ICCJ. Decizia nr. 5008/2009. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 18 februarie 2008, reclamantul K.O. a chemat în judecată pe pârâta SC R. SRL Brașov cerând să fie obligată "să emită decima de restituire în natură a imobilului teren în suprafață de 5479,14 mp și casă de cărămida'' situat în municipiul Brașov, invocând drept temei al cererii dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
în motivarea cererii reclamantul a susținut că a formulat notificare pentru imobilul situat la adresa mai sus arătată, preluat în mod abuziv de stat și aflat în administrarea societății pârâte, notificare la care pârâta nu a răspuns, obligație ce îi revenea în condițiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 10/2001, sens în care se impune admiterea cererii și "obligarea acesteia la emiterea și comunicarea deciziei motivate".
Prin sentința civilă nr. 1991S din 2 iunie 2008, Tribunalul Brașov a admis, în parte cererea, în sensul că a obligat pârâta "să emită dispoziție de restituire a imobilului compus din casă de locuit și 5479,14 mp teren, situat în municipiul Brașov.
Prin aceiași sentință instanța a respins "cererea reclamantului privind obligarea pârâtei să restituie în natură imobilul".
în motivarea sentinței instanța a reținut că a fost învestită cu soluționarea unei cereri întemeiată pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10 /2001, anume de obligare a pârâtei să soluționeze notificarea formulată de reclamant care, în calitate de creditor al obligației de a face, în raport și de prevederile art. 1073 C. civ., este îndreptățit să ceară obținerea îndeplinirii obligației.
Instanța a constatat că imobilul în litigiu, ulterior preluării de către stat, a suferit mai multe dezmembrări și că nu se justifică refuzul pârâtei de a soluționa notificarea, justificat de faptul că prin lucrarea întocmită de ing. D.C. nu s-a putut stabili cu claritate situația sa juridică (nefiind identificate toate parcele dezmembrate) și de faptul că unele parcele dezmembrate au făcut obiectul unor judecăți finalizate prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești, operațiuni care au fost însă evidențiate în cartea funciară.
Instanța a reținut și că nu poate primi pretenția reclamantului de restituire în natură a imobilului în litigiu, întrucât, pe de o parte, modalitatea de soluționare a notificării este în sarcina pârâtei iar, pe de altă parte, instanța nu este învestită cu cercetarea fondului dreptului invocat de reclamant ci doar cu constrângerea pârâtei de a-și îndeplini obligația de a face.
împotriva acestei decizii a declarat apel reclamantul susținând, în esență, că prima instanță s-a pronunțat cu privire la ceea ce nu a cerut prin cererea dedusă judecății.
în motivarea apelului reclamantul a susținut că a dedus judecății o cerere prin care a solicitat "obligarea pârâtei SC R. SRL Brașov să emită decizie de restituire a imobilului situat în str. C., nr. 7" întemeiată pe prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 10/2001, cu trimitere la decizia nr. IX din 20 martie 2006 a ICCJ.
Reclamantul a susținut că atâta timp cât prin cerere a urmărit doar să obțină răspunsul scris din partea pârâtei cu privire la notificarea formulată, în mod eronat, prima instanță a dispus, cu depășirea cadrului procesual, respingerea cererii de restituire în natură, cerere pe care nu a dedus-o judecății.
Reclamantul învederează că a dedus judecății, pe cale separată, și o contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, care face obiectul dosarului nr. 2823/62/2008 al aceluiași tribunal, existând riscul ca dispoziția primei instanțe criticată prin apel să i se opună cu autoritate de lucru judecat.
Prin decizia civila nr. 82/9 septembrie 2008, Curtea de Apel Brașov a admis apelul și a schimbat, în parte sentința în sensul că a înlăturat dispoziția de respingere a cererii reclamantului privind obligarea pârâtei să restituie în natură imobilul în litigiu, păstrând celelalte dispoziții.
In motivarea deciziei s-a reținut că prima instanță, cu încălcarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ., a depășit cadrul procesual dedus judecății de către reclamant, care a învestit instanța doar cu o cerere de obligare a pârâtei să emită decizie de restituire în natură a imobilului în litigiu.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC R. SRL Brașov, invocând incidența motivelor prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ.
în motivarea recursului, pârâta susține că și-a însușit, prin neapelare, soluția primei instanțe, soluție care răspundea și pretenției declarate a reclamantului, care a afirmat constant, inclusiv prin cererea de apel, că a dedus judecății o cerere prin care urmărea să obțină soluționarea notificării, aspect contrazis însă prin petitul cererii, prin care solicită emiterea unei decizii de restituire în natură a imobilului.
Pârâta susține că prin modalitatea de soluționarea a litigiului, instanțele de fond s-au subrogat, în mod nelegal, în drepturile entității deținătoare și au pronunțat hotărâri nelegale, cât timp imobilul în litigiu este exceptat, prin dispozițiile art. 18 din Legea nr. 10/2001 de la restituire, fiind înstrăinat unor terțe persoane.
Analizând lucrările dosarului, înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
în drept, instanțele au obligația de a se pronunța doar asupra obiectului cererii deduse judecății, acest fapt constituind garanția aplicării principiului disponibilității prevăzut de art. 129 alin.(69 C. proc. civ.
Dacă formulările sunt confuze, împiedicând determinarea obiectului și temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, instanța are îndatorirea, respectând regula dezbaterilor contradictorii, să ceară precizările necesare, cu finalitatea de a evita, în favoarea respectării cu rigoare a principiului disponibilității, un ultra sau un minus petita.
în speța supusă analizei, obiectul cererii introductive de instanță este formulat într-o manieră confuză atât cu privire la pretenția concretă dedusă judecății cât și în raport cu motivele de fapt și temeiul de drept invocate .
Acest aspect, care nu a fost clarificat pe parcursul judecății, a determinat pronunțarea de către prima instanță a unei hotărâri cu un dispozitiv imprecis care, în apel, s-a apreciat că ar reprezenta o încălcare a principiul disponibilității, fără însă a se observa că cele două mențiuni ale dispozitivului primei instanțe erau, conform considerentelor sentinței, într-o strânsă interdependență.
Astfel, din dezvoltarea motivelor de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată, reclamantul a dedus judecății o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, prin care cere instanței să oblige societatea pârâtă să îi soluționeze notificarea.
Soluționarea notificării presupune ca entitatea deținătoare să se pronunțe, în termenele impuse de lege, asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite, în compensare, bunuri sau alte servicii ori să propună acordarea de despăgubiri.
Prin petitul cererii de chemare în judecată, referitor la obligația ce solicită a se stabili în sarcina pârâtei, reclamantul folosește însă sintagma "să emită decizia de restituire în natură a imobilului'' sintagmă menită să creeze confuzie, știut fiind că alegerea uneia dintre măsurile reparatorii, printre care se numără și restituirea în natură, presupune o soluționare în fond a cererii și că o astfel de pretenție poate fi, de asemenea, formulată direct în justiție în cazul în care entitatea deținătoare nu soluționează notificarea.
în acest sens s-a statuat prin decizia nr. XX din 19 martie 2007 a ICCJ, dată în aplicarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit căreia instanța judecătorească este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Cum, acțiunea în "obligarea unității notificate de a soluționa notificarea/ de a emite dispoziție de soluționare a notificării,, întemeiată pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, care presupune o analiză formală privind refuzul pârâtei de a-și îndeplini obligația de a se pronunța cu privire la notificare, nu se confundă cu acțiunea în obligarea unității învestite cu soluționarea notificării "să emită decizia
de restituire a imobilului', care presupune o analiză în fond a pretenției de restituire, prima instanță avea a clarifica care obiectul cererii deduse judecății.
Confuzia nu a fost clarificată nici în apel, reclamantul reiterând prin motivele de apel obiectul imprecis al cererii de chemare în judecată, cu mentiunea că a dedus judecății, pe cale separată, și o "contestație în temeiul Legii nr. 10/2001", care face obiectul dosarului nr. 2823/62/2008 al Tribunalului Brașov.
Instanța de apel s-a rezumat, sub motivul existenței unui plus petita, să înlăture una din dispozițiile primei instanțe fără a motiva, dat fiind caracterul neclar al dispoziției menținute, care este întinderea obligației dispusă în sarcina pârâtei și, corelativ, care era obiectul cererii deduse judecății.
Așa fiind, cum instanțele de fond au statuat în mod confuz cu privire petitul acțiunii deduse judecății și, respectiv cu privire la obligația care incumbă pârâtei, fapt care echivalează cu omisiunea examinării fondului pricinii, înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 314 C. proc. civ., va admite recursul, va casa hotărârile pronunțate în cauză și va trimite cauza la prima instanță pentru reluarea judecății.
în rejudecare, instanțele vor statua, în cadrul unor dezbateri contradictorii, cu privire la obiectul cererii deduse judecății și vor dispune, în consecință.
Pentru a hotărî astfel, înalta Curte a constatat că prin dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta nu a formulat critici care să se încadreze în motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., care sancționează excesul de putere săvârșit de instanțele judecătorești, cu mentiunea că se circumscriu acestui motiv de recurs numai acele atingeri aduse de judecători principiilor constituționale nu și pretinsele încălcări ale legii sau ale normelor de procedură, astfel cum a invocat recurenta.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5208/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4996/2009. Civil → |
|---|
