ICCJ. Decizia nr. 8118/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8118/2009
Dosar nr. 2141/105/2008
Şedinţa publică din 9 octombrie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 2141/105/2008, contestatorul B.N.E. s-a adresat instanţei formulând plângere împotriva dispoziţiei nr. 12872 din 10 martie 2008 emisă de Primarul municipiului Ploieşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu acesta, să se constate nulitatea absolută a dispoziţiei nr. 12872 din 10 martie 2008; să se constate calitatea de persoană îndreptăţită şi să i se recunoască calitatea de proprietar asupra imobilului situat în municipiul Ploieşti, judeţul Prahova.
Motivându-şi în fapt contestaţia s-a susţinut de către contestator că în baza unor contracte de vânzare cumpărare autentificate, succesive, a devenit proprietarul imobilului respectiv, făcând parte din patrimoniul societăţii, achiziţionat în ultimă instanţă de la familia D., însă ulterior, făcând demersuri pentru a obţine autorizaţia de desfiinţare a construcţiei şi de construire a unei noi clădiri, s-a izbit de refuzul primăriei locale motivat de faptul că terenul în suprafaţă de 750 mp figurează în proprietatea publică a municipiului, fiind expropriat în baza Decretului nr. 235/1988.
În aceste condiţii au formulat cerere de retrocedare în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001, însă notificarea le-a fost respinsă cu motivarea că nu are calitatea de persoană îndreptăţită, aspect eronat în condiţiile în care are calitatea de succesor în drepturi al persoanei ce figurează în anexa decretului de expropriere.
Prin sentinţa civilă nr. 1770 din 13 iunie 2008 pronunţată în dosarul nr. 2141/105/2008, Tribunalul Prahova a admis contestaţia formulată de contestatorul B.N.E. cu sediul în municipiul Ploieşti, judeţul Prahova; a constatat nulitatea absolută a dispoziţiei nr. 12872 din 10 martie 2008 emisă de Primarul municipiului Ploieşti; a constatat calitatea de persoană îndreptăţită a B.N.E. de a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001; a constatat calitatea de proprietar a B.N.E. asupra imobilului situat în municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, imobil compus din teren în suprafaţă de 892 mp şi construcţie edificată pe acesta.
S-a dispus obligarea intimatului către contestator la plata sumei de 1966 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că este întemeiată contestaţia formulată de contestatorul B.N.E. cu sediul în municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, în mod greşit Primarul municipiului Ploieşti reţinând prin emiterea dispoziţiei nr. 12872 din 10 martie 2008, că nu are calitatea de persoană îndreptăţită pentru a putea beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001, întrucât din interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptăţite în sensul acestei legi cu caracter reparatoriu sunt nu numai moştenitorii legali şi testamentari ai foştilor proprietari ci şi succesorii cu titlu particular, împrejurare dovedită prin utilizarea termenului de succesibil (art. 4 din Legea nr. 10/2001), dar şi pe faptul că succesorii cu titlu particular au dobândit toate drepturile şi obligaţiile legate de bunul pe care l-au achiziţionat.
Împotriva hotărârii respective, la data de 12 august 2008, a declarat apel pârâta Primăria municipiului Ploieşti criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a hotărârii Tribunalului Prahova în sensul respingerii contestaţiei formulată împotriva dispoziţiei nr. 12872 din 10 martie 2008.
Prin motivele de apel depuse pe data de 1 octombrie 2008, s-a criticat hotărârea primei instanţe, susţinându-se că în mod greşit Tribunalul Prahova a reţinut că are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, contestatorul B.N.E. Ploieşti.
Astfel, s-a susţinut că dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt fără echivoc, în sensul că pot beneficia de prevederile acesteia numai moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite, fiind eronată motivarea primei instanţe în sensul că, termenul de succesibil utilizat de legiuitor are în vedere şi dobânditorii cu titlu particular ai bunului, termenul de succesibil utilizat în dispoziţiile art. 3 alin. (4) din lege, neputând fi extins la dobândirea bunurilor prin acte între vii, cum este cazul în speţă, acesta referindu-se numai la transmiterea prin moştenire a bunurilor imobile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001.
S-a invocat şi faptul că demersurile efectuate în baza Legii nr. 10/2001 de către contestator, apar ca fiind lipsite de interes, în condiţiile în care Decretul de expropriere nu şi-a produs efectele iar foştii proprietari au continuat să exercite toate atributele dreptului de proprietate (posesia, folosinţa şi dispoziţia), iar pe de altă parte, prin constatarea calităţii de proprietar a B.N.E. asupra imobilului aflat în litigiu, s-a ajuns ca această persoană juridică să deţină două titluri de proprietate asupra acestuia, contactul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 94 din 27 decembrie 1995, nefiind anulat.
La data de 15 octombrie 2008, intimatul B.N.E. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Prin Decizia civilă nr. 252 din 5 noiembrie 2008 pronunţat în dosarul nr. 2141/105/2008 Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta Primăria municipiului Ploieşti, cu obligaţia plăţii sumei de 1904 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant B.N.E.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că sunt neîntemeiate motivele de apel formulate de pârâta Primăria municipiului Ploieşti, demersul efectuat în baza Legii nr. 10/2001 de către contestator, nefiind lipsit de interes, în condiţiile în care Decretul de expropriere nr. 235/1988 nu şi-a produs efecte, în evidenţele apelantei imobilul figurând ca fiind în proprietatea publică a municipiului Ploieşti, iar prin notificarea formulată intimata-contestatoare are drept scop final, recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra imobilului, pentru a putea efectua acte de dispoziţie materială şi juridică cu privire la acesta.
S-a arătat de asemenea că existenţa a două titluri de proprietate în favoarea intimatei-contestatoare nu contravine dispoziţiilor legale în condiţiile în care hotărârea judecătorească constată dreptul de proprietate asupra imobilului format din teren şi construcţie, iar introducerea unei acţiuni civile în constatare, presupune ca în patrimoniul contestatoarei să preexiste dreptul de proprietate a cărui constatare se solicită a fi făcută.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că hotărârea Tribunalului Prahova este legală şi temeinică, în mod corect reţinându-se calitatea de persoană îndreptăţită a B.N.E. Ploieşti de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care este succesorul cu titlu particular al foştilor proprietari, subrogându-se în toate drepturile şi obligaţiile acestora legate de bunul pe care l-au achiziţionat, calitate dobândită prin interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei respective, la data de 15 decembrie 2008, a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Ploieşti, criticând-o ca fiind nelegală, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii Tribunalului Prahova, iar pe fond, schimbarea în totalitate a acesteia, în sensul respingerii contestaţiei formulate de B.N.E. Ploieşti împotriva dispoziţiei nr. 12872 din 10 martie 2008 emisă de Primarul municipiului Ploieşti.
Prin motivele de recurs depuse pe aceeaşi dată şi întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susţinut că în mod greşit Curtea de Apel Ploieşti a menţinut hotărârea Tribunalului Prahova prin care s-a constatat că B.N.E. Ploieşti are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Astfel, s-a susţinut că cele două instanţe, au aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 3 şi art. 4 din Legea nr.10/2001, întrucât legiuitorul a prevăzut că au calitatea de persoane îndreptăţite pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ, persoanele fizice şi juridice nominalizate în dispoziţiile art. 3 alin. (1), precum şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite, conform art. 4 alin. (1).
S-a arătat că în mod eronat cele două instanţe au interpretat dispoziţiile art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001,concluzionând că termenul de succesibil utilizat de legiuitor în dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001, include şi succesorii cu titlu particular ai bunului, în realitate, termenul de succesibil utilizat de legiuitor fiind de strictă interpretare, neputând fi extins la dobândirea bunurilor prin acte între vii, referindu-se în mod strict la transmiterea prin moştenire a bunurilor mobile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, noţiunea de succesibil reprezentând în fapt, vocaţia generală a unei persoane fizice de a culege moştenirea lăsată de o altă persoană fizică decedată, fie în virtutea legii, fie în baza unui testament.
S-a mai susţinut că demersurile efectuate în baza Legii nr. 10/2001 de B.N.E. apar ca lipsite de interes, în condiţiile în care decretul de expropriere nu şi-a produs efectele, iar foştii proprietari au continuat să exercite toate atributele dreptului de proprietar (posesia, folosinţa şi dispoziţia), iar pe de altă parte şi prin admiterea contestaţiei formulate de către contestator s-a ajuns ca acesta să deţină două titluri de proprietate asupra imobilului, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 94 din 27 decembrie 1995, nefiind anulat.
Recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Ploieşti este întemeiat şi se va admite avându-se în vedre următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, stipulează faptul că: sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent – persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
De asemenea, dispoziţiile art. 4 alin. (1), prevăd faptul că: de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Aceste dispoziţii legale au fost interpretate în mod greşit de cele două instanţe, atât de către Tribunalul Prahova, cât şi de Curtea de Apel Ploieşti, concluzionându-se în mod eronat, că B.N.E. are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, atâta vreme cât este succesorul cu titlu particular ai foştilor proprietari, prin utilizarea termenului de succesibil în art. 4 din actul normativ, înţelegându-se nu numai moştenitorii legali sau testamentari ci şi succesorii cu titlu particular.
Astfel, prin calitatea de succesibil se înţelege vocaţia generală a unei persoane de a moşteni pe cineva, de a fi chemată de lege la moştenire, calitatea sa noţiunea de succesibil derivând din termenul de succesiune, ereditate sau moştenire, desemnând transmisiunea patrimoniului unei persoane fizice decedate la una sau mai multe persoane în viaţă. În acest înţeles, se spune că o persoană succedă alteia sau o moşteneşte.
Într-un al doilea înţeles, derivat din primul, succesiunea, ereditatea sau moştenirea, desemnează patrimoniul transmis „mortis causa", cu alte cuvinte, succesiunea înseamnă atât transmisiunea mortis causa, cât şi obiectul acesteia, iar moştenirea poate fi legală sau testamentară.
În acelaşi timp, persoanele care dobândesc în tot sau în parte patrimoniul decujusului , sunt denumite moştenitori, succesori sau erezi, dacă moştenirea este „ab intestat", sau legatari în cazul moştenirii testamentare.
Aceste considerente de ordin teoretic, raportate la datele speţei, converg cu claritate asupra ideii că, dispoziţiile Legii nr. 10/2001 (art. 3 şi art. 4), au fost interpretate în mod greşit de cele două instanţe, legiuitorul prevăzând în mod expres faptul că, au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul acestei legi cu caracter reparatoriu, numai moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Sub acest aspect, noţiunea de succesibil prevăzută de lege nu trebuie extinsă la succesorii cu titlu particular, respectiv la dobândirea bunurilor prin acte între vii, cum este cazul în speţă, aceasta referindu-se strict la transmiterea, prin moştenire a bunurilor imobile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001.
Astfel, concluzia care se impune este aceea că, intimatul contestator, persoană juridică şi-a dobândit imobilul printr-un act între vii (contractul de vânzare-cumpărare nr. 94 din 27 decembrie 1995), neavând calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, cele două instanţe adăugând la lege, extinzând sfera persoanelor îndreptăţite şi la succesibilii cu titlu particular, în realitate legiuitorul referindu-se în mod strict numai la moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării de către stat.
În ceea ce priveşte celelalte două motive de recurs formulate de pârâta Primăria municipiului Ploieşti, referitoare la lipsa de interes a contestatorului precum şi la faptul că acesta deţine două titluri de proprietate asupra imobilului aflat în litigiu, se constată că sunt nefondate, în mod corect Curtea de Apel Ploieşti, soluţionând aceste aspecte.
În primul rând, nu se poate susţine faptul că demersurile contestatorului B.N.E. întreprinse în baza Legii nr. 10/2001, ar fi lipsite de interes, în condiţiile în care imobilul aflat în litigiu figurează în proprietatea publică a municipiului Ploieşti, fiind nominalizat în anexele Decretului de expropriere nr. 235/1988.
Este adevărat că acest decret nu şi-a produs efecte în sensul că nu a fost preluat efectiv de către stat prin organele administraţiei publice locale însă actualul deţinător poate exercita numai dreptul de posesie şi folosinţă, nu şi dreptul de dispoziţie materială şi juridică, solicitarea B.N.E. de a obţine autorizaţie de demolare a construcţiei dobândite odată cu terenul, cât şi a unei autorizaţii de edificare a unei noi clădiri, fiind respinsă tocmai pe acest considerent.
Prin utilizarea acestui demers procesual, chiar dacă în mod greşit, contestatorul a tins să obţină un nou drept de proprietate asupra imobilului aflat în litigiu, tocmai pentru a-şi putea exercita în mod neîngrădit dreptul de dispoziţie.
De asemenea, în ceea ce priveşte ultimul motiv de recurs, se constată de asemenea, că în mod corect instanţa de apel a reţinut că existenţa a două titluri de proprietate în favoarea intimatei-contestatoare nu contravine dispoziţiilor legale în condiţiile în care hotărârea judecătorească în constatare, constată dreptul de proprietate asupra imobilului, iar introducerea în asemenea acţiuni presupune ca în patrimoniul contestatoarei să preexiste un drept de proprietate , cum este cazul în speţă, intimata fiind beneficiara contractului de vânzare-cumpărare nr. 94 din 27 decembrie 1995.
Pe de altă parte, acest motiv de recurs nu mai prezintă relevanţă pentru pârâta-recurentă, în condiţiile în care pe fondul cauzei s-a reţinut că B.N.E. nu are calitate de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, astfel încât nu s-a mai ajuns la situaţia în care această persoană juridică să deţină două titluri de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Ploieşti.
Faţă de considerentele arătate, se constată că cele două instanţe au făcut o greşită aplicare a legii, Decizia recurată fiind afectată de motivul de modificare prevăzut în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Ploieşti se priveşte ca fiind fondat şi se va admite, se va modifica în totalitate Decizia nr. 252 din 5 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, în sensul că se va admite apelul formulat de pârâta Primăria municipiului Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 1770 din 13 iunie 2008 a Tribunalului Prahova, care se va schimba în totalitate, respingându-se contestaţia formulată de B.N.E. Ploieşti împotriva dispoziţiei nr. 12872 din 10 martie 2008 emisă de Primarul municipiului Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Primăria municipiului Ploieşti prin reprezentantul legal Primar A.L.V. împotriva deciziei civile nr. 252 din 5 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 2141/105/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant B.N.E. Ploieşti.
Modifică Decizia atacată, în sensul că, admite apelul pârâtei împotriva sentinţei civile nr. 1770 din 13 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia civilă.
Schimbă în tot sentinţa sus-menţionată în sensul că, respinge acţiunea formulată de B.N.E. împotriva dispoziţiei nr. 12872 din 10 martie 2008 emisă de Primarul municipiului Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8158/2009. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 8115/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
