ICCJ. Decizia nr. 9870/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9870/2009
Dosar nr. 1448/99/2008
Şedinţa publică din 4 decembrie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1574 din 16 octombrie 2008 a Tribunalului Iaşi, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de Primarul municipiului Iaşi cu privire la contestatoarea U.J.C.C. Iaşi, în numele şi pentru S.C.C.C. Iaşi; s-a admis contestaţia formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul menţionat; s-a anulat dispoziţia nr. 343 din 15 februarie 2008 emisă de Primarul municipiului Iaşi, care a fost obligat să-i acorde contestatoarei măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru fosta construcţie, parter şi etaj, având destinaţie mixtă (locuinţă, atelier de producţie lucrări), cu suprafaţa construită de 773,53 mp şi aria utilă de 862,19 mp.
In pronunţarea acestei sentinţe, prima instanţă a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, că aceasta nu este fondată deoarece, din înscrisurile depuse în cauză, rezultă că reclamanta este persoană juridică îndreptăţită la despăgubirile solicitate.
Astfel, la filele 43-44 dosar, s-a depus sentinţa pronunţată de Judecătoria Iaşi, în dosarul nr. 260/PJ/2002, prin care s-a admis cererea petentei C. Iaşi şi i s-a acordat personalitate juridică.
Din actele depuse de contestatoare rezultă că, ulterior, aceasta s-a reorganizat, drept pentru care justifică legitimare procesuală activă, iar, pe fondul cauzei, este îndreptăţită la despăgubirile solicitate conform notificării formulate.
În calitatea sa de proprietară a imobilului, la data preluării, în mod abuziv, de către stat, în condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, reclamanta a solicitat restituirea echivalentului reparatoriu la C. Iaşi, în condiţiile stabilite de art. 11 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, şi pentru fosta construcţie, în suprafaţă construită de 773,53 mp şi aria utilă de 802,19 mp, cu o valoare de inventar de 281.556 lei, la data exproprierii, pentru demolare fără despăgubire, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 57 din 10 februarie 1985, lucrările prevăzute în decret nefiind executate.
La data trecerii imobilului în proprietatea statului, prin decretul de expropriere nepublicat, bunul notificat se afla în proprietatea C.P.A.D.M. din Iaşi, care, ulterior, a devenit C.I. - actualmente, C., oraş Iaşi, cu sediul în Iaşi.
Dovada proprietăţii imobilului expropriat s-a făcut cu anexa 1 poziţia 51 la Decretul C.S. nr. 57/1985, cu referatul juridic pentru realizarea proiectului nr. 6766/R/182 etapa I de expropriere, unde, la poziţia 61, s-a stabilit că proprietarul imobilului propus pentru demolare, este C.C. oraş Iaşi, cu autorizaţia de construcţii nr. 016026 din 13 aprilie 1939, cu scrisoarea DAFIS nr. 2561 din 2 februarie 1998, cu schiţa plan de identificare şi certificat arhivă.
Pentru aceste considerente a fost respinsă excepţia lipsei procesuale active a contestatoarei şi, pe fond, s-a admis contestaţia formulată de aceasta.
Prin Decizia civilă nr. 93 din 18 mai 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul declarat de Primarul municipiului Iaşi împotriva sentinţei civile sus-menţionate, care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a respins contestaţia formulată de U.J.C.C. Iaşi, în numele şi pentru S.C.C.C. Iaşi, împotriva dispoziţiei nr. 343 din 15 februarie 2008 emisă de pârât; a fost păstrată dispoziţia sentinţei referitoare la respingerea excepţiei lipsei procesuale active.
În pronunţarea acestei decizii civile, Curtea de Apel a reţinut că, prin notificarea înaintată Primarului municipiului Iaşi, F. Iaşi, în numele şi pentru C. oraş Iaşi, a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 773,53 mp situat în Iaşi.
Prin dispoziţia nr. 343 din 15 februarie 2008, Primarul municipiului Iaşi a respins cererea formulată de F., motivat de faptul că aceasta nu a depus, până la data soluţionării notificării, înscrisuri doveditoare privind calitatea sa de persoană îndreptăţită la restituire şi nu a făcut dovada continuării activităţii fostului deţinător, C.I.
In ceea ce priveşte dreptul de proprietate asupra imobilului din Iaşi, certificatul nr. 6499 din 15 ianuarie 1999, eliberat de Direcţia Generală a Arhivelor Statului, atestă că, în registrul cadastral al imobilelor din oraşul Iaşi, imobilul din litigiu figurează, în perioada 1909 - 1911, ca fiind proprietatea I.F., iar în perioada 1916 - 1942 figurează în proprietatea Federalei Băncilor Populare.
Din referatul juridic întocmit de I.C.P.R.O.M. Iaşi rezultă că, urmare a realizării Proiectului nr. 6766/R/1982, etapa I, au fost afectate unele imobile proprietate personală, între care şi cel de la nr. 9, proprietatea C.P.A.D.M.C. Iaşi.
Prin Decretul Consiliului de Stat nr. 57/1985 (fila 24 dosar fond), s-a dispus exproprierea şi trecerea în proprietatea statului a mai multor imobile (terenuri şi construcţii), imobilul din litigiu figurând în anexa la decret, la poziţia 51, în care s-a consemnat, ca proprietar, C.P.A.D.M.C. Iaşi.
În documentaţia ce a stat la baza emiterii actului normativ, la poziţia 61, figurează acelaşi imobil, cu menţiunea că se afla în proprietatea „C.C. Iaşi", cu sediul în Iaşi.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare această măsură.
Raportat la acest text, Curtea a reţinut că, în prezenta cauză, imobilul din litigiu a avut ca proprietar, la data preluării de către stat, C.P.A.D.M.C., conform anexei la Decretul nr. 57/1985 şi conform celor susţinute de notificatoare în cererea de restituire şi în cererea cu care a învestit instanţa de fond. Potrivit susţinerilor ambelor părţi, C.P.A.D.M.C. s-a transformat în C.I.
In prezenta cauză, notificarea a fost formulată de C. Iaşi, prin F. Iaşi.
Prin Decizia nr. 6 din 27 februarie 1998, F. Iaşi a ratificat hotărârea adunării generale a membrilor cooperatori ai fostei C.C.C. oraş Iaşi - pendinte de sucursala comercială Iaşi - şi a dispus reînfiinţarea C.C.C. oraş Iaşi, cu activitate economică şi personalitate juridică.
Prin sentinţa civilă nr. 76 din 2 decembrie 2002, Judecătoria Iaşi a admis cererea petentei C.C. oraş Iaşi şi, în temeiul art. 10 din Legea nr. 109/1996, a acordat personalitate juridică acesteia, dispunând şi înscrierea sa în Registrul Persoanelor Juridice de pe lângă Judecătorie.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite la măsurile reparatorii reglementate de acest act normativ, persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, după data de 6 martie 1945; îndreptăţirea la măsuri reparatorii este condiţionată de continuarea activităţii, ca persoană juridică, până la intrarea în vigoare a legii reparatorii sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă.
În prezenta cauză, C.C. oraş Iaşi, reprezentată de F. şi, ulterior, de U.J.C.C. Iaşi, care s-a înfiinţat prin sentinţa civilă nr. 76/2002, nu îndeplineşte condiţia prevăzută de textul mai sus-menţionat, atâta timp cât aceasta nu a făcut dovada existenţei unei hotărâri judecătoreşti care să constate că ea este aceeaşi persoană juridică cu C.P.A.D.M.C. Iaşi (devenită ulterior, C.I.), de la care s-a expropriat imobilul din Iaşi.
Ca urmare, conform art. 296 C. proc. civ., s-a admis apelul declarat de pârât şi s-a schimbat, în parte, sentinţa atacată, în sensul respingerii contestaţiei formulate de reclamantă şi păstrării dispoziţiei emise de Primarul municipiului Iaşi, precum şi păstrării dispoziţiei din sentinţă referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a U.J.C.C. Iaşi.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs U.J.C.C. Iaşi, în numele şi pentru S.C.C.C. Iaşi, care a criticat-o pentru următoarele motive:
Decizia instanţei cuprinde motive contradictorii si a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Astfel, Curtea de Apel a reţinut că societatea recurentă nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute de teza a II-a, art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, reclamanta a precizat că dovada proprietăţii imobilului expropriat a facut-o cu Anexa 1, poziţia 51 la Decretul C.S. nr. 57/85, cu referatul juridic pentru realizarea proiectului nr. 6766/R/182, etapa 1 de expropriere, unde, la poziţia 61, se stabileşte că proprietarul imobilului propus pentru demolare este C.P.A.D.M. Iaşi.
Această societate cooperativă şi-a schimbat, în timp, denumirea (conform actelor normative precizate în istoric), astfel încât, la momentul formulării notificării, exista sub denumirea de C., reprezentată de F.T. (conform Legii nr. 109/1996), iar, în prezent, există sub denumirea de S.C.C. C. oraş Iaşi, conform Legii nr. 1/2005.
Schimbarea, în timp, a denumirii s-a realizat prin acte normative (legi, decrete) şi nu ca urmare a voinţei membrilor cooperatori. De aceea, istoricul depus la instanţa de apel este semnificativ în această privinţă.
În consecinţă, Decizia instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a legii şi este lipsită de temei legal.
Recurenta a solicitat admiterea căii de atac, modificarea deciziei recurate, iar, pe fond, menţinerea sentinţei instanţei de fond, ca temeinică şi legală.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.
Deşi legal citat cu menţinea depunerii întâmpinării, intimatul pârât nu a înregistrat un asemenea act în dosar.
Analizând Decizia civilă recurată, din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte critica referitoare la motivele contradictorii ale deciziei, aceasta nu poate fi reţinută deoarece instanţa de apel a expus, în mod clar, toate argumentele de fapt şi de drept care au format convingerea Curţii în sensul admiterii apelului, schimbării în parte a sentinţei pronunţate în cauză şi respingerii contestaţiei, nefiind, astfel, încălcate dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit acestui text de lege, instanţa are obligaţia de a arăta, în cadrul hotărârii pronunţate, motivele de fapt şi de drept care au condus-o la soluţie, precum şi argumentele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
În acest sens a şi procedat Curtea, considerând, însă, că acţiunea reclamantei nu este întemeiată faţă de neîndeplinirea, în opinia instanţei de apel, a condiţiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel a menţionat, în esenţă, că bunul figura, la data exproprierii, în proprietatea C.P.A.D.M.C Iaşi, care, ulterior, s-a transformat în C.I.
A mai constatat, însă, că reclamanta a fost reînfiinţată în urma ratificării hotărârii adunării generale a membrilor cooperatori ai fostei C.C.C. Iaşi, pendinte de sucursala comercială Iaşi, prin Decizia nr. 6 din 27 februarie 1998 a F. Iaşi, fiindu-i acordată personalitate juridică prin sentinţa nr. 76 din 2 decembrie 2002 a Judecătoriei Iaşi.
În consecinţă, a considerat că reclamanta s-a înfiinţat în anul 2002, prin hotărârea sus-menţionată, fără să dovedească existenţa unei hotărâri judecătoreşti, prin care să se constate că este una şi aceeaşi persoană juridică cu C.P.A.D.M.C. Iaşi, care, ulterior, s-a transformat în C.I., în condiţiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Argumentul Curţii raportat la sentinţa civilă nr. 76/2002 a Judecătoriei Iaşi şi la neîndeplinirea cerinţei menţionate în dispoziţia legală enunţată mai sus nu constituie o motivare contradictorie, instanţa reţinând că, prin această hotărâre, s-a acordat doar personalitate juridică noii cooperative de consum, reclamanta din prezenta cauză, fără să se stabilească şi identitatea acesteia cu titularul dreptului de proprietate de la data preluării.
Susţinerile privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 la speţa de faţă, a cărei situaţie de fapt a fost insuficient stabilită de Curte, sunt, însă, întemeiate.
Astfel, conform art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, pot beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de actul normativ în discuţie, printre altele, persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate de stat după 6 martie 1945, dacă şi-au continuat activitatea ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a Legii sau activitatea lor a fost întreruptă sau interzisă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pe care au reluat-o după această din urmă dată. în acest ultim caz este obligatorie obţinerea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate că persoana juridică, ce pretinde măsuri reparatorii este una şi aceeaşi cu persoana juridică desfiinţată sau interzisă.
În prima ipoteză, continuarea activităţii presupune păstrarea neîntreruptă a personalităţii juridice în perioada scursă de la data deposedării abuzive până la data intrării în vigoare a Legii, fără să aibă relevanţă după cum au avut loc modificări în ceea ce priveşte schimbarea denumirii, a sediului sau a altor elemente de identificare ale persoanei juridice titulară a dreptului de proprietate asupra bunului, la data preluării.
Prin cererea de recurs, reclamanta tinde să acrediteze ideea că este una şi aceeaşi persoană juridică cu proprietarul imobilului de la data preluării, respectiv C.P.A.D.M.C. Iaşi, în ceea ce o priveşte neavând loc decât o schimbare a denumirii, în temeiul legilor ulterioare trecerii bunului în proprietatea statului, iar nu o întrerupere sau încetare a personalităţii sale juridice.
Pe de altă parte, necesitatea existenţei unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate identitatea între notificatorul bunului şi persoana juridică care 1-a avut în proprietate la data preluării este relevantă în cazul întreruperii sau interzicerii activităţii acesteia în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Ipoteza tezei a II-a din art. 3 alin. (1) lit. c) presupune reluarea activităţii după decembrie 1989 în două situaţii, când este ulterioară întreruperii activităţii persoanei juridice ori interzicerii ei, ambele cu referire la limitele temporale reglementate în text.
În primul caz, persoana juridică şi-a păstrat personalitatea juridică, încetându-şi existenţa doar „în fapt", fără să fie dizolvată, desfiinţată ori interzisă într-o altă modalitate, în temeiul unor acte normative emise de organe ale administraţiei centrale de stat sau a altor organe abilitate de lege în acest sens.
In cea de-a doua situaţie, personalitatea juridică a persoanei interzise a încetat în mod definitiv.
In speţă, Curtea de Apel a reţinut că bunul a aparţinut C.P.A.D.M.C. Iaşi, la data preluării, figurând la poziţia 51 din anexa la Decretul nr. 57/1985, devenită ulterior C.I. (denumirea completă a acesteia fiind C.C. oraş Iaşi, după cum este trecută în referatul juridic pentru realizarea Proiectului nr. 6766/R/182, etapa I de expropriere, poziţia 61), ambele cu sediul în municipiul Iaşi, judeţul Iaşi.
Instanţa de apel a constatat, potrivit susţinerilor ambelor părţi, că titulara dreptului de proprietate la data exproprierii, C.P.A.D.M.C. Iaşi, s-a transformat în C.I. (C.C. oraş Iaşi), considerând, astfel, că este vorba despre aceeaşi persoană juridică.
Cu toate acestea, a respins contestaţia motivat de nedepunerea unei hotărâri prin care să se constate identitatea între reclamantă şi fosta proprietară a imobilului, deşi o asemenea hotărâre este necesară în cazul întreruperii sau interzicerii activităţii persoanei juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi, bineînţeles, reluării activităţii după această dată, conform textului de lege sus-menţionat.
Or, instanţa de apel nu a verificat în ce măsură persoana juridică titulară a dreptului de proprietate asupra imobilului la data preluării (C.P.A.D.M.C. Iaşi, ulterior, C.C. oraş Iaşi) şi-a întrerupt activitatea, a fost desfiinţată sau interzisă în orice alt mod în perioada de referinţă a legii (6 martie 1945-22 decembrie 1989), pentru a pretinde reclamantei obţinerea unei hotărâri judecătoreşti de constatare a identităţii acesteia cu proprietarul deposedat abuziv.
Efectuarea unei asemenea verificări se impunea cu atât mai mult cu cât, în preambulul deciziei nr. 6 din 27 februarie 1998, prin care F. Iaşi a ratificat hotărârea adunării generale a membrilor cooperatori ai fostei C.C. (C.) oraş Iaşi privind reînfiinţarea acesteia, se menţionează că, C.C. Iaşi (care figura şi în referatul cu propunerea de demolare nr. 6766/R/182) şi-a încetat activitatea economică la data de 12 aprilie 1994 (ulterior perioadei de referinţă din Legea nr. 10/2001), patrimoniul său fiind dat spre administrare sucursalei comerciale Iaşi.
De asemenea, ratificarea hotărârii adunării generale, care a stat la baza acordării personalităţii juridice reclamantei din prezenta cauză, prin sentinţa civilă nr. 76/2002, a avut loc în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit.
Or, textul de lege sus-menţionat se referă la posibilitatea reînfiinţării, prin hotărârea membrilor cooperatori, a cooperativelor de consum desfiinţate sau comasate după anul 1990, în consecinţă, într-o perioadă ulterioară celei avută în vedere de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.
În concluzie, Curtea nu a stabilit, pe deplin, situaţia de fapt în ceea ce priveşte momentul încetării activităţii proprietarului imobilului de la data preluării şi, în raport de rezultat, în ce măsură era necesară obţinerea unei hotărâri din partea reclamantei, în condiţiile dispoziţiei legale enunţate mai sus, care să dovedească identitatea de persoană cu cea a fostului proprietar al imobilului sau era suficientă administrarea altor mijloace de probă în acest scop.
Prin urmare, Curtea a procedat la aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de reclamantă, fără să verifice dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în speţă.
Insuficienta stabilire a aspectelor enumerate mai sus conduce la admiterea recursului, în condiţiile art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 314 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va analiza în ce măsură reclamanta se încadrează în vreuna dintre ipotezele prevăzute în art. 3 alin. (1) lit. c) din Lege, inclusiv în teza I, referitoare la continuarea activităţii persoanei juridice de la data deposedării şi până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, faţă de susţinerile din recurs în legătură cu identitatea de persoană juridică şi schimbarea doar a denumirii.
De asemenea, se va verifica incidenţa actului normativ sus-menţionat în raport şi de posibilitatea formulării cererii de restituire a imobilului în condiţiile art. 162 din Legea nr. 109/1996, dar şi de data acordării personalităţii juridice reclamantei prin sentinţa civilă nr. 76/2002.
Sub aspectul eventualei incidenţe a Legii nr. 109/1996, Înalta Curte constată că, în dosarul nr. 15453/1997 (fila 35 dosar apel), au fost comunicate relaţii în legătură cu imobilul din Iaşi, teren şi construcţii demolate, dosar având ca obiect acţiunea în revendicare a bunului situat la adresa sus-menţionată, formulată de „C. Bucureşti".
Curtea de Apel urmează să verifice în ce măsură acţiunea respectivă a fost formulată în temeiul Legii nr. 109/1996 şi care este soluţia pronunţată în respectivul dosar, pentru a putea considera cu privire la admisibilitatea demersului judiciar de faţă.
În plus, va cerceta modalitatea de rezolvare a notificării formulate în legătură cu terenul nr. 462/2001 şi înregistrate la Primăria municipiului Iaşi, sub nr. 319/2001, întrucât recunoaşterea sau, dimpotrivă, înlăturarea calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei la măsuri reparatorii, în acel dosar, pentru terenul pe care au fost edificate construcţiile ce formează obiectul procesului de faţă, prezintă relevanţă juridică în cauza pendinte.
Din această perspectivă, contrar celor reţinute de Curte, prin dispoziţia nr. 343 din 15 februarie 2008, emisă de Primarul municipiului Iaşi, contestată în prezentul litigiu, s-a soluţionat notificarea formulată în legătură cu construcţiile demolate, iar nu şi cea privind terenul de la această adresă, înregistrată sub nr. 462/2001. Cu privire la teren, există doar un raport privind propunerea de respingere a notificării referitoare la restituirea în natură (fila 13 dosar fond), instanţa urmând a face verificări în legătură cu emiterea unei dispoziţii în condiţiile art. 21/26 din Legea nr. 10/2001 pentru acest bun şi, dacă este cazul, cu soluţia dată asupra acesteia în faza de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de U.J.C.C. Iaşi, în numele şi pentru S.C.C.C. Iaşi, împotriva deciziei nr. 93 din 18 mai 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia civilă recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9883/2009. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9867/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
