ICCJ. Decizia nr. 6969/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6969/2009
Dosar nr. 680/44/2007
Şedinţa publică din 25 iunie 2009
Deliberând asupra recursului civil de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 272 din 23 martie 2007, pronunţată după casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare, Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiată acţiunea pentru restituirea în natură a imobilelor şi anularea actelor de înstrăinare formulată de reclamanţii E.A. şi E.A., în contradictoriu cu A.P.A.P.S.Bucureşti, SC P. SA Focşani, SC Z.S. SRL Focşani, N.Z., C.M., C.A. şi C.D.
A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu Prefectura judeţului Vrancea pentru lipsa calităţii procesuale pasive, precum şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru cererea privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare.
Cererea de chemare în garanţie a A.P.A.P.S. Bucureşti formulată de SC P. SA Focşani a fost respinsă ca rămasă fără obiect, iar excepţiile prematurităţii cererii de chemare în garanţie, lipsei calităţii procesuale pasive a A.P.A.P.S. şi lipsei calităţii procesuale active a SC P. SA, invocate de pârâta A.P.A.P.S., precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC P. SA, invocată de această pârâtă, au fost respinse ca neîntemeiate.
Reclamanţii E.A. şi E.A. au fost obligaţi să plătească pârâtei SC Z.S. SRL suma de 11.000.000 lei ( vechi ) cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că moara care face obiectul pricinii a fost proprietatea defunctului I.G. Chiar dacă terenul în suprafaţă de 269 m.p., înscris în actul de vânzare-cumpărare din 16 martie 1937, în care cumpărător este D.N., ar fi cel pe care s-a edificat moara, martorii N.N. şi I.T. au declarat că în anii 1951 – 1952 a avut loc un schimb de terenuri, în baza căruia socrul numitului I.G., D.S., a primit acest teren de la D.N.
Pe teren, I.G. şi socrul său D.S. au construit o moară, stăpânită de I.G. până la preluarea imobilului de către stat.
Moara şi terenul care fac obiectul pricinii au aparţinut autorului reclamantei E.A., însă, potrivit art. 27 pct. 9 din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, iar, conform pct. 11 al aceluiaşi articol, dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul în care imobilele au fost înstrăinate.
Prima instanţă a reţinut că, atât pentru imobilele preluate cu titlu valabil, cât şi pentru cele preluate în mod abuziv, persoana îndreptăţită poate obţine numai despăgubiri nu şi restituirea în natură.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar şi constatărilor consemnate în expertiza tehnică, vechile utilaje ale morii nu mai există, iar SC Z.S. SRL Focşani, în anul 2000, a demolat o parte a clădirii şi a refăcut porţiunea care cuprindea sala motor şi biroul, făcând fundaţia din beton, pardoseli din beton şi tâmplărie metalică şi a cumpărat utilaje noi.
Pentru că moara a suferit modificări, iar utilajele au fost înlocuite, restituirea în natură nu este posibilă.
S-a mai reţinut, că reclamanta a invocat art. 46 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 50 pct. 2, însă acest text trebuie raportat la art. 27 pct. 1 şi 12 din lege. Chiar dacă dispoziţiile art. 50 pct. 2 din lege ar fi primite separat, nu se poate reţine reaua-credinţă, raportat la revendicarea morii încă din anul 1990, deoarece utilajele au fost vândute numitului S.C. anterior acelei judecăţi, iar acţiunea în revendicare a fost respinsă pe motiv că reclamanţii nu au făcut dovada proprietăţii.
Restituirea în natură a imobilului nefiind posibilă, acţiunea se respinge, iar reclamanta E.A. are dreptul ca, în temeiul art. 51 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, să formuleze notificare pentru măsuri reparatorii prin echivalent, termenul pentru depunerea notificării începând să curgă de la data rămânerii definitive şi irevocabile a prezentei hotărâri.
În privinţa reclamantului E.A., s-a reţinut că, nefiind moştenitorul fostului proprietar, nu are nici un drept asupra imobilului în litigiu.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia civilă nr. 379/ A din 9 octombrie 2007, a respins apelul declarat de reclamanta E.A. împotriva acestei sentinţe şi a fost obligată apelanta-reclamantă să plătească intimatului Z.N. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată, reţinând că prin Decizia civilă nr. 4527 din 10 mai 2006, Înalta Curte a trimis cauza spre rejudecare, motivat de faptul că a fost nesocotit principiul contradictorialităţii, deoarece cauza a fost soluţionată în lipsa cumpărătorilor bunului revendicat, iar prima instanţă, care a citat cumpărătorii, a reluat judecata şi a administrat probele în prezenţa părţilor.
De aceea, primul motiv de apel referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. nu este întemeiat.
A reţinut instanţa de apel, că nu sunt întemeiate nici celelalte susţineri, deoarece moara a suferit modificări esenţiale. O parte a clădirii a fost demolată, iar sala motor şi biroul au fost refăcute. A fost turnată fundaţia din beton şi au fost refăcute pardoselile şi tâmplăria metalică.
S-a mai reţinut că, potrivit art. 27 pct. 9 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, pentru imobilele evidenţiate in patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri şi că, în prezenta cauză, restituirea în natură nu mai este posibilă, deoarece „moara şi terenul erau evidenţiate în patrimoniul SC P. SA Focşani".
Apelanta, în baza dispoziţiilor art. 51 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, poate formula o nouă notificare, solicitând măsuri reparatorii prin echivalent.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta EA care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că sunt nelegale atât Decizia instanţei de apel, cât şi sentinţa primei instanţe.
A susţinut recurenta, că imobilul a fost preluat de stat în anul 1960, în baza unui proces-verbal care nu poate constitui titlu valabil, iar ulterior anului 1990 a fost preluat de SC P. SA Focşani.
Începând cu anul 1990, recurenta s-a adresat cu notificare către I.J.G.C.L. Vrancea, devenită SC P. SA Focşani, solicitând să nu se facă vreun act de dispoziţie cu privire la acest imobil. A formulat şi acţiune în instanţă, care nu a fost soluţionată pe fond, deoarece s-a reţinut că urmează să se adopte reglementări privitoare la situaţia imobilelor deţinute nelegal.
Recurenta a mai arătat, că prin sentinţa civilă nr. 191 din 24 iulie 2003 a Tribunalului Vrancea, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1508/2003 a Curţii de Apel Galaţi, s-au anulat contractele de vânzare-cumpărare şi s-a dispus restituirea în natură a imobilelor, iar prin procesul - verbal din 1 martie 2005 al B.E.J. – G.C., această hotărâre a fost pusă în executare.
Deşi hotărârile pronunţate de prima instanţă şi în apel au fost casate numai pentru neîndeplinirea procedurii de citare cu părţile între care s-au încheiat contractele de vânzare - cumpărare, prima instanţă a dispus administrarea de probe care nu confirmă o altă situaţie de fapt.
Instanţa de fond a încălcat prevederile art.315 C. proc. civ., pentru că nu s-a conformat „dispoziţiilor instanţei de recurs", care nu a antamat în nici un fel problemele de fond şi, de asemenea, s-au încălcat dispoziţiile art. 1, 7, 9 şi 21 din Legea nr. 10/2001, care stabilesc regula restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv.
S-a mai susţinut, că s-au încălcat dispoziţiile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, pentru că I.J.G.C.L. Vrancea şi succesoarea sa SC P. SA Focşani, deşi cunoşteau că nu sunt proprietarele bunurilor revendicate încă din anul 1990, le-au vândut numitului C.P. prin contractul de vânzare - cumpărare din 28 decembrie 1993, iar SC Z.S. SRL Focşani a cumpărat bunurile prin contractul de vânzare-cumpărare din 1 septembrie 1998, deşi cunoştea că bunurile au aparţinut autorului reclamantei.
SC P SA Focşani care nu era proprietara imobilelor a înstrăinat cu rea-credinţă aceste bunuri.
Recurenta a arătat că în mod greşit s-a reţinut că restituirea în natură nu este posibilă, pentru că imobilul a suferit modificări. Probele administrate în cauză, inclusiv fotografiile color, atestă starea de degradare a imobilului la data punerii recurentei în posesie (1 martie 2005). După această dată, reparaţiile şi întreţinerea imobilului au fost făcute de către aceasta, iar, conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate abuziv se restituie în natură, indiferent în posesia cui s-ar afla.
La termenul din 18 iunie 2009, Înalta Curte a invocat motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., în privinţa cererii formulată de recurenta - reclamantă, având ca obiect constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare din 28 decembrie 1993 şi din 1 septembrie 1998.
Analizând recursul declarat de reclamantă, în raport de susţinerile acesteia şi de motivul de recurs invocat din oficiu, se constată că este fondat.
În prezenta cauză, prin acţiunea înregistrată la instanţă la data de 13 august 2002, s-a solicitat să se dispună restituirea în natură a imobilului şi să se constate nulitatea actelor de înstrăinare a morii, iar la termenul din 19 iulie 2003, când s-au pus concluzii în fond la prima instanţă, reclamanta a precizat că solicită să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare din 28 decembrie 1993 şi din 1 septembrie 1998 şi să se dispună restituirea în natură a terenului şi a clădirii (moară).
Susţinerea recurentei, că sentinţa primei instanţe, păstrată prin Decizia atacată, a fost dată cu încălcarea art. 315 C. proc. civ. nu este întemeiată.
Textul prevede că în caz de casare hotărârile instanţei de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, cu privire la problemele de drept dezlegate şi asupra necesităţii administrării unor probe.
Or, în prezenta cauză, prin Decizia civilă nr. 4527 din 10 mai 2006, Înalta Curte a casat în tot atât Decizia pronunţată în apel, cât şi sentinţa primei instanţe, singura problemă de drept dezlegată fiind aceea că trebuiau citaţi în proces C.P. şi C.M., părţi în contractele a căror nulitate s-a cerut a fi constatată.
Singura îngrădire pentru prima instanţă, raportat la Decizia de casare, a fost aceea de a soluţiona pricina citând şi părţile menţionate în această decizie, iar tribunalul s-a conformat acestei îndrumări.
Reluând judecata cu privire la toate cererile şi mijloacele de apărare invocate de părţi, starea de fapt putea fi stabilită de instanţa de trimitere prin administrarea de noi probe, iar problemele de drept nedezlegate prin Decizia de casare trebuiau să fie dezlegate cu ocazia rejudecării.
Nelegalitatea hotărârilor pronunţate în cauză cu privire la modul de soluţionare a cererii recurentei-reclamante având ca obiect constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare se analizează însă, în raport de prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., care sunt de ordine publică, incidente în prezenta cauză, faţă de obiectul cererii şi valoarea bunurilor la care se referă.
În raport de prevederile Legii nr. 10/2001, competenţa soluţionării cererii privind restituirea în natură a imobilului solicitat prin notificarea formulată în condiţiile art. 22 din legea, republicată aparţine tribunalului, însă pentru cererea privind constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare nu operează prorogarea de competenţă. Prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este stabilită competenţa tribunalului, secţia civilă, pentru soluţionarea plângerii formulate împotriva dispoziţiei de respingere a notificării sau a cererii de restituie în natură, iar această competenţă se poate extinde, conform art.17 C. proc. civ., numai asupra cererilor cu caracter accesoriu şi a cererilor incidentale.
Or, petitul privind constatarea nulităţii contractelor de vânzare - cumpărare nu are caracter de accesorietate faţă de cererea de restituire în natură a imobilului preluat abuziv, deoarece soluţionarea acestui petit nu depinde de soluţia dată în cererea de restituire.
În accepţiunea Legii nr. 10/2001, cererea de restituire în natură a imobilului preluat abuziv şi cea prin care se solicită constatarea nulităţii contractului de vânzare - cumpărare prin care s-a vândut imobilul sunt principale, deoarece, conform art. 46 alin. (2) din legea republicată, atunci când a fost exercitată acţiunea în constatarea nulităţii actului de înstrăinare, procedura administrativă se suspendă până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acesteia.
Prin urmare, în această situaţie, nu sunt incidente prevederile art. 17 C. proc. civ., iar competenţa de soluţionare în primă instanţă aparţine instanţei de drept comun pentru cererea privind constatarea nulităţii contractului de vânzare - cumpătate şi tribunalului pentru petitul privind restituirea în natură a imobilului.
În prezenta cauză, în raport de valoarea imobilului (moară, bazin apă, gard, teren) de 198.300.000 lei, stabilită de expertul tehnic S.A., şi de prevederile art. 1 alin. (1) C. proc. civ., competentă material să soluţioneze cererea având ca obiect constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpătate este judecătoria.
De aceea, tribunalul care, conform art. 2 lit. b) C. proc. civ., soluţionează în primă instanţă cererile al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei, a soluţionat această cerere cu încălcarea competenţei judecătoriei, pronunţând o hotărâre nelegală. Nelegală este şi Decizia atacată, prin care s-a păstrat sentinţa apelată în raport de prevederile art.296 C. proc. civ., deşi în prezenta cauză erau incidente dispoziţiile art. 297 alin. (2) C. proc. civ.
În privinţa cererii având ca obiect restituirea în natură a imobilului, Decizia atacată a fost dată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001 şi cu aplicarea greşită a art. 27 pct. 9 din Legea nr. 10/2001 şi fără ca situaţia de fapt în raport de care să se stabilească dreptul recurentei-reclamante la restituirea în natură a imobilului să fie pe deplin stabilită.
Articolul 27 pct. 9 nu există în Legea nr. 10/2001, republicată (art. 27 are 6 aliniate şi nu priveşte imobilele evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate), iar art. 29 din lege, care stabileşte dreptul fostului proprietar la despăgubiri pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, indiferent de modalitatea de preluare, faţă de Decizia Curţii Constituţionale nr. 830/2008 se impune a fi aplicat considerându-se că în conţinutul lui există şi sintagma „imobilele preluate cu titlu valabil".
Prin urmare, dacă preluarea imobilului s-a făcut fără titlu valabil, bunul poate fi restituit în natură, chiar dacă la data intrării în vigoare a legii era evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale, cu excepţia cazurilor în care a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale, a fost transformat în sensul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pe teren s-au edificat construcţii noi, ori terenul este afectat de servituţi legale şi alte amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale.
În prezenta cauză, reţinând greşit că imobilul nu poate fi restituit în natură indiferent de modul de preluare, prima instanţă şi instanţa de apel nu au analizat posibilitatea restituirii în natură a imobilului raportat la modul de preluare, iar în privinţa modificărilor aduse bunului s-a reţinut că s-au adus modificări substanţiale, fără să fie stabilite împrejurările la care se referă art. 19 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Textul prevede că foştilor proprietari li se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent numai dacă imobilelor-construcţii le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial.
Textul stabileşte, în alin. (2), posibilitatea restituirii în natură a suprafeţei deţinută în proprietate la data preluării construcţiei, dacă au fost adăugate după preluare, pe orizontală şi/ sau verticală corpuri suplimentare de sine stătătoare.
Faţă de prevederile textului citat, imposibilitatea restituirii în natură este condiţionată de adăugarea unor corpuri noi cu o arie desfăşurată de peste 100% şi nu de „modificările substanţiale" reţinute de instanţa de apel pe baza expertizei aflate la filele 74-77 din Dosarul nr. 1611/2002, care a avut ca obiectiv identificarea şi evaluarea imobilului şi nu transformările aduse acestuia.
Pentru considerentele expuse, va fi admis recursul declarat de reclamanta E.A., va fi casată Decizia atacată, se va admite apelul declarat de această reclamantă şi, conform art. 297 alin. (2) C. proc. civ., se va anula în parte sentinţa pronunţată de prima instanţă.
Va fi disjunsă cererea formulată de recurenta - reclamantă având ca obiect anularea contractelor de vânzare - cumpărare, de celelalte cereri şi, conform art. 312 alin. (6) C. proc. civ., se va trimite instanţei competente, Judecătoria Focşani, spre judecare, cererea privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare - cumpărare din 28 decembrie 1993 şi din 1 septembrie 1998, formulată de reclamanta E.A.
Cererea privind restituirea în natură a imobilului, a cărei dezlegare atârnă de soluţia ce se va pronunţa în soluţionarea cererii privind constatarea nulităţii contractelor şi pentru soluţionarea căreia este necesară administrarea probei cu înscrisuri şi expertiză tehnică pentru stabilirea împrejurărilor menţionate, precum şi cererea de chemare în garanţie, a cărei dezlegare atârnă de soluţiile ce se vor pronunţa în celelalte cereri, vor fi trimise spre rejudecare Curţii de Apel Galaţi care, după administrarea probelor, va aprecia asupra suspendării judecăţii până la soluţionarea cererii disjunse, faţă de prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Vor fi păstrate dispoziţiile sentinţei privitoare la reclamantul E.A. şi la respingerea acţiunii formulate în contradictoriu cu Prefectura judeţului Vrancea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta E.A. împotriva deciziei nr. 379/ A din 9 octombrie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, pe care o casează.
Admite apelul declarat de reclamanta E.A. împotriva sentinţei nr. 272 din 23 martie 2007 a Tribunalului Vrancea, secţia civilă.
Anulează în parte sentinţa apelată.
Disjunge cererea formulată de reclamanta E.A., având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare din 28 decembrie 1993 şi din 1 septembrie 1998, de celelalte cereri.
Trimite instanţei competente Judecătoria Focşani, spre judecare, cererea privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare din 28 decembrie 1993 şi din 1 septembrie 1998 formulată de reclamanta E.A., iar Curţii de Apel Galaţi cererea formulată de aceeaşi reclamantă având ca obiect restituirea în natură a imobilului, precum şi cererea de chemare în garanţie.
Păstrează dispoziţiile sentinţei privitoare la reclamantul E.A., precum şi la respingerea acţiunii formulată în contradictoriu cu Prefectura judeţului Vrancea.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8331/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6967/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
