ICCJ. Decizia nr. 2381/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2381/200.
Dosar nr.2418/117/200.
Şedinţa publică din 4 martie 2009
Asupra recursului de faţă, constată:
Cu notificarea nr. 955 din 8 august 2001, BEJ C.M.R., P.I. şi J.B. au cerut acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentul nr. 10 situat la etajul II din imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în Cartea funciară colectivă a localităţii menţionate, nr. 3423, şi în Cartea individuală nr. 6634, sub nr. 795/X, precum şi pentru cota de 24/232 părţi indivize din spaţiile comune ale imobilului.
În motivarea cererii, notificatorii au susţinut că imobilul mai sus descris a fost dobândit în proprietate de autorul lor, J.F., în baza actului de vânzare cumpărare încheiat la data de 10 aprilie 1950 şi că a fost preluat, în mod abuziv, în baza Decretului nr. 92/1950, poziţia 204 în lista anexă.
Prin dispoziţia nr. 332 din 1 februarie 2006, Primarul municipiului Cluj-Napoca a respins notificarea, reţinând că notificatorii nu au calitatea de persoane îndreptăţite, în sensul prevederilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, întrucât proprietarii tabulari ai imobilului la data preluării sale de către stat erau G.A. şi soţia sa, născută S.M. şi nu autorul reclamanţilor, J.F.
Prin cererea înregistrată la data de 9 martie 2006, reclamanţii P.I. şi J.B. au solicitat ca, în contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj-Napoca şi proprietarii tabulari, G.A. şi S.M., să se dispună, pe calea acţiunii oblice, anularea dispoziţiei mai sus arătată şi obligarea prim pârâtului să le facă ofertă de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul mai sus arătat, invocând calitatea lor de creditori chirografari ai secund pârâţilor. Totodată, reclamanţii au cerut ca prim pârâtul să fie obligat să trimită dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În motivarea cererii reclamanţii au susţinut că autorul lor a cumpărat imobilul în litigiu de la proprietarii tabulari însă nu a îndeplinit formalităţile de intabulare în cartea funciară întrucât, la scurt timp de la cumpărare, imobilul a fost naţionalizat de stat prin Decretul nr. 92/1950.
Reclamanţii au arătat că imobilul a fost înstrăinat de stat în favoarea chiriaşilor, M.I. şi M.M. şi că, prin Decizia civilă nr. 3289/2001, Curtea Supremă de Justiţie a respins acţiunea prin care au solicitat constatarea nulităţii actului de înstrăinare, motivat de faptul că nu au calitate de a introduce o astfel de acţiune întrucât imobilul nu a fost preluat de stat din patrimoniul autorului lor.
Reclamanţii apreciază că se impune, contrar celor dispuse de Curtea Supremă de Justiţie, să se constate că sunt îndreptăţiţi să primească măsuri reparatorii prin echivalent, aceasta întrucât înţeleg să formuleze prezenta acţiune pe cale acţiunii oblice, reglementata de dispoziţiile art. 974 C. civ., în calitate de creditori chirografari ai proprietarilor tabulari, cu menţiunea că nerecunoaşterea acestei calităţi ar echivala cu o încălcare a dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României şi a dreptului lor de acces la un tribunal, protejat prin dispoziţiile art. 6 ale C.E.D.O.
Prin sentinţa civilă nr. 901 din 18 octombrie 2006, Tribunalul Cluj, a respins cererea. În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut că imobilul în litigiu a făcut obiectul unui act de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 10 aprilie 1950, pentru un preţ de 360.000 lei, plătibil în două rate, ultima rată la data de 31 mai 1950, când urma să se efectoeze şi formalitatea de intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea cumpărătorului, formalitate care însă nu s-a mai îndeplinit.
În aceste condiţii, instanţa a constatat că reclamanţii nu pot pretinde acordarea de măsuri reparatorii în procedura Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu.
În argumentarea soluţiei instanţa a reţinut şi că prin convenţia încheiată, care are doar valoarea unei promisiuni de vânzare-cumpărare, nu a operat un transfer al dreptului de proprietate de la vânzători la cumpărător, astfel cum invocă reclamanţii, drept care, de altminteri, nici nu a fost intabulat în cartea funciară în favoarea acestuia.
Prima instanţă a reţinut că soluţia se impune şi în raport de apărarea reclamanţilor referitoare la formularea cererii pe calea acţiunii oblice, apreciind că nu se pot obţine măsuri reparatorii cât timp nu a operat un transfer al dreptului de proprietate, în condiţiile impuse de regimul de carte funciară, în favoarea autorului lor.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii.
În motivarea apelului reclamanţii au susţinut că între autorul lor şi proprietarii tabulari s-a încheiat un antecontract dar şi un contract autentic de vânzare-cumpărare, contract apt să transmită între părţile contractante dreptul de proprietate, drept care însă nu a fost înscris în cartea funciară datorită condiţiilor istorice.
Reclamanţii au solicitat ca, în ipoteza în care nu se reţine că ar avea calitatea de proprietari extratabulari (pe motiv că în acest regim de publicitate imobiliară, proprietatea se dobândea numai prin înscrierea dreptului în cartea funciară), să se constate că au calitatea de chirografari ai proprietarilor tabulari cu privire la obligaţia de a-şi da consimţământul la intabularea dreptului de proprietate în favoarea autorului lor în cartea funciară şi că sunt abilitaţi să exercite, în baza art. 974 C. civ. (cu care se completează legea specială), orice acţiune în numele debitorilor lor, anume sunt îndreptăţiţi să ceară perfectarea antecontractului încheiat de autorul lor cu privire la imobilul în litigiu, precum şi acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Reclamanţii reiterează apărarea potrivit căreia nu li se poate opune cu autoritate de lucru judecat constatarea privind lipsa calităţii lor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii statuată prin Decizia civilă nr. 3829/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, întrucât în prezenta cauză au dedus judecăţii o cerere în despăgubire pe calea acţiunii oblice şi nu în nume propriu.
Prin Decizia civilă nr. 22/A din 24 ianuarie 2007, Curtea de Apel Cluj a respins apelul declarat de reclamanţi, ca nefondat.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite să primească măsuri reparatorii persoanele fizice care aveau calitatea de proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, calitate pe care nu o avea autorul reclamanţilor.
Aceasta, întrucât, înscrisul sub semnătură privată încheiat de autorul reclamanţilor cu proprietarii tabulari ai imobilului la data de 10 aprilie 1950, intitulat „contract definitiv de vânzare-cumpărare" şi declaraţia autentificată dată de proprietarii tabulari, datată 27 iunie 1951 (ulterior naţionalizării), nu sunt de natură să opereze, în lipsa unui contract care să fi fost încheiat în formă autentică, un transfer al dreptului de proprietate în favoarea acestuia.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut şi că reclamanţii au dedus judecăţii o plângere împotriva dispoziţiei prin care a fost soluţionată propria lor notificare, pe care au formulat-o în nume propriu şi prin care au pretins că imobilul în litigiu a fost deţinut la momentul naţionalizării în proprietate de autorul lor, J.F.
Fiind vorba de o plângere îndreptată împotriva unei dispoziţii emise în numele lor, instanţa a apreciat că reclamanţii nu pot susţine că au formulat în justiţie o acţiune oblică, în sensul art. 974 C. civ., întrucât nu pot susţine că ar fi proprii lor debitori, ştiut fiind că pe calea acţiunii oblice creditorii pot uza de un drept al debitorului lor inactiv, în scopul valorificării unei creanţe certe şi exigibile.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii invocând incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamanţii susţin că în considerentele hotărârii pronunţate instanţa de apel nu face nicio referire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 974 C. civ., instanţa omiţând să motiveze hotărârea sub aspectul posibilităţii completării dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 cu prevederile art. 974 C. civ.
Recurenţii susţin că atâta timp cât hotărârea instanţei de apel nu conţine niciun argument de fapt şi de drept care să fi stat la baza formării convingerii sale cu privire la chestiunea de drept evocată, caz în care instanţa de recurs este în imposibilitate să exercite un control judiciar efectiv, se impune admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Analizând recursul, în raport de limitele învestirii, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente de drept:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 7 coroborate cu cele ale art. 312 alin. (3) C. proc. civ., pe calea recursului, se poate cere modificarea (şi nu casarea) unei hotărâri când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Totodată, este de menţionat că acţiunea oblică este mijlocul procedural pus la îndemâna creditorilor unui debitor care, datorită pasivităţii, pierde drepturi din patrimoniul său şi rămâne inactiv sub acest aspect. In astfel de situaţii, potrivit art. 974 C. civ., creditorii pot exercita toate drepturile şi acţiunile debitorului lor, afară de cele care îi sunt exclusiv personale, aceasta în scopul apărării lor împotriva pericolului insolvabilităţii şi în scopul conservării patrimoniului debitorului.
Mai este de menţionat că în procedura de despăgubire instituită prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, persoanele pretins îndreptăţite la măsuri reparatorii au obligaţia de a formula o notificare către entitatea deţinătoare a imobilului care, la rândul său are obligaţia de a soluţiona printr-o decizie sau dispoziţie motivată, supusă controlului judiciar în raport de limitele învestirii prin notificarea formulată.
În speţa supusă analizei, verificând cuprinsul hotărârii atacată cu recurs se constată că aceasta cuprinde motivele pentru care instanţa de apel nu a primit apărarea reclamanţilor potrivit căreia ar fi îndreptăţiţi să primească pentru imobilul în litigiu măsuri reparatorii prin echivalent în numele proprietarilor tabulari ai imobilului, aceasta justificat de faptul că ar fi formulat cererea dedusă judecăţii pe calea acţiunii oblice.
În fapt, este de observat că reclamanţii, pretins creditori ai proprietarilor tabulari ai imobilului în litigiu la data preluării de stat, au declanşat procedura de despăgubire prevăzută de legea de reparaţie în nume propriu şi nu în numele proprietarilor tabulari, pretins debitori ai obligaţiei de a le transfera dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Anume, reclamanţii au formulat o notificare în nume propriu prin care au pretins că autorul lor avea deja dobândită calitatea de proprietar al imobilului în litigiu la momentul preluării de către stat.
Pe cale de consecinţă, învestit cu soluţionarea notificării pârâtul, Primarul municipiului Cluj Napoca, a emis o dispoziţie de respingere a notificării în numele reclamanţilor.
În raport de această situaţie de fapt, instanţa de apel a conchis în sensul că atâta timp cât, prin cererea dedusă judecăţii, reclamanţii au cerut anularea dispoziţiei de respingere a propriei lor notificări, formulată în nume propriu (şi nu în numele debitorilor lor) au dedus judecăţii o contestaţie întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 şi nu o acţiune oblică, în sensul art. 974 C. civ..
Constatând şi că reclamanţii invocă, în mod contradictoriu, faptul că autorul său era deja proprietarul imobilului la data deposedării de către stat, instanţa a apreciat că reclamanţii nu-şi pot susţine pretenţia de despăgubire pe calea acţiunii oblice întrucât nu pot fi în acelaşi timp şi creditori şi proprii lor debitori.
Cu privire la considerentele instanţei de apel, referitoare la inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 974 C. civ. în stabilirea calităţii de persoane îndreptăţite, în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, reclamanţii nu au formulat prin recurs nicio critică de nelegalitate susţinând, în mod eronat, doar că instanţa a omis să se pronunţe asupra acestei chestiuni.
Ca atare, hotărârea instanţei de apel, argumentată pe considerentele menţionate, a intrat în puterea lucrului judecat.
Aşa fiind, constatând că Decizia instanţei de apel cuprinde considerentele de drept cu privire la chestiunea de drept evocată de reclamanţi, caz în care, în cauză, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de limitele învestirii, urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
în majoritate,
Respinge recursul declarat de reclamanţii P.I. şi J.B. împotriva deciziei nr. 22/A din 24 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă, şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 martie 2009.
■%
| ← ICCJ. Decizia nr. 2327/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2285/2009. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
