ICCJ. Decizia nr. 1439/2010. Civil. Completare/lămurire dispozitiv. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1439/2010

Dosar nr. 10277/1/2008

Şedinţa publică din 4 martie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1005 din 19 noiembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiate excepţiile netimbrării acţiunii, lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi prematurităţii acţiunii.

A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii M.E. şi S.A., în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin primarul general, SC T.A. SA, Cooperativa de Consum Bucureşti sector 3, 4, 5 şi 6, SC O.G.G.T. SRL şi SC C.T. SRL.

S-a constatat că imobilul situat în Bucureşti, str. Ion Filibiliu, fostă str. Labirint, fostă str. Mitropolit Ghenadie Petrescu, colţ cu str. Anton Pann, sector 3, compus din teren în suprafaţă de 516 m.p. şi construcţiile edificate pe acest teren, a fost preluat în mod abuziv în proprietatea statului.

Au fost obligaţi pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul sus menţionat.

A fost respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare, ca neîntemeiat.

A fost respinsă cererea reconvenţională, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 103 din 19 februarie 2007, cu majoritate, a admis apelul declarat de apelanţii - reclamanţi M.E. şi S.A., cu domiciliul ales la avocat C.V. – Bucureşti, str. Piaţa Mihail Kogălniceanu, în contradictoriu cu apelanţii-pârâţi Municipiul Bucureşti, prin Primarul General cu sediul în Bucureşti, b-dul Regina Elisabeta şi Cooperativa de Consum Oraş Bucureşti, Sector 3, 4, 5 şi 6, cu sediul în str. Ion Filibiliu, sector 3 şi intimaţii-pârâţi SC T.A. SA, cu sediul în Bucureşti, str. Hristo Botev, SC O.G.G .T. SRL, cu ultimul sediu cunoscut în str. Ion Filibiliu (citat şi la uşa instanţei), împotriva sentinţei civile nr. 1005 din 19 noiembrie 2004 pronunţată în Dosarul nr. 1174/2003 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

A fost schimbată în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că „imobilul situat în Bucureşti, str. Ion Filibiliu, fostă Labirint, fostă Mitropolit Ghenadie Petrescu, colţ cu str. Anton Pann, compus din 562 mp teren şi construcţiile edificate pe acesta, a fost preluat abuziv în proprietatea statului”.

Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi Cooperativa de Consum Oraş Bucureşti, Sectoarele 3, 4, 5 şi 6.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 5331 din 1 octombrie 2008, a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi Cooperativa de Consum Oraş Bucureşti, Sectoarele 3, 4, 5 şi 6 împotriva acestei decizii.

Prin decizia nr. 76 din 4 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea de îndreptare a erorilor materiale din încheierea de şedinţă de la 5 februarie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 2798/2/2005 (nr. vechi 356/2005) al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi din decizia civilă nr. 103 din 19 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în acelaşi dosar, formulată de petenţii (apelanţii - reclamanţi) S.A. şi M.E. şi, în consecinţă:

S-a dispus ca în dispozitivul deciziei să se menţioneze că domiciliul apelantului reclamant M.E. este în Bucureşti, str. Parfumului şi domiciliul apelantului reclamant S.A. este în Bucureşti, Calea Văcăreşti şi nu la cabinetul avocatului C.V., cum greşit s-a menţionat.

S-a dispus ca în dispozitivul deciziei să se menţioneze că denumirea străzii pe care este situat imobilul în litigiu este str. Prof. Ion Filibiliu şi nu str. Ion Filibiliu, cum greşit s-a consemnat.

S-a dispus ca în dispozitivul deciziei să se menţioneze că sediul intimatei - pârâte Cooperativa de Consum Oraş Bucureşti, sector 3, 4, 5, 6, sediul intimatei – pârâte SC O.G.G.T. SRL şi sediul intimatei - pârâte SC C.T. SRL, se află pe str. Prof. Ion Filibiliu şi nu pe str. Ion Filibiliu, cum greşit s-a consemnat.

S-a dispus îndreptarea omisiunii din dispozitivul deciziei, în care va fi menţionată intimata – pârâtă SC C.T. SRL.

S-a dispus înlăturarea din dispozitiv a menţiunii efectuate din eroare privind citarea la uşa instanţei de judecată a intimatei - pârâte SC O.G.G.T. SRL.

S-a dispus îndreptarea erorii din încheierea de şedinţă de la 5 februarie 2007, în sensul că se va consemna că avocatul reclamanţilor s-a referit la imobilul situat în str. Prof. Ion Filibiliu şi nu pe str. Ion Filibiliu, cum greşit s-a consemnat.

A fost respinsă cererea de lămurire şi completare a dispozitivului deciziei civile nr. 103 din 19 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 2798/2/2005.

Împotriva acestei decizii, la data de 3 octombrie 2008, a declarat recurs S.D.M. solicitând totodată, prin cererea de recurs, repunerea în termenul de declarare a recursului.

În motivarea cererii de repunere în termen, recurentul a arătat că autorul său, S.A. a decedat la data de 4 februarie 2008 şi că, potrivit dispoziţiilor art. 316 raportat la dispoziţiile art. 285 C. proc. civ., trebuia făcută o nouă comunicare la cel din urmă domiciliu al părţii, pe numele moştenirii, iar termenul de recurs începe să curgă de la data comunicării hotărârii pe numele moştenirii.

A mai arătat recurentul că a devenit parte în proces la data de 1 octombrie 2008, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus introducerea sa în cauză în calitate de moştenitor al reclamantului defunct S.A., în Dosarul nr. 2798/2/2005, având ca obiect recursurile declarate de pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi Cooperativa de Consum Oraş Bucureşti, Sectoarele 3, 4, 5 şi 6 împotriva deciziei civile nr. 103 din 19 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 3041 raportat la art. 2811 alin. (1) C. proc. civ., recurentul susţinând că în mod greşit a fost respinsă cererea de lămurire şi completare a dispozitivului deciziei civile nr. 103 din 19 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti.

Recurentul a arătat că imobilul pentru care se dispune restituirea poartă în prezent două adrese poştale, iar dispozitivul trebuie să reflecte situaţia cadastrală reală a imobilului revendicat, reţinută în considerentele hotărârii, pentru a putea fi pus în executare.

La termenul de judecată din 4 martie 2010 avocatul ales al recurentului a arătat că nu mai susţine cererea de repunere în termen, având în vedere că hotărârea nu s-a comunicat pe numele moştenirii, însă prin concluziile scrise depuse la dosar la acelaşi termen de judecată, a solicitat admiterea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, pentru motivele invocate iniţial.

Înalta Curte constată că, faţă de prevederile art. 301 raportat la art. 2813 alin. (1) şi art. 103 C. proc. civ., este neîntemeiată cererea de repunere în termen, iar recursul este tardiv formulat.

Art. 103 C. proc. civ. reglementează o repunere în termen în condiţii restrictive, deoarece textul se referă la „cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei ” să exercite calea de atac în termenul legal.

În sensul textului citat, afirmaţia recurentului că hotărârea atacată nu a fost comunicată pe numele moştenirii până la data declarării recursului, nu constituie motiv de repunere în termen.

Astfel, se constată că decizia nr. 76 din 4 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost comunicată la cel din urmă domiciliu al reclamantului S.A., pe numele acestuia, întrucât instanţei de apel nu i s-a adus la cunoştinţă aspectul privind decesul acestuia, iar în lipsa oricărei cereri sau dovezi în acest sens, instanţa de apel în mod corect a comunicat hotărârea pe numele părţii.

La Dosarul nr. 2798/2/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (fila 59) se află procesul - verbal încheiat de persoana însărcinată cu înmânarea deciziei atacate, care cuprinde toate datele prevăzute de art. 100 C. proc. civ., iar, conform art. 100 alin. (4) C. proc. civ., acest proces-verbal face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care le-a încheiat.

Or, potrivit procesului - verbal, comunicarea deciziei atacate către reclamantul S.A. s-a făcut la data de 13 martie 2008, iar, potrivit art. 301 raportat la art. 2813 alin. (1) C. proc. civ., recursul trebuia declarat în termen de 15 zile, calculat de la această dată.

Termenul legal pentru declararea recursului a expirat la data de 31 martie 2008, iar recursul a fost declarat la data de 3 octombrie 2008, cu mult peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, va fi respinsă cererea de repunere în termen şi, fără să se analizeze motivele de recurs formulate de reclamant, se va respinge recursul nedeclarat de acesta în termenul legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului.

Respinge recursul declarat de reclamantul S.D.M. împotriva deciziei nr. 76 din 4 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1439/2010. Civil. Completare/lămurire dispozitiv. Recurs