ICCJ. Decizia nr. 1038/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 41/S din 16 februarie 2009 Tribunalul Brașov, secția civilă, a respins excepția tardivității formulării contestației invocată de intimată, a admis contestația formulată de contestatoarea F.O., prin mandatar K.G., în contradictoriu cu intimata SC R. SRL Brașov și, în consecință, a dispus anularea deciziei nr. 694/24 septembrie 2008 emisă de intimată și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă decizie prin care să propună acordarea de despăgubiri, reprezentând valoarea de piață la momentul acordării acestora către contestatoare, pentru imobilul din Brașov, înscris în C.F. 20568 Brașov, nr. top 4757/1/2/8/2/1/1.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a avut in vedere următoarele considerente de fapt si de drept:
Cu privire la excepția tardivității formulării contestației, prima instanța a reținut ca aspecte relevante pentru cauza pendinte următoarele: decizia a fost comunicată la adresa mandatarului la data de 24 octombrie 2008 (fila 14), acesta fiind plecat din țară până la 13 noiembrie 2008, în Germania (fila 3), astfel că data comunicării este aceasta, la care a luat cunoștință de conținutul deciziei; contestația a fost formulată de către mandatarul contestatoarei K.G. la data de 04 decembrie 2008 și înregistrată la 10 decembrie 2008.
In raport de aceste aspecte de fapt, s-a apreciat ca a fost respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
în ceea ce privește fondul cauzei deduse judecății, prima instanța a reținut următoarele considerente; contestatoarea a formulat notificarea nr. 297 din 01 august 2001, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Brașov, înscris în C.F. 20568 Brașov, nr. top 4757/1/2/8/2/1/1, fiind preluat de Statul Român prin Decretul nr. 223/1974, conform Deciziei nr. 152/1979 (fila 54); anterior preluării in patrimoniul statului, acest imobil a aparținut în proprietate antecesoarei contestatoarei, M.B., înscrisă în cartea funciară sub B22 (fila 136); prin Decizia 152 din 24 februarie 1979 a Comitetului executiv al Consiliului Popular al Județului Brașov, imobilul a fost preluat din proprietatea acesteia de către Statul Român, în baza Decretului 223/1974 (fila 21), care și-a înscris dreptul în C.F. 20568 Brașov sub B24 , dat în administrarea operativă a I.C.R.A.L. Brașov sub B26 (fila 137); potrivit Deciziei 359 din 04 aprilie 1977, antecesoarea contestatoarei a primit la preluarea imobilului de către stat suma de 39805 lei despăgubire; in anul 1996, apartamentul a fost vândut foștilor chiriași (filele 126-128), înscris astfel sub B27-28 în aceeași carte funciară, iar în dosar 5332/1997 a fost respinsă acțiunea în revendicare promovată de contestatoare, prin sentința civilă nr. 9922 din 12 iunie 1998, definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului (filele 89 - 97).
Această împrejurare a fost apreciata ca fiind un impediment la restituirea în natură, dar, fata de faptul ca aceasta contestatoare a solicitat și acordarea de despăgubiri, contestatoarea fiind fiica defunctei M.B. și unica moștenitoare a acesteia (filele 43-47), nu se poate reține cu temei că nu are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii conform art. 3 raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, soluția de respingere a notificării fiind nelegală din această perspectivă.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în situația în care nu se poate restitui în natură imobilul preluat abuziv, persoanele îndreptățite pot opta pentru acordarea de despăgubiri sau compensarea cu alte bunuri sau servicii, în speță contestatoarea a solicitat în mod expres prin notificare acordarea de despăgubiri bănești.
Potrivit art. 4 din legea specială privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv au fost consacrate principiile acordării unor "despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională având ca obiect cauze prin care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate în mod abuziv de Statul Român" ca și cel al neplafonării prin lege a acestora.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în caz de imposibilitate de restituire în natură, despăgubirile ce urmează a fi acordate reprezintă valoarea de piață a bunului la momentul acordării acestora (Cauza Porțeanu împotriva României - M.O. nr. 783 din 15 septembrie 2006).
Neacordarea acestora la nivelul de piață contravine principiului reparării integrale a prejudiciului suferit ca urmare a privării de prerogativele conferite de proprietate din perspectiva art. 44 alin. (3) din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Contestatoarea nu a făcut dovada cuantumului despăgubirilor solicitate însă, în raport cu dispozițiile legale invocate mai sus, contestația va fi admisă cu consecința anulării dispoziției atacate și obligarea intimatei să propună acordarea de despăgubiri la valoarea de piață aferente imobilului preluat abuziv.
Prin decizia civilă nr. 81 din 09 iunie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de SC R. SRL Brașov, a schimbat în tot sentința primei instanțe, în sensul că, a admis excepția tardivității formulării contestației invocată de intimată, a fost respinsă contestația formulată de contestatoarea F.O., prin mandatar K.G., în contradictoriu cu SC R. SRL BRAȘOV, ca tardivă.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente de fapt si de drept:
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, persoana îndreptățită căreia i s-a respins notificarea poate ataca decizia sau dispoziția în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia.
Termenul de 30 de zile este un termen de decădere.
Potrivit înscrisurilor de la dosar (fila 14) și a recunoașterii mandatarului contestatoarei, decizia nr. 694 din 24 septembrie 2008 a fost primită de mandatarul K.G. la data de 25 octombrie 2008.
Termenul de 30 de zile impus de textul de lege mai sus citat a expirat la data de 25 noiembrie 2008.
Prima instanță, pentru a respinge excepția, a reținut că mandatarul a fost plecat din țară și s-a întors numai în data de 13 noiembrie 2008, așa cum atestă copia biletului de avion (fila 3), fapt pentru care numai de la această dată curge termenul de contestare.
Interpretarea dată de prima instanța a fost apreciata ca nelegală.
Faptul că mandatarul a fost plecat din țară în perioada 08 octombrie 2008 - 13 noiembrie 2008 nu întrerupe termenul de atacare a deciziei, acesta fiind un termen de decădere. De altfel, de la data întoarcerii în țară 13 noiembrie 2008 și până la împlinirea termenului de atacare a deciziei mai rămăseseră 12 zile, timp în care ar fi putut fi formulată contestația.
împotriva decizii instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 23 iulie 2009, intimata reclamantă F.O., prin mandatar K.G.
La momentul comunicării deciziei nr. 694 din 24 septembrie 2008 emisă de SC R. S.R.L. Brașov, 25 octombrie 2008, intimata reclamanta precizează ca mandatarul sau se afla în Germania, data revenirii acestuia în România fiind 13 noiembrie 2008, fapt dovedit cu biletul de avion.
A susținut ca, nu are cunoștință cine a semnat confirmarea de primire, întrucât mandatarul sau a intrat în posesia deciziei comunicate la momentul sosirii în țară și verificării cutiei poștale, respectiv 13 noiembrie 2008, persoana care a semnat de primirea deciziei nr. 694 din 24 septembrie 2008 emisă de SC R. S.R.L. Brașov, nu este una care, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă, sa fie împuternicită de mandatarul sau să presteze asemenea servicii, sa primească în mod obișnuit corespondența mandatarului meu.
în aceste condiții, prima instanță în mod corect a apreciat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958, care vizează situația repunerii în termenul de formulare a contestației.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
In drept, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata, "decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".
Instanța de apel a reținut corect natura juridica si consecințele nerespectării termenului procedural de 30 de zile prescris de dispozițiile legale susmenționate, prin raportare la dispozițiile exprese ale art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei (fila 14), apreciate in mod corect de instanța de apel, decizia nr. 694 din 24 septembrie 2008 a fost comunicata mandatarului K.G. la data de 25 octombrie 2008.
Rezulta cu evidenta faptul ca, la data înregistrării contestației de către mandatarul contestatoarei, K.G.- 10 decembrie 2008, termenul de 30 de zile era de mult expirat.
Faptul că mandatarul părții recurente a fost plecat din țară în perioada 08 octombrie 2008 - 13 noiembrie 2008 nu întrerupe termenul de atacare a deciziei, fata de caracteristicile si sancțiunile prescrise in mod expres de norma procedurala susmenționată, distincte fata de cauzele si condițiile de întrerupere si suspendare a termenelor de prescripție.
De altfel, instanța de apel a reținut corect un element de fapt cu relevanta in ceea ce privește conduita procesuala a mandatarului părții recurente, anume faptul ca de la data întoarcerii acestuia în țară, 13 noiembrie 2008 și până la împlinirea termenului de atacare a deciziei, mai rămăseseră 12 zile, timp în care ar fi putut fi formulată contestația.
Circumstanțele particulare ale cauzei pendinte, redate in mod corect si convingător de către instanța anterioara, nu pot susține o eventuala cerere de repunere in termenul procedural, întrucât nu este îndeplinită condiția prescrisa de norma procedurala, respectiv existenta unor împrejurări mai presus de voința recurentei care sa o fi împiedicat să acționeze.
Susținerea recurentei conform căreia nu ar avea cunoștință de circumstanțele semnării confirmării de primire a deciziei, in condițiile in care mandatarul sau a intrat în posesia deciziei comunicate la momentul sosirii în țară și verificării cutiei poștale, respectiv 13 noiembrie 2008, nu poate avea nici o relevanta sub aspectul calculului termenului de procedura prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât procesul verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedura face dovada pana la înscrierea in fals (cu privire la faptele constatate personal de către cel care l-a încheiat).
Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, înalta Curte, in conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul declarat de reclamanta F.O., prin mandatar K.G. împotriva deciziei nr. 81/Ap din 9 iunie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1193/2010. Civil → |
|---|
