Contestaţie formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 în contradictoriu cu societate comercială

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECȚIA CIVILĂ ȘI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6019/2010

Dosar nr. 5400/62/2009

Şedinţa publică din 12 noiembrie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 271 din 30 octombrie 2009, Tribunalul Braşov a admis, în parte, contestaţia formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către contestatorul S.P., în contradictoriu cu intimata SC R. SRL, reprezentată legal de administrator unic, reprezentat în instanţă de consilier juridic E.M., şi, în consecinţă, a anulat, în parte, Decizia nr. 764 din 15 mai 2009 emisă de intimată, respectiv, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a notificării ce a fost promovată de antecesoarea contestatorului – S.H.; a obligat intimata să emită o nouă decizie prin care să restituie în natură contestatorului partea din imobilul situat în Municipiul Braşov, înscris în C.F. Braşov, sub numere topografice, ce nu a fost înstrăinată şi prin care să facă acestuia o ofertă de restituire în echivalent a părţii din acest imobil, ce a fost vândută, în limita cotelor de proprietate deţinute de antecesoarea sa, care sunt: 13/40 parte din cota de 1/2 parte, cota de 1/4 parte din cota de 1/2 parte, ce a constituit obiectul dreptului de proprietate al mamei sale - W.I. -, cota de 1/3 parte din cota de 9/40 parte, pe care sora sa - N.M. a deţinut-o în nume propriu asupra acestui imobil şi cota de 1/4 parte din cota de 1/2 parte, ce i-a revenit sorei sale - N.M. - în calitatea acesteia de succesor în drepturi al mamei sale - W.I.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că din copia integrală şi legalizată a C.F. Braşov, rezultă că imobilul din litigiu, situat în Braşov, înscris sub numere topografice, compus din casă de piatră şi curte, a constituit obiectul dreptului de coproprietate al numiţilor: Wegemet Ida,cu cota de 1/2, cealaltă cotă de 1/2 parte din acest imobil revenind următorilor: W.M., cu cota de 9/40 parte, W.W. cu cota de 9/40 parte, W.G. cu cota de 9/40 parte şi W.H. cu cota de 13/40 parte.

La data de 28 aprilie 1949, în evidenţele de publicitate imobiliară a fost intabulat, asupra imobilului mai sus identificat, dreptul de proprietate al Statului Român, drept pe care acesta l-a dobândit în temeiul Legii nr. 119/1948 (filele 5-7 din vol. II al dosarului).

Urmând procedura prealabilă obligatorie instituită de Legea nr. 10/2001, antecesoarea contestatorului a înregistrat, prin intermediul executorului judecătoresc, pe rolul intimatei, o notificare prin care a solicitat a-i fi restituită în natură cota-parte din imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. Braşov, sub numere topografice, ce a constituit obiectul dreptului său de proprietate, precum şi cota-parte ce îi revine în calitate de moştenitor al numitei N.M., iar, odată cu notificarea astfel formulată a depus şi un exemplar al Certificatul de Calitate de Moştenitor, ce a fost emis ca urmare a decesului mamei sale, W.I.

Prin referatul pe care l-a întocmit, referat care face parte din documentaţia aferentă deciziei atacate, intimata a stabilit că, antecesoarea contestatorului a formulat notificarea în nume propriu şi în calitate de succesor în drepturi al numitei N.M., nu şi în calitate de moştenitor al numitei W.I. şi, analizând notificarea în aceste limite a constatat că, titularul notificării nu a făcut dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită în înţelesul Legii nr. 10/2001, astfel că, prin Decizia nr. 764 din 15 mai 2009, a respins această notificare.

Articolul 22 din Legea nr. 10/2001, în redactarea pe care acesta a avut-o la data formulării de către antecesoarea contestatorului a notificării, prevedea că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe ale notificării, odată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Acest termen a fost prorogat succesiv şi a expirat la data de 1 iulie 2003.

Aceste dispoziţii legale au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, astfel că, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, ori, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate pot fi depuse până la soluţionarea notificării.

Având în vedere principiul aplicării imediate a legii civile noi, ce reglementează aplicarea în timp a legii civile, instanţa s-a raportat în analizarea contestaţiei dedusă ei spre soluţionare şi la dispoziţiile legale anterior menţionate, deoarece, conform regulilor juridice, ce guvernează aplicarea legii civile în timp, legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare, fără a putea fi considerată retroactivă, atât situaţiilor juridice ce se vor naşte, modifica sau stinge după această dată, cât şi situaţiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării ei în vigoare. Prin urmare, efectele produse în timp ale unei situaţii juridice vor fi cele stabilite de legea în vigoare în momentul la care se realizează fiecare efect în parte.

Raportat la considerentele ce preced, Tribunalul a reţinut că, în aprecierea temeiniciei contestaţiei, formulată de către contestator în baza Legii nr. 10/2001, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile legale în vigoare la data soluţionării acesteia, o concluzie contrară determinând lipsirea de eficienţă a dispoziţiilor legii noi şi înlăturarea scopului pentru care ele au fost edictate.

Sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, art. 22.1 lit. d) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prevede că prin acte doveditoare se înţelege orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoria de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea persoanei respective).

De asemenea, art. 22.1 lit. h) din actul normativ menţionat prevede că, prin acte doveditoare se înţelege şi declaraţiile notariale date de persoana care se pretinde îndreptăţită, pe propria răspundere, şi care sunt solicitate de unitatea deţinătoare sau de entitatea investită cu soluţionarea notificării în scopul fundamentării deciziei.

Astfel, aşa cum s-a arătat, la dosarul cauzei, contestatorul a depus copia integrală şi legalizată a căţii funciare în care este evidenţiat imobilul din litigiu, din care rezultă că mama sa a avut, la data preluării de către stat a acestui imobil, calitatea de coproprietar, deţinând cota de 1/3 parte din cota de 9/40 parte.

De asemenea, din certificatele de calitate de moştenitor, ce au fost depuse la dosarul cauzei cu ocazia judecării prezentei cauze, rezultă că, antecesoarea contestatorului este succesorul în drepturi, în calitate de fiică, a numitei W.I., ce a deţinut, la data preluării de către stat a imobilului, cota de 1/2 parte din acesta, precum şi calitatea acesteia de succesor în drepturi al defunctei N.M., în calitate de soră.

Raportat la materialul probator administrat în cauză, instanţa a apreciat că rezultă intenţia antecesorului contestatorului de a valorifica, prin notificarea pe care a promovat-o, toate drepturile ce îi revin, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, atât în calitate de coproprietar iniţial al imobilului din litigiu, cât şi în calitate de succesor în drepturi al mamei sale şi al surorii sale - N.M.

De la regula restituirii în natură a imobilelor care intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, art. 18 lit. c) din actul normativ menţionat instituie o excepţie, stipulând că, „măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale."

Având în vedere că nu a fost contestată valabilitatea actelor juridice translative de proprietate, ce au fost perfectate cu privire la imobilul în litigiu, instanţa a constatat că, pentru partea din acest imobil, ce a format obiectul material al acestora, contestatorul nu pot obţine decât măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimata SC R. SRL, solicitând respingerea contestaţiei formulate.

În susţinerea motivelor de apel s-a arătat că, prin contestaţia formulată, nu s-au respectat cerinţele prevăzute de art. 112 C. proc. civ., în sensul că nu cuprind motivarea în fapt şi temeiul de drept.

Contestatorul a depus o serie de înscrisuri de natură a atesta dreptul de proprietate al antecesoarei sale asupra imobilului notificat, fără a fi comunicate apelantei.

Ca urmare, decizia contestată este corectă şi legală fiind emisă cu respectarea dispoziţiilor legale, raportat la actele doveditoare existente la dosarul administrativ.

Contestatorul S.P. a formulat în cauză întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

Prin Decizia civilă nr. 25 din A din 03 martie 2010 Curtea de Apel Braşov şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins, ca nefondat, apelul declarat de intimata SC R. SRL Braşov împotriva sentinţei civile nr. 271 din 30 ianuarie 2009 a Tribunalului Braşov.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că sunt neîntemeiate motivele de apel formulate de către pârâtă, întrucât criticile formulate nu vizează cu necesitate problemele de fapt şi de drept pe care se fundamentează soluţia instanţei, ci o serie de aspecte procedurale determinate de neîndeplinirea condiţiilor de formă cerute de art. 112 C. proc. civ. şi necomunicarea înscrisurilor depuse în probaţiune.

Astfel, s-a reţinut că la termenul de judecată din data de 16 octombrie 2009, contestatorul şi-a precizat contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 764 din 15 mai 2009 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, în sensul restituirii în natură a cotei de proprietate pe care antecesoarea sa a deţinut-o în imobilul din litigiu, aspect consemnat în încheierea de şedinţă, care nu era necesar să fie comunicată pârâtei, care a lipsit de la termenul respectiv, cererea neputându-se socoti că a fost modificată potrivit art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

S-a mai reţinut că materialul probator administrat în primă instanţă, de natură a atesta dreptul de proprietate al antecesoarei contestatorului şi aceea de persoană îndreptăţită în interesul Legii nr. 10/2001, precum şi preluarea imobilului de către Statul Român, nu constituie înscrisuri noi, necesar a fi comunicate intimatei-apelante, iar la dosarul cauzei au fost depuse în copii legalizate toate actele care atestă calitatea de succesor în drepturi a titularului notificării, originalele certificatelor de calitate de moştenitor, copia legalizată a cărţii funciare în care este evidenţiat imobilul în litigiu, înscrisuri ce au stat la baza emiterii deciziei contestate.

S-a statuat şi asupra faptului că prevederile Legii nr. 10/2001 nu interzic completarea probatoriului în etapa judiciară a soluţionării notificării, iar cele reţinute de instanţa de fond sunt întemeiate, atât cu privire la calitatea de persoană îndreptăţită, examinată prin prisma dispoziţiilor art. 3 şi 22 din Legea nr. 10/2001 şi de Normele Metodologice de aplicare unitară a acestei legi, cât şi sub aspectul modalităţii de restituire a imobilului raportat la prevederile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9 din acelaşi act normativ.

Împotriva deciziei respective la data de 31 martie 2010, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC R. SRL Braşov, criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe, care să fie schimbată în totalitate, respingându-se contestaţia formulată de contestatorul S.P. împotriva Deciziei nr. 764 din 15 mai 2009 pe care a emis-o.

Prin motivele de recurs formulate odată cu cererea, recurenta a susţinut faptul că instanţa de apel nu a ţinut cont de niciuna din apărările formulate în cauză, iar, pe de altă parte, au fost încălcate prevederile cuprinse la art. 23.2 şi 23.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, câtă vreme, în dosarul administrativ format în urma notificării ce i-a fost adresată de către contestator, acesta a depus, în ceea ce priveşte actele doveditoare, doar fotocopii simple care nu au putut fi avute în vedere la soluţionarea notificării, întrucât nu îmbracă forma cerută de lege.

S-a mai arătat faptul că, recurenta, în calitate de unitate deţinătoare, a solicitat în nenumărate rânduri contestatorului să completeze dosarul administrativ cu actele doveditoare, indicându-i-se totodată şi forma pe care acestea trebuie să o îmbrace, precum şi faptul că în faţa primei instanţe s-au depus o serie de înscrisuri de către contestator, care însă nu i-au fost comunicate.

S-a învederat şi faptul că, dispunând obligarea unităţii deţinătoare să emită o decizie de restituire în condiţiile lipsei evidente a actelor doveditoare, au fost încălcate flagrant dispoziţiile art. 36 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Analizând recursul declarat de pârâta SC R. SRL - Braşov, prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în prevederile art 304 pct 9 C. proc. civilă, Înalta Curte constată că este nefondat şi-l za respinge, ca atare, amndu-se în zedere considerentele ce se succed

Dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 nu limitează durata depunerii actelor doveditoare invocate în susţinerea cererii de restituire a imobilelor preluate de către stat în perioada de referinţă, prevăzută de această lege specială cu caracter reparatoriu, numai la faza administrativă de soluţionare a notificărilor, asemenea posibilitate existând şi în faza contencioasă supusă dispoziţiilor C. proc. civ., fără a se obstrucţiona această posibilitate.

Verificarea legalităţii deciziei emise de unitatea deţinătoare nu se poate face numai în temeiul actelor supuse aprecierii acesteia, ci în contextul tuturor probelor, inclusiv a celor administrate în faza contencioasă, o atare viziune înscriindu-se în raţiunea legii şi principiului de interpretare a acesteia în interesul persoanelor îndreptăţite la restituirea bunurilor de care au fost lipsite în mod abuziv.

Pe de altă parte, în cauză, nici nu se poate susţine faptul că înscrisurile doveditoare invocate de contestator în susţinerea notificării nu ar fi fost depuse în dosarul administrativ format de către unitatea deţinătoare, ci numai faptul că înscrisurile doveditoare, referitoare la proprietate şi la calitatea de moştenitor, nu au fost depuse în copii legalizate sau certificate, ci doar au fost prezentate sub forma unor fotocopii.

Aceste vicii procedurale au fost acoperite însă în faza contencioasă de soluţionare a notificării, instanţa de apel reţinând în mod întemeiat faptul că în cadrul primei instanţe au fost depuse, în copie legalizată, toate actele care au atestat calitatea de succesor în drepturi a titularului notificării, originalele certificatelor de calitate de moştenitor, precum şi copia legalizată a cărţii funciare în care este evidenţiat imobilul.

Prin urmare, se constată că sunt eronate susţinerile recurentei potrivit căreia, unitatea deţinătoare ar fi fost obligată să emită o decizie de restituie fără ca persoana îndreptăţită, în speţă contestatorul S.P., să depună înscrisurile doveditoare în ceea ce priveşte proprietatea imobilului solicitat, precum şi a calităţii de succesibil a autorului de la care bunul imobil a fost preluat abuziv de către stat.

În consecinţă, faţă de cele reţinute, se constată că nu subzistă motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC R. SRL Braşov se priveşte ca fiind nefondat şi se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC R. SRL - Braşov împotriva Deciziei civile nr. 25 din Ap din 3 martie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestaţie formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 în contradictoriu cu societate comercială