ICCJ. Decizia nr. 9869/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9869/2009
Dosar nr. 319/39/2008
Şedinţa publică din 4 decembrie 2009
Deliberând asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe data de 14 noiembrie 2001 şi adresată Tribunalului Botoşani, reclamantul C.Ş. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu pârâta P.M. Botoşani, S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice şi A.V.A.S., să se dispună anularea dispoziţiei nr. 192 din 9 octombrie 2001 emisă de P.O. Darabani – judeţul Botoşani, cu consecinţa restituirii în natură a terenului intravilan în suprafaţă de 500 m2 situat în str. Pieţei, oraş Darabani precum şi măsuri reparatorii în echivalent pentru casa de locuit şi anexele gospodăreşti ce au fost demolate.
Ulterior, pe calea unei acţiuni separate, reclamantul s-a îndreptat împotriva aceloraşi pârâte, solicitând să se anuleze dispoziţia nr. 196 din 11 octombrie 2001 emisă de Primarul oraşului Darabani şi să i se restituie în natură terenul intravilan în suprafaţă de 319 m2 situat în str. Ştefan Luchian sau un alt teren intravilan precum şi despăgubiri pentru case de locuit şi anexele gospodăreşti ce au fost demolate.
Prin încheierea din 26 februarie 2003 s-a dispus conexarea celor două cereri.
Prin sentinţa nr. 833 din 4 mai 2005, Tribunalul Botoşani a admis acţiunea formulată de reclamantul C.Ş. în contradictoriu cu pârâţii P.O. Darabani, S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice şi A.V.A.S. Bucureşti.
S-a dispus anularea dispoziţiilor nr. 192 din 9 octombrie 2001; nr. 196 din 11 octombrie 2001; nr. 1192 din 14 noiembrie 2002 şi nr. 1127 din 14 noiembrie 2002 emise de P.O. Darabani – judeţul Botoşani.
A fost obligat pârâtul S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice să acorde despăgubiri în echivalent reclamantului, constând în despăgubiri băneşti în sumă totală de 222.552.157 lei pentru imobilele preluate abuziv şi care nu mai există şi care nu pot fi restituite în cauză.
A fost obligat acelaşi pârât să acorde despăgubiri în echivalent reclamantului, constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în valoare totală de 7.321.867.371 lei, pentru terenurile preluate abuziv şi care nu mai pot fi restituite în natură.
S-a respins acţiunea faţă de pârâta A.V.A.S. Bucureşti şi P.O. Darabani – judeţul Botoşani.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere prevederile art. 1 alin. (2), art. 10 alin. (6) şi (7), art. 11 alin. (4) şi (8) şi art. 36 din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 260 din 23 octombrie 2006, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtul S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice şi reclamantul C.Ş.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut în ceea ce priveşte apelul declarat de către reclamant că este nefondat, întrucât în mod corect s-a stabilit faptul că terenurile solicitate nu mai sunt libere, neputând fi restituite în natură, ci numai prin echivalent.
Apelul declarat de pârâtul S.R. nu a fost analizat deloc în considerentele deciziei, fiind respins doar prin dispozitiv.
Prin Decizia civilă nr. 177 din 16 ianuarie 2008 pronunţată în dosarul nr. 6909/39/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de reclamant şi pârâtul S.R., a casat Decizia civilă nr. 260 din 23 octombrie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, a dispus trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, în vederea rejudecării apelurilor.
S-a reţinut prin considerentele deciziei de casare că Decizia instanţei de apel este lovită de nulitate în condiţiile în care, apelurile au fost soluţionate cu încălcarea prevederilor art. 107 şi 108 C. proc. civ., cauza rămânând în pronunţare fără ca apelantul – pârât S.R. să fi fost legal citat, procedura fiind îndeplinită cu D.G.F.P. a Judeţului Botoşani, care nu are legitimare procesuală pasivă, acesta primind doar mandat şi delegaţie din partea Ministerului Finanţelor Publice pentru a-l reprezenta.
În acelaşi timp s-a arătat că apelul pârâtului nu a fost analizat, instanţa de control judiciar având această obligaţie în conformitate cu prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
În privinţa recursului declarat de către reclamant s-a arătat că acesteia i s-a refuzat restituirea terenului liber de 119,20 m2 motivându-se că deserveşte accesul la un loc public, fără ca instanţa să se preocupe de stabilirea regimului juridic al acestui teren iar pe de altă parte nu s-a clarificat dacă suprafeţele pentru care reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza legii fondului funciar sunt incluse în acelea pentru care reclamantul a solicitat măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001 ori se adaugă acestor suprafeţe, iar experţii nu au evidenţiat poziţionarea terenurilor reconstituite.
De asemenea, s-a învederat şi faptul că nu au verificat susţinerile recurentului – reclamant privind amplasamentul terenurilor în litigiu, care a fost identificat eronat de către experţi, ajungând ca acestea să fie suprapuse peste terenurile aparţinând altor persoane, ceea ce a dus la concluzia imposibilităţii restituirii în natură a acestora în sensul art. 7 din Legea nr. 10/2001.
În urma rejudecării după casare, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamant şi pârâtul S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 139 din 11 decembrie 2008.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în ceea ce priveşte apelul declarat de pârât, care deşi nemotivat a fost analizat prin prisma dispoziţiilor art. 292 alin. (1) C. proc. civ., că este neîntemeiat, întrucât nu poate fi vorba de prematuritatea cererii, cât timp primăria oraşului Darabani nu a soluţionat notificările reclamantului privind construcţiile demolate, iar instanţele judecătoreşti sunt competente să soluţioneze, pe fond, cererile de restituire, chiar dacă nu s-a emis în mod expres o decizie de respingere.
De asemenea, s-a reţinut că evaluarea bunurilor solicitate de reclamant s-a realizat în conformitate cu prevederile art. 4 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în sensul în care prin expertizele efectuate s-a urmărit stabilirea valorii de circulaţie a imobilelor, teren şi construcţii.
În ceea ce priveşte apelul declarat de către reclamant instanţa a reţinut că în urma rejudecării nu au putut fi efectuate verificări concludente în ceea ce priveşte amplasamentul terenurilor în litigiu, datorită conduitei acestuia şi a apărătorului ales care nu au depus precizări suplimentare cu privire la solicitările acestora de completare a probatoriului administrat, neputându-se dispune efectuarea unei noi expertize tehnice.
În privinţa terenurile solicitate în baza Legii nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000, instanţa a reţinut că reclamantului nu i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru terenurile solicitate în prezenta cauză, prin procedura legilor fondului funciar, câtă vreme din analizarea dosarelor nr. 192/2003 şi nr. 372/2002 ale Judecătoriei Darabani şi cu nr. 7174/c/2002 şi nr. 6469/40/2005 ale Tribunalului Botoşani, s-a constatat faptul că, aceleaşi suprafeţe de teren au făcut obiectul solicitărilor formulate în temeiul Legii nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, judecata fiind însă suspendată în cadrul dosarului nr. 6469/40/2005 al Tribunalului Botoşani la data de 2 iulie 2007, în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea cererii întemeiate pe Legea nr. 10/2001.
S-a reţinut şi faptul că prejudiciul cauzat reclamantului prin preluarea abuzivă a imobilelor ce nu mai pot fi restituite în natură, urmează a fi reparat în condiţiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247 F/2005, prin acordarea de titluri de despăgubire [(art. 16 alin. (7) din aceeaşi lege)], valorile stabilite prin expertizele judiciare efectuate în primă instanţă, urmând a fi valorificate în conformitate cu art. 16 alin. (9) care dispune că „titlul de despăgubire să se emită până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor propuse, actualizate cu indicele de inflaţie".
Împotriva deciziei respective, în termen legal, la data de 13 februarie 2009 şi respectiv 9 februarie 2009 au declarat recurs, atât pârâtul S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice, prin mandatar D.G.F.P.J. Botoşani, cât şi reclamantul C.Ş., criticând-o ca fiind nelegală.
Pârâtul S.R., prin motivele de recurs depuse odată cu cererea, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii Tribunalului Botoşani şi schimbarea în parte a acesteia, în sensul respingerii acţiunii faţă de el.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susţinut faptul că, în mod greşit s-a menţinut hotărârea primei instanţe prin care a fost obligat S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice la plata unor despăgubiri băneşti pentru imobilele construcţii şi la plata titlurilor de valoare nominală pentru imobilele terenuri, în condiţiile modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005.
În acest sens s-a arătat că Ministerul Finanţelor nu mai este abilitat prin instituţiile subordonate să acorde despăgubiri sau să emită titluri de valoare nominală, iar cele emise până în prezent se convertesc în titluri de despăgubire, prin depunerea acestora de către titulari la A.N.R.P., în subordinea căreia funcţionează C.C.S.D., care are competenţa de a analiza dosarele, de a stabili cuantumul despăgubirilor şi de a emite titluri de despăgubire ca măsuri reparatorii.
Reclamantul C.Ş. prin motivele de recurs depuse odată cu cererea a susţinut, în principal admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe, cu consecinţa restituirii în natură a celor două terenuri solicitate. În subsidiar a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei în vederea rejudecării apelurilor la Curtea de Apel Suceava, întrucât această instanţă nu s-a conformat considerentelor deciziei de casare, pronunţată anterior în cauză de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, neadministrând probe suplimentare, în special o nouă expertiză tehnică, necesare soluţionării fondului.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susţinut faptul că se putea restitui în natură cele două terenuri solicitate care au fost identificate de către expert; iar o suprafaţă din cele două este ocupată în mod abuziv de numitul T.V., neexistând niciun act de ieşire din domeniul public a terenurilor preluate de către stat de la bunicul său.
În teza subsidiară a susţinut faptul că judecata în apel, s-a realizat în lipsa apărătorului ales care a fost bolnav în tot cursul lunii decembrie a anului 2008, fiind prejudiciat, prin încălcarea dreptului său la apărare, fiind nereale considerentele reţinute de instanţă că nu a fost de acord să se completeze cercetarea judecătorească, arătându-şi disponibilitatea de a solicita toate probele necesare soluţionării fondului, în cazul în care se va dispune casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recursurile declarate de către reclamant şi pârât sunt întemeiate şi se vor admite, avându-se în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., instanţa de trimitere trebuie să se conformeze prevederilor instanţei de recurs privind necesitatea administrării probelor precum şi a dezlegării date problemelor de drept.
Astfel, reclamantul prin motivele de recurs a invocat, în subsidiar, încălcarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., de către instanţa de trimitere, întrucât aceasta nu s-a conformat dispoziţiilor date prin Decizia civilă nr. 177 din 16 ianuarie 2008, pronunţată în recurs de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, respectiv de a completa probatoriul administrat în cauză prin efectuarea unei noi expertize tehnice care să stabilească amplasamentul terenurilor în litigiu, în condiţiile în care expertiza efectuată în cadrul Tribunalului Botoşani l-a identificat în mod eronat, ajungându-se la situaţia ca terenurile solicitate să se suprapună peste terenurile aparţinând altor persoane, ceea ce a dus la confuzia imposibilităţii restituirii în natură.
De asemenea, instanţa de casare a dispus să se verifice dacă suprafeţele pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantului pentru câte o porţiune din cele două terenuri, în temeiul Legii nr. 169/1997 şi a Legii nr. 1/2000, lucru recunoscut prin întâmpinare de către primăria oraşului Darabani şi cu unele rezerve de către reclamant, sunt incluse în suprafeţele pentru care reclamantul a solicitat măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 precum şi faptul că i s-a refuzat restituirea unui teren liber de 149,20 m2, motivându-se că deserveşte accesul către un alt teren, fără ca instanţa să se preocupe să stabilească regimul juridic al acestui teren.
Toate aceste considerente, obligatorii pentru instanţa de trimitere, nu au fost respectate de către Curtea de Apel Suceava, care în urma rejudecării a pronunţat aceeaşi soluţie, cu ignorarea problemelor de drept dezlegate prin Decizia de casare, considerând că ansamblul probator administrat în cauză, deşi insuficient, poate duce la pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice.
Prin urmare, instanţa de trimitere trebuia să se conformeze dispoziţiilor instanţei de recurs privind necesitatea administrării probelor, necesitatea efectuării unei noi expertize tehnice fiind cerută în mod imperativ prin Decizia de casare.
În acest sens, instanţa de apel a motivat că nu au putut fi respectate considerentele deciziei de casare, datorită conduitei reclamantului – apelant şi a apărătorului acestuia care nu au formulat cereri având drept obiect suplimentarea probatoriului administrat, neputându-se administra proba constând în efectuarea unei noi expertize tehnice, prin încălcarea principiului disponibilităţii părţilor.
Considerentele reţinute de primă instanţă sunt eronate, cauza fiind instrumentată greşit de către instanţa de apel în urma rejudecării şi în raport de îndrumările date prin Decizia de casare, Curtea de Apel Suceava încălcând formele de procedură, cu trimitere la actele de procedură (dispoziţiile art. 105 C. proc. civ.) precum şi principiul rolului activ al judecătorului consacrat prin art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care arată că judecătorii vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc precum şi faptul că actele de procedură îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
În cauză, aceste dispoziţii legale precum şi cele care reglementează procedura administrării probei expertizei, au fost nesocotite de instanţa de apel.
În acest sens în cadrul rejudecării, instanţa de apel prin încheierea din 4 noiembrie 2008, raportându-se la Decizia de casare, în prezenţa apărătorului reclamantului nu a pus în discuţie necesitatea administrării unei noi expertize tehnice care să lămurească în mod clar amplasamentul terenurilor în litigiu prin individualizarea corectă a acestora, rezumându-se să pună în vedere mandatarului reclamantului să comunice instanţei dacă a fost restituit în natură, fie şi parţial, terenul ce face obiectul cauzei, precum şi precizarea faptului dacă îşi menţine obiecţiunile la expertiza efectuată în cauză cu privire la identificarea terenurilor în litigiu. Ulterior, la termenul din 18 noiembrie 2008, s-a reţinut lipsa de procedură cu pârâta A.V.A.S. Bucureşti, iar la termenul din 2 decembrie 2008, cauza a fost luată în pronunţare.
Reiese aşadar faptul că nerespectarea considerentelor deciziei de casare s-a datorat, nu conduitei culpabile a reclamantului, ci a instanţei de rejudecare, care nu a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice şi neobservând că obiecţiunile formulate în primă instanţă la raportul de expertiză tehnică topografică, de către reclamant, au fost soluţionate de către expert care a răspuns la ele.
Aceasta cu atât mai mult cu cât prin certificatul medical depus la dosar, recurentul reclamant a dovedit faptul că apărătorul ales a fost în concediu medical în tot cursul lunii decembrie a anului 2008, absenţa sa din pretoriul instanţei fiind justificată.
Sub acest aspect, instanţa de apel trebuia să pună în discuţia părţilor, din oficiu, necesitatea administrării acestei probe, nu să aştepte ca această solicitare să vină din partea reclamantului, să dispună administrarea acesteia, prin încuviinţare, să stabilească obiectivele, onorariul şi partea plătitoare, urmând ca ulterior în funcţie de conduita reclamantului, să-l decadă pe acesta, din proba încuviinţată, ca o ultimă măsură.
Procedând astfel, instanţa de trimitere, nu s-a conformat dezlegării date problemelor de drept de către instanţa de recurs şi nu a administrat probele apreciate ca fiind obligatorii, ceea ce atrage casarea hotărârii recurate pronunţată în asemenea condiţii pentru încălcarea prevederilor art. 315 C. proc. civ.
Pentru aceleaşi considerente şi pentru a se asigura o judecare unitară a pricinii, măsurile reparatorii în echivalent contestate de către pârât şi care fac obiectul recursului declarat de către S.R., constituind o alternativă la măsura restituirii în natură a terenurilor solicitate, nefiind clarificat acest aspect al posibilităţii restituirii în natură, misiune ce revine instanţei de rejudecare, se impune şi admiterea recursului declarat de acest pârât şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În urma rejudecării se va administra proba unei noi expertize tehnice, precum şi orice alte probatorii considerate necesare în vederea lămuririi situaţiei de fapt şi de drept, în vederea respectării deciziei de casare anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 177 din 16 ianuarie 2008.
De asemenea, se va avea în vedere faptul că aplicarea sau nu a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 a fost lămurită de asemenea, prin Decizia de casare, precum şi faptul că, prin modificarea Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, Ministerul Finanţelor Publice nu mai este abilitat prin instituţiile sale să acorde despăgubiri sau să emită titluri de valoare nominală, iar cele emise până în prezent se convertesc în titluri de despăgubire prin depunerea acestora de către titulari la A.N.R.P., în prezent procedura acordării măsurilor reparatorii aparţinând numai entităţilor notificate şi A.N.R.P., prin C.C.S.D., singura competentă să analizeze dosarele, să stabilească cuantumul despăgubirilor şi emiterea titlurilor de despăgubire ca măsuri reparatorii.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte, în baza despăgubirilor art. 312 C. proc. civ., va admite recursurile declarate de către reclamant şi pârât, va casa Decizia recurată, şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Suceava, cu ocazia rejudecării urmând a fi administrat probatoriul necesar stabilirii situaţiei de fapt.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul C.Ş. şi pârâtul S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 139 din 11 decembrie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9881/2009. Civil. Fond funciar. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 9797/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
