ICCJ. Decizia nr. 9/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin contestația formulată la 22 septembrie 2008, reclamanții T.D. și T.E. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul General, a solicitat anularea Dispoziției nr. 9057 din 07 noiembrie 2007, prin care le-a fost respinsă notificarea privind restituirea în natură a garajului nr. 30, situat în București, (garaj vândut în baza Legii nr. 112/1995 conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 426 din 26 noiembrie 1996) și prin care li s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Contestatorii au susținut că garajul în discuție a fost cumpărat o dată cu apartamentul nr. 22 (situat la aceeași adresă) prin contractul de construire nr. 1934 din 23 martie 1970. Imobilul a fost preluat prin Decretul nr. 223/1974, ceea ce echivalează cu o preluare fără titlu și care face ca reclamanții să-și păstreze calitatea de proprietari avută la data preluării, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 9057/2007 a Primăriei Municipiului București le-a fost restituit reclamanților numai apartamentul nu și garajul vândut la data de 26 noiembrie 1996, deși Legea nr. 112/1995 prevedea numai vânzarea imobilelor preluate de stat cu titlu.
S-a mai arătat că reclamanții au formulat și o acțiune în revendicare în contradictoriu cu pârâtul P.V. ce a avut ca obiect garajul în litigiu și prin sentința civilă nr. 3842 din 09 iunie 2008, Judecătoria Sectorului 6 București a admis acțiunea, a constatat nulitatea deciziei nr. 906/1988 a Primăriei Municipiului București, pârâtul P.V. fiind obligat să lase reclamanților, în deplină proprietate și posesie garajul.
Tribunalul București, secția a III a civilă, prin sentința civilă nr. 1816 din 16 decembrie 2008 a respins contestația ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că garajul a fost preluat în proprietatea statului prin Decretul nr. 223/1974, care a fost vândut ulterior în baza Legii nr. 112/1995 cumpărătorului P.V., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 426 din 26 noiembrie 1996.
Prin dispoziția contestată s-au aplicat prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 cu privire la garaj, avându-se în vedere că persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Invocarea hotărârii judecătorești prin care a fost admisă acțiunii în revendicare a garajului în temeiul art. 480 C. civ. s-a apreciat ca fără relevanță, atâta timp cât sentința nu a rămas definitivă și irevocabilă .
Prin apelul declarat de contestatori a fost criticată hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, în primul rând pentru neanalizarea susținerilor contestatorilor, în sensul că li s-a încălcat dreptul la "un bun" potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Față de hotărârea privind revendicarea, se susține că în mod greșit s-a apreciat că reclamanții ar avea dreptul numai la despăgubiri conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care garajul trebuia restituit în natură, singura soluție cu efect reparator, deoarece contractul de vânzare-cumpărare nu a respectat Legea nr. 112/1995, întrucât titlul statului era nul, astfel că vânzătorul nu a avut ce să transfere, respectiv dreptul de proprietate al statului fiind fundamentat pe o preluare abuzivă, iar buna-credință a vânzătorului este exclusă în această situație șt în condițiile în care, Legea nr. 112/1995 privea doar vânzarea locuințelor, contractul fiind lovit de nulitate absolută.
Prin decizia civilă nr. 213A din 6 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a III a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamanților.
Instanța a reținut că emitentul dispoziției prin care a fost soluționată notificarea a respectat prevederile art. 18 lit. c) și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 constatând că garajul din litigiu a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995, împrejurare în raport de care reclamanții sunt persoane îndreptățite numai la măsuri reparatorii în echivalent, despăgubiri ce s-a dispus a fi acordate potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 .
A fost apreciată ca greșită susținerea referitoare la faptul că instanța investită cu soluționarea notificării trebuia să analizeze, ca de altfel și Primăria Municipiului București, nulitatea titlului statului potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001, sa constate nevalabilitatea contractului de vânzare-cumpărare a garajului către P.V. și să dispună restituirea bunului în natură, ținând seama și de hotărârea Judecătoriei Sectorului 6 București prin care a fost admisă acțiunea în revendicare.
în apel s-a constatat că reclamanți nu au solicitat în termenul legal constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, astfel că dreptul material la o astfel de acțiune este prescris conform Decretului nr. 167/1958, fiind inadmisibilă ocolirea prevederilor acestei legi, pentru a mai analiza, după expirarea termenului legal valabilitatea contractului care s-a consolidat în timp, constituind un titlu valabil de dobândire a dreptului de proprietate.
De altfel, reclamanții au invocat nulitatea absoluta și lipsa bunei-credințe a cumpărătorului direct în apel, instanța neavând posibilitatea sa analizeze cereri noi în această fază procesuală, cereri care nu au făcut obiectul sesizări și analizei primei instanțe decât cu încălcarea prevederilor art. 294 C. proc. civ., ceea ce este inadmisibil.
în plus, o cerere pentru constatarea nulității unui contract nu se poate formula decât în condițiile în care ar fi fost chemate în judecată toate părțile contractante și nu numai vânzătorul.
Susținerea că potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 instanța de fond, ca și Primăria Municipiului București, ar fi trebuit sa constate ca dreptul de proprietate nu s-a pierdut, a fost apreciată greșită, întrucât toate textele avute în vedere se coroborează cu art. 45,art. 18 lit. c) și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, notificarea fiind analizată în raport de aceste texte de lege atât de către unitatea deținătoare , cât și de către prima instanță.
Critica referitoare la faptul că vânzarea garajelor nu face obiectul înstrăinărilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 112/1995 s-a reținut ca nefondată, fiind contrazisă de art. 3 din lege, care definește noțiunea de apartament, cu referire nu numai la camerele din care este compus, dar și la anexe, garaje, poduri etc.
Dimpotrivă, titlul statului a fost analizat ca fiind unul abuziv, constatându-se calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent.
Critica referitoare la faptul că instanța de fond trebuia să tină seama de hotărârea prin care s-a admis revendicarea s-a apreciat ca nefondată, deoarece respectiva sentința nu era definitivă și irevocabilă.
Susținerea că reclamanților le-a fost încălcat dreptul la un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului este greșită, întrucât reclamanții nu dețin o hotărâre judecătorească irevocabilă privind revendicarea, pentru ca dreptul lor să fie unul real, nediscutabil (în căile de atac) și actual, dar pe care să-l poată invoca, nu în cadrul strict al unei contestații în baza Legii nr. 10/2001, ci dimpotrivă cumpărătorului, care, fără îndoială, este deținătorul unui "bun" actual în sensul textului invocat anterior.
împotriva deciziei nr. 213A/6 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă, au declarat recurs în termen reclamanții T.D. și T.E., pe care au criticat-o pentru nelegalitate prin prisma motivelor prev. de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.
- O primă critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se referă la faptul că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii care nu susțin soluția pronunțată.
în acest sens, se învederează că, deși obiectul cauzei deduse judecății este contestație împotriva dispoziției Primarului General al Municipiului București formulată în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, instanța a reținut că reclamanții nu au solicitat în termen legal nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 426 din 26 noiembrie 1996 prin care a fost înstrăinat garajul.
Apartamentul situat în București, a fost dobândit de contestatori prin același contract de vânzare-cumpărare împreună cu garajul pentru care Primarul a dispus acordarea de despăgubiri.
întrucât apartamentul nr. 22 cu garaj a fost dobândit prin contractul de construire locuințe nr. 1934/1970, are același regim juridic și a fost preluat prin abuz în temeiul Decretului nr. 223/1974, statul nedeținând un titlu valabil pentru imobil, astfel că, nu avea calitatea de proprietar și nici nu putea să-l înstrăineze singur, dislocat dintr-un tot unitar.
în aceste condiții, instanța nu putea să motiveze legalitatea dispoziției prin analiza situației juridice a garajului, decât prin prisma respectării condițiilor impuse de Legea nr. 112/1995.
Hotărârea instanței de apel este criticată și prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., pe considerentul că a interpretat greșit actul dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, întrucât nu a analizat contextul în care dispoziția contestată, încălcând prevederile art. 7 alin. (11) introdus prin Legea nr. 1/2009 pentru modificarea Legii nr. 10/2001, în sensul că aceasta dispune pentru restituirea în natură a imobilului și numai prin echivalent pentru imobilele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, cu destinație de locuințe și trecute în proprietatea statului cu respectarea condițiilor cerute de lege.
Se susține că instanța nu a analizat și nici nu s-a pronunțat cu privire la vânzarea garajului nr. 30, dacă s-a făcut cu respectarea condițiilor cerute de Legea nr. 112/1995. Prin neanalizarea acestei condiții, se consideră că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, deoarece vânzarea garajelor nu putea fi făcută în condițiile în care Legea nr. 112/1995 reglementează vânzarea locuințelor, iar garajul, ca entitate imobiliară ce aparține unei locuințe, nu putea fi vândut decât odată cu locuința, iar în speță, având în vedere că era formulată cerere pentru restituirea lui de către foști proprietari, nu putea fi vândut.
în fine, a treia critică se referă la motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9, susținându-se că instanța a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, pentru faptul că garajul, ca anexă a locuinței, nu putea fi vândut separat de aceasta și că instanța greșit a considerat că temeiul juridic invocat (Legea nr. 112/1995) justifică pe deplin legalitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 426 din 26 noiembrie 1996, fără să analizeze pe fond condiția vânzării acestuia, așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 1/2009 pentru modificarea Legii nr. 10/2001.
Recurenții susțin că, instanța nu a analizat susținerile lor cu privire la respectarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că orice persoană - cetățean român - are dreptul la un proces echitabil, cu respectarea tuturor drepturilor stabilite în Constituția României, la respectarea dreptului de proprietate garantat și ocrotit de lege și care este stabilit prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia niciodată contestatorii nu și-au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului preluat abuziv de către stat.
Greșeala instanței constă și în faptul că despăgubirile acordate nu sunt cuantificate și nu au termen de plată, astfel că bunul este preluat fără a fi înlocuit în patrimoniul contestatorilor cu o sumă echivalentă care să reprezinte valoarea lui, ceea ce echivalează cu o expropriere realizată fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.
Examinând recursul prin prisma criticilor întemeiate pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., înalta Curte îl reține ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Toate criticile formulate de recurenți sunt nefondate, având în vedere că, inițial aceștia au formulat contestație cu privire la dispoziția prin care a fost soluționată notificarea, criticată sub aspectul nerespectării de către emitent a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Emitentul dispoziției, respectiv Primăria Municipiului București, a avut în vedere la soluționarea notificării dispozițiile legii speciale de reparație, respectând normele incidente în cauză, respectiv dispozițiile art. 18 lit. c) și art. 20 alin. (2) din lege.
Astfel, cu privire la garajul a cărui restituire în natură s-a solicitat, instanța de apel corect a reținut că recurenții reclamanți sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, dar că garajul a fost vândut cu respectarea cerințelor Legii nr. 112/1995, motiv pentru care s-a dispus acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, despăgubiri acordate conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 prin care s-a modificat și completat Legea nr. 10/2001.
Recurenții au susținut că, în cauză trebuia analizată de către instanță nulitatea titlului statului conform cerințelor art. 2 din Legea nr. 10/2001 și, ca urmare a constatării nevalabilității contractului de vânzare-cumpărare privind garajul în discuție, să se dispună restituirea lui în natură, sens în care trebuia avută în vedere și sentința civilă nr. 3842 din 09 iunie 2008 a Judecătoriei Sectorului 6 București, prin care s-a admis o acțiune în revendicare.
Față de această critică, în mod corect s-a reținut de către instanța de apel că recurenții-reclamanți nu au solicitat în termen legal constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, termen care, de altfel, a expirat, dreptul material la o astfel de acțiune fiind și prescris.
în aceste condiții, valabilitatea contractului s-a consolidat în timp, constituind titlu valabil pentru dobândirea dreptului de proprietate.
Trebuie reținut și faptul că, recurenții formulează o astfel de critică privind nulitatea absolută a contractului, cât și lipsa bunei-credințe a cumpărătorilor, printr-o cerere nouă în apel.
Conform art. 294 C. proc. civ., se reține că, în calea de atac a apelului nu se pot formula cereri noi, față de limitele investirii instanței de fond, astfel că cererea respectivă nu poate face obiectul controlului judiciar în prezenta cale de atac.
De asemenea, o cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare trebuie judecată în contradictoriu cu toate părțile care au participat la încheierea acelui act, ceea ce nu se putea realiza în calea de atac a apelului.
Nefondată este și critica referitoare la faptul că instanța nu ar fi analizat cauza sub aspectul existenței dreptului de proprietate al contestatorilor, care pretind că nu și l-au pierdut, critică combătută chiar prin modul în care, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 s-au analizat toate aspectele din notificare privitoare la calitatea persoanelor îndreptățite, la dreptul acestora și la posibilitatea de acordare a despăgubirilor prin echivalent.
Instanța de fond, în raport de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 112/1995, a reținut în mod corect că garajul în discuție a făcut obiectul vânzării, textul respectiv definind noțiunea de apartament, care include și garajul alături de alte anexe ale acestuia.
în speță, a fost analizat titlul statului din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 10/2001, reținându-se că este un titlu abuziv, ceea ce a condus la stabilirea calității recurenților-reclamanți de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent.
Greșit a fost invocată hotărârea Judecătoriei Sectorului 6 București, prin care s-a admis acțiunea în revendicare a garajului, în condițiile în care aceasta nu este definitivă și irevocabilă.
în situația în care s-a făcut dovada că recurenți nu dețin o hotărâre judecătorească de revendicare cu caracter irevocabil, nu se poate susține că le-a fost încălcat dreptul la un "bun" în sensul art. 1 Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O.
Pentru ca instanța să poată reține o astfel de situație trebuia ca dreptul invocat să fie un drept real, care să nu mai poată fi discutat în căile de atac, să fie actual și care să nu mai poată fi rediscutat în cadrul unei contestații formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamanților a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2277/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1038/2010. Civil → |
|---|
