ICCJ. Decizia nr. 1469/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1469/2010
Dosar nr. 3736/108/2008
Şedinţa publică de la 5 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Arad, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 877 din 10 noiembrie 2008 a respins acţiunea formulată de reclamantul U.F. împotrivi pârâţilor Ş.L.M., C.M., M.R.E., V.F., L.C., L.C.V., B.L., M.M., D.I. şi B.F.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr. 3736/108/2008 la data de 19 septembrie 2008 reclamantul U.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ş.L.M., Q.M., M.R.E., V.F., L.C., L.C.V., B.L., M.M., D.I. şi B.F. obligarea acestora la plata sumei de câte 500.000 lei fiecare reprezentând daune morale şi materiale, decurgând din aceea că pârâţii, în calitate de judecători la Judecătoria Arad, se fac vinovaţi de modul cum au judecat Dosarul nr. 5636/55/2008, Dosarul nr. 6524/55/2008 şi Dosarul nr. 9726/55/2008 ale Judecătoriei Arad privitor la reclamant, în sensul nerespectării drepturilor sale procesuale prevăzute de art. 1, 3, 5, 52, art. 66 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 6 şi 7 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, fiind privat de un proces echitabil şi de o judecată imparţială şi nediscriminatorie.
Instanţa a rămas în pronunţare cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor faţă de acţiunea reclamantului, excepţie dirimantă, care face de prisos cercetarea fondului pricinii, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
Excepţia invocată din oficiu este admisibilă întrucât între reclamant şi pârâţi, în calitate de judecători cărora li s-a repartizat spre judecată procesul penal privindu-l pe reclamant, nu există nici un raport juridic care să antreneze răspunderea civilă delictuală a acestora, dispoziţiile art. 6 din legea nr. 303/2004 instituind obligaţia că „pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai împotriva Statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice ” .
Aşa fiind, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor şi, drept consecinţă, a fost respinsă acţiunea reclamantului ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală.
Împotriva acesta sentinţe a declarat apel reclamantul, apel care a fot respins prin decizia chilă nr. 54 din 17 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia chilă, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul U.F. a solicitat, în temeiul art. 998 şi 999 C civ., obligarea pârâţilor la plata a câte 500.000 lei fiecare pârât, reprezentând daune morale şi despăgubiri civile pentru încălcarea drepturilor sale procesuale cu ocazia judecării Dosarelor nr. 5636/55/2008, 6524/55/2004 ale Judecătoriei Arad.
Dispoziţiile art. 998 - 999 C civ. invocate de reclamant în motivarea acţiunii instituie principiul general al răspunderii pentru prejudiciile cauzate pentru o faptă ilicită, iar conform acestor dispoziţii legale, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-1 repara.
In cauza dedusă judecăţii reclamantul a apreciat că judecătorii care i-au instrumentat cauzele i-au produs un prejudiciu moral şi material, or, calitatea de magistrat a pârâţilor impunea un cadru procesual în care pârât să figureze Statul prin Ministerul Finanţelor Publice aşa cum prevăd dispoziţiile art. 96 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 303/2004.
Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs apelantul-reclamant, în motivarea căreia a arătat următoarele:
I s-a îngrădit dreptul de acces la justiţie, cu încălcarea art. 6 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudenţa Curţii Europene a Dreptului Omului, art. 16 şi 24 din Constituţia României şi art. 6 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.
S-a solicitat admiterea acţiunii formulate, cu arătarea argumentelor care o susţin.
Înalta Curte constată că mimul este nefondat, în considerarea celor ce succed:
Art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului reglementează dreptul la un proces echitabil, iar art. 13 din Convenţie reglementează dreptul la un proces efectiv, respectiv dreptul oricărei persoane ale căror drepturi şi libertăţi recunoscute de Convenţie au fost încălcate să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.
Ambele articole din Convenţie recunosc dreptul unei persoane de a se adresa unei instanţe naţionale, însă exercitarea acestui drept nu trebuie făcută în mod absolut, ci cu respectarea condiţiilor impuse de fiecare stat în parte - după cum rezultă şi din jurisprudenţa Curţii.
Reclamantului nu i s-a negat astfel dreptul de acces la o instanţă, drept recunoscut şi de celelalte dispoziţii invocate, ci numai i s-a impus ca exercitarea acestuia să se facă cu respectarea cerinţelor legale, cu sublinierea celor referitoare la cadrul procesual în care se pot discuta pretenţiile acestuia, care este determinat de calitatea pârâţilor chemaţi în judecată - cu privire la care nici nu s-au formulat critici.
Constatând, prin urmare, că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor legale invocate de către reclamantul-recurent, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat.
Faţă de modul de soluţionare a cauzei, confirmat de instanţa de recurs faţă de motivul de recurs formulat, nu se pot analiza criticile formulate pe fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul U.F. împotriva deciziei nr. 54 din data de 17 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1447/2010. Civil. Anulare act. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 1470/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
