ICCJ. Decizia nr. 5312/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5312/200.
Dosar nr. 2330/62/200.
Şedinţa publică din 8 mai 2009
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 3 octombrie 2006 reclamantul O.J.Z. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Braşov prin Primar, B.C. şi B.V. solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care:
- să se constate calitatea sa de proprietar asupra imobilului înscris în C.F. 20912 Braşov;
- să se stabilească, pe baza comparării titlurilor, că dreptul său de proprietate este preferabil şi anterior dreptului pârâţilor B.C. şi B.V.;
- obligarea pârâţilor să-i predea în deplină proprietate şi posesie imobilul;
- să se dispună restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, radiind menţiunile ulterioare înscrierii dreptului său de proprietate.
În motivarea acţiunii s-a arătat că imobilul a fost preluat în mod abuziv prin Decretul nr. 223/1974, iar în condiţiile în care Statul nu a avut niciodată calitatea de proprietar, acesta nici nu avea vocaţia de a transmite către pârâţii chiriaşi proprietatea asupra imobilului; dreptul său este anterior şi dobândit prin donaţie şi construire, faţă de al pârâţilor care este obţinut de la un neproprietar şi ulterior.
Prin sentinţa civilă nr. 239S din 2 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia civilă, s-au respins excepţiile de autoritate de lucru judecat şi de inadmisibilitate a acţiunii.
S-a respins acţiunea reclamantului O.J.Z. ca neîntemeiată, fiind obligat reclamantul să plătească pârâţilor B. suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa a avut în vedere actele dosarului faţă de care a reţinut următoarele:
Excepţia inadmisibilităţii este neîntemeiată faţă de dispoziţiile art. 6 ale Legii nr. 213/1998, jurisprudenţa C.E.D.O. în materie cu referire la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului şi art. 21 din Constituţia României.
Excepţia autorităţii de lucru judecat este neîntemeiată. Deşi litigiul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 13934/2001, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1140/2003 a Curţii de Apel Braşov, vizează acelaşi imobil, nu există identitate perfectă de obiect, părţi şi cauză pentru a fi atrasă incidenţa art. 1201 C. civ. În celălalt litigiu s-a solicitat şi constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC R. SRL Braşov (care nu mai este parte în procesul de faţă) şi pârâţii B., iar acţiunea de faţă este întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 modificată şi completată de Legea nr. 247/2005, Legea nr. 213/1998, art. 480 C. civ., Decretul-lege nr. 115/1938 şi Legea nr. 7/1996, spre deosebire de litigiul anterior unde acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, art. 111 C. proc. civ. şi Decretul-lege nr. 115/1938.
Prin Decizia nr. 77 din 11 decembrie 2001 emisă de către SC R. Braşov s-au acordat despăgubiri reclamantului pentru imobilul revendicat în prezenta cauză. Această decizie a fost contestată şi desfiinţată prin sentinţa civilă nr. 284/S din 27 mai 2002; apelul declarat împotriva acestei sentinţe a fost respins, iar prin Decizia nr. 5195 din 5 decembrie 2003 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au casat atât sentinţa cât şi Decizia de apel, fiind respinsă contestaţia formulată împotriva deciziei emisă de SC R. SRL Braşov.
De asemenea, în dosarul nr. 9729/2001 al Judecătoriei Braşov, reclamantul a promovat o acţiune prin care a solicitat să se constate că statul nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului şi, ca o consecinţă, să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a acestuia de către SC R. SRL şi pârâţii Bucur, precum şi rectificarea cărţii funciare în sensul restabilirii situaţiei anterioare de carte funciară. În al doilea ciclu procesual al acestui litigiu s-a respins apelul împotriva sentinţei civile nr. 13934 din 14 decembrie 2001 (prin care s-a respins acţiunea) prin Decizia civilă nr. 320 din 19 martie 2003 a Tribunalului Braşov, fiind respins şi recursul prin Decizia nr. 1140/R din 6 octombrie 2003 a Curţii de Apel Braşov.
Faţă de cele expuse anterior, s-a apreciat că reclamantul s-a adresat instanţei în condiţiile în care, cu putere de lucru judecat, s-a statuat valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Chiar dacă excepţia autorităţii de lucru judecat a fost respinsă pentru neîndeplinirea condiţiile cumulative ale triplei identităţi, nevalabilitatea titlului de preluare de către stat, calitatea de proprietar a pârâţilor B. şi restabilirea situaţiei anterioare au fost lămurite de instanţele anterioare în mod irevocabil, soluţia intrând în puterea lucrului judecat.
Astfel, reclamantul nu a reuşit să facă dovada unui titlu de proprietate valid care să producă consecinţe juridice împotriva pârâţilor B.
Prin Decizia civilă nr. 151/Ap din 30 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis în parte apelul declarat de reclamant, dispunându-se desfiinţarea în parte a sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Braşov, numai pentru cercetarea petitului privind valabilitatea titlului statului, păstrându-se restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a avut în vedere următoarele motive:
Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, instanţele judecătoreşti sunt competente să se pronunţe asupra valabilităţii titlului statului iar prima instanţă nu a aplicat acest text de lege, neanalizând acest capăt de cerere.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantului referitoare la deţinerea titlului de proprietate în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001:
Potrivit acestui text legal, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării pe care o exercită după primirea deciziei sau hotărârii judecătoreşti de restituire, conform prevederilor acestei legi. În lipsa unei decizii a entităţii competente a unei hotărâri judecătoreşti de restituire, emisă potrivit legii speciale, se aplică dreptul comun în materia dovedirii dreptului de proprietate. În regimul cărţilor funciare dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară iar în condiţiile în care pârâţii sunt înscrişi în cartea funciară se prezumă că dreptul există în favoarea lor, potrivit art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, astfel încât o comparaţie de titlu nu este posibilă, reclamantul nedeţinând un asemenea titlu.
S-a apreciat totodată că în mod corect a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia autorităţii de lucru judecat, nefiind îndeplinită identitatea în ce priveşte obiectul şi cauza acţiunii.
Împotriva deciziei de apel au formulat cereri de recurs reclamantul şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, reprezentat de D.G.F.P. Braşov.
1. Reclamantul a criticat Decizia pentru următoarele motive ce se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
- S-a făcut în mod greşit aplicarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în cauză fiind incident art. 296 C. proc. civ. Instanţa de apel trebuia să se pronunţe asupra nevalabilităţii titlului statului, în condiţiile în care prima instanţă s-a pronunţat asupra acestui petit.
- S-au încălcat dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, art. 1.4 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 din anul 2007 şi Decizia în interesul legii nr. V/2000, potrivit cărora Decretul nr. 223/1974 este un act abuziv, ceea ce atrage nevalabilitatea titlului statului.
- În condiţiile în care imobilul a fost preluat fără titlu valabil, şi-a păstrat calitatea de proprietar avută la data preluării, în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nemaifiind necesar să prezinte vreun extras de C.F. în acest sens, în sensul reţinut în Decizia de apel.
Instanţele trebuiau să constate nevalabilitatea titlului statului, în condiţiile în care dispoziţia de dezdăunare nu a fost executată, aspect consacrat inclusiv în jurisprudenţa C.E.D.O.
- În hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că Fondul „Proprietatea" nu funcţionează de o manieră susceptibilă să se ajungă la acordarea efectivă a unor despăgubiri; acest lucru combinat cu absenţa totală a despăgubirilor îi face pe foştii proprietari să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
- În condiţiile în care, dată fiind preluarea abuzivă a imobilului, nu şi-a pierdut calitatea de proprietar, titlul său este preferabil celui al pârâţilor cumpărători.
Titlul său este anterior, obţinut prin donaţie şi construire pe când celălalt titlu este obţinut de la un neproprietar şi cu rea-credinţă, cumpărătorii fiind notificaţi să nu cumpere întrucât reclamantul revendică imobilul.
Se impunea astfel restabilirea situaţiei anterioare de C.F., prin compararea titlurilor.
Faţă de toate motivele anterioare, se impune admiterea cererii în revendicare, în temeiul art. 480 C. civ.
2. Pârâtul Statul Român a criticat Decizia de apel pentru următorul motiv ce se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înlăturându-se nulitatea recursului invocată de reclamant prin întâmpinare.
Reclamantul a uzitat de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul revendicat, Decizia nr. 77 din 11 decembrie 2001 emisă de SC R. rămânând în fiinţă şi producând efectele juridice determinate de lege.
Este inadmisibil să se apeleze la dispoziţiile de drept comun ale art. 480 C. civ. atâta timp cât reclamantul a beneficiat de o decizie prin care i s-au acordat despăgubiri băneşti, pe care reclamantul nu a înţeles să le încaseze.
În aceste condiţii, reclamantul nu a făcut dovada deţinerii unui titlu de proprietate valid asupra imobilului în litigiu.
Pârâţii-intimaţi B.C. şi B.V. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantului şi admiterea recursului declarat de pârât, invocând următoarele:
- Recurentul-reclamant nu are calitate procesuală activă, nefiind înscris în C.F., iar imobilul se află sub regimul reglementat de Decretul-lege nr. 115/1938. Înscrisurile vechi de C.F. folosite de reclamant au fost radiate, iar efectul constitutiv de drepturi încetează.
- Acţiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun este inadmisibilă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, în acest sens pronunţându-se Instanţa Supremă prin decizie în interesul legii - Decizia nr. 33/2008.
Mai mult, recurentul a apelat la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, contestaţia sa fiind respinsă prin sentinţa civilă nr. 284/S din 27 mai 2002, irevocabilă prin Decizia nr. 5195 din 5 decembrie 2003 a Înaltei Curţi.
- Nu poate fi admisă acţiunea în revendicare atât timp cât titlul cumpărătorului nu a fost desfiinţat. Prin sentinţa civilă nr. 13934 din 14 decembrie 2001, irevocabilă prin Decizia nr. 1140/R din 6 octombrie 2003 a Curţii de Apel Braşov, s-a respins o primă acţiune a recurentului-reclamant prin care acesta solicitase să se constate nulitatea actului de vânzare-cumpărare asupra imobilului în litigiu şi nevalabilitatea titlului statului.
Reclamantul-recurent a formulat întâmpinare la celălalt recurs declarat în cauză, arătând următoarele:
- recursul este formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, în condiţiile în care D.G.F.P. reprezintă Ministerul Finanţelor în teritoriu numai în problemele legate de obiectul de activitate al ministerului şi nu în justiţie.
- din motivarea recursului nu rezultă ce dispoziţii legale au fost încălcate, astfel încât nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând Decizia de apel în raport de criticile formulate şi apărările din întâmpinări, Înalta Curte constată următoarele:
1.Cu privire la recursul declarat de reclamant.
- Prin sentinţa primei instanţe s-a reţinut că, deşi se respinge excepţia autorităţii de lucru judecat pentru neîndeplinirea condiţiilor cumulative ale triplei identităţi, printre aspectele care au intrat în puterea lucrului judecat este şi cel referitor la nevalabilitatea titlului de preluare de către stat.
Acest lucru nu este însă de natură să ducă la schimbarea soluţiei de apel în sensul invocat, pentru argumentele care se vor arăta în cele ce urmează.
Reclamantul-recurent a apelat la procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, fiind soluţionată notificarea sa prin Decizia nr. 77 din 11 decembrie 2001 de către R. Braşov.
Această decizie a fost contestată în faţa instanţei de către reclamantul-recurent, făcând obiectul dosarului nr. 775/2002 aflat pe rolul Tribunalului Braşov. Cauza a fost soluţionată irevocabil prin Decizia nr. 5195 din 5 decembrie 2003 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, în sensul respingerii contestaţiei ca nefondată.
Prin Decizia emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001 s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului în litigiu, acordându-se măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor băneşti, întrucât imobilul a fost înstrăinat în condiţiile Legii nr. 112/1995 către chiriaşi; s-a mai reţinut totodată că imobilul a fost preluat cu titlu.
Reclamantul-recurent s-a mai adresat instanţei de judecată, solicitând să se constate nevalabilitatea titlului statului şi nulitatea contractului de vânzare-cumpărare deţinut de chiriaşi asupra imobilului în litigiu, la data de 19 iulie 2001, în dosar nr. 9729/2001 aflat pe rolul Judecătoriei Braşov.
Această cauză a fost soluţionată irevocabil prin Decizia civilă nr. 1140R din 6 octombrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă; prin această decizie s-a reţinut că titlul statului este valabil, iar în aceste condiţii, fiind şi întabulat, s-au respectat dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, chiriaşii-cumpărători dobândind de la proprietarul înscris în cartea funciară.
Faţă de cele reţinute mai sus, în condiţiile în care Decizia emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001 nu a fost desfiinţată iar în litigiul anterior s-a reţinut valabilitatea titlului statului, reclamantul-recurent nu mai justifică formularea acţiunii ce face obiectul litigiului de faţă.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, situaţia juridică a imobilului a fost stabilită prin Decizia emisă în acest sens, care nu a fost desfiinţată, iar aceasta nu are valabilitatea conferită de art. 2 alin. (2) din lege.
Aceste dispoziţii legale prevăd că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire.
Or, reclamantul-recurent nu beneficiază de o asemenea decizie, întrucât, deşi a contestat Decizia emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001, contestaţia sa a fost respinsă irevocabil.
În aceste condiţii, după epuizarea procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001, reclamantul nu mai are deschisă calea unei noi acţiuni pentru aprecierea valabilităţii titlului statului atât în temeiul acestei legi, cât şi pe calea dreptului comun.
În prima ipoteză, se opune Decizia emisă deja în aplicarea acestei legi iar în a doua ipoteză principiul specialis derogant generalibus – Legea nr. 10/2001 constituind lege specială în raport cu normele de drept comun ale Codului civil.
Faţă de toate aceste argumente, prin care se răspunde şi apărărilor invocate prin celălalt recurs formulat în cauză şi întâmpinării formulată de pârâţii-intimaţi B., se constată că reclamantul nu dovedeşte în litigiul de faţă proprietatea asupra imobilului, iar în cadrul procesual al litigiului aceasta nu mai poate fi rediscutată.
Aspectele referitoare la modul de funcţionare a Fondului „Proprietatea", cu referire şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu prezintă relevanţă în cadrul procesual al litigiului de faţă, ci ar pune problema executării de către Statul Român a obligaţiei impusă prin Decizia emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001.
Nu se mai justifică, faţă de cele reţinute mai sus, analizarea celorlalte critici detaliate în recursul formulat de această parte şi recursul declarat de către reclamantul-recurent este privit astfel ca nefondat.
Prin întâmpinarea formulată de către reclamantul-recurent s-a invocat lipsa calităţii procesuale active a D.G.F.P. Braşov, cu motivarea că aceasta reprezintă Ministerul Finanţelor în teritoriu numai în problemele legate de obiectul de activitate al ministerului şi nu în justiţie.
Excepţia vizează de fapt lipsa calităţii de reprezentant, iar aceasta nu este întemeiată în condiţiile în care, în recurs, se face menţiunea că D.G.F.P. Braşov acţionează în baza mandatului de reprezentare emis iar acest mandat nu a fost contestat de reclamantul-recurent în susţinerea excepţiei.
Pentru aceleaşi argumente se impune admiterea recursului declarat de pârâtul Statul Român prin D.G.F.P. Braşov şi modificarea în tot a deciziei de apel, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de reclamant împotriva sentinţei primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor – D.G.F.P. Braşov împotriva deciziei nr. 151 Ap din 30 octombrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Modifică în tot Decizia în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul O.J.Z. împotriva sentinţei civile nr. 239/S din 2 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia civilă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul O.J.Z. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5315/2009. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5055/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
