ICCJ. Decizia nr. 9255/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 9255/2009

Dosar nr. 5549/104/2006

Şedinţa din 11 noiembrie 2009

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, la data de 23 octombrie 2001, C.S. şi C.A. au solicitat, în contradictoriu cu F. SA Olt, C.C.C., C.P., B.I., SC G. SRL şi P.M. Caracal, obligarea pârâţilor, în baza Legii nr. 10/2001, să le lase în deplină proprietate şi liberă posesie bunurile imobile proprietatea acestora, respectiv: un imobil cu destinaţia hotel şi având restaurant la parter, cunoscut sub numele Hotel R.C., compus din parter 14 camere, pivniţă la subsol, etaj 1-6 camere, etaj 2-21 camere, etaj 3-22 camere şi terenul aferent în suprafaţă de 2778 m.p. Au solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului C.P. să elibereze suprafaţa de 219 m.p. şi să ridice construcţiile edificate ilegal pe teren, obligarea pârâtului B.I. să elibereze suprafaţa de 391 m.p. şi să-şi ridice construcţiile edificate pe acest teren şi obligarea pârâtei SC G. SRL să elibereze suprafaţa de 40 m.p. şi să-şi ridice construcţiile aflate pe acest teren. Au arătat că au notificat în termen tuturor pârâţilor cererea de restituire în natură a respectivelor imobile.

La 19 decembrie 2001, reclamanţii şi-au completat cererea principală în sensul că au solicitat să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor juridice în baza cărora pârâţii deţin părţi din imobilul şi terenul situat în Caracal, str. A. Caracalla.

Tribunalul Olt, secţia civilă, prin sentinţa nr. 47 din 6 februarie 2002, a respins acţiunea reclamanţilor.

În cursul judecăţii, au fost emise de către pârâta P.M. Caracal dispoziţiile nr. 168 din 26 iunie 2002 şi nr. 206 din 5 august 2002, prin care reclamanţilor Ie-a fost făcută o ofertă de despăgubiri băneşti pentru terenul în suprafaţă de 2500 m.p., în sumă de 1,269,605.000 lei.

Prin Decizia nr. 156 din 4 octombrie 2002, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamanţii C.S. şi C.A. împotriva sentinţei tribunalului, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi F. Olt, P. Caracal, S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice, SC G. SRL, A.P.A.P.S., C.C., C.P. şi B.I. A schimbat sentinţa atacată şi a reţinut cauza spre rejudecare şi efectuarea unei expertize tehnice.

Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 137 din 11 iunie 2003, a respins acţiunea formulată de reclamanţii C.S. şi C.A. împotriva pârâţilor F. Olt, C.C., C.P., SC G. SRL, B.I. şi P.M. Caracal.

S-a reţinut, în esenţă, că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii nu şi la restituirea în natură a imobilului în litigiu.

Recursul declarat de reclamanţi împotriva hotărârii pronunţată în apel a fost admis prin Decizia nr. 467 din 18 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală. A fost casată Decizia recurată, Decizia nr. 156 din 4 octombrie 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă şi sentinţa nr. 47 din 6 februarie 2002 a Tribunalului Olt, secţia civilă şi s-a trimis cauza pentru rejudecare la acelaşi tribunal.

S-a reţinut de către instanţa supremă că împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost stabilite. Astfel, instanţele de fond aveau obligaţia să identifice imobilul a cărui retrocedare s-a solicitat, să stabilească, motivat, calitatea de persoane îndreptăţite a reclamanţilor, în sensul art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, precum şi caracterul abuziv al preluării bunului în patrimoniul statului, în sensul art. 2 din aceeaşi lege.

Totodată, s-a reţinut că instanţele trebuiau să stabilească cu claritate care era situaţia juridică a bunului la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, ştiut fiind că prin adoptarea acestui act normativ, bunurile care cădeau în sfera sa de aplicare au fost indisponibilizate, neputând face obiectul vreunei înstrăinări. În măsura în care bunul sau parte din acesta s-a aflat în posesia unei societăţi comerciale implicate într-un proces de privatizare, instanţele aveau obligaţia de a stabili dacă statul mai are sau nu calitate de acţionar sau asociat majoritar sau minoritar, ştiut fiind că legea distinge felul măsurilor reparatorii care pot fi acordate persoanei deposedate sau moştenitorilor, în funcţie de o asemenea calitate a statului, respectiv a stabili la ce dată a avut loc privatizarea, respectiv dacă, în momentul privatizării, părţile implicate aveau sau nu cunoştinţă despre pretenţiile de retrocedarea bunului formulate de reclamanţi,

S-a reţinut că, în rejudecare, instanţele vor avea în vedere şi faptul că notificările înregistrate fac dovada în faţa oricărei autorităţi a respectării de către reclamanţi a termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, inclusiv faţă de pârâta A.P.A.P.S. care, fiind chemată în proces a luat cunoştinţă de pretenţiile deduse judecăţii de către reclamanţi şi, ca atare, are posibilitatea să-şi formuleze, în cadrul acestui proces, apărările pe care le găseşte necesare cu privire la fondul pretenţiilor.

Prin sentinţa nr. 281 din 2 aprilie 2007, Tribunalul Olt, secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii C.S. şi C.A. în contradictoriu cu pârâţii F. Olt, C.C., C.P., B.I., SC G. SRL, P.M. Caracal, A.V.A.S., S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice – A.F.P. Caracal şi C.C. Balş. A constatat că reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent conform Capitolului V, Titlul VII - Legea nr. 247/2005. A respins acţiunea formulată de reclamanţi împotriva A.V.A.S. A respins cererea de intervenţie formulată de C.M.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au dovedit, în baza art. 3 din Legea nr. 10/2001, modificată, calitatea de moştenitori a autorului C.M., frate cu C.G., bunicul reclamanţilor. S-a dovedit, de asemenea, că imobilul revendicat de reclamanţi, clădire hotel cu 14 camere, restaurant, teren în suprafaţă de 2778 m.p., situat în Caracal, la intersecţia străzii A. Caracalla cu strada 1 Decembrie 1918, cunoscut sub denumirea Hotel R.C. a fost preluat abuziv în anul 1950. S-a reţinut însă că imobilul nu poate fi restituit în natură întrucât actele de înstrăinare nu sunt lovite de nulitate absolută, buna credinţă fiind prezumată. S-au considerat astfel a fi valabile actul în baza căruia F. a dobândit imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare încheiat în anul 1960, contractul de vânzare - cumpărare în baza căruia C.C. Balş a cumpărat de la F. imobilul restaurant, precum şi actele de proprietate deţinute de pârâtul C.C. asupra clădirii principale şi a unei părţi din teren, urmare a procesului de privatizare prin care F.P.S. a vândut pachetul majoritar de acţiuni, de SC G. SRL, care a cumpărat o anexă a imobilului tot prin procesul de privatizare, de C.P. şi de B.I. cărora li s-au atribuit suprafeţe de teren prin reconstituirea dreptului de proprietate conform Legii fondului funciar. Conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, modificată, nu pot fi obligaţi la restituirea în natură beneficiarii de acţiuni în urma cumpărării prin procesul de privatizare.

Reclamanţii vor putea urma procedura administrativă prevăzută în Capitolul V - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar în situaţia în care sunt nemulţumiţi de Decizia adoptată de comisia centrală vor putea formula contestaţie, conform art. 19 din Titlul VII la curtea de apel în a cărei rază teritorială domiciliază.

Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 322 din 17 octombrie 2008, a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului în contradictoriu cu F. Olt, C.C., C.P., SC G. SRL, A.V.A.S., C.M. şi C.C. Balş. A admis apelul declarat de pârâtul B.I. A respins apelurile declarate de pârâţii P.M. Caracal, S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Olt şi A.F.P. Caracal, ca nefondate. A schimbat sentinţa în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi. A respins cererile de intervenţie formulate de C.M. şi C.C. Balş. A anulat dispoziţiile nr. 168 din 26 iunie 2002 şi nr. 206 din 5 august 2002 emise de P.M. Caracal şi nr. 535 din 20 mai 2004 emisă de F. Olt. A dispus restituirea în natură către reclamanţi a suprafeţelor de teren de 44 mp ocupată de SC G. SRL şi de 1139 mp ocupată de C.C. Balş, cu dimensiunile şi vecinătăţile cuprinse în schiţa anexă la raportul de expertiză aflat la dosar nr. 5549/104/2006 al Curţii de Apel Craiova şi a imobilului restaurant deţinut de C.C. Balş în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 1021 din 15 martie 2004 încheiat cu F. Olt. A constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul cu destinaţia de hotel deţinut în proprietate de C.C. A respins acţiunea reclamanţilor faţă de S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice şi faţă de A.V.A.S. A respins acţiunea reclamanţilor faţă de pârâţii B.I., C.C. şi C.P.

Pornind de la dispoziţiile cuprinse la art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, care conţin o reconfirmare a principiului potrivit căruia restituirea în natură primează, instanţa de apel, reţinând că este de netăgăduit că a fost investită cu o contestaţie la Legea nr. 10/2001, a constatat că instanţa de fond a concluzionat greşit că imobilul, fostă proprietate a autorului reclamanţilor, nu poate fi restituit în natură.

S-a arătat că pe terenul solicitat de reclamanţi de 2500 m.p. (care, în realitate, este de 2776 m.p., aşa cum rezultă din raportul de expertiză refăcut în apel de expert M.P.) au existat două imobile - construcţii: C.C. şi M.E. (fostă G.) ce avea ca teren aferent suprafaţa de 1348 m.p. şi altul situat la intersecţia străzii A.C. cu strada 1 Decembrie 1918 cu destinaţia de hotel - restaurant, suprafaţa de teren fiind diferenţa până la 2776 m.p. Terenul în suprafaţă de 1348 m.p. i-a revenit intervenientei C.M. ca moştenitoare a fratelui său C.V., iar o parte din această suprafaţă este ocupată de pârâţii C.P. şi B.I., motiv pentru care pretenţiile reclamanţilor faţă de aceştia sunt nejustificate. Diferenţa de teren până la 2776 m.p. este ocupată de C.C. Balş - 1139 m.p. şi SC G. SRL - 44 m.p.

S-a reţinut că SC P. SA, de la care pârâta SC G. SRL a cumpărat o construcţie în suprafaţă de 38 m.p. + 19 m.p. reprezentând laborator patiserie, nu deţine acte de proprietate pentru terenurile vândute la licitaţie, motiv pentru care suprafaţa de 44 m.p. aflată în posesia respectivei societăţi nu este proprietatea acesteia şi prin urmare poate fi restituită reclamanţilor.

S-a constatat totodată că şi suprafaţa de 1139 m.p. ocupată de C.C. Balş poate fi restituită în natură, motivat de faptul că prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1021 din 15 martie 2004 încheiat cu F. Olt, intervenienta a cumpărat un imobil restaurant, compus din parter şi subsol având o suprafaţă construită de 463 mp, acest act nefăcând dovada dreptului de proprietate asupra terenului de 601 m.p., ci numai a dreptului de folosinţă pe durata existenţei construcţiei.

Prin adoptarea Legii nr. 10/2001, imobilele ce fac obiectul acestei legi au fost indisponibilizate legal, unităţilor deţinătoare fiindu-le interzis să încheie acte juridice cu privire la aceste imobile, iar contractul de vânzare - cumpărare nr. 1021 din 15 martie 2004 a fost încheiat după intrarea în vigoare a legii, astfel încât, înstrăinarea imobilului - restaurant nu poate fi considerată valabilă, părţile contractante încălcând flagrant prevederile imperative ale legii speciale. Mai mult, pârâta F. OLT nu putea transmite dreptul de proprietate asupra imobilului în discuţie, deoarece nu l-a dobândit în mod valabil, actul de vânzare - cumpărare din 8 august 1960 fiind încheiat cu un neproprietar.

Cu privire la partea de imobil având destinaţia hotel, curtea a constatat că restituirea în natură nu este posibilă, reclamanţii urmând să primească măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Astfel, imobilul hotel a fost supus procedurii de privatizare, acţiunile gestionate de F.P.S. la SC P. SA în prezent de 98,306 % fiind vândute la licitaţie publică la data de 5 octombrie 2000 pârâtului C.C. La data de 17 octombrie 2001, F.P.S. s-a retras din societate, iar diferenţa de acţiuni de 1,694 % au fost transferate acţionarului majoritar, pârâtul C.C. Faţă de această situaţie, curtea de apel a constatat că imobilul - hotel face parte din categoria celor menţionate expres în art. 29 din Legea nr. 10/2001, neputând fi restituit în natură. întrucât acţiunea reclamanţilor a fost promovată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, curtea de apel a reţinut că are obligaţia de a stabili prin expertiză valoarea despăgubirilor cuvenite, însă având în vedere opoziţia constantă a reclamanţilor, această probă nu a putut fi administrată, instanţa constatând numai îndreptăţirea acestora la măsuri reparatorii prin echivalent.

Împotriva acestei ultime decizii, au declarat recursuri reclamanţii şi pârâţii SC F. Olt, C.C. Balş - SC, SC G. SRL şi P.M. Caracal.

1) Reclamanţii C.S. şi C.A. au criticat Decizia pronunţată în apel pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, care este de strictă aplicabilitate în ceea ce priveşte restituirea în natură, în totalitate, a bunurilor ce formează obiectul cererii de restituire. Din probele administrate în cauză a rezultat că imobilul a fost conceput, construit şi utilizat în permanenţă ca un tot unitar, fiind format din parterul cu destinaţia de restaurant şi etajul cu destinaţia de hotel. Astfel, s-a apreciat ca fiind greşită şi contrară legii măsura luată de instanţă de a restitui în natură numai parterul, iar partea din imobil ocupată de hotel de a fi lăsată actualului deţinător, pentru că a avut loc o vânzare la licitaţie a acţiunilor ce au fost deţinute de F.P.S., în anul 2000. Instanţa de judecată nu s-a preocupat să stabilească sub ce formă şi cu ce titlu partea din construcţie cu destinaţia de hotel a ajuns în administrarea SC P. SA, având în vedere faptul că din pachetul de 98,306 % acţiuni făcea parte, conform programului de vânzare şi caietului de sarcini, şi Hotelul T. din Corabia şi Hotelul R. din Caracal. Au arătat totodată că anterior licitaţiei, reclamanţii au notificat F.P.S. existenţa litigiului privind revendicarea imobilului, deoarece la acea dată exista pe rolul Judecătoriei Caracal dosarul de revendicare pe calea dreptului comun a Hotelului R. Caracal, iar opoziţia la vânzare a proprietarilor a fost înscrisă în caietul de sarcini al licitaţiei, cumpărătorii asumându-şi astfel riscul evicţiunii.

S-a precizat, de asemenea, că în mod nelegal şi contrar deciziei de casare, instanţele de judecată au procedat şi în ceea ce priveşte valabilitatea actelor de înstrăinare şi constituire a dreptului de proprietate funciară apăraţilor B.I. şi C.P., deoarece încălcarea legii comisă în mod flagrant de P.M. Caracal atrage nulitatea absolută a actelor de constituire a dreptului de proprietate funciară pentru aceşti pârâţi.

2) Prin motivele de recurs, pârâta SC F. Olt a criticat Decizia pronunţată în apel, arătând că acţiunea formulată de reclamanţi la instanţa de fond este una în revendicare imobiliară şi constatarea nulităţii absolute a actelor de proprietate emise pe numele deţinătorilor imobilelor în litigiu. Astfel, reclamanţii au sesizat instanţa de fond după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 dar înainte de a fi emise dispoziţiile de răspuns la notificările formulate, iar după emiterea acestora nu au cerut anularea acestora. Prin urmare, s-a invocat tardivitatea anulării dispoziţiilor nr. 168 din 26 iunie 2002, nr. 206 din 5 august 2002 şi nr. 535 din 20 mai 2004 de către instanţa de apel, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a considerat, totodată, că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a solicitat de reclamanţi, critică întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât a anulat dispoziţiile menţionate deşi nu a fost sesizată cu aceasta.

A arătat că în baza H.C.M. nr. 304/1960 s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare din 10 iunie 1960 prin care a devenit proprietar asupra imobilului în litigiu, iar după ce a stăpânit imobilul timp de 44 ani l-a vândut în 2004 către C.C. Balş, iar instanţa de apel nu a analizat dobândirea proprietăţii prin efectul legii.

S-a precizat că prin sentinţa civilă nr. 542 din 6 februarie 2001, Judecătoria Caracal a respins cererea reclamanţilor în revendicarea aceloraşi imobile.

SC G. SRL a arătat prin motivele de recurs că este dobânditor de bună credinţă şi că în anul în care a cumpărat nu ştia că reclamanţii vor solicita restituirea imobilului. A invocat în susţinere dispoziţiile art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, considerând că nu se poate dispune restituirea în natură atâta timp cât nu a fost anulat procesul verbal de licitaţie.

Prin recursul declarat de P.M. Caracal s-a criticat Decizia pronunţată în apel sub aspectul că nu s-a ţinut cont de faptul că prin notificarea nr. 263 din 4 mai 2001, reclamanţii au solicitat doar restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 2500 mp nu şi a imobilului clădire. A arătat că instanţa de fond a constatat legalitatea actelor de vânzare - cumpărare ce au stat la baza înstrăinării imobilului, considerând că buna - credinţă este prezumată, iar cumpărătorii s-au comportat ca adevăraţi proprietari, exercitând o posesie neîntreruptă şi utilă. Prin urmare, este valabil actul în baza căruia F. Olt a dobândit imobilul în 1960 şi, pe cale de consecinţă, şi contractul de vânzare - cumpărare conform căruia C.C. Balş a cumpărat imobilul restaurant, cu atât mai mult cu cât reclamanţii au renunţat la capătul de cerere în constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare.

Prin motivele de recurs, C.C. Balş - SC a criticat Decizia pronunţată în apel pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., arătând că instanţele nu au fost învestite cu o contestaţie împotriva dispoziţiilor nr. 168 din 26 iunie 2002 şi nr. 206 din 5 august 2002 emise de P.M. Caracal şi nr. 535 din 20 mai 2004 emisă de F. Olt. Anulând respectivele dispoziţii, instanţele au comis o extra petita prin depăşirea cadrului legal de investire a soluţionării cauzei.

S-a criticat totodată Decizia şi sub aspectul motivului prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., întrucât, deşi reclamanţii au formulat notificările cerute de Legea nr. 10/2001, nu au urmat procedura specială ci au promovat o acţiune în revendicare cu cereri subsidiare de constatare a nulităţii actelor subsecvente de înstrăinare. Totuşi, instanţa de apel, rejudecând fondul, a considerat cererea drept o contestaţie întemeiată pe art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, procedând nelegal la soluţionarea cauzei fără a se analiza aspectele legate de respectarea termenului de contestare, prematuritatea cererii.

Un alt aspect de nelegalitate este generat de modul diferenţiat în care au fost trataţi în raport cu ceilalţi proprietari ai imobilului, întregul imobil (hotel şi restaurant) fiind naţionalizat prin acelaşi act, pentru neplata datoriilor către stat.

A considerat că este cumpărător de bună - credinţă, arătând că instanţa de apel nu a anulat în mod expres contractul de vânzare - cumpărare încheiat în 2004, plecându-se de la concluzia că ceea ce este nul produce efecte nule. Ca atare, toate actele încheiate ulterior Decretului de expropriere ar fi lovite de nulitate absolută, însă nulitatea trebuie să fie menţionată în mod direct, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, dar contractul de vânzare - cumpărare din anul 2004 nu s-a solicitat a fi constatat nul cu consecinţele cunoscute.

La termenul de judecată din 27 mai 2009, pârâta C.C. Balş - SC a depus „dezvoltări ale motivelor de recurs". S-a solicitat stabilirea cadrului procesual atât cu privire la obiectul acţiunii cât şi cu privire la părţi şi la calitatea acestora, respectiv calificarea naturii acţiunii pentru a se putea formula apărări raportate şi la Decizia nr. 33/2008 a Secţiilor Unite şi calităţii procesuale de pârâtă a C.C. Balş în raport de transmiterea acestei calităţi urmare a cumpărării bunului dedus judecăţii de la pârâta iniţială F., rămânerea în litigiu a acesteia din urmă justificându-se în situaţia în care s-ar fi solicitat anularea contractului de vânzare - cumpărare din 2004.

S-a arătat totodată că în urma tranzacţiei de acţiuni, pârâtul C.C. nu a devenit proprietarul imobilului, care a rămas în patrimoniul societăţii comerciale privatizate P. SA.

S-a precizat că din actele depuse la dosarul cauzei şi conform petitului cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la 19 decembrie 2001, rezultă că reclamanţii au formulat acţiune în revendicare de drept comun, iar instanţele au judecat şi au dispus din perspectiva dreptului comun, respectiv art. 480 C. civ.

Cu privire la titlul de proprietate, s-a arătat că atât acela al autorului său cât şi implicit cel propriu sunt perfect valide, operaţiunea de vânzare respectând întrutotul dispoziţiile legale în vigoare la data încheierii lui, buna credinţă neputând fi pusă în discuţie.

În cazul în care instanţa va califica acţiunea ca fiind una în revendicare conform dreptului comun, s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, care nu au probat prin niciun înscris dreptul de proprietate al autorului lor, drept care să le fi fost transmis pe calea legală a succesiunii şi excepţia autorităţii lucrului judecat a sentinţei civile nr. 542/2001.

În cazul în care instanţa va califica acţiunea ca fiind una în restituire conform Legii nr. 10/2001, s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a F. şi a C.C. Balş, în calitatea sa de continuator juridic, întrucât instanţele au încălcat art. 1 raportat la art. 21 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, în cauză pârâtele având statutul de organizaţie cooperatistă, cu capital integral privat.

S-a arătat, totodată, că instanţele s-au pronunţat extra petita, întrucât deşi reclamanţii au solicitat în mod constant restituirea în natură a imobilului şi au refuzat orice despăgubire prin echivalent, instanţele de judecată au decis să constate că reclamanţii au dreptul la despăgubiri prin echivalent şi, deşi nu au fost niciodată învestite să se pronunţe cu privire la dispoziţiile emise în baza Legii nr. 10/2001, acestea au fost anulate de Curtea de Apel Craiova.

Ca aspecte de fond, a fost evidenţiat faptul că titlul de proprietate al C.C. Balş este un act valabil, care nu a fost niciodată desfiinţat, având în vedere că la momentul acesta, o acţiune în revendicare pe dreptul comun nu mai era posibilă, deoarece Judecătoria Caracal respinsese acţiunea în revendicare, hotărârea intrând în puterea lucrului judecat şi că expirase termenul de contestare a dispoziţiilor emise de P.M. Caracal, prin urmare, o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 urma a fi respinsă.

Instanţele de fond au soluţionat în mod eronat cauza prin compararea titlurilor de proprietate conform unor reguli neaplicabile.

C.C. Balş a fost de bună - credinţă la cumpărarea imobilului din perspectiva art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, neputând fi obligată la restituirea în natură conform acestei legi, întrucât nu este nici ea nici autoarea sa entitatea care a preluat abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Instanţa de apel ar fi trebuit să constate necesitatea aplicării principiului conversiunii restituirii în natură, prin oferirea de despăgubiri pentru imobilul deţinut în proprietate până în 1950 de autorul reclamanţilor.

S-a reţinut în mod greşit de instanţa de apel că înstrăinarea făcută în baza contractului de vânzare - cumpărare nu este valabilă.

Examinând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs, recursurile pârâţilor se vădesc nefondate, urmând a fi respinse ca atare în considerarea argumentelor de mai jos.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, la 23 octombrie 2001, reclamanţii C.S. şi C.A. au solicitat obligarea pârâţilor, în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, să le lase în deplină proprietate şi liberă posesie imobilul cu destinaţia hotel şi având restaurant la parter, situat la intersecţia străzii Antonius Caracalla cu str. 1 Decembrie 1918, precum şi suprafeţele de teren aferente. Au arătat că au notificat în termen, tuturor pârâţilor, cererea de restituire în natură a imobilelor menţionate.

Urmare dispoziţiilor deciziei de casare nr. 467 din 18 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în rejudecare, la instanţa de fond s-a întocmit de către expert S.G. un raport de expertiză tehnică ale cărui obiective au constat în identificarea şi evaluarea imobilului în litigiu - teren şi construcţii, cu arătarea vecinătăţilor fiecărui deţinător.

Instanţa de apel a dispus completarea raportului de expertiză efectuat la fond, în cauză întocmindu-se de către expert topografic, cadastru şi geodezie M.P., raportul de expertiză tehnică, aflat la dosar nr. 5549/104/2006 al Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.

Astfel, s-a constatat că reclamanţii C.S. şi C.A. au făcut dovada calităţii de moştenitori ai autorului C.M., frate cu C.G., bunicul reclamanţilor, precum şi dovada preluării abuzive de către stat, în baza Decretului nr. 92/1950, a imobilului revendicat, clădire hotel, restaurant şi terenul aferent.

1) Referitor la motivele de recurs ale pârâtei C.C. Balş:

Nu poate fi reţinută susţinerea recurentei - pârâte potrivit căreia, deşi reclamanţii au formulat notificările cerute de Legea nr. 10/2001, nu au urmat procedura specială, iar instanţa de apel în mod eronat a considerat cererea drept o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, procedând nelegal la soluţionarea cauzei fără a se analiza aspectele legate de respectarea termenului de contestare, prematuritatea cererii.

Acest motiv de recurs se regăseşte şi la pârâta F. Olt, care a invocat şi tardivitatea anulării dispoziţiilor nr. 168 din 26 iunie 2002, nr. 206 din 5 august 2002 şi nr. 535 din 20 mai 2004 de către instanţa de apel.

Astfel, prin notificările formulate prin intermediul executorului judecătoresc reclamanţii au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului.

Prin urmare, reclamanţii au declanşat, în forma şi termenul stipulate de lege, prin intermediul notificării, care are natura juridică a unei cereri de restituire, procedura administrativă prealabilă şi obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Până la data formulării acţiunii în justiţie, întemeiată şi pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, reclamanţii nu au primit niciun fel de răspuns din partea persoanelor şi instituţiilor notificate. Făcând aplicaţiunea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 6 din C.E.D.O., ratificată prin Legea nr. 30/1994, se reţine că tăcerea persoanelor învestite cu soluţionarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 încalcă o obligaţie cu caracter civil şi, pentru acest motiv, deschide celui vătămat accesul liber la instanţele judecătoreşti.

În acelaşi timp, nu se poate susţine tardivitatea cererii de anulare a celor trei dispoziţii şi încălcarea astfel a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că emiterea respectivelor dispoziţii s-a făcut pe parcursul desfăşurării procesului. Ţinând cont că prin cererea dedusă judecăţii se pretindea restituirea în natură a imobilelor este evident că soluţia conţinută de dispoziţiile emise de P.M. Caracal de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent nega demersul reclamanţilor.

Nu poate fi reţinută nici susţinerea pârâtei potrivit căreia instanţele au comis o extra petita anulând respectivele dispoziţii, întrucât nu au fost învestite cu o contestaţie împotriva acestora, motiv de recurs care se regăseşte şi la pârâta F. Olt.

Astfel, faptul că nu s-a cerut în mod expres anularea dispoziţiilor menţionate nu reprezintă, cum se susţine, un aspect de nelegalitate. Având în vedere soluţia de restituire în natură a imobilului restaurant şi a suprafeţelor de teren de 1139 mp şi de 44 m.p., şi în situaţia în care instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat asupra acestora prin dispozitiv, lipsirea lor de eficienţă juridică s-ar fi făcut oricum pe cale incidentală (prin considerente), consecinţele juridice din punct de vedere al valabilităţii acestor acte fiind acelaşi.

De altfel, soluţia şi limitele judecăţii au fost impuse şi prin Decizia de casare nr. 467 din 18 ianuarie 2006, conform căreia la reluarea judecăţii urmau să fie avute în vedere şi dispoziţiile emise pe parcursul procesului.

În plus, în ceea ce priveşte anularea dispoziţiilor nr. 168 din 26 iunie 2002 şi nr. 206 din 5 august 2002 emise de P.M. Caracal, recurentele - pârâte nu justifică interesul propriu al formulării acestei critici, care vizează acte care emană de la o altă entitate.

Referitor la motivul comun de recurs al pârâtelor C.C. Balş şi F. Olt potrivit căruia acţiunea formulată de reclamanţi la instanţa de fond este una în revendicare imobiliară şi constatarea nulităţii absolute a actelor de proprietate emise pe numele deţinătorilor imobilelor în litigiu:

Se reţine faptul că invocarea de către reclamanţi, ca temei de drept al cererii de chemare în judecată, alături de Legea nr. 10/2001 şi a dispoziţiilor art. 480 C. civ., nu este de natură a schimba caracterul acţiunii, cadrul procesual trebuind plasat, neechivoc, în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001. Determinant în calificarea cererii deduse în justiţie nu este titulatura atribuită de parte acesteia, ci obiectul şi scopul pretenţiilor şi care, în speţă, constă în aproprierea bunului litigios preluat în mod abuziv de stat şi refuzat a fi restituit de pârâtă pe calea aleasă de reclamanţi prin formularea notificărilor.

Prin urmare, nu sunt relevante susţinerile recurenţilor - pârâţi C.C. Balş şi F. Olt potrivit cărora instanţele au fost învestite cu o acţiune în revendicare pe dreptul comun.

Mai mult, se reţine că prin Decizia de casare nr. 467 din 18 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, obligatorie pentru instanţele de trimitere, s-a constatat că acţiunea dedusă judecăţii este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

Referitor la motivul de recurs al pârâtei C.C. Balş privind calitatea sa de cumpărător de bună - credinţă, motiv de recurs care se regăseşte şi la pârâta SC G. SRL, care a arătat şi faptul că nu se poate dispune restituirea în natură atâta timp cât nu a fost anulat procesul - verbal de licitaţie, se reţine:

Recurenta - pârâtă SC G. SRL a cumpărat de la SC P. SA, urmare adjudecării la licitaţia din 21 septembrie 1999, potrivit contractului de vânzare - cumpărare nr. 165 din 15 octombrie 1999, activul în suprafaţă de 38 m.p. construcţie + spaţiu utilaj cu montaj şi rezervă materie primă, cuptor de patiserie tip D.A.M.P.H. şi incinta pentru rezervă materie primă în suprafaţă de 19 m.p., cuptor şi 11,5 m.p. rezervă materie primă. Se reţine că în cuprinsul actului menţionat nu s-a făcut nici o referire la suprafaţa de teren de 44 m.p., asupra căreia vânzătoarea SC P. SA nu deţinea acte de proprietate, potrivit procesului - verbal de licitaţie încheiat la 21 septembrie 1999, dosar nr. 5549/104/2006 Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin care se arată că valoarea terenurilor aferente activelor nu este inclusă în preţul de pornire al licitaţiei, societatea comercială neavând certificat de proprietate asupra acestora.

Prin urmare, recurenta - pârâtă SC G. SRL deţine terenul în suprafaţă de 44 m.p. fără a avea un titlu de proprietate, este deţinătoare de fapt, motiv pentru care îi revine obligaţia, conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, restituirii acestuia.

Se reţine totodată că şi suprafaţa de 1139 m.p. ocupată de recurenta - pârâtă C.C. Balş este deţinută fără titlu. Astfel, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1021 din 15 martie 2004, F. Olt a vândut C.C. Balş imobilul restaurant, asupra terenului aferent acestuia în suprafaţă de 601 m.p. transmiţându-se doar dreptul de folosinţă pe durata existenţei construcţiei.

Este relevant, de asemenea, şi aspectul că prin Legea nr. 10/2001 s-a statuat principiul indisponibilizării imobilelor restituibile pe calea prevăzută de legea specială, care operează începând cu data formulării notificărilor şi are drept scop îndeplinirea obligaţiei de restituire a imobilelor către foştii proprietari care au fost deposedaţi abuziv de statul comunist, prin interzicerea înstrăinării către alte persoane decât cele îndreptăţite.

În ceea ce priveşte restituirea în natură a imobilului restaurant, se reţine ca fiind legală soluţia instanţei de apel având în vedere preluarea abuzivă de către stat a acestuia, în baza Decretului nr. 92/1950.

Este de notorietate aspectul potrivit căruia imobilele trecute în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, act normativ care lovit în întregime de neconstituţionalitate, nu putea sta decât la originea unor preluări fără titlu valabil, astfel încât S.R., nefiind niciodată proprietar nu putea transmite ce nu a avut în proprietate.

Din această perspectivă apar ca nerelevante susţinerile recurentelor - pârâte referitoare la valabilitatea titlurilor în baza cărora ocupă părţi din imobilul în litigiu şi la buna - credinţă în achiziţionarea acestora.

Astfel, nu mai pot fi făcute aprecieri asupra bunei credinţe a recurentei - pârâte F. Olt care a dobândit imobilul de la stat, iar terţul dobânditor, respectiv C.C. Balş a cumpărat nu la adevăratul proprietar ci de la cel aparent.

Pentru ca o aparenţă să fie creatoare de drept se cer întrunite cumulativ anumite condiţii, şi anume: să existe o eroare comună şi invincibilă, subdobânditorul să fie de bună - credinţă, iar actul încheiat între proprietarul aparent şi terţul dobânditor să fie cu titlu oneros. Cât priveşte prima condiţie, există eroare atunci când situaţia de fapt aparentă nu corespunde realităţii de drept. O persoană este în aparenţă proprietarul unui bun, dar ulterior se dovedeşte că acest lucru nu este real. Aparenţa înşelătoare trebuie însă să fie nu numai una comună, adică împărtăşită public, ci şi una irezistibilă, greu de descoperit şi de evitat, contra căreia nicio prudenţă umană nu ar permite apărarea. Pentru a putea fi reţinută eroarea comună şi invincibilă, subdobânditorul trebuie să probeze că a făcut toate verificările apte a confirma existenţa în condiţii ireproşabile a dreptului celui de la care achiziţionează.

Recurenta - pârâtă C.C. Balş nu a avut însă în vedere şi nu poate invoca necunoaşterea legii, în condiţiile în care problema specificului înstrăinărilor în sistemul Legii nr. 10/2001 era de notorietate, în anul încheierii contractului de vânzare - cumpărare, respectiv 2004 se cunoştea că foştii proprietari sau moştenitorii acestora îşi revendicau imobilele preluate de stat, iar reclamanţii notificaseră, în temeiul legii speciale de reparaţie, vânzătorului F. Olt şi, în plus, se afla în curs de desfăşurare acţiunea introdusă la instanţă la 23 octombrie 2001. Pentru ca subdobânditorul să fie de bună - credinţă, se impune nu numai ca acesta să fi crezut în realitatea falsă a situaţiei aparente, dar şi ca această credinţă să fie scuzabilă, lipsită de orice culpă, or, în speţă, nu este întrunită această cerinţă, consecinţă a faptului că recurenta - pârâtă a fost victimă a erorii comune crezând că dobândeşte de la adevăratul proprietar.

Se impune şi precizarea în acest context că nu suntem în cazul în care o situaţie de fapt contrară dreptului poate fi menţinută dacă securitatea socială o cere.

2) Referitor la motivele de recurs ale pârâtei F. Olt, pe lângă cele analizate în paragrafele anterioare, s-a criticat şi aspectul potrivit căruia instanţa de apel nu a avut în vedere dobândirea proprietăţii prin efectul legii, arătând că în baza H.C.M. nr. 304/1960 s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare din 10 iunie 1960 prin care a devenit proprietar asupra imobilului în litigiu:

Se reţine, după cum s-a precizat şi anterior, că Decretul nr. 92/1950 nu putea sta decât la baza unor preluări abuzive şi nu poate reprezenta un titlu valabil pentru stat. Este incontestabil aspectul că prin Legea nr. 10/2001 s-a consacrat principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de stat, motiv pentru care în mod corect s-a reţinut de către instanţa de apel că pot fi restituite în natură suprafaţa de 1139 mp ocupată de C.C. Balş şi suprafaţa de 44 mp ocupată de SC G. SRL, precum şi imobilul restaurant care face obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr. 1021 din 15 martie 2004.

3) Privitor la critica formulată de recurenta - pârâtă P.M. municipiului Caracal potrivit căreia nu s-a ţinut cont de faptul că prin notificarea nr. 263 din 4 mai 2001, reclamanţii au solicitat restituirea în natură doar a imobilului teren în suprafaţă de 2500 m.p. nu şi a imobilului clădire, se reţine că aceasta nu are relevanţă întrucât pentru imobilul restaurant, reclamanţii au notificat F. Olt, deţinătorul respectivului imobil. Celelalte critici ale recurentei - pârâte referitoare la valabilitatea actelor în baza cărora pârâtele deţin părţi ale imobilului şi la buna - credinţă a acestora au fost analizate anterior, fiind motive comune de recurs.

4) Criticile formulate de pârâta SC G. SRL referitoare la aspectul că este dobânditor de bună - credinţă au fost, de asemenea, analizate în paragrafele precedente.

Referitor la criticile cuprinse în „dezvoltarea motivelor de recurs" formulate de C.C. Balş:

Prin „dezvoltarea motivelor de recurs", C.C. Balş a invocat şi excepţia calităţii procesuale pasive a sa şi a recurentului - pârât F. Olt motivat de faptul că sunt organizaţii cooperatiste cu capital privat, singurul aspect care, alături de excepţia autorităţii de lucru judecat, poate fi considerat de ordine publică şi luat în examinare în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. Or, din cuprinsul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, cu referire în special la art. 21 situat în capitolul referitor la „Proceduri de restituire", reiese cu claritate că şi organizaţiile cooperatiste sunt unităţi deţinătoare în înţelesul legii, obligate la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv.

Astfel, în ce priveşte calitatea recurentei - pârâte C.C. Balş de entitate obligată la restituirea în natură, şi caracterul nefondat al criticilor sale sub acest aspect, aceasta este dată de poziţia sa de succesor cu titlu particular (conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 1021 din 15 martie 2004) al F. Olt. Acesta din urmă, ca organizaţie cooperatistă care deţinea imobilul la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 este unitate deţinătoare în sensul art. 21 din actul normativ menţionat şi care, nesocotind obligaţia de restituire, a înstrăinat imobilul pe parcursul desfăşurării procesului.

Nu pot fi reţinute nici criticile vizând excepţia autorităţii lucrului judecat a sentinţei civile nr. 542/2001 a Judecătoriei Caracal, întrucât prin aceasta s-a soluţionat acţiunea în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, a reclamanţilor, considerându-se că este nefondată, întrucât Decretul nr. 92/1950 ar reprezenta un titlu valabil pentru stat. Or, Legea nr. 10/2001 a reprezentat, prin dispoziţiile sale referitoare la posibilitatea restituirii în natură a imobilelor preluate de stat în mod abuziv (sintagmă căreia îi este subsumată deopotrivă preluarea cu titlu şi fără titlu), o cauză juridică nouă în susţinerea pretenţiei de recuperare a bunului imobil. Ca atare, nefiind întrunite cerinţele art. 1201 C. civ., cu referire la art. 166 C. proc. civ., nu se poate susţine ca fiind incidenţă excepţia autorităţii de lucru judecat, de natură să paralizeze demersul judiciar al reclamanţilor.

În rest, recurenta - pârâtă introduce în analiză o instituţie juridică nouă, respectiv „dezvoltarea motivelor de recurs" ce nu poate învesti legal instanţa în raport de dispoziţiile art. 303 alin. (1) şi art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

5) În ceea ce priveşte recursul reclamanţilor, acesta este întemeiat, urmând a fi admis, a fi casată în parte Decizia atacată precum şi sentinţa pronunţată de instanţa de fond şi a fi trimisă cauza pentru rejudecare la tribunal cu privire la cererea vizând restituirea imobilului hotel, pentru considerentele ce urmează.

Se reţine că instanţele de trimitere nu au respectat Decizia de casare nr. 467 din 18 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, obligatorie pentru acestea, prin care s-a dispus a se analiza ca în măsura în care imobilul sau parte din acesta s-a aflat în posesia unei societăţi comerciale implicate într-un proces de privatizare, să se stabilească dacă statul mai are sau nu calitatea de acţionar, respectiv a stabili la ce dată a avut loc privatizarea şi dacă în acel moment părţile implicate aveau sau nu cunoştinţă despre pretenţiile de retrocedare a bunurilor formulate de reclamanţi. S-a arătat totodată că în analiza cererilor deduse judecăţii, instanţele să aibă în vedere şi faptul că notificările fac dovada, în faţa oricărei autorităţi a respectării de către reclamanţi a termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, inclusiv faţă de A.V.A.S., care, ca parte în proces a luat cunoştinţă de pretenţiile reclamanţilor, în raport de care are posibilitatea să-şi formuleze apărările pe care le găseşte necesare cu privire la fondul pretenţiilor.

Astfel, împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost stabilite, având în vedere că imobilul hotel se găsea în patrimoniul SC P. SA, însă instanţa de judecată nu s-a preocupat să stabilească sub ce formă şi cu ce titlu partea din construcţie cu destinaţia de hotel a ajuns în administrarea acestei societăţi, desfăşurând judecata în contradictoriu cu o persoană fizică (în speţă C.C. Constantin) care nu are însă legitimarea în procedura Legii nr. 10/2001, în care pretenţiile pot fi valorificate în raport de anumite persoane juridice, aşa cum sunt ele definite în art. 21.

La rejudecare, se va ţine cont şi de faptul că din pachetul de 98,306 % acţiuni făcea parte, conform programului de vânzare şi caietului de sarcini, şi Hotelul T. din Corabia şi Hotelul R. din Caracal.

Se vor depune la dosarul cauzei actul de privatizare, contractul de vânzare - cumpărare acţiuni încheiat între F.P.S. (A.V.A.S.) şi SC P. SA, precum şi certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, deţinut de aceasta, funcţie de care se va dispune în raport de art. 21 sau, după caz, art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Se va lua în considerare şi data formulării de către reclamanţi a acţiunii în revendicare, soluţionată prin sentinţa civilă nr. 642 din 6 februarie 2001 a Judecătoriei Caracal, în raport de data privatizării SC P. SA, în administrarea căreia se află imobilul hotel.

Se va înlătura dispoziţia privind respingerea acţiunii în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., menţinându-se celelalte dispoziţii ale deciziei.

Referitor la motivul de recurs al reclamanţilor privind terenurile deţinute de pârâţii B.I. şi C.P., se reţine că acesta nu poate fi luat în considerare întrucât potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, o suprafaţă de teren de 1348 m.p. ce face parte din suprafaţa totală de 2776 m.p. aparţine intervenientei C.M., ca moştenitoare a fratelui său C.V., în favoarea acestuia din urmă C.M. Or, terenurile deţinute de pârâţii B.I. şi C.P. sunt incluse în suprafaţa de 1348 m.p.

Pentru cele ce preced, recursul va fi admis, va fi casată în parte Decizia atacată şi sentinţa tribunalului şi se vatrimite cauza la aceeaşi instanţă de fond pentru rejudecare cu privire la cererea vizând restituirea imobilului hotel, urmând a se analiza, sub formă de apărări şi celelalte susţineri din recursul reclamanţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanţii C.S. şi C.A. împotriva deciziei nr. 322 din 17 octombrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.

Casează în parte Decizia atacată precum şi sentinţa nr. 281 din 2 aprilie 2007 a Tribunalului Olt, secţia civilă şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal cu privire la cererea vizând restituirea imobilului hotel. înlătură dispoziţia privind respingerea acţiunii în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii SC F. Olt, C.C. Balş - SC, SC G. SRL şi P.M. Caracal împotriva aceleeaşi decizii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 9320/2009. Civil. Acţiune în constatare. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 8268/2009. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

ICCJ. Decizia nr. 8268/2009. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Recurs ICCJ. Decizia nr. 9320/2009. Civil. Acţiune în constatare. Recurs ICCJ. Decizia nr. 9485/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs ICCJ. Decizia nr. 9622/2009. Civil