ICCJ. Decizia nr. 5712/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5712/2009
Dosar nr. 48529/3/2005
Şedinţa publică din 19 mai 2009
Deliberând în condiţiile art.256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 20 decembrie 2005, reclamanta C.G.D. SA a chemat în judecată pe pârâţii SC B.G. SRL şi O.S.I.M. pentru:
- constatarea că însemnul figurativ reprezentând în principal imaginea unui dinozaur aplicat pe produsele R. este similar cu marca figurativă internaţională, al cărei titular este reclamanta;
- obligarea pârâtei să înceteze importul, comercializarea sau alte acte de folosire neautorizată, pe teritoriul României, a însemnului figurativ reprezentându-l pe dinozaurul R. în legătură cu produse identice sau similare cu cele pentru care marca este protejată în România;
- obligarea pârâtei să publice pe cheltuiala sa dispozitivul hotărârii judecătoreşti în două publicaţii naţionale.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 841 din 06 iulie 2006 a admis în parte acţiunea, a constatat similaritatea între însemnul figurativ reprezentând personajul aplicat pe produsele E.R. şi marca figurativă internaţională din 10 ianuarie 2002 a cărei titulară este reclamanta şi că folosirea de către pârâtă a acestui însemn aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală asupra mărcii deţinut de reclamantă.
A fost obligată pârâta de îndată să înceteze pe teritoriul României importul, comercializarea sau desfăşurarea actelor de folosire neautorizată a acestui însemn.
A fost respins ca nefondat capătul de cerere privind publicarea dispozitivului hotărârii în presa naţională.
În motivarea acestei sentinţe Tribunalul a reţinut că reclamanta este titulara mărcii figurative înregistrată prin certificatul de înregistrare emis de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale din 10 ianuarie 2002 şi printre ţările în care aceasta se bucură de protecţie este menţionată şi România.
S-a constatat că marca înregistrată de reclamantă pentru clasa de produse 29 din Clasificarea internaţională de la Nisa – în cadrul unui portofoliu de mărci conform certificatelor de înregistrare existente în dosar la filele 20, 22, 24 – este reprezentată de un personaj animat colorat în verde şi galben, cunoscut publicului consumator sub denumirea de D. aplicat pe produsele lactate (iaurt cu fructe) destinate copiilor.
S-a constatat că pârâta este deţinătoarea mărcii verbale internaţionale E.R., reprezentată de un personaj denumit R. aplicat pe produse lactate – brânzică proaspătă cu fructe.
Comparând cele două mărci din perspectiva elementelor de asemănare şi de diferenţiere instanţa a reţinut că elementul dominant îl reprezintă însemnul figurativ aplicat, reprezentând un personaj animat, elementele de diferenţă nefiind de natură a conferi suficientă distinctivitate mărcilor. În ambele mărci sunt predominante culorile verde şi galben; ambalajul presupune aceleaşi cutii, la aceleaşi raioane, în aceleaşi magazine, iar consumatorii vizaţi (copiii) fac selecţia în principal pe elementul figurativ şi nicidecum pe elementul internaţional al mărcii scriptice.
Ca urmare, s-a considerat aplicabil art. 35 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
S-a apreciat că însemnul figurativ R. aplicat pe produsele comercializate de pârâtă este similar cu elementul figurativ aplicat pe produsele comercializate de reclamantă, fără ca acest lucru să fie încuviinţat de aceasta din urmă şi este posibilă crearea unui risc de confuzie sau de asociere între produsele în cauză.
Instanţa a mai apreciat că nu se impune publicarea dispozitivului hotărârii în presă câtă vreme în cauză nu s-a făcut dovada producerii unei deteriorări a imaginii pe piaţă a mărcii, determinate de comercializarea unor produse necorespunzătoare calităţii originale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a, prin Decizia nr. 255 A din 19 octombrie 2007, a infirmat soluţia pronunţată de Tribunal. A fost admis apelul pârâtei şi schimbată în tot sentinţa nr. 841/2006 în sensul că a fost respinsă ca nefondată acţiunea.
Instanţa analizând criticile formulate prin apel a respins ca neîntemeiate criticile referitoare la nulitatea cererii de chemare în judecată şi, respectiv, aceea referitoare la greşita soluţionare de către Tribunal a excepţiei lipsei calităţii procesuale a persoanei care a introdus acţiunea.
S-a apreciat astfel că nemenţionarea în acţiune a numărului de înmatriculare în registrul comerţului a Codului fiscal şi a contului bancar (precizate ulterior pe parcursul procesului) nu reprezintă elemente care să conducă la punerea pârâtei în situaţia de a nu-şi formula apărările în proces.
Nici critica privind soluţionarea de către Tribunal a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a introdus acţiunea nu s-a primit.
S-a apreciat că instanţa de fond a calificat corect susţinerile pârâtei şi a apreciat că nu este fondată excepţia lipsei calităţii de reprezentant în temeiul art. 161 alin. (1) C. proc. civ. De altfel, pe parcursul judecării apelului s-a depus la dosar o declaraţie notarială a lui J.B. managerul Companiei reclamante, G.D., care a testat faptul că persoana fizică care a angajat societatea de avocatură, avea dreptul de a reprezenta reclamanta în proces.
Analizând criticile formulate de apelantă pentru a aprecia dacă există condiţii şi criterii pentru stabilirea temeiniciei acţiunii în contrafacere cu care a fost sesizată instanţa de fond în temeiul art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, instanţa de apel le-a găsit întemeiate şi a respins acţiunea.
Examinând criteriile impuse de articolul mai sus citat pentru a admite o atare acţiune, a apreciat că aceste criterii nu sunt dovedite în cauză.
Curtea de Apel a stabilit astfel următoarele:
1. Reclamanta este titulară a unei mărci figurative, care are efecte pe teritoriul României.
2. Pârâta este şi aceasta titulară a unei mărci prin aplicarea pe produsele comercializate de aceasta – brânzică cu fructe – a unui semn apt a distinge produsul întocmai ca o marcă.
3. Condiţia referitoare la existenţa identităţii sau similarităţii între produsele pe care este aplicată marca în discuţie s-a apreciat şi aceasta ca fiind îndeplinită deoarece s-a constatat că reclamanta beneficiază de protecţie pentru produsele din clasa sa, printre care se specifică în mod expres lactatele (iaurturi, creme de brânză, etc.), iar pârâta comercializează produsul lactat, brânzică proaspătă cu fructe, cât priveşte ultimele două condiţii impuse de acţiunea în contrafacere, identitatea sau similaritatea mărcii şi, respectiv, existenţa riscului de confuzie în percepţia publicului incluzând şi riscul de asociere a mărcii cu semnul, s-a constatat că acestea nu sunt întrunite în cauză.
Pentru a stabili dacă în cauză există similaritate au fost analizate asemănările dintre elementele tari ale mărcilor, referitor la marca reclamantei aşa cum aceasta a fost înregistrată şi nu cum a fost folosită în produsele prezentate sau în campaniile publicitare.
S-a apreciat că personajul ce constituie marca reclamantei este un personaj fantezist de desen animat care are cap cu un smoc de păr, ochi, urechi, bot cu nări mari, fără gură, cu membrul superior stâng poziţionat deasupra capului iar cu cel drept îndreptat în faţa trunchiului, disproporţionat de mare faţă de restul corpului, cu partea finală, asemănătoare unei palme umane, semideschise aşezat în poziţie de prindere a unui obiect inexistent. Personajul este colorat în culori dominante verbe şi galben (culoarea verde, predominantă în zona membrelor superioare şi inferioare, gât şi jumătatea superioară a feţei, iar culoarea galbenă în zona botului, gâtului şi abdomenului), nuanţele de roşu şi albastru fiind în proporţie nesemnificativă.
Personalul figurativ ce constituie marca pârâtei, spre deosebire de cel mai sus analizat, are aspectul unei fiinţe fanteziste cu cap fără păr, fără urechi, cu ochi bulbucaţi şi cu limba ieşită în zona laterală a gurii. Corpul este asemănător unei păsări domestice, având şi o coadă de crocodil iar pe partea superioară a trunchiului şi gâtului cu excrescenţe asemănătoare solzilor de crocodil, iar membrele inferioare foarte mici în raport cu restul trupului sunt aparent îmbrăcate cu papuci.
Culorile predominante pe acest din urmă personaj sunt tot verde şi galben (verde pe partea superioară a trunchiului şi membrele superioare, iar culoarea galbenă pe membrele inferioare, cu alte culori roşu portocaliu şi alb în zone nesemnificative.
Comparaţia celor două elemente figurative (culorile verde şi galben) conduce la concluzia că singurele asemănări ce pot fi considerate relevante sunt la nivel vizual (pentru culorile menţionate) şi conceptual (cele două imagini sunt expresia unor personaje fanteziste de desene animate), neputându-se vorbi despre asemănări la nivel auditiv.
Reţinând asemănările mai sus arătate, Curtea a apreciat că există o similaritate între cele două personaje cu grad redus, dar suficient din punctul de vedere al dispoziţiilor legale.
Analizând existenţa riscului de confuzie în percepţia publicului, s-a reţinut că acesta este exclus.
În esenţă s-a constatat că produsele sunt destinate – potrivit mărcilor înregistrate – consumului în general şi nu consumului de către copii în special.
Ca urmare s-a analizat percepţia produselor cu riscul de confuzie atât în rândul consumatorului adult cât şi al consumatorului copil.
S-a apreciat că elementul figurativ este folosit mai mult în scopuri publicitare pentru reclamă şi pentru atragerea consumatorilor decât pentru determinarea distinctă a produsului în sine. Consumatorii aleg produsul pentru a-l consuma într-un timp extrem de scurt deci determinantă pentru astfel de produse este calitatea. Emblema produselor joacă un rol determinant pentru distincţie atunci când este vorba despre produse de îmbrăcăminte spre exemplu, individualizate prin producător.
S-a concluzionat deci că marca figurativă a reclamantei pentru produsele lactate de larg consum, are un caracter distinctiv redus pentru categoria de consumatori trecută de vârsta copilăriei.
Consumatorul mediu din această categorie (informat în mod rezonabil), distinge produsele alimentare de larg consum în principal pe baza elementelor verbale aplicate pe produs sau ambalajul acestuia şi mai puţin pe baza elementelor figurative.
S-a apreciat că nu există risc de confuzie nici pentru categoria de consumatori reprezentată de copii.
În cazul copiilor (fie că îşi cumpără singuri produsul sau prin intermediul unui adult) capacitatea acestora de a diferenţia imaginile este mult mai mare decât cea a adultului, astfel încât similaritatea redusă dintre imagini este cu atât mai uşor de diferenţiat de către copil, confuzia fiind astfel exclusă, existând multe elemente de diferenţiere între cele două personaje.
Împotriva deciziei Curţii de apel reclamanta a declarat recurs în termenul legal prevăzut de lege.
În drept au fost invocate motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Cât priveşte nemotivarea deciziei sub aspectul celeilalte forme esenţiale de încălcare a dreptului la marcă şi anume, prin profitarea, pe nedrept de notorietatea mărcii reclamantei, regăsită în art. 35 alin. (2) lit. c din Legea nr. 84/1998, ceea ce reprezintă transpunerea şi în dreptul românesc a protecţiei de care se bucură în mod suplimentar mărcile de renume art. 5 alin. (2) din Directiva Europeană a mărcilor nr. 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988, s-a criticat împrejurarea că instanţa de apel nu a mai analizat aspectul rezultat din faptul că pârâta a profitat pe nedrept de prestigiul mărcii notorii a reclamantei (împrejurări invocate în acţiunea principală şi în întâmpinarea la apelul pârâtei).
Tot la pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. recurenta a invocat faptul că nu s-au luat în consideraţie şi nici analizat unele argumente esenţiale invocate de reclamantă şi anume:
- sfera de protecţie a mărcii figurative internaţionale ca personaj animat (dinamismul şi însufleţirea), ceea ce conferă protecţie nu numai imaginii sale statice înregistrată ca marcă ci priveşte toate posibilităţile şi ipostazele posibile ale personajului;
- criteriile practice de similaritate şi de risc de confuzie iar nu regulile generale în cazul mărcilor figurative.
- distinctivitatea inerentă a semnului dobândit pentru personajul D. prin modalitatea de folosire (publicitate susţinută, clipuri TV, campanii de promovare a produselor prin prezenţa mascotei D. la diferitele evenimente marcate de prezenţa consumatorilor).
Recurenta a mai arătat că instanţa nu a motivat nici concluzia referitoare la capacitatea ridicată a copiilor de a identifica elementele figurative şi a contrazis punctul de vedere exprimat de O.M.P.I. potrivit căruia „consumatorii simpli, slab educaţi şi de asemenea copiii sunt mai expuşi la confuzii".
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nelegalitatea hotărârii instanţei de apel, s-a invocat greşita aplicare a reglementărilor în materia aprecierii riscului de confuzie, în raport de elementele de fapt (a. publicul; b. produsele; c. similaritatea semnelor; d. caracterul distinctiv al mărcii şi e. riscul de confuzie).
Criticile recurentei în raport de elementele mai sus enumerate au vizat în esenţă următoarele:
a. Nu a fost aplicată corect regula determinării publicului vizat, instanţa înlăturând criteriul „consumatorului mediu, cu un nivel normal de informaţie şi rezonabil de atent şi avizat". S-a criticat analiza făcută de instanţă – din acest punct de vedere - deoarece este singulară şi încalcă practica europeană şi naţională care are întotdeauna în vedere un „consumator mediu" şi nu „tipologii" diferite de consumatori. Analiza instanţei conduce la o abordare discriminatorie şi discreţionară pentru că invită la o categorisire a consumului în cei „trecuţi de vârsta a treia" care nu mai văd aşa de bine şi care au predilecţie pentru elementele figurative pe care nu le vor distinge prea bine şi „cei aflaţi la prima tinereţe" care fiind la vârsta lecturii vor prefera elementele verbale.
S-a mai criticat lipsa de argumente (studii sau probe din dosar) pentru statuarea asupra gradului ridicat de receptivitate al copiilor.
b. Cât priveşte produsele în discuţie, s-a criticat faptul că instanţa nu a determinat întinderea exactă a similarităţii constatate şi nu a stabili gradul de similaritate (mare, mic, mediu).
c. Cât priveşte similaritatea semnelor nu s-a ţinut cont de mai multe reguli deduse din practica C.E.J.
- sfera de protecţie a mărcii - personaj animat D. - trebuie făcută din perspectiva regulii „chiar dacă este înregistrat într-o poziţie statică, un personaj animat este protejat ca atare".
- analiza din perspectiva asemănărilor şi nu a diferenţelor, cum s-a procedat de către instanţă, acest din urmă criteriu, fiind unul nelegal el neregăsindu-se în doctrină sau în jurisprudenţă;
- nedeterminarea semnificaţiei conceptuale a semnelor în funcţie de perceperea publicului, cu privire la personajul animat; instanţa raportându-se la definiţia din dicţionar a noţiunii de dinozaur, a încălcat regula: „similaritatea conceptuală decurge din faptul că două mărci folosesc imagini care concordă în conţinutul lor semantic" (C.E.J.) hotărârea din 11 noiembrie 1997.
S-a mai criticat faptul că instanţa a ignorat susţinerile reclamantei bazate pe însemnele celor două mărci care prin poziţia ortostatică şi prin folosirea membrelor superioare care oferă publicului câte ceva, reprezintă ipostaze personificate ale aceluiaşi personaj preistoric – dinozaur – cu un mesaj identic în ambele mărci, invitaţie la savoarea produselor lactate.
d. Cât priveşte caracterul distinctiv al mărcii, Decizia atacată a fost criticată sub trei aspecte:
- negarea de către curtea de apel a rolului de marcă al elementelor figurative raportând alegerea consumatorului direct la calitatea produsului şi rolul determinant – în alegerea făcută de consumator – a calităţii produsului; recurenta a arătat că într-adevăr consumatorul urmăreşte calitatea dar ajunge la calitate prin intermediul semnelor care individualizează produsul, alege produsul desemnat de semn pentru calitatea pe care ştie că o are produsul de la o degustare anterioară şi nu alege produsul pur şi simplu pe baza calităţii sale; cu alte cuvinte alegerea este determinată de marcă şi în principal de calitate, pentru că marca îl conduce la o anumită calitate;
- neaprecierea de către instanţă a distinctivităţii în concret şi concluzionarea că elementele figurative au un alt caracter distinctiv; o asemenea abordare a instanţei nu rezultă din nici o jurisprudenţă anterioară (ideea că la produsele lactate identificarea se face pe baza elementelor verbale în mai mare măsură decât pe baza elementelor figurative care au mai mult un rol de publicitate decât de identificare a originii comerciale a produselor);
- instanţa nu a analizat elementul „distinctivitate „dobândit de marca D. ca marcă notorie.
e. Cât priveşte riscul de confuzie s-a criticat faptul că instanţa nu a analizat acest risc prin prisma teoriei interdependenţei între similaritatea mărcii, a produselor şi caracterul lor distinctiv. O atare analiză impunea constatarea că există un risc de confuzie determinat de: produsele identice; identitatea segmentului de consumatori; similaritatea semnelor în conflict (similaritate vizuală mare din combinaţie cromatică, poziţia verticală, poziţia membrelor superioare şi altele;similaritate conceptuală mare, figura dinozaur ca personaj animat).
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate se constată că aceasta este legală şi temeinică, ceea ce conduce la concluzia respingerii recursului ca nefondat pentru considerentele ce urmează.
Au fost invocate două motive de recurs, cele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. pe larg dezvoltate în cele 19 pagini introductive de instanţă la acest nivel.
Pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. se referă la situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Nici unul din elementele constitutive ale acestui motiv de recurs nu se regăsesc în Decizia atacată.
Hotărârea este amplu motivată şi instanţa a indicat în amănunt argumentaţia în analiza pe care a făcut-o obiectului cauzei pentru constatările făcute şi concluziile reţinute pentru soluţia de respingere a acţiunii ca urmare a primirii cererii de apel.
Chiar recurenta în mod indirect dar precis se referă la ampla motivare deoarece analizează în detaliu argumentaţia instanţei de apel în paginile recursului declarat.
Judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor.
În hotărârea atacată aceste repere sunt identificate cu uşurinţă, astfel că împrejurarea că instanţa nu s-a pronunţat pe fiecare apărare în parte nu este de natură să conducă la concluzia că aceasta a omis să motiveze hotărârea, de vreme ce există argumentaţie pentru soluţia pronunţată.
De altfel, în sistematizarea redacţională a hotărârii este menţionat faptul că având în vedere că toate criticile făcute asupra fondului cauzei se referă la condiţiile şi criteriile de analizat pentru stabilirea temeiniciei acţiunii, abordarea şi analiza s-au făcut din perspectiva tehnică de cercetare a condiţiilor unei acţiuni în contrafacere şi anume a condiţiilor de fond prevăzute de art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 invocat în acţiune.
Aspectul referitor la notorietatea mărcii reclamantei a fost atins în considerentele hotărârii.
De remarcat este împrejurarea că deşi recurenta critică faptul că nu s-a analizat notorietatea regăsită în art. 35 alin. (2) lit. c, totuşi instanţa a analizat incidenţa aplicării în cauză a art. 35 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 84/1998, deşi în acţiunea introductivă de instanţă reclamanta şi-a întemeiat în drept pretenţiile pe art. 35 alin. (2) lit. b).
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost segmentat de recurentă în mai multe critici vizând nerespectarea de către instanţă a regulilor de interpretare şi apreciere impuse de jurisprudenţa naţională şi internaţională.
Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la situaţia când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Niciuna din condiţiile existenţei acestui motiv de recurs nu se regăseşte în cauză.
Hotărârea a fost dată cu aplicarea corectă a Legii nr. 84/1998 – instanţa făcând o amplă analiză a condiţiilor prevăzute de art. 35 invocat ca temei de drept şi raportându-se la dispoziţiile normative incidente ce au rezultat din prezentarea situaţiei de fapt.
În mod corect s-a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condiţiile impuse de textul invocat pentru a interzice pârâtei folosirea mărcii a cărei titulară este.
Criticile formulate de reclamantă referitor la motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. la care se referă în fapt şi criticile – punctuale – exprimate în cadrul motivului prevăzut de pct. 7 al art. 304 sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Criteriul „consumator mediu" nu a fost ignorat de instanţă în analiza făcută reţinând că reclamanta în acţiune face precizarea că „în cauză este vorba despre una din mărcile folosite pentru gama de produse lactate – iaurt de fructe pentru copii", în mod corect, logic şi justificat instanţa, în analiza criteriului „consumatorul mediu", a raportat produsul la categoria de consumatori indicată de însuşi producătorul produsului.
Din această perspectivă analiza făcută de instanţă este neofensatorie şi nediscriminatorie, cum în mod nejustificat încearcă să se sugereze în motivele de recurs.
Deşi se critică analiza făcută de instanţă, recurenta nu aduce nici un contraargument de natură legală care să infirme analiza instanţei.
Semnalarea existenţei sau inexistenţei precedentelor judiciare referitor la o abordare sau alta în analiza făcută de instanţă, în lipsa indicării unui text legal greşit aplicat sau ignorat, nu conduce la concluzia că hotărârea este lipsită de temeinicie.
De altfel pe parcursul recursului în mai multe rânduri, recurenta recunoaşte împrejurarea, consacrată şi de jurisprudenţă, că fiecare analiză – în elementele de referinţă pentru cazul dedus examinării – trebuie să se facă raportat la circumstanţele proprii cazului de speţă.
Critica referitoare la analiza produselor în discuţie sub aspectul neprecizării întinderii similarităţii cu indicarea gradului – mic, mediu, mare - este şi aceasta nefondată.
Instanţa a arătat că în cauză este vorba despre produse lactate, produse generice dar cu specific bine determinat şi de neconfundat în cazul recurentei – iaurt cu fructe, iar în cazul pârâtei – brânzică cu fructe.
Instanţa face analiza similarităţii celor două mărci şi precizează că ea este dată de numărul asemănărilor şi punctează faptul că are relevanţă asemănarea dintre elementele tari ale mărcii.
Împrejurarea că nu se indică gradul de similaritate nu este natură să conducă la concluzia nelegalităţi hotărârii, de vreme ce analiza conduce logic la concluzia reţinută de instanţă şi anume „că există similaritate între cele două personaje, dar cu grad redus, suficient însă din perspectiva dispoziţiilor legale".
Cu alte cuvinte, instanţa apreciază şi gradul de similaritate care impune continuarea analizei şi sub alte aspecte.
Nu se poate reţine că similaritatea s-a analizat numai prin prisma asemănărilor nu şi a diferenţierilor, instanţa făcând o analiză a ambelor aspecte.
Astfel critica referitoare la lipsa de analiză în concret a elementului de distinctivitate nu se poate primi, ea fiind lipsită de suport având în vedere analiza punctuală pe care o face instanţa celor două semne figurative şi având în vedere consumatorul ţintă, urmărit chiar de producător prin produsele în discuţie.
Nu se pot primi nici criticile referitoare la riscul de confuzie, ele nefiind fondate nici în fapt, nici în drept.
Instanţa a făcut o analiză complexă şi punctuală, raportând acest aspect atât la elementele de similaritate ale produselor, cât şi la elementele de diferenţiere ale acestora.
Cât priveşte ignorarea împrejurării că un personaj animat nu se poate impune numai printr-o singură imagine statică ci trebuie apreciat în complexitatea sa (şi a unor alte eventuale imagini), critica este nefondată. Astfel se reţine că s-au analizat semnele figurative aşa cum au fost ele confirmate prin mărcile recunoscute părţilor şi care în această formă oferă protecţia de care vorbeşte art. 35 alin. (1) „înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii".
Instanţa de apel face precizarea înainte de demersul analitic că se va raporta la marca reclamantei, astfel cum aceasta a fost înregistrată, iar nu cum este folosită pe produse sau în campaniile publicitare şi de promovare a produselor.
Corect s-a reţinut că în cauză s-a dovedit că „animaţia" personajului a dobândit consistenţă prin campaniile publicitare şi prin folosirea personajelor „întruchipate" la prezentările produsului la interviurile cu consumatorii.
Nici împrejurarea că instanţa a făcut apel la definiţia din dicţionar pentru a analiza noţiunile conceptuale şi a interpreta semnele figurative ale mărcilor nici ea nu este nelegală.
Percepţia consumatorului mediu are, fără îndoială, o bază de referinţă – cât de minimă – dar în concordanţă cu criterii obiective, care evident sunt oferite de nivelul de instrucţie care presupune o minimă şcolarizare care şi aceasta se bazează pe noţiunile explicative date de dicţionare pentru sensul comun al noţiunilor.
Nici criticile referitoare la caracterul distinctiv al mărcii, care primează asupra calităţii produsului la care se referă, cât priveşte selecţia consumatorului, nici acestea nu se pot primi.
Este de asemenea de remarcat că în argumentarea acestui motiv de recurs însăşi reclamanta conturează ideea că finalitatea în alegerea produsului o reprezintă calitatea, de vreme ce semnul figurativ al mărcii raportează alegerea directă a consumatorului la calitatea produsului pe carel-a mai încercat.
Aşadar, urmărind logica recurentei, alegerea nu este determinată de marcă, cum susţine aceasta, ci de calitate, de vreme ce prin intermediul mărcii consumatorul se raportează la o anumită calitate.
În analiza făcută instanţa a arătat de ce nu există risc de confuzie nici în segmentul produselor nici în cel al mărcilor, nici în cel al consumatorilor.
Personajul figurativ animat este diferit în modalitatea de prezentare – ca integritate de personaj – indiferent că el are în ansamblu aceleaşi culori dominante – verde şi galben – şi aceeaşi poziţie ortostatică şi atitudine, de invitaţie a consumatorilor la consumarea produselor pe care sunt aplicate.
Riscul de confuzie la care se referă textul art. 35 din Legea nr. 84/1996 priveşte consumatorul mediu, „avizat" sau de regulă „interesat" de produsul pe care îl cumpără şi nu se confundă şi nici nu se raportează la riscul de confuzie în care se află cumpărătorul chiar mediu sau avizat dar, neglijent sau „transportat" care se poate afla într-un grad obiectiv de confuzie, ceea ce excede problematica vizată de protecţia oferită mărcilor de dispoziţiile legale incidente.
Reclamanta nu face o trimitere expresă la încălcarea unui text anume prevăzut de lege iar criticile referitoare la greşita interpretare a legii sunt nefondate, cum s-a reţinut mai sus.
Având în vedere cele mai sus arătate, se constată că în cauză nu sunt întrunite condiţiile pentru a reţine motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. care să impună modificarea deciziei atacate.
Văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.G.D. SA, împotriva Deciziei nr. 255 A din 19 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6967/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 166/2009. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
