ICCJ. Decizia nr. 9883/2009. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 9883/200.

Dosar nr. 1826/1/2009

Şedinţa publică din 4 decembrie 2009

Deliberând asupra cererii de revizuire de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamantul C.G. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul de Finanţe, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000.000 Euro, reprezentând pagube materiale şi daune morale ca urmare a condamnării pe nedrept, a privării şi a restrângerii de libertate în mod nelegal. Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 767 din 10 octombrie 2006 a admis excepţia tardivităţii acţiunii invocată de către pârât şi a respins cererea formulată de reclamant.

Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de C.G. împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, iar în şedinţa publică din 11 octombrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii recursului, pe care a găsit-o întemeiată, astfel încât prin Decizia nr. 6565 din 11 octombrie 2007 l-a respins.

Împotriva deciziei pronunţate în recurs reclamantul C.G. a formulat prezenta cerere de revizuire întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătoreşti definitive numai în cazurile strict determinate de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. se poate solicita revizuirea unei hotărâri dacă aceasta a rămas definitivă în instanţa de apel, prin neapelare, sau dacă a fost dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.

Din textul citat rezultă că pentru hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţe de recurs legiuitorul a impus o condiţie specială, în sensul că, aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei.

Or, o instanţă de recurs evocă fondul atunci când ea reapreciază dovezile administrate în cauză de instanţele ierarhic inferioare, precum, şi temeiurile de drept incidente, schimbând deci situaţia de fapt stabilită de instanţele ale căror hotărâri au fost casate, pronunţând o soluţie proprie şi diferită de cele anterior date în aceeaşi cauză.

În categoria hotărârilor care evocă fondul întră, de exemplu, toate hotărârile prin care tribunalele şi curţile de apel rejudecă fondul după casare. per a contrario, nu au acest caracter şi nu pot fi atacate pe calea extraordinară de atac a revizuirii hotărârile prin care s-a respins recursul sau prin care s-a dispus casarea cu trimitere.

În speţa dedusă judecăţii, prin Decizia atacată cu prezenta cerere de revizuire a fost soluţionat, pe excepţia tardivităţii, recursul formulat de reclamant, împotriva deciziei instanţei de apel, prin care aceasta a confirmat hotărârea primei instanţe, ce a soluţionat acţiunea introductivă, tot fără a intra în cercetarea fondului, pe excepţia tardivităţii formulării acţiunii.

Prin urmare, instanţa de recurs care a pronunţat Decizia a cărei revizuire se solicită nu a evocat fondul.

Aşa fiind, se constată că nu este îndeplinită o condiţie generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiţie impusă de dispoz. art. 322 C. proc. civ., şi anume aceea ca hotărârea dată în recurs să evoce fondul, situaţie în raport de care analizarea condiţiilor specifice reglementate de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. devine inutilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă cererea de revizuire a deciziei nr. 6565 din 11 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate pntelectuală, formulată de C.G.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 9883/2009. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs