ICCJ. Decizia nr. 9797/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 9797/2009

Dosar nr. 21537/3/2006

Şedinţa publică din 3 decembrie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 21537/3/2006 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III–a civilă, reclamanţii Z.I., J.I.I., M.I., Ş.M.P., D.I., B.J., M.T.I., J.J., J.Z., J.L., J.J., K.I., K.I. şi V.E.S., au chemat în judecată A.V.A.S., solicitând modificarea deciziei nr. 161 din 3 mai 2006, în sensul de a se rezolva situaţia construcţiilor nedemolate, a maşinilor şi utilajelor preluate abuziv, din fosta F.Ţ.P.L. ce a aparţinut autorilor J.I. şi J.R.

Prin sentinţa civilă nr. 1705 din 12 decembrie 2006, Tribunalul a respins contestaţia, ca neîntemeiată, reţinând că cererea nu a fost dovedită în privinţa construcţiilor, iar în ceea ce priveşte maşinile şi utilajele, acestea nu au fost solicitate prin notificarea formulată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii, care au susţinut prin motivele de apel în că entitatea legal investită cu soluţionarea notificării s-a pronunţat cu privire la terenul şi construcţiile demolate ce au aparţinut antecesorilor lor, însă a omis să se pronunţe cu privire la construcţiile nedemolate, precum şi asupra maşinilor şi utilajelor preluate odată cu fabrica.

Prin Decizia civilă nr. 860 din 19 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că din conţinutul notificării înregistrate sub nr. 298/2001 la B.E.J. de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe, rezultă că reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în oraşul Baraolt, înscris în C.F. 1148 a localităţii Baraolt compus din fabrică de ţesut şi pieptănărie de lână şi un teren în suprafaţă de 360 m.p. respectiv 2326 m.p., cu precizarea că în ceea ce priveşte construcţiile acestea au fost demolate.

S-a mai reţinut că din conţinutul notificării nu rezultă că reclamanţii au solicitat despăgubiri pentru construcţiile nedemolate şi nici pentru utilajele şi maşinile ce au fost preluate odată cu imobilele.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii invocând incidenţa dispoziţiei art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenţii critică hotărârea sub următoarele aspecte.

- Entitatea investită cu soluţionarea notificării s-a pronunţat cu privire la terenul şi construcţiile demolate ce au aparţinut antecesorilor reclamanţilor, însă a omis să se pronunţe cu privire la construcţiile nedemolate precum şi asupra maşinilor şi utilajelor preluate odată cu fabrica.

- Înscrisurile anexate notificării şi depuse la dosarul cauzei atestă toate bunurile preluate de la autorii reclamanţilor, atât imobilele cât şi bunurile mobile, maşini, utilaje preluate odată cu fabrica.

- HG nr. 498/2003, consacră în art. 21 principiul realizării dreptului, deci a realităţii voinţei, celui ce solicită reparaţia în baza Legii nr. 10/2001, care primează faţă de cel al respectării formale a procedurii de restituire. Voinţa reală a reclamanţilor a fost de a obţine reparaţii în baza Legii nr. 10/2001 pentru tot ceea ce s-a preluat de la autorii acestora.

- Contrar dispoziţiilor art. 296 alin. (1) C. proc. civ., reclamanţilor li s-a creat o situaţie mai grea în propria cale de atac a apelului, în sensul că s-a stabilit în mod eronat că nu s-au solicitat despăgubiri pentru imobilele nedemolate.

Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:

În concret, singura critică vizează omisiunea autorităţilor care au prerogative în aplicarea Legii nr. 10/2001 de a soluţiona notificarea şi cu privire la construcţiile nedemolate, a maşinilor şi utilajelor preluate odată cu fabrica.

Din cuprinsul notificării rezultă că reclamanţii au solicitat restituirea în natură în condiţiile legii a imobilului situat în oraşul Baraolt, înscris în C.F. nr. 1148 a localităţii Baraolt cu nr. top. 887/a/2, compus din curte în suprafaţă de 360 m.p. şi nr. top. 887/b/2, compus din fabrica de ţesut şi pieptănărie din lână şi curte în suprafaţă de 2326 m.p., imobil ce a aparţinut autorului J.I. şi soţia sa R. născută F.

Având în vedere că, în conţinutul notificării s-a precizat că imobilul ce se solicită a fi restituit este compus din fabrică de ţesut şi pieptănărie din lână, cuprinde automat atât maşinăriile cât şi utilajele specifice acestor fabrici.

Acest fapt este confirmat şi de dispoziţia nr. 329/2001 cu privire la respingerea cererii de restituire în natură a imobilului înscris în C.F. nr. 1148 al localităţii Baraolt, unde se motivează că restituirea în natură a acestui imobil nu este posibilă întrucât actual acesta are destinaţie de producţie de articole tehnice din cauciuc.

Or, faţă de menţiunile făcute şi în cuprinsul dispoziţiei de respingere a notificării, privind restituirea în natură a imobilului supus analizei, se înţelege fără dubiu că s-a solicitat restituirea imobilului în întregul său.

Astfel că, în mod corect se susţine prin criticile formulate că voinţa reală a reclamanţilor a fost de a promova acţiune reparatorie în baza Legii nr. 10/2001 pentru întreaga fabrică de ţesut şi pieptănărie de lână, respectiv atât pentru bunurile imobile cât şi pentru cele mobile situate în Baraolt, str. Kosuth Lajos, cum corect s-a arătat şi în notificare.

Aşa fiind, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) şi (2), va admite recursul, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare fiind necesară administrarea de probe noi şi cu privire la cele mai sus reţinute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanţii Z.I., J.I.I., M.I., S.M.P., D.I., M.J., M.I.I., J.J., J.Z., J.L., J.J., K.J.S., K.I. şi V.E.S. împotriva deciziei nr. 860 din 19 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV–a civilă.

Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 9797/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs