ICCJ. Decizia nr. 1470/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1470/2010
Dosar nr. 12130/3/2008
Şedinţa publică din 5 martie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1277 din 10 septembrie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Velea Nicolae împotriva pârâtei Primăria municipiului Bucureşti prin primar general, având ca obiect obligarea pârâtei de a se pronunţa prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură sau prin echivalent băbesc a terenului în suprafaţă de 400 m.p. situat în Bucureşti, str. Teiul Doamnei.
Prin aceeaşi sentinţă, tribunalul a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Deşi reclamantul a formulat în baza Legii nr. 10/2001 notificarea nr. 1603/2001, pârâta nu a răspuns acesteia decât la data de 18 aprilie 2008, prin dispoziţia nr. 10346, prin care a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în diferenţa dintre suma încasată la preluarea imobilului şi valoarea de piaţă a acestuia.
Având în vedere că emiterea dispoziţiei a avut loc după data introducerii cererii de chemare în judecată, tribunalul a reţinut culpa procesuală a pârâtei şi a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat.
Prin decizia civilă nr. 78 din 2 februarie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Bucureşti prin primar general împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel curtea de apel a reţinut următoarele:
Potrivit art. 274 C. proc. civ. partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În situaţia de faţă, pârâta s-a aflat în culpă procesuală determinând prin conduita sa pornirea procesului de către reclamant.
Astfel, notificarea depusă de reclamant în anul 2001 nu a fost soluţionată de pârâtă în termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, aceasta fiind soluţionată ulterior introducerii cererii de chemare în judecată.
Curtea a mai reţinut că, dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză şi că nu se impune diminuarea onorariului de avocat, deoarece acesta nu este nepotrivit de mare faţă de munca îndeplinită, constând în redactarea cererii de chemare în judecată şi asistarea părţii la cele trei termene de judecată în faţa tribunalului.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii, recurentul arată că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., deoarece acţiunea reclamantului a fost respinsă ca rămasă fără obiect, astfel încât nu se poate reţine culpa sa procesuală.
În subsidiar, faţă de împrejurarea că speţa nu implică un grad deosebit de dificultate, recurentul solicită aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul diminuării cheltuielilor de judecată.
Intimatul, deşi legal citat, nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
1. În mod corect curtea de apel a reţinut că, deşi acţiunea reclamantului a fost respinsă, nu acesta s-a aflat în culpă procesuală, ci pârâtul.
Astfel, motivul respingerii acţiunii nu l-a constituit netemeinicia sau nelegalitatea pretenţiilor reclamantului, ci exclusiv împrejurarea că pârâtul şi-a îndeplinit o obligaţie legală faţă de reclamant, respectiv emiterea unei dispoziţii motivate ca răspuns la notificare, după expirarea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001 şi, mai mult decât atât, după introducerea cererii de chemare în judecată.
În atare situaţie, reclamantul a fost nevoit să efectueze cheltuieli legate de proces din cauza atitudinii culpabile a pârâtului, care urmează să suporte consecinţele acestei atitudini, obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată nefiind contrară dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
2. În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că reducerea sau nu a onorariului de avocat, în funcţie de dificultatea pricinii şi de volumul de muncă depus, reprezintă o chestiune de apreciere şi nu de nelegalitate.
Pe de altă parte, observă că, deşi această cerere a fost formulată în faţa instanţei de apel, care a respins-o motivat, recurentul nu dezvoltă în recurs nicio critică de nelegalitate la adresa modului în care a fost dezlegată chestiunea, care să fie posibil de încadrat în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ci se mărgineşte a relua cererea în aceiaşi termeni şi pentru aceleaşi argumente.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va menţine decizia şi, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva deciziei civile nr. 78 din 2 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1469/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1475/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
