ICCJ. Decizia nr. 8557/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8557/2009
Dosar nr. 1311/119/2007
Şedinţa publică din 22 octombrie 2009
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 642 din 3 iunie 2008, Tribunalul Covasna a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă, a respins acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul O.Z., în contradictoriu cu pârâta SC T.A.O. SA, având ca obiect restituirea în natură a cotei de 1/4 din imobilul înscris în C.F. Târgu Secuiesc, a respins cererea de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele considerente de fapt şi de drept:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna sub nr. 1311/119/2007, reclamantul O.Z. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC T.A.O. SA Sf. Gheorghe, restituirea în natură a cotei de 1/4 din imobilul înscris în CF Târgu. Secuiesc, respectiv obligarea pârâtei de a emite o decizie/ dispoziţie în acest sens, cu cheltuieli de judecată.
Astfel, s-a reţinut că, prin notificarea înregistrată sub nr. 300/N/2001, adresată Primăriei mun. Târgu Secuiesc, B.G. a pretins restituirea în natură a cotei de 1/4 parte din imobilele înscrise iniţial în C.F., respectiv din clădirea Hotelului O., cu anexele acestei construcţii, terenul şi celelalte construcţii, precum şi terenurile de construcţii.
Cu privire la terenurile ocupate de diferite construcţii ridicate în mod legal, s-au solicitat despăgubiri, după ce se va stabili valoarea lor reală.
Notificarea a fost comunicată societăţii pârâte, aşa cum rezultă din înscrisurile înregistrate cu nr. 1500/2002 şi 214/2003.
Numita B.G. a decedat la data de 25 septembrie 2003, fiind desemnat ca legatar universal, reclamantul O.Z.
Acesta a depus la dosar, la data de 21 decembrie 2005, documentele justificative ale cererii de restituire, respectiv extras C.F. Târgu Secuiesc, deşi societatea notificată a comunicat despre lipsa actelor doveditoare de la dosarul cauzei şi despre imposibilitatea obiectivă de a se pronunţa asupra cererii cu care a fost învestită, cu mult timp înainte.
La data de 4 mai 2006, reclamantul a reiterat pretenţia de restituire in natură a imobilului revendicat de antecesoarele sale, B.G. şi P.I.
Asupra notificării, societatea pârâtă nu s-a pronunţat prin decizie sau dispoziţie, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată.
Această situaţie a fost privită ca având semnificaţia unui refuz nejustificat al entităţii deţinătoare de a soluţiona notificarea, notificare care reprezintă o veritabilă cerere de revendicare imobiliară, deschizând astfel persoanei îndreptăţite calea acţiunii în justiţie pentru a i se analiza notificarea sub toate aspectele, pe acest aspect practica instanţei supreme fiind constantă.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 şi art. 23 din legea susmenţionată, notificarea va fi însoţită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate sau acestea se vor depune până la data soluţionării notificării.
Prin OUG nr. 10/2003, termenul de depunere a documentelor justificative prevăzute de art. 23 s-a prelungit 2 luni, respectiv până la data de 14 mai 2003, iar prin Legea nr. 289/2003, de aprobare a ordonanţei, termenul s-a prelungit până la 1 iulie 2003.
Alin. (2) a unicului articol din ordonanţă, dispune că, în cazurile în care persoana îndreptăţită a depus acte după acest termen, acestea nu mai pot servi drept probe în justificarea pretenţiilor.
S-a apreciat că acest termen are natura juridică a unui termen de decădere, nesusceptibil, prin urmare, de întrerupere sau suspendare.
Faţă de această reglementare, în speţă, s-a considerat că actele doveditoare ale pretinsului drept de proprietate au fost depuse la data de 21 decembrie 2005, cu mult timp peste termenul prescris de lege.
Din perspectiva calităţii de proprietar a autoarei reclamantului, din foaia de avere, extrasul C.F. (f. 17, 21-26, Dosar 1307/1999, ataşat prezentei cauze), reiese că mai multe imobile, printre care şi cele identificate, construcţii şi terenuri au aparţinut foştilor proprietari B.E., căsătorită M., B.L., văduva lui B.G. - 1/2 parte şi R.A. - ½ parte.
Acelaşi extras C.F. Târgu Secuiesc, evidenţiază că, proprietarii au deţinut una casă de lemn cu trei încăperi, una casă de lemn cu şase încăperi.
Ulterior, proprietar tabular a devenit Statul Român cu titlu de naţionalizare, conform încheierii nr. 804 din 30 octombrie 1958 a fostului Tribunal Popular al Raionului Târgu Secuiesc, secţia C.F., prin care s-a trecut în stăpânirea statului cota de 1/2 parte a proprietarelor tabulare B.E. şi B.L., în baza Decretului nr. 134/1949 pentru naţionalizarea unităţilor sanitare ca farmaciile urbane reşedinţă sau nereşedinţă de judeţ şi centre importante muncitoreşti, laboratoare chimico-farmaceutice, drogherii medicinale, depozite de medicamente şi laboratoare de analize medicale.
O parte din imobilele revendicate de fosta proprietară, B.G., care este una şi aceiaşi persoană cu B.E., potrivit declaraţiei de la fila 119, prezentul dosar, a devenit proprietatea (f 20, Dosar nr. 1307/1999) SC T.A.O. SA Sf. Gheorghe, respectiv cel cu nr. top xxx, trasnotat în C.F., conform HG nr. 834/1991, a încheierii nr. 2696/1996.
S-a mai reţinut din conţinutul aceluiaşi extras C.F. că, imobilul Hotelul O., împreună cu un depozit, intrarea în pivniţă şi teren construcţie de 403 mp, a cărui retrocedare de 1/4 s-a solicitat prin cererea introductivă, se află intabulat pe parcelele cu nr. top 1133,1134.
Or, acest imobil înscris sub nr. top 1133 şi 1134, nu figurează, nici în notificare şi nici în acţiunea reclamantului.
Astfel, cererea reclamantului este inadmisibilă, întrucât pretenţiile deduse judecăţii pe calea acestei proceduri speciale nu pot depăşi limitele notificării.
Mai mult, potrivit extrasului CF Târgu Secuiesc de la fila 17, a foii de avere de la fila 21-26 din Dosarul 1307/1999, aceste imobile nu au constituit proprietatea antecesorilor, printre care şi notificatoarea decedată, B.G.
Ca atare, calitatea de persoană îndreptăţită a antecesoarei B.G., în accepţiunea art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, nefiind demonstrată cu probe certe, convingătoare, acţiunea reclamantului privind restituirea în natură a 1/4 din Hotelul O., a fost găsită de instanţă ca neîntemeiată.
În privinţa lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei, întemeiată pe împrejurarea că este societate cu capital integral privat, se constată că art. 20 alin. (1), actual art. 21 din legea amintită, statuează că imobilele construcţii şi terenuri preluate abuziv, deţinute la data intrării în vigoare a legii 10/2001, republicată, printre alte entităţi juridice şi de societăţi comerciale la care statul sau o autoritate publică centrală este acţionar majoritar vor fi restituite în natură persoanelor îndreptăţite prin decizie sau dispoziţie motivată.
Deci, dreptul la restituire în natură a imobilelor preluate abuziv s-a născut la data intrării în vigoare a legii şi de la această dată, 14 februarie 2001, unităţile deţinătoare aveau obligaţia de a indisponibiliza respectivele imobile.
In speţă, din datele şi informaţiile vizând istoricul societăţii pârâte, reiese că acesta s-a înregistrat ca persoană juridică la data de 29 ianuarie 1991, întregul capital aparţinând Statului Român.
În anul 1997 a început procesul de privatizare care s-a finalizat după intrarea în vigoare a Legea nr.10/2001, la data de 30 ianuarie 2004.
La data de 2 noiembrie 2000, anterior intrării în vigoare a legii, Fondul Proprietăţii de Stat deţinea acţiuni de aproximativ 40% din capitalul social.
Singurele care la data aplicării legii nu pot fi obligate la restituire în natură sunt societăţile privatizate până la data de 14 februarie 2001, conform dispoziţii art. 27, actual art. 29 din lege, în raport de care persoanele au dreptul despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate.
In ipoteza în care era dovedită calitatea de proprietar a antecesoarei reclamantului, în condiţiile actualului art. 27 alin. (1) din lege, în cauză se putea aborda soluţia restituirii în natură, în cotă de 1/4 din Hotelul O., deoarece la data apariţiei legii, F.P.S. deţinea un număr substanţial de acţiuni la societatea pârâtă.
Cererea de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului a fost apreciată de instanţă ca nejustificată, atâta timp cât reclamantul nu a solicitat prin acţiunea sa, obligarea alternativă la emiterea propunerii de acordare a despăgubirilor.
Pe de altă parte, nu pot fi puse în discuţie nici dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care reglementează că, în situaţia imobilelor preluate abuziv şi care fac parte din patrimoniul societăţilor privatizate, măsurile reparatorii prin echivalent se propun de instituţia publică care a efectuat privatizarea, întrucât s-a făcut dovada că această instituţie ca succesoare în drepturi şi obligaţii a fostului F.P.S., în conformitate cu prevederile art. 1 din OUG nr. 23/2004, a fost sesizată cu o cerere pentru acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Prin Decizia nr. 115 din 14 octombrie 2008, Curtea de apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze de minori şi de familie, a respins apelul declarat de apelantul reclamant O.Z. împotriva sentinţei civile nr. 642 din 3 iunie 2008 a Tribunalului Covasna.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente de fapt şi de drept;
Prin notificarea adresată Primăriei Municipiului Târgu Secuiesc, antecesoarea reclamantului, B.G., a solicitat restituirea în natură a cotei de 1/4 din imobilele înscrise în CF iniţial, respectiv din clădirea Hotelului O., cu anexele acestei construcţii şi terenul.
Din conţinutul extrasului de C.F., rezultă că imobilul Hotel O., cu anexele aferente, este înscris în C.F. Târgu Secuiesc, neexistând concordanţă cu identificarea acestuia făcută de reclamant în cuprinsul notificării adresată Primăriei municipiului Târgu Secuiesc.
Pe de altă parte, cu privire la imobilele - terenuri şi construcţii, indicate în cuprinsul aceleiaşi notificări, din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că acestea sunt deţinute de pârâta din prezenta cauză.
În C.F. Târgu Secuiesc, este înscris dreptul de proprietate al Statului Român asupra parcelei II, ce face obiectul cauzei, fără a se face vreo referire cu privire la calitatea de deţinător a pârâtei.
Concluzia instanţei de apel a fost în sensul că prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi de drept a cauzei dedusă judecăţii, interpretând corect materialul probator administrat în cauză, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 09 decembrie 2008, reclamantul O.Z., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată, în sensul admiterii cererii de apel formulată, şi în fond, admiterea acţiunii pentru restituirea în natură a proprietăţii imobiliare în cotă 1/4 parte înscris în C.F. Târgu Secuiesc, transcris în această carte funciară din C.F. Târgu Secuiesc, cu cheltuieli de judecată.
S-a invocat motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe aspectul aplicării nelegale a dispoziţiilor Legii 10/2001.
Iniţial, s-a formulat cerere pentru restituirea proprietăţii în cauză pe numele autoarei B.G., respectiv a numitei P.I.E., moştenitoarea fostei proprietare B.L. (cu privire la persoana proprietarilor tabulari, copia C.F. Târgu Secuiesc, anexa nr. 1, cererea formulată de B.G. adresată Primăriei municipiului Târgu Secuiesc, anexa nr. 2 şi cererea numitei P.I.E. adresată Primăriei Târgu Secuiesc, anexa nr. 3).
În urma decesului numitei P.I.E., cererea acesteia a fost susţinută de moştenitori, iar în urma decesului numitei B.G., drepturile acesteia au fost preluate de recurentul-reclamant în calitate de legatar universal.
Din cererile adresate Primăriei municipiul Târgu Secuiesc se poate lesne observa imobilele pentru care s-a formulat cerere de restituire în natură, printre acestea se află şi cota de 1/4 parte din Hotelul O., şi a altor proprietăţi înscrise iniţial în C.F. Târgu Secuiesc.
Ca anexă a cererii de restituire s-a depus copia în extenso (vezi anexa nr. 1) a CF pentru a putea constata că numita B.G. figurează ca titular al dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în C.F., inclusiv clădirea Hotelului O. (la data respectivă singurul hotel în Târgu Secuiesc, inconfundabil) si din care C.F., prin dezmembrări, au fost transcrise imobile în diferite cărţi funciare şi persoane, printre care şi în favoarea pârâtei SC O. SA Târgu Secuiesc, Hotel O. (vezi în acest sens poziţia B.21 din copia C.F., anexa nr. 1) transcris dreptul în C.F. nou înfiinţat, Târgu Secuiesc.
În ceea ce priveşte susnumita societate comercială, după înaintarea cererii persoanelor îndreptăţite, aceasta a fost privatizată, în acest sens existând dovezi-înscrieri în CF 5195 .
Ca anexă a cererii-somaţie, s-a mai depus la Comisia pentru aplicarea legii 10/2001 a Primăriei mun. Târgu Secuiesc şi actul privind naţionalizarea imobilelor, încheierea de intabulare a naţionalizării în C.F.
Comisia pentru aplicarea legii 10/2001 a municipiului Târgu Secuiesc văzând că, o parte din imobilele cuprinse în cererea de restituire şi înscrise în C.F., a format noi dosare cu anexele cererilor persoanelor îndreptăţite şi le-a transmis altor entităţi - aşa s-a procedat şi cu pârâta, în legătură cu restituirea cotei de 1/4 parte din clădirea hotelului, cu terenul aferent acestei construcţii.
Cu toate că există o dovadă scrisă, comunicată în mod oficial de Comisia Locală Târgu Secuiesc pentru aplicarea legii 10/2001, din care rezultă cum a fost sesizată pârâta pentru restituirea proprietăţii în cauză, instanţa de fond şi cea de apel susţin în mod nelegal că nu ar fi fost depuse dovezi privind proprietatea în cauză.
Aceasta susţinere nu se justifică şi este contrară probelor dosarului, întrucât, din adresa Comisiei din Târgu Secuiesc pentru aplicarea legii 10/2001, rezultă clar şi fără echivoc că au fost transmise, împreună cu cererea lui B.G., şi actele necesare soluţionării cererii, inclusiv cele cu privire la proprietate, respectiv au fost transmise copia CF. Târgu Secuiesc.
În acest sens, ca act nou, recurentul înţelege să depună la dosar o adeverinţă a Comisiei, din cuprinsul căruia rezultă ce anume acte au fost trimise pârâtei, alături de cererea - somaţie.
Din această adresă mai rezultă şi un alt fapt relevant, respectiv împrejurarea că această comisie a şi restituit anumite imobile, în baza aceleiaşi cereri formulate, chiar şi în ceea ce o priveşte pe pârâtă.(vezi copia încheierii C.F., anexa nr. 5)
S-a susţinut şi că s-a insistat la pârâtă în soluţionarea cererii formulate, dovadă în acest sens fiind adresele depuse la dosarul cauzei.
Numai în cursul judecării acţiuni, s-a solicitat ca instanţa să dispună, chiar prin hotărâre, restituirea proprietăţii având în vedere că, între timp, s-a permis aceasta solicitare în lumina practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cu privire la cel de al doilea motiv de respingere a cererii de restituire, care ar consta în aceea că nici nu s-ar fi solicitat restituirea clădirii Hotelului O., recurentul a susţinut următoarele:
Cu evidenţă rezultă din cererea-somaţie solicitarea de restituire în natură a cotei de ¼ parte din clădirea Hotelului O., cu terenul aferent acestuia, precum şi a altor imobile descrise în CF. Târgu Secuiesc.(s-a depus ca anexă a cererii formulate, această copie C.F. Târgu Secuiesc în care s-a transnotat acest imobil (vezi anexa nr. 1, copia C.F. eliberată în 2000, pe prima pagină fiind menţionat Hotel O.).
S-a depus ca anexă la cerere şi actul de naţionalizare şi actul de intabulare a naţionalizării şi o schiţă C.F. privind imobilele a căror restituire s-a solicitat.
De altfel, pârâta este în cunoştinţă de cauză privind cererea de restituire a proprietăţii Hotelului O., din moment ce, într-un proces purtat pentru restituirea acestuia în anul 1999, depune la dosar o întâmpinare(anexa nr. 6) - cerere întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, suspendată la Curtea de apel Braşov, aşa cum rezultă din dosarul ataşat.
Analizând cererea de recurs din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte o va admite, pentru considerentele de fapt si de drept ce urmează:
Instanţele anterioare au reţinut corect obiectul cererii de chemare în judecată dedus judecăţii la data de 08 octombrie 2007, precizat la data de 06 martie 2008, respectiv obligarea pârâtei la restituirea în natură a cotei de 1/4 din imobilul înscris în C.F. Târgu Secuiesc, în subsidiar obligarea pârâtei de a emite o decizie/dispoziţie cu aceeaşi finalitate, cu cheltuieli de judecată.
S-a invocat în susţinerea acţiunii faptul că, prin notificarea înregistrată sub nr. 300/N/2001 adresată Primăriei municipiului Târgu Secuiesc, autoarea reclamantului, B.G., a pretins restituirea în natură a cotei de 1/4 parte din imobilele înscrise iniţial în C.F., respectiv din clădirea Hotelului O., cu anexele acestei construcţii, terenul şi celelalte construcţii înscrise.
Cu privire la terenurile ocupate de diferite construcţii, ridicate în mod legal, notificatoarea a solicitat despăgubiri, după ce se va stabili valoarea lor reală de circulaţie.
S-a făcut expres precizarea că, pretenţia dedusă judecăţii este întemeiată pe dispoziţiile legii speciale nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Notificarea a fost comunicată societăţii pârâte, aşa cum rezultă din înscrisurile înregistrate cu nr. 1500/2002 şi 214/2003, fapt necontestat în cauză.
Numita B.G. a decedat la data de 25 septembrie 2003, fiind desemnat ca legatar universal, reclamantul O.Z.
În cuprinsul cererii introductive de instanţă, reclamantul a făcut precizarea că, în nenumărate rânduri, a intervenit la pârâtă pentru a-i solicita rezolvarea urgentă a pretenţiei de retrocedare, respectiv încunoştinţarea că un alt dosar de revendicare, cu privire la acelaşi imobil, a fost suspendat de instanţele de judecată, până la momentul soluţionării dosarului de faţă.
Expunerea de motive a hotărârilor anterioare relevă formalism şi superficialitate în modul de soluţionare a cauzei, întrucât instanţele s-au preocupat, pe de o parte, doar de aspecte corelative, de natură procedurală, respectiv cel referitor la data depunerii actelor justificative ale pretinsului drept de proprietate, deşi, la data învestirii instanţei de judecată, dispoziţiile art. 22 şi art. 23 din Legii nr. 10/2001 aveau un conţinut foarte clar formulat, după cum urmează:
(1) Persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.
(2) Notificarea va cuprinde denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum şi valoarea estimată a acestuia.
(3) Notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripţie îşi are sediul persoana juridică deţinătoare a imobilului. Executorul judecătoresc va înregistra notificarea şi o va comunica persoanei notificate în termen de 7 zile de la data înregistrării.
(4) Notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul.
(5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. (Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi prin OUG nr. 145/2001).
Actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi, după caz, înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
Pe de altă parte, considerentele referitoare la acest aspect de natură procedurală au fost doar consemnate în expunerea de motive a hotărârii atacate, fără însă ca acestea să fundamenteze soluţia care s-a referit la însuşi fondul raportului juridic litigios.
Dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct.5 C. proc. civ. prevăd că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă în mod obligatoriu "motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Această dispoziţie legală procedurală a fost prevăzută de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiţiei, cât şi pentru a se da posibilitatea instanţelor superioare de a exercita un control eficient asupra modului de judecată din fazele procesuale anterioare.
Hotărârea atacată cu recurs nu cuprinde în mod clar, explicit, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea judecătorului cu privire la fondul pricinii, nu dovedeşte implicarea directa, nemijlocita a instanţei de judecată învestite de a realiza o analiză exhaustivă a temeiurilor juridice invocate, a probelor administrate, aşadar preocuparea concreta şi efectiva pentru lămurirea şi clarificarea tuturor aspectelor menite să asigure aplicarea legii speciale la situaţia particulara a cauzei pendinte.
Lipsa preocupării instanţei de judecată de a desluşi raporturile de fapt şi de drept ale cauzei de faţă, prin administrarea de probe pertinente şi concludente, prin analiza detaliată a fiecărei susţineri si apărări, cu atât mai mult cu cât situaţia de fapt si de drept a imobilului s-a complicat prin trecerea timpului, dar şi prin incidenta directa sau indirecta a mai multor acte normative în materia proprietăţii, a avut drept rezultat o judecată formală, întemeiată doar pe aspecte de ordin procedural, ca cel redat anterior, respectiv, pe argumente de simplă comparaţie scriptică a unor date ce rezultau din cererea formulată de autoarea reclamantului, cu datele relevate de evidenţele actuale cu privire la imobilul în litigiu, fără să se realizeze în mod efectiv operaţiunea de identificare a imobilului solicitat prin notificare.
Datele din dosarul cauzei indicau anumite detalii cu privire la imobilul in litigiu, ce se impunea insa a fi clarificate si cercetate, întrucât acestea erau relevante pentru derularea procesului civil de fata si pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, din perspectiva învestirii, administrării de probatorii pertinente si concludente, cercetarea pretenţiilor concrete şi a apărărilor corelative etc., respectiv cele referitoare la obiectul de învestire (în condiţiile în care Primăria municipiul Târgu Secuiesc confirma prin adresele de la dosar existenţa unei singure notificări pentru mai multe imobile), la preocuparea de a gestiona aspectele de ordin procedural relevante pentru cauza pendinte (în raport de disponibilitatea procesuala a reclamantului, respectiv persoanele juridice ce se prefigurau a fi deţinătoare ale imobilelor solicitate printr-o singura notificare) la identificarea exactă a imobilului solicitat în temeiul legii speciale (fara a se apela doar la metoda simpla a comparaţiei intre doua elemente de identificare, care dintr-un început nu puteau fi concordante, la aceasta concurând trecerea timpului de la data preluării imobilului in stăpânirea statului, incidenta legilor in materia proprietarii, in domeniul evidentelor cadastrale), la clarificarea situaţiei juridice a unităţii deţinătoare, în raport de care se puteau configura cu precizie modalităţile concrete de reparaţie civilă pentru cel ce se pretinde a fi persoana îndreptăţită în sensul legii speciale.
Toate aceste aspecte care denotă evidente şi esenţiale neregularităţi procedurale in legătura directa cu validitatea hotărârii pronunţate, au fost privite pe bună dreptate în jurisprudenţa instanţelor naţionale, ca fiind echivalente necercetării fondului cauzei, situaţie care atrage după sine, sancţiunea casării hotărârii, respectiv trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţa.
Prin urmare, Înalta Curte va face aplicaţia dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (3) şi (5) C. proc. civ. - text de lege care prescrie in mod explicit soluţiile ce pot fi pronunţate de o instanţa de recurs.
Soluţia de casare a hotărârii pronunţate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă se impune, aşadar, din necesitatea respectării principiului dublului grad de jurisdicţie, al cărui conţinut presupune ca o pricină trebuie să fie judecată în fond, din perspectiva legalităţii, a normelor de drept aplicabile, dar şi a temeiniciei, a aprecierii probelor administrate în cauză, atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa unei instanţe de apel.
Pe de altă parte, soluţia se impune şi faţă de dispoziţiile exprese ale art. 313 şi art. 314 C. proc. civ. conform cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când interesele bunei administrări a justiţiei o cer, altei instanţe de acelaşi grad, cu excepţia cazului casării pentru lipsă de competenţă, când trimite cauza instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent potrivit legi, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Din conţinutul acestei ultime dispoziţii legale procedurale rezultă în mod clar ideea conform căreia stabilirea situaţiei de fapt este atributul suveran al instanţelor de fond, ceea ce înseamnă în concret, în accepţiunea conturată în mod constant de jurisprudenţă, dreptul acestor instanţe de a constata faptele şi de a aprecia forţa probantă a dovezilor administrate în cauză.
Hotărârea pronunţată în cauza pendinte nefiind motivată într-o formă care să dovedească preocuparea pentru clarificarea tuturor aspectelor de ordin procedural, dar si de fond( in special, cele legate de identificarea imobilului in litigiu) ale raportului juridic litigios, nu poate conduce la premisa conform căreia, având pe deplin stabilită situaţia de fapt, partea interesată poate deduce judecăţii, iar instanţa învestită poate cerceta orice ipoteză de aplicare greşită a legii dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte pe temeiul dispoziţiilor art. art. 312 alin (1), (3) şi (5) C. proc. civ., va admite recursul, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul O.Z. împotriva Deciziei nr. 115/ AP din 14 octombrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9003/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8331/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
