ICCJ. Decizia nr. 1551/2010. Civil Şl DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ Şl DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1551/2010
Dosar nr. 2326/117/2008
Şedinţa publică de la 9 martie 2010
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La 3 iunie 2008, reclamanta R.R.l. a chemat în judecată pârâtul Primarul Municipiului Cluj - Napoca solicitând anularea în parte a dispoziţiei de restituire emisă de acesta, la 21 aprilie 2008 şi restituirea în natură a imobilului situat în Cluj - Napoca înscris în C.F. Cluj, compus din teren în suprafaţă de 60 mp cu casă din cărărmidă şi a se constata că acest imobil se identifică cu cota parte din imobilul înscris în C.F.
În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, reclamanta a arătat că prin dispoziţia a cărei nulitate parţială o solicită, i s-a restituit în natură, cota parte din imobilul mai sus individualizat şi că, deşi aparent dispoziţia emisă îi este favorabilă, cu prilejul îndeplinirii formalităţilor de publicitate imobiliară, a rezultat că imobilul s-a transcris în proprietatea statului, reclamanta nedobândind terenul aferent cotei, parte din construcţia înscrisă în C.F.
Pârâtul a formulat cerere reconvenţională cu acelaşi petit, al anulării parţiale a dispoziţiei din 21 aprilie 2008, în ceea ce priveşte restituirea în natură a cotei parte din teren.
Prin sentinţa civilă nr. 562 din 28 octombrie 2008 a Tribunalului Cluj s-a admis acţiunea, s-a modificat în parte dispoziţia ce face obiectul litigiului, în sensul că s-a dispus restituirea în natură a imobilului mai sus individualizat, înscris în C.F. Cluj, compus din teren în suprafaţă de 60 mp, astfel cum este descris în dispozitivul hotărârii, condiţionată de restituirea sumei de 10.000 lei, actualizată la data plăţii.
S- a respins cererea reconvenţională ca inadmisibilă şi s-a dipus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată de 2.000 lei, în favoarea reclamantei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, verificându-se cuprinsul C.F. (fila 8 - 11 dosar fond), a rezultat că este făcută menţiunea în sensul că imobilul din această carte funciară s-a partajat conform sentinţei civile nr. 11474 din 20 noiembrie 1995 a Judecătoriei Cluj - Napoca, iar parcelele nou formate au fost transcrise în C.F., iar această C.F. s-a sistat din lipsă de imobil.
Ceea ce s-a preluat de la reclamantă a fost cota parte din construcţia, în baza Decretului nr. 223/1974, aspect necontestat de pârât, care a recunoscut calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei cu privire la restituirea în natură a acestei construcţii.
Tribunalul Cluj a constatat că problema litigioasă se circumscrie porţiunii din acelaşi C.F. iniţial, de unde rezultă că asupra cotei parte din porţiunea de teren a Statului Român s-a întabulat dreptul de folosinţă pe durata existenţei construcţiei, cu plata taxei anuale prevăzute de Legea nr. 4/1973 în favoarea aceleiaşi reclamante.
Deşi pârâtul a solicitat, pe cale reconvenţională, a se remedia eroarea din cuprinsul dispoziţiei contestate, în sensul că reclamanta a avut un drept de proprietate exclusiv asupra cotei din construcţie, iar asupra terenului a exercitat doar folosinţa acestuia, instanţa de fond a apreciat că, în realitate, construcţia este supusă regimului Legii nr. 10/2001, iar terenul are regimul juridic reglementat de art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 şi, s-a concluzionat că reclamanta este îndreptăţită a i se reconstitui dreptul de proprietate şi cu privire la teren, în aplicarea principiului proteguirii dreptului de proprietate conform Legii nr. 10/2001 şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O.
Ca atare, cererea reconvenţională a fost respinsă de tribunal ca inadmisibilă, în raport de prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, interpretându-se textul invocat,în sensul că dispoziţia poate fi atacată, sub aspectul reparatoriu al legii speciale, doar de persoana îndreptăţită, ori în cazul dedus judecăţii, instanţa de fond a reţinut că, ceea ce se urmăreşte prin cererea reconvenţională este revocarea parţială a actului emis de organul emitent, cu depăşirea termenului legal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Primarul Municipiului Cluj - Napoca, solicitând în principal, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, modificarea sentinţei atacate, admiterea cererii reconvenţionale, admiterea în parte a acţiunii reclamantei, numai în ceea ce priveşte construcţia solicitată a fi restituită.
Hotărârea instanţei de fond a fost criticată pentru nelegalitate, întrucât terenul nu poate face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate al reclamantei, încălcându-se dispoziţiile art. 1.4 pct. C din H.G. nr. 250/2007 şi că, în mod nelegal, instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea reconvenţională, pe considerentul că art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, conferă doar persoanei îndreptăţite, calitatea de a ataca în justiţie, dispoziţia de restituire, nu şi organului emitent al acesteia.
Prin Decizia nr. 88/ A din 13 martie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, a respins ca nefondat apelul pârâtului Primarul Municipiului Cluj - Napoca, reţinând, din analiza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, că decizia sau, după caz.dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, poate fi atacată de persoana îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui cricumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, în termen de 30 de zile de la comunicare şi s-a arătat că, potrivit alin. (4), în cazul în care dispoziţia motivată de soluţionare a cererii de restituire în natură este atacată în justiţie de persoana îndreptăţită,în funcţie de probele de la dosar, entitatea care a emis dispoziţia va decide, motivat, de la caz la caz, dacă va exercita căile de atac prevăzute de lege, în cazul soluţiilor date de instanţele de judecată.
Cu această motivare, instanţa de control judiciar ordinar a apreciat că, în cadrul reglementat de Legea nr. 10/2001, printr-o cerere formulată pe calea contestaţiei împotriva deciziei/dispoziţiei emisă în temeiul acestui act normativ de reparaţie, pârâtul, organul emitent al deciziei nu poate solicita revocarea propriului act, acesta fiind un atribut al persoanei îndreptăţite.
Referitor la cealaltă critică formulată, curtea de apel a considerat că regimul juridic al terenurilor preluate în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974 este reglementat prin dispoziţiile art. 1.4 lit. c) din H.G. nr. 250/2007.
Astfel, în ipoteza în care, ulterior înstrăinării, construcţia dobânditorului a fost preluată şi apoi demolată, acesta din urmă neavând dreptul de a obţine titlul de proprietate asupra terenului aferent construcţiei cumpărate, regimul juridic al acestor categorii de terenuri rămâne supus incidenţei prezentei legi, în favoarea persoanei îndreptăţite - proprietar al terenului, la data trecerii acestuia în proprietatea statului.
S-a apreciat că, în situaţia în care terenul este liber, acesta se va restitui în natură, cu obligaţia rambursării despăgubirilor încasate, iar, în situaţia în care, potrivit legii, terenul nu poate fi restituit în natură, se vor acorda persoanei îndreptăţite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege, pentru diferenţa dintre despăgubirea primită, actualizată şi valoarea de piaţă a terenului, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj a făcut obiectul recursului declarat de Primarul Municipiului Cluj - Napoca, în care au fost invocate critici de nelegalitate, circumscrise motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului acestuia şi, pe cale de consecinţă, admiterea în parte a acţiunii reclamantei, respectiv numai în ceea ce priveşte construcţia solicitată a fi restituită.
S-a reţinut în motivele de recurs, că în ceea ce priveşte modalitatea de preluare a cotei de 1/8 parte din teren, aceasta a fost trecută în proprietate Statului Român, în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974 de la T.A., cu ocazia înstrăinării cotei din construcţie de către aceasta din urmă, către numiţii T., care la rândul lor au vândut ulterior aceeaşi cotă din construcţie.reclamantei R.l.
Ca atare, de la reclamantă s-a preluat în baza Decretului nr. 223/1974 numai cota de 1/8 parte din construcţie şi nu s-a expropriat cota parte din teren, astfel că instanţele de fond şi apel au interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, în sensul că terenul de sub construcţie poate face obiect de restituire, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Recurentul-pârât a mai precizat că a fost emisă dispoziţia din 9 martie 209 de către acesta şi că, reclamanta poate contesta şi această dispoziţie în condiţile Legii nr. 10/2001.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele ce succed.
Prin contestaţia formulată de R.R.l.,pe tărâmul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Cluj - Napoca, emitentul dispoziţiei atacate, s-a solicitat de către aceasta, restituirea în natură a imobilului, care cuprinde şi cota parte din terenul de sub construcţia individualizată ca fiind înscrisă în C.F., dispoziţia de restituire privind numai cota parte din construcţie.
Reţinând faptul că imobilul a cărui restituire în natură s-a solicitat a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, prin Decizia nr. 154 din 29 aprilie 1986 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular la Judeţului Cluj, prin care s- a preluat cota parte, cu plata despăgubirilor legale în sumă de 10.000 lei către reclamantă, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a regimului juridic al terenului trecut în proprietatea statului, în temeiul Legii nr. 58/1974.
Potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor. în acest context, dacă imobilul casă de locuit, proprietatea reclamantei, nu ar fi fost expropriată, terenul aferent acesteia devenea proprietatea reclamantei, iar fostul proprietar al terenului nu avea dreptul să îl revendice.
Condiţia esenţială pentru a avea dreptul la măsuri reparatorii, în baza Legii nr. 10/2001 este ca, titularul cererii să facă dovada că el sau autorul acestuia, că deţinea imobilul în proprietate la momentul preluării lui de către stat.
În ipoteza din speţă, aceea a înstrăinării construcţiei şi trecerii terenului în proprietatea statului, în condiţiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, chiar dacă înţelegerea părţilor privea şi terenul, dobânditorului constucţiei, nu i s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului, deoarece, prin puterea legii, terenul era trecut în proprietatea statului, direct din proprietatea vânzătorului.
De aceea, în ipoteza anulării actului de preluare, dreptul de proprietate asupra terenului ar fi fost redobândit de către vânzător, din patrimoniul căruia a fost preluat bunul, şi nu de către cumpărătoare (reclamantă ), căreia, nu i s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiei.
Reclamanta nu a fost proprietara cotei parte din terenul în litigiu, la data preluării acestuia de către stat şi, trecerea terenului în proprietatea statului nu s-a făcut prin expropriere.
Terenul care face obiectul notificării, aferent construcţiei cumpărate de reclamantă a trecut în proprietatea statului.în momentul încheierii contractului, în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.
Potrivit acestui text, în caz de înstrăinare a construcţiilor, terenul aferent acestora trecea în proprietatea statului, cu plata unei despăgubiri care se stabilea conform dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973.
Faptul că terenul aferent construcţiei, în cota parte a urmat regimul art. 30 din Legea nr. 58/1974 este de esenţa operaţiunii de transmitere a proprietăţii, reclamanta dobândind dreptul de proprietate, numai asupra construcţiei, iar terenul a fost preluat din patrimoniul fostei proprietare de la care a dobândit reclamanta, T.A.
De aceea, în ipoteza anulării actului de preluare, dreptul de proprietate asupra terenului ar fi fost dobândit de către vânzătoare, din patrimoniul căreia a fost preluat bunul, şi nu de către reclamantă, căreia nu i s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiei.
Dispoziţiile art. 1.4 lit. c) din Normele metodologice aprobate prin H.G.nr. 250/2007 se coroborează cu art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în raport de care sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii în baza acestei legi, persoanele care aveau calitatea de proprietar al imobilului la data trecerii acestuia în proprietatea statului, condiţie care nu este îndeplinită de către reclamantă., în ceea ce priveşte transmiterea terenului.
Or, în ipoteza înstrăinării construcţiei şi trecerii terenului în proprietatea statului, în condiţiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, chiar dacă, aparent înţelegerea părţilor privea şi terenul, în realitate, dobânditorului construcţiei nu i s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului, deoarece, prin lege, terenul era trecut în proprietatea statului, direct în proprietate vânzătorului.
În ceea ce priveşte contestarea dispoziţiei emisă ulterior, la 9 martie 2009 de Primarul Municipiului Cluj - Napoca, prin care s-a solicitat revocarea parţială a dispoziţiei din 21 aprilie 2008 şi care formează obiectul unui litigiu, între aceleaşi părţi este de observat că aceasta nu produce efecte juridice în prezenta cauză, judecata în Dosarul nr. 2471/117/2009 a Tribunalului Cluj, în acea pricină, fiind suspendată la 20 noiembrie 2009, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată, precum şi, în parte sentinţa Tribunalului Cluj, şi, în temeiul art. 314 C. proc. civ., hotăreşte asupra fondului cauzei, în sensul că respinge contestaţia formulată de R.R.I. împotriva dispoziţiei din 2004 emisă de Primarul Municipiului Cluj.
Va menţine dispoziţia referitoare la respingerea cererii reconvenţionale, stabilită prin sentinţa tribunalului, apreciind că instanţa a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, din interpretarea acestor dispoziţii rezultând că legea specială conferă doar persoanei îndreptăţite, calitatea de a ataca în justiţie, dispoziţia de restituire, în cadrul juridic conferit de dispoziţiile legle în materie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj - Napoca împotriva Deciziei nr. 88/ A din 13 martie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi de familie.
Casează decizia atacată, precum şi în parte, sentinţa nr. 562 din 28 octombrie 2008 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, şi în fond, respinge contestaţia formulată de R.R.I. împotriva Deciziei nr. 2772 din 21 aprilie 2008 emisă de Primarul Municipiului Cluj - Napoca.
Menţine dispoziţia referitoare la respingerea cererii reconvenţionale, stabilită prin sentinţa tribunalului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4006/2010. Civil. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 4004/2010. Civil → |
|---|
