. Decizia nr. 186/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 186
Dosar nr. 947/118/200.
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1137 din 14 iunie 2007, Tribunalul Constanţa a respins excepţia necompetenţei materiale, precum şi acţiunea formulată de reclamanţii P.D. şi P.A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Constanţa.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că acţiunea formulată de reclamanţi fiind întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, faţă de Decizia nr. IX din 20 martie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului.
S-a mai reţinut că, potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe asupra cererii de restituire în natură. Această obligaţie există numai în măsura în care s-a formulat notificare, iar termenul prevăzut de lege pentru formularea notificării nu este de recomandare.
Or, în prezenta cauză, autoarea reclamanţilor nu a formulat cerere pentru acordarea măsurilor reparatorii întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 406/C din 19 decembrie 2007, a respins apelul declarat de reclamantul P.D. împotriva acestei sentinţe şi a obligat apelantul la plata sumei de 300 de lei cheltuieli de judecată către intimatul Primarul municipiul Constanţa, reţinând, în esenţă, că din interpretarea art. 21 alin. (5) şi art. 22 din Legea nr. 10/2001, rezultă că notificarea reprezintă chiar cererea de restituire în natură sau de acordare a altor măsuri reparatorii pentru imobilele care fac obiectul acestei legi.
Deşi reclamanţii au susţinut că autoarea lor a declanşat procedura de acordare a măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru două suprafeţe de teren, nu au depus la dosar cererea formulată de aceasta. Demersurile anterioare Legii nr. 10/2001 nu conduc la concluzia că solicitarea de restituire a fost reiterată în condiţiile noului act normativ, iar susţinerea privitoare la rolul activ al instanţei nu poate fi primită, deoarece, potrivit art. 1169 C. civ., sarcina probei incumbă reclamantului.
La data de 14 martie 2008 s-a înregistrat la instanţa de apel o cerere formulată de reclamanta P.A., intitulată „contestaţie", în care a arătat că împreună cu soţul său P.D. a formulat o cerere de revendicare a terenului în suprafaţă de 1000 mp, cumpărat de defuncta G.F. în anul 1935, preluat de stat prin Decretul nr. 111/1951, şi a unui imobil parter şi etaj situat pe str. C., pe suprafaţa de 200 mp teren, acţiune în care a fost în acord cu soţul său (şi nu în contradictoriu) să intre în drepturi prin compensare.
S-a susţinut că avocatul a încadrat greşit acţiunea, soluţionarea procesului fiind un eşec şi „dacă sunt de acoperit cheltuieli de judecată ar trebui să le achite domnia sa, pentru că nu a susţinut corect cauza".
În această cerere s-a precizat că P.D. a decedat la data de 6 ianuarie 2008.
Curtea de apel a înaintat cererea spre soluţionare Înaltei Curţi.
Intimatul Primarul municipiului Constanţa a formulat note scrise, prin care a solicitat ca recurenta să precizeze în ce calitate a declarat recurs, arătând că în ipoteza declarării recursului în nume propriu invocă excepţia lipsei calităţii procesuale a recurentei, care nedeclarând apel a exercitat omisso medio calea de atac, precum şi excepţia nulităţii recursului care nu este motivat, deoarece susţinerile recurentei nu privesc nelegalitatea hotărârii pronunţate în apel.
La termenul din 15 ianuarie 2009, depunând la dosar certificatul de deces Seria DS M 169020, care atestă decesul reclamantului P.I.D. produs anterior datei declarării recursului şi certificatul de moştenitor nr. 84 din 12 mai 2009, recurenta a precizat că a înţeles să declare recurs împotriva deciziei civile nr. 406/C din 19 decembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa şi că recursul a fost declarat în calitate de moştenitoare a defunctului P.D. a cărui apel a fost respins.
Pentru considerentele la care ne vom referi în continuare, va fi admisă excepţia nulităţii invocată de intimatul Primarul municipiului Constanţa şi se va constata că recursul este nul.
Conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt arătate limitativ de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
A motiva recursul, înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
În prezenta cauză, excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul Primarul municipiului Constanţa este întemeiată, deoarece recurenta nu s-a conformat exigenţelor cerute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Având calitate de moştenitor al defunctului P.D., al cărui apel a fost respins prin Decizia atacată, recursul declarat de recurenta-reclamantă în calitate de moştenitor al apelantului nu este declarat omisso medio, însă aceasta nu a invocat vreun motiv de recurs şi nu a formulat critici privitoare la soluţia pronunţată prin Decizia recurată.
Recurenta a arătat ce s-a solicitat prin acţiune şi că a fost în acord cu soţul său să intre în drepturi prin compensare, prezentând drept dezvoltare a nemulţumirii sale faptul că avocatul angajat a încadrat greşit acţiunea şi ar trebui ca acesta să suporte cheltuielile de judecată, pentru că nu a susţinut corect cauza.
Susţinerile recurentei, care privesc nemulţumirea sa faţă de modul în care avocatul ales l-a reprezentat pe apelant în proces, nu sunt susceptibile de încadrare în vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. şi, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimat şi se va constata nul recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul Primarul municipiului Constanţa.
Constată nul recursul declarat de reclamanta P.A. împotriva deciziei nr. 406/C din 19 decembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurenta P.A. la plata sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul Primarul municipiului Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 26/2009. Civil - | ICCJ. Decizia nr. 1436/2009. Civil → |
|---|
