Modificarea decizie societate comercială. Obligarea societății la restituirea în natură a imobilului
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECȚIA CIVILĂ Şl DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1474/2010
Dosar nr. 2457/1/2009
Şedinţa publică de la 5 martie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş sub nr. 606/2006, reclamanţii ZA., B.Z.V., B.T.A. şi L.l., au chemat în judecată pe pârâta SC S. SA solicitând ei modificarea Decizinr. 457 din 30 decembrie 2005 emisă de SC S. SA în sensul obligării societăţii pârâte la restituirea în natură a imobilului situat în Tg. Mureş, înscris în C.F.
Prin sentinţa civilă nr. 1664 din 21 septembrie 2006 a Tribunalului Mureş, acţiunea reclamanţilor a fost admisă în parte în sensul modificării deciziei atacate şi obligarea pârâtei emitente la restituirea în natură a imobilului mai sus indicat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel SC S. SA.
Prin Decizia civilă nr. 55/A din 25 aprilie 2007, Curtea de Apel respins ca nefondat apelul pârâtei, reţinând, în esenţa, că conform disp.art. 9 din Legea 10/2001, reclamanţii fiind îndreptăţiţi la despăgubirea în natură a imobilului, realizându-se astfel scopul reparatoriu ai Legii nr. lf^//e
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC S.SA prin Decizia 6741 din 17 octombrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis calea de atac promovată, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut ca fiind întemeiate criticile vizând componenţa actuală a imobilului clădit, în sensul în care imobilul a suportat transformări de esenţă, au fost efectuate investiţii importante care nu pot fi desprinse de imobil şi s-au edificat construcţii care depăşesc valoarea imobilului revendicat.
Instanţa de recurs a apreciat astfel, raportat la probatoriul administrat în cauză, că instanţele erau obligate să verifice dacă imobilul solicitat nu este un imobil nou, în sensul art. 19 din Legea nr. 10/2001, recomandându-se în acest sens efectuarea unei lucrări de specialitate pentru a lămuri starea de fapt şi a clarifica criticile aduse de pârâtă.
Investită în acest mod, în rejudecarea căii de atac a apelului, instanţa a dispus efectuarea unei expertize solicitând expertului să identifice corpurile de clădire, să precizeze dacă sunt corpuri noi, adăugate pe orizontală sau verticală sau corpuri suplimentare în conformitate cu art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, să stabilească valoarea construcţiilor, şi nu în ultimul rând, să stabilească dacă noile construcţii au fost edificate în acord cu exigenţele legale în materie, respectiv dacă au avut la bază autorizaţii de construcţii.
Curtea de apel Târgu Mureş, prin Decizia civilă nr. 91/A din 27 noiembrie 2008, a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a modificat Decizia nr. 457 din 30 decembrie 2005 şi a dispus restituirea în natură a imobilului de natură teren, precum şi a corpurilor de clădire, identificate conform expertizei efectuate în cauză de expert B.G.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, motivele formulate de apelantă sunt fondate în parte, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 457 din 30 decembrie 2005, emisă de pârâta SC S. SA a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului situat în Tg. Mureş înscris în C.F. şi s-a propus acordarea de despăgubiri, în conformitate cu prevederile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, având în vedere că restituirea în natură sau compensarea cu alte bunuri sau servicii nu este posibilă.
Prin sentinţa civilă nr. 560/2003 a Tribunalului Mureş a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanţii din prezenta cauză în contradictoriu cu pârâţii Statul Român şi SC S. SA, constatându-se nulitatea actului de donaţie în urma căruia imobilul situat în Tg. Mureş a trecut în proprietatea oraşului Tg. Mureş. Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.
Această sentinţă a rămas irevocabilă ca urmare a respingerii apelului declarat de SC S. SA şi Primăria Tg. Mureş, prin Decizia civilă nr. 142/A di9n 16 octombrie 2003 a Curţii de Apel Tg. Mureş şi respingerea recursului declarat de pârâta SC S. SA, prin Decizia civilă 1361 din 7 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Deşi aceste hotărâri judecătoreşti îi erau cunoscute şi opozabile pârâtei apelante aceasta a emis dispoziţia atacată.
Prima instanţă a verificat înscrierile de carte funciară comparativ cu susţinerile societăţii pârâte şi a constatat că în evidenţele de C.F. nu au fost evidenţiate alte construcţii decât cele înscrise la data preluării imobilului. Şi mai mult, a avut în vedere împrejurarea că potrivit sentinţei civile nr. 560/2003, evidentele de carte funciară au revenit la situaţia anterioară, respectiv în prezent societatea pârâtă nu mai este proprietara construcţiilor.
Din lucrarea de specialitate efectuată în cauză, în rejudecarea apelului, de expert B.G., instanţa de apel a constatat că, pe terenul ce a aparţinut antecesorilor reclamantei şi alături de construcţiile iniţiale, au fost efectuate construcţii noi care sunt corpuri suplimentare amplasate în aceeaşi curte şi care funcţional deservesc aceiaşi activitate, fiind corpuri structural independente (fila 98 Dosar nr. 23/43/2007).
Potrivit aceleiaşi lucrări de specialitate, anterior înscrierii dreptului de proprietate în favoarea Statului Român pe terenul din C.F., actualmente înscris în C.F. Tg. Mureş, au fost edificate de către foştii proprietari, corpul de clădire reprezentând atelier de reparaţii auto, corpul de clădire reprezentând ateliere şi spălătorie auto.
Ulterior trecerii în proprietatea statului au fost edificate: corpul reprezentând pavilionul administrativ, corpul poartă, corpul de clădire birouri, corpurile de clădire - magazii alipite corpului de clădire, corp de clădire - şopron, corp de clădire - magazie metalică şi construcţie subterană - decantor şi separator de grăsimi.
S-a reţinut că, art. 19 din Legea nr. 10/2001 reglementează modalitatea de restituire a imobilelor în funcţie de adăugarea pe orizontală şi/sau verticală de noi corpuri sau adăugarea pe orizontală şi/sau verticală de corpuri de sine stătătoare.
Aşa cum reiese cu certitudine din lucrarea de specialitate efectuată în cauză şi necontestată de părţi, corpurile edificate ulterior trecerii imobilului în proprietatea statului sunt corpuri suplimentare de sine stătătoare, încadrându-se în ipoteza legală prevăzută de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În aceste condiţii, legiuitorul nu a mai făcut nicio referire la aria desfăşurată a construcţiilor, fiind posibilă restituirea în natură a corpurilor de clădire ce au aparţinut foştilor proprietari potrivit art. 19 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Curtea de apel a arătat că, o atare soluţie se impune a fi abordată şi prin prisma hotărârilor judecătoreşti anterioare, respectiv, a stabilirii cu caracter irevocabil a nulităţii actului de donaţie prin care imobilul a trecut în proprietatea Statului Român şi cu privire la restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.
Cu alte cuvinte, reclamanţilor nu le poate fi îngrădit un drept recunoscut anterior cu caracter irevocabil şi mai mult, un drept ocrotit prin prevederile art. 19 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001.
Cu toate acestea, s-a reţinut că, criticile formulate de apelantă sunt întemeiate în sensul în care reclamanţilor nu li se pot restitui, cu titlu de măsură reparatorie, acele construcţii care nu le-au aparţinut şi faţă de care constructorul, în speţă pârâta, şi-a păstrat dreptul de proprietate şi după pronunţarea şi rămânerea irevocabilă a sentinţei civile nr. 560/2003 a Tribunalului Mureş. Acest raţionament se desprinde din dispozitivul acestei sentinţe, potrivit căruia este constatată nulitatea actului de donaţie privind imobilul înscris în C.F. şi este dispusă restabilirea situaţiei de carte funciară prin reînscrierea dreptului foştilor proprietari. Acest drept nu putea avea o altă întindere decât cea anterioară preluării imobilului de către Statul Român, respectiv aşa cum a detaliat expertul, nu se putea referi decât la construcţiile existente anterior preluării.
În ceea ce priveşte situaţia terenului, s-a arătat că, acesta se impune a fi restituit integral în natură, ca efect al hotărârii judecătoreşti irevocabile, cu referire la sentinţa civilă nr. 560/2003.
Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului pârâta, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului promovat de pârâtă, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei primei instanţe şi respingerii acţiunii promovate de reclamanţi.
În motivarea recursului, pârâta a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, instanţa greşit a apreciat că în cauză sunt inaplicabile dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reţinând aplicarea alin. (2) al art. 19 şi preluând fără reţineri opinia expertului potrivit căreia noile corpuri de clădire, edificate după trecerea imobilului în proprietatea Statului Român, în perioada 1998 - 2002 de către pârâtă, sunt corpuri suplimentare şi nu corpuri noi, deşi expertul subliniază că acestea sunt amplasate în aceeaşi curte şi funcţional deservesc aceeaşi activitate.
De fapt, noile construcţii cad sub incidenţa dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Lege, aria lor desfăşurată reprezentând 102,88%, faţă de cea existentă anterior preluării imobilului şi, ca urmare, reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent - despăgubiri pentru imobil, aşa cum în mod corect s-a dispus prin decizia contestată.
Recurenta a arătat şi faptul că instanţa de apel, în mod eronat, a reţinut că în evidentele de C.F. nu au fost evidenţiate alte construcţii decât cele înscrise la data preluării imobilului, deoarece în extrasul C.F. 11 Târgu Mureş, eliberat la data de 22 noiembrie 1999 se menţionează clădiri, birouri, bufet, 10 ateliere, 6 magazii + 3 magazii, 1 spălătorie, iar în extrasul C.F. Târgu Mureş, eliberat la data de 23 aprilie 2004 sunt, de asemenea, evidenţiate toate construcţiile din, Târgu Mureş.
Totodată, greşit a reţinut curtea de apel că SC S. SA a emis decizia atacată, deşi avea cunoştinţă de respingerea recursului său în cauza având ca obiect constatarea nulităţii actului de donaţie a imobilului. Or, dispoziţia a fost emisă la 30 decembrie 2005, iar Decizia nr. 1361 a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 07 februarie 2006, adică ulterior emiterii deciziei în baza Legii nr. 10/2001.
Având în vedere hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nul actul de donaţie în baza căruia imobilul a intrat în proprietatea statului şi administrarea societăţii comerciale pârâte, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial, ignorând titlul de proprietate de care se prevalează societatea recurentă, titlu perfect valabil, eliberat de Consiliul Judeţean Mureş la data de 02 septembrie 1996, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în temeiul H.G. nr. 834/1991.
Pârâta-recurentă a susţinut şi faptul că principiul ocrotirii bunei-credinţe a subdobânditorului acţionează în favoarea sa - dispoziţiile art. 1899 alin. (2) C. civ. - în condiţiile în care buna-credinţă a pârâtei la dobândirea imobilului în litigiu este de netăgăduit, efectuând ulterior investiţii considerabile la acesta, ce nu pot fi separate de imobil, fiind edificate şi construcţii pe terenul revendicat, ce depăşesc cu mult valoarea imobilului în litigiu.
În fine, s-a susţinut că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, text de lege care îşi găseşte aplicarea în speţă.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Instanţa de apel a stabilit, pe baza probelor administrate, situaţia de fapt în cauză. Acest aspect nu mai poate face obiect de analiză în calea de atac a recursului, instanţa de recurs nemaiavând competenţa, faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., de a cenzura situaţia de fapt statuată prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele.
Astfel, analizând şi coroborând înscrisurile depuse la dosar şi concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, curtea de apel a statuat că, ulterior trecerii imobilului în proprietatea statului, au fost edificate construcţii noi care sunt corpuri suplimentare de sine stătătoare, structural independente. Având în vedere acest aspect, precum şi hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit în mod irevocabil, nulitatea actului de donaţie prin care imobilul a trecut în proprietatea Statului Român, precum şi restabilirea situaţiei anterioare de C.F., instanţa de apel a constatat că se impune restituirea în natură către reclamanţi a imobilului teren şi a corpurilor de clădire iniţiale, ce au aparţinut antecesorilor contestatorilor.
Faţă de situaţia de fapt stabilită, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care reglementează modalitatea de restituire a imobilelor în funcţie de adăugarea pe orizontală şi/sau verticală de corpuri suplimentare de sine stătătoare şi potrivit cărora foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora, se restituie în natură suprafaţa deţinută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului.
Ca urmare, criticile ce vizează incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în raport de care urmează ca pentru imobil să fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent, sunt nefondate şi nu pot fi reţinute.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prin care se invocă evidenţierea în extrasele de C.F. a construcţiilor edificate după preluarea imobilului de către stat este de reţinut că, prin soluţia adoptată, instanţa de apel nu a dispus restituirea în natură şi a corpurilor de clădire ce au fost edificate ulterior trecerii imobilului în proprietatea statului, ci numai a celor ce existau pe teren la momentul preluării, aşa încât nici această critică nu poate fi primită.
Pe de altă parte, înscrisurile menţionate de pârâtă, respectiv C.F. Târgu Mureş, eliberat la data de 22 noiembrie 1999 şi C.F. Târgu Mureş, ca şi titlul de proprietate al societăţii comerciale deţinătoare sunt emise anterior Deciziei civile nr. 1361 din 7 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a rămas irevocabilă soluţia de constatare a nulităţii actului de donaţie în urma căruia imobilul în litigiu a fost preluat de stat şi a fost restabilită situaţia anterioare de carte funciară.
În această situaţie, dreptul de proprietate al pârâtei fiind subsecvent actului de donaţie anulat şi restabilindu-se situaţia anterioară de C.F. este evident că imobilul (teren şi corpuri de clădire) ce a constituit proprietatea antecesorilor reclamanţilor nu se mai află în patrimoniul SC S. SA, contestatorii fiind îndreptăţiţi la restituirea în natură a bunului, în spiritul Legii nr. 10/2001 şi al art. 1 din Primul Protocol Adiţional la C.E.D.O.
Mai mult, sub aspectul analizat este de reţinut şi faptul că, prin decizia de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat faptul că imobilul în litigiu face parte din categoria imobilelor preluate abuziv, iar restituirea acestuia în natură nu este condiţionată de desfiinţarea titlului în baza căruia unitatea notificată deţine imobilul revendicat.
De altfel, aspectul privind aplicarea principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial - resoluto iure dantis resolviturius accipientis, ca şi cel privind aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 29 (fost art. 27) din Legea nr. 10/2001 sunt chestiuni ce au fost dezlegate prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin urmare, acestea au intrat în puterea lucrului judecat şi, deşi au fost invocate prin motivele de recurs, nu mai pot fi supuse unei noi analize în actuala fază procesuală.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate de recurenta - pârâtă, nu se verifică, deoarece instanţa de apel a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale aplicabile în cauza de faţă, decizia pronunţată de aceasta urmând a fi păstrată, cu consecinţa respingerii recursului, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S. SA împotriva Deciziei nr. 91/A din 27 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2010.
| ← Contestaţie formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 în... | Contestație dispoziție primărie. Anulare. Măsuri reparatorii... → |
|---|
