ICCJ. Decizia nr. 8114/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8114/2009
Dosar nr. 31860/3/2007
Şedinţa publică din 9 octombrie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 445 din 5 mai 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamanţilor B.J.E. şi A. împotriva pârâtei SC A. SA Bucureşti prin care s-a solicitat să se dispună restituirea în natură în baza Legii nr. 10/2001 a imobilului situat în Bucureşti, sector 3, motivat de faptul că notificarea formulată de aceştia în baza Legii nr. 10/2001, nu fusese încă soluţionată.
Prin Decizia civilă nr. 2135 din 4 noiembrie 2004 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul reclamanţilor şi a anulat sentinţa nr. 445/2004 cu reţinerea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând că potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, pârâta era obligată să soluţioneze notificarea reclamanţilor în termen de 60 de zile de la înregistrare şi că prin cele două adrese emise de societatea comercială pârâtă, aceasta a soluţionat notificarea prin respingere, unitatea motivându-şi refuzul de restituire.
Prin Decizia civilă nr. 302 din 12 iulie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a pronunţat pe fond asupra acţiunii civile formulate de reclamanţi pe care a admis-o şi a dispus obligarea societăţii comerciale pârâte să emită o decizie de soluţionare a notificării, calificând în acest sens acţiunea formulată de către reclamanţi ca fiind, o obligaţie de a face.
Prin Decizia civilă nr. 623 din 25 ianuarie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, a admis recursurile declarate de pârâţii Municipiul Bucureşti prin primar general şi SC A. SA Bucureşti; a casat deciziile civile nr. 302/2006 şi 2135/2004 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, reţinând că pricina dedusă judecăţii pune în discuţie situaţia în care lipseşte răspunsul persoanei juridice notificate, generată de o conduită imputabilă acesteia, care, fie din neglijenţă, fie din rea-voinţă refuză să răspundă la notificarea făcută de persoanele îndreptăţite iar o atare conduită culpabilă nu poate să afecteze în niciun caz interesele persoanelor îndreptăţite şi nici să le lipsească de posibilitatea de a-şi apăra în justiţie drepturile recunoscute de lege.
S-a constatat că prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanţii au cerut restituirea în natură a imobilului aflat în discuţie în timp ce instanţa de apel, fără a soluţiona fondul litigiului, a dispus obligarea pârâtei SC A. SA Bucureşti să emită o decizie cu referire la notificarea reclamanţilor, soluţie dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care în cadrul instanţei de apel au fost schimbate obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, apreciind că deciziile date în aceeaşi cauză de către Curtea de Apel Bucureşti sunt contradictorii, întrucât prin Decizia nr. 2135 din 4 noiembrie 2004 s-a anulat sentinţa Tribunalului Municipiului Bucureşti pentru a se evoca fondul , iar ulterior, prin Decizia nr. 302/2006 a aceleaşi instanţe, a fost obligată societatea comercială pârâtă să emită o decizie, soluţie care şi cu încălcarea principiului disponibilităţii, în mod evident, nu evocă fondul dreptului litigios, raporturile dintre părţi rămânând nesoluţionate.
În urma casării cu trimitere, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 3186/3/2007, iar prin încheierea din 14 ianuarie 2008 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de reclamantă a SC R.O.N. SRL în calitate de succesor în drepturi al reclamanţilor, conform contractului de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 2063 din 26 mai 2005 de BNP M.P.
Prin sentinţa civilă nr. 795 din 18 aprilie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis cererea formulată de Societatea comercială reclamantă „SC R.O.N. SRL în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin primar general şi SC A. SA Bucureşti, dispunându-se obligarea acestei din urmă societăţi comerciale să emită dispoziţie sau decizie motivată asupra notificării nr. 10 din 14 mai 2001 în ceea ce priveşte spaţiul comercial şi terenul aferent situat în municipiul Bucureşti, sector 3, deţinut de aceasta, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a analizat acţiunea reclamanţilor, astfel cum a fost precizată prin cererea precizatoare depusă la data de 9 ianuarie 2008, în raport de probele administrate în cauză şi de considerentele deciziei de casare, constatând că, deşi iniţial reclamanţii au investit instanţa cu o cerere prin care au solicitat să le fie restituit în natură imobilul, considerând că în urma notificării adresate pârâta nu a emis niciun răspuns în condiţiile Legii nr. 10/2001, la momentul rejudecării, în fond, a cererii acestora, reclamanţii au solicitat obligarea societăţii comerciale pârâte de a emite acest răspuns prin pronunţarea unei decizii sau dispoziţii motivate asupra solicitării lor, pârâta nefăcând opoziţie asupra modificării obiectului cererii introductive.
În virtutea respectării principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, tribunalul a analizat cererea reclamanţilor din perspectiva obligaţiei de „a face", obligaţie impusă în sarcina pârâtei de dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit dispoziţiilor art. 23, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie, sau după caz, prin dispoziţie motivată, asupra solicitării de acordare a măsurilor reparatorii, din înscrisurile depuse la dosar rezultând că pârâta nu s-a conformat acestor dispoziţii.
Împotriva hotărârii respective, la data de 9 iunie 2008 a declarat apel SC A. SA Bucureşti, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin motivele de apel depuse pe data de 29 octombrie 2008, s-a susţinut că hotărârea primei instanţe este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Municipiului Bucureşti modificând în mod nelegal obiectul acţiunii deduse judecăţii, obiect ce fusese calificat prin Decizia nr. 623/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, ca fiind o contestaţie în temeiul Legii nr. 10/2001 şi nu o obligaţie de „a face", precum şi faptul că instanţa de fond nu a comunicat pârâtei notele precizatoare prin care reclamanta şi-a modificat obiectul acţiunii şi nici nu le-a pus în discuţia părţilor, încălcându-se astfel principiul contradictorialităţii.
S-a invocat şi faptul că instanţa de fond nu a analizat şi celelalte susţineri din cadrul recursului iniţial, inclusiv problema legată de tardivitatea formulării notificării nr. 671 din 16 iulie 2003.
Prin Decizia civilă nr. 885/A din 10 decembrie 2008 pronunţată în dosarul nr. 31860/3/2007 (2198/2008) Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC A. SA Bucureşti, reţinându-se în esenţă că instanţa de fond a respectat dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., aplicând principiul disponibilităţii ce a fost invocat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în considerentele deciziei civile nr. 623/2007.
Astfel, instanţa supremă a arătat prin Decizia de casare că prima instanţă de apel nu a aplicat principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil şi nu a respectat voinţa reclamanţilor care au învestit instanţa cu o acţiune în care se solicita obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului dedus judecăţii astfel încât raporturile dintre părţi au rămas nesoluţionate, însă ulterior, reclamanţii au înţeles să-şi modifice acţiunea introductivă de instanţă şi să schimbe obiectul dedus judecăţii prin obligarea pârâtei de a emite dispoziţie motivată asupra notificării nr. 10 din 14 mai 2001 în ceea ce priveşte imobilul în litigiu.
Modificarea obiectului dedus judecăţii a avut loc pe data de 9 ianuarie 2008 prin cererea depusă odată cu intervenţia în cauză a SC R.O.N. SRL, cereri ce au existat în dosarul cauzei la termenul din data de 11 ianuarie 2008, termen la care pârâta SC A. Bucureşti a fost prezentă şi a luat cunoştinţă de existenţa acestora şi, nefăcând opoziţie, achiesând la modificarea acţiunii de către foştii reclamanţi.
S-a reţinut sub acest aspect că pe data de 11 aprilie 2008, când s-a dat cuvântul părţilor, pârâta SC A. SA a lipsit, însă prin notele scrise aceasta a făcut referire la obiectul cauzei aşa cum a dorit ea să le reţină şi aşa cum rezultă din punctul ei de vedere atât din acţiune cât şi din precizarea ulterioară, neputându-se susţine că această societate comercială nu a avut cunoştinţă de conţinutul cererii de modificare a acţiunii în data de 8 ianuarie 2008 şi că nu a avut timp să-şi pregătească apărarea în raport de aceasta.
În privinţa celorlalte chestiuni de drept care au fost invocate în primul ciclu procesual, prin motivele de recurs, instanţa a reţinut că vor fi avute în vedere, trebuind să fie analizate de către unitatea deţinătoare în momentul emiterii dispoziţiei/deciziei de soluţionare a notificării.
Împotriva deciziei respective, la data de 1 aprilie 2009, a declarat recurs pârâta SC A. SA Bucureşti, criticând-o ca fiind nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 795 din 18 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanţi ca neîntemeiată.
Prin motivele de recurs depuse pe aceeaşi dată, s-a susţinut că instanţa de apel în mod greşit a considerat că Tribunalul Municipiului Bucureşti a respectat îndrumările date de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a pronunţat anterior în cauză Decizia de casare nr. 623 din 25 ianuarie 2007, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
S-a invocat sub acest aspect faptul că, prin Decizia de casare, instanţa supremă a statuat în mod obligatoriu asupra cererii introductive de instanţă, precizând faptul că este vorba de o contestaţie împotriva răspunsului dat notificării adresate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi nu de o acţiune având ca obiect „obligaţie de a face", astfel încât instanţa de apel a considerat în mod eronat că Tribunalul Municipiului Bucureşti a procedat corect atunci când a analizat cererea reclamanţilor aşa cum a fost precizată prin cererea precizatoare depusă pe data de 9 ianuarie 2008.
S-a mai susţinut faptul că notele precizatoare prin care reclamanta şi-a modificat obiectul acţiunii nu au fost comunicate şi nu au fost puse în discuţia părţilor; că cererea de modificare a obiectului acţiunii este tardivă şi fiind formulată în rejudecare, în urma casării cu trimitere, unde judecata se desfăşoară în limite precis determinate, nu mai putea fi primită.
La data de 2 octombrie 2009, intimata reclamantă SC R.O.N. SRL Bucureşti a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul declarat de pârâta SC A. SA Bucureşti este nefondat şi se va respinge avându-se în vedere următoarele considerente:
În primul rând este nefondat motivul de recurs formulat de pârâtă referitor la faptul că notele precizatoare prin care reclamanta şi-a modificat obiectul acţiunii nu i-au fost comunicate şi nici nu au fost puse în discuţia părţilor.
Astfel, reclamanţii şi-au schimbat obiectul acţiunii prin cererea depusă şi înregistrată pe data de 9 ianuarie 2008, cerere depusă odată cu intervenţia în cauză a SC R.O.N. SRL, cereri care au existat la dosarul cauzei la termenul din 11 ianuarie 2008, termen la care pârâta SC A. SA a fost prezentă prin reprezentanţii legali care au luat act atât de cererea precizatoare depusă de reclamanţi cât şi de cererea de intervenţie depusă de succesorul în drepturi al acestora, ca urmare a încheierii contractului de cesiune de drepturi litigioase nr. 2063 din 26 mai 2005 şi nefăcând obiecţiuni asupra acestora sub niciun aspect.
De asemenea, la termenul următor din 8 februarie 2008, societatea comercială apelantă a fost prezentă şi a luat act de faptul că intervenientul a achiesat la modificarea acţiunii de către foştii reclamanţi iar cu ocazia soluţionării pe fond a cauzei reclamanta a pus concluzii pe obiectul modificat al acţiunii solicitând obligarea pârâţilor la emiterea unei decizii/dispoziţii asupra notificării nr. 10 din 14 mai 2001, iar prin notele scrise societatea comercială pârâtă a făcut referire la obiectul acţiunii, atât în forma iniţială cât şi cu precizarea ulterioară.
Se concluzionează sub acest aspect că nu este fondată susţinerea recurentei că nu a avut cunoştinţă de cererea precizatoare depusă de reclamantă pe data de 9 ianuarie 2008.
În al doilea rând trebuie clarificat faptul dacă cererea de precizare de acţiune introdusă de către reclamantă în cadrul rejudecării, ca urmare a casării cu trimitere, mai poate fi primită în acest stadiu procesual, avându-se în vedere faptul că judecata se desfăşoară în limite precis determinate, în sensul dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., limite ce nu pot fi depăşite ori ignorate prin soluţionarea unui alt obiect al acţiunii care nu exista la data soluţionării primului recurs.
În acest sens, dispoziţiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., stipulează faptul că, la prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum şi de a propune noi dovezi.
Această dispoziţie legală a fost interpretată de literatura juridică cât şi de practica judiciară, în sensul că modificarea acţiunii poate avea loc şi la instanţa care rejudecă fondul după casarea cu trimitere, soluţia justificându-se pe considerentul că pârâtul nu este prejudiciat, deoarece fiind vorba de o casare cu trimitere în primă instanţă, nu i-a fost răpit un grad de jurisdicţie, această dispoziţie legală neavând un caracter imperativ, pârâtul putând accepta expres sau tacit o modificare sau o precizare a cererii, iar pârâtul nu poate ridica obiecţii în cadrul instanţei de recurs în acest sens, dacă înaintea instanţei de fond nu a făcut nicio rezervă.
Raportat la datele speţei, se constată că societatea comercială pârâtă a luat act de cererea precizatoare depusă de către reclamantă pe data de 9 ianuarie 2008 şi nu a făcut niciun fel de obiecţiuni la aceasta, astfel încât se poate considera că a acceptat-o în mod tacit.
Pentru aceleaşi considerente, se va respinge şi motivul de recurs invocat de societatea comercială pârâtă în sensul că cererea de modificare a obiectului acţiunii a fost tardiv formulată.
Este nefondat şi motivul de recurs referitor la faptul că instanţa de apel a considerat în mod corect că Tribunalul Municipiului Bucureşti a respectat îndrumările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia de casare pronunţată anterior în cauză cu nr. 302 din 12 iulie 2006, fiind încălcate dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, nu se poate susţine că instanţele au încălcat această dispoziţie legală invocată potrivit căreia – „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Nu se poate vorbi de încălcarea considerentelor deciziei de casare, întrucât anterior instanţa supremă a statuat doar asupra faptului că, prin acţiunea introductivă de instanţă reclamanţii au cerut restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Bucureşti, sector 3, în timp ce instanţa de apel a obligat pe pârâta SC A. SA Bucureşti, cu încălcarea dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ., să emită o decizie sau dispoziţie cu referire la notificarea reclamanţilor, fiind schimbate în apel obiectul şi cauza cererilor de chemare în judecată, precum şi faptul că s-au emis în cauză de către Curtea de Apel Bucureşti două hotărâri contradictorii cu nr.3 02/2006 şi, respectiv, 2135/2004.
În urma rejudecării după casare, prin cererea precizatoare depusă pe data de 9 ianuarie 2008, reclamanta şi-a modificat obiectul cererii de chemare în judecată, nemainsistând în cererea de restituire în natură a imobilului aflat în litigiu, în condiţiile în care nu există emisă de către unitatea deţinătoare o dispoziţie/decizie, ca răspuns la notificarea ce i-a fost adresată, precizând în mod expres că solicită obligarea pârâtei SC A. SA Bucureşti să emită o decizie sau dispoziţie motivată conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Această precizare de acţiune nu a fost contestată de către societatea comercială pârâtă, astfel încât instanţa a luat act de aceasta şi în baza principiului disponibilităţii a soluţionat cererea conform voinţei reclamantei.
În urma rejudecării după casare, instanţele nu puteau nesocoti voinţa reclamantei precum şi poziţia pârâtei care a achiesat tacit la cererea precizatoare de acţiune chiar dacă prin Decizia nr. 20 din 20 martie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, au statuat că instanţele de judecată au competenţa de a soluţiona pe fond acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
În acest sens, hotărârile pronunţate de instanţele anterioare sunt favorabile întrucâtva societăţii comerciale pârâte care nu a fost obligată să restituie către reclamantă imobilul ce a constituit obiectul notificării, ci numai să emită o dispoziţie/decizie motivată asupra notificării nr. 10 din 14 mai 2001 ce i-a fost adresată şi având ca obiect spaţiul comercial şi trenul situat în municipiul Bucureşti, sector 3.
Faţă de considerentele arătate, se constată că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate de către societatea comercială recurentă, astfel încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC A. SA Bucureşti, se priveşte ca nefondat şi se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 885/A din 10 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 31860/3/2007 (dos. nr. 2198/2008), în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC R.O.N. SRL şi intimatul-pârât Municipiul Bucureşti prin primar general.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8115/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8063/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
