ICCJ. Decizia nr. 1583/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1583/2010
Dosar nr. 290/3/2008
Şedinţa publică de la 9 martie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia civilă nr. 45 din 22 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV- a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta G.A.C. împotriva sentinţei civile nr. 329 din 14 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V- a civilă.
Pentru a decide astfel instanţa a reţinut că potrivit Deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cazul în care unitatea deţinătoare sau unitatea învestită cu soluţionarea notificării nu respectă obligaţia instituită prin art. 25 şi 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunţa asupra cererii de restituire în natură, ori de a acorda persoanei îndreptăţite în compensaţie alte bunuri sau servicii, se impune ca instanţa învestită să evoce fondul, să constate dacă este întemeiată cererea de restituire în natură.
Instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului entităţii deţinătoare de a răspunde notificării, cauza de faţă nu poate fi considerată admisibilă, neexistând identitate de raţiune.
Petenta a formulat notificare, care i s-a respins pentru tardivitatea formulării ei, însă nu a declarat contestaţie împotriva acesteia, conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, ci a încercat să ocolească aceste dispoziţii legale, în condiţiile depăşirii termenului în care putea formula plângere împotriva răspunsului primit şi a încercat pe o cale separată să obţină o repunere în termenul de depunere a notificării.
Cererea de repunere în termen trebuia formulată odată cu actul de procedură neîndeplinit în termenul legal, odată cu notificarea sau pe calea contestaţiei împotriva răspunsului unităţii deţinătoare.
Cererea de repunere în termen trebuia adresată unităţii administrative a cărei decizie este supusă controlului judecătoresc, inclusiv cu privire la modul de soluţionare a cererii de repunere în termen.
2. Recursul
2.1. Motive
Reclamanta a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte:
Considerentele hotărârii atacate sunt contradictorii pentru că, deşi în preambulul motivării curtea de apel se raportează la Decizia nr. 20 din 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ce consacră competenţa instanţei de a soluţiona contestaţia şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului entităţii deţinătoare de a răspunde notificării, aceeaşi instanţă conchide că petenta a formulat notificare care i s-a - respins pentru tardivitatea formulării.
Aceste două situaţii juridice sunt diametral opuse şi se exclud reciproc.
Motivarea privitoare la decizia instanţei supreme cât şi argumentarea subsecventă sunt străine de natura pricinii.
Instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii. Magistralii apelului au calificat în mod eronat atât natura acţiunii cât şi remediile judiciare de reclamanta a înţeles să uzeze în vederea valorificării drepturilor şi intereselor sale legitime. Adresa din 21 ianuarie 2008 a fost asimilată în mod greşit de instanţa de apel unei decizii/dispoziţii emise în baza Legii nr. 10/2001. în realitate, această adresa este decât un act informativ, semnat de alte persoane decât cele prevăzute de lege, atribuţii specifice de rezolvare a notificărilor.
1. Respingând apelul şi menţinând soluţia inadmisibilităţii, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a art. 103 C. proc. civ., privitor la repunerea în termen. Nici art. 2 din Legea nr. 10/2001 şi nici o altă normă din aceeaşi lege nu reglementează procedură specială de repunere în termen şi nu instituie competenţa entităţii notificării de a dispune repunerea în termen a părţii interesate.
Luarea unei asemenea măsuri este atributul suveran şi exclusiv al insţant judecată, singura autoritate abilitată a constata pe cale judiciară şi de a face temeinicia şi rezonabilitatea motivelor care au determinat depăşirea unor termene procedurale.
2.2. Analiza făcută de instanţa de recurs
Recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă de instanţă reclamanta a solicitat repunerea de depunere a notificării pentru restituirea imobilelor situate în Bucureşti.
În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 103 C. proc. civ.a arătat că motivele temeinic justificate care au împiedicat-o pe reclamantă să se încadreze în termenele prevăzute de lege pentru depunerea notificării au fost starea de sănătate, evenimentele legate de dispariţia tatălui său provocându-i un fel de dezechilibru psihic şi emoţional.
Instanţele de fond au respins cererea ca inadmisibilă cu motivarea că din interpretarea logică a dispoziţiilor art. 103 alin. (2) C. proc. civ., repunerea în termen făcută odată cu actul de procedură neîndeplinit în termenul legal şi că procedura este una contencioasă, desfăşurată în faţa instanţei de judecată. Ca urmare, cererea prin care se solicită repunerea în termen trebuie să fie o cerere silențioasă, dată în competenţa generală a instanţelor de judecată. De asemenea, partea vătămată a declarat contestaţie împotriva soluţiei de respingere a notificării ca tardiv formulată, şi prin această contestaţie să ceară repunerea în termen.
Pronunţând o asemenea soluţie, instanţele au nesocotit faptul că prin notificarea din 4 ianuarie 2008 G.A.C. a solicitat şi repunerea în termen conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ., iar la 7 ianuarie 2008 a fost introdusă şi acţiunea, ca obiect repunerea în termenul de depunere a notificării.
Asupra notificării, Primăria Municipiului Bucureşti răspunde prin adresa din 21 ianuarie 2008. Drept urmare, nu se poate reproşa reclamantei faptul că la 7 februarie 2009 nu a formulat contestaţie împotriva acestei adrese.
Pe de altă parte, această adresă nu putea fi calificată drept un act juridic de natura aceluia prin care entitatea învestită cu soluţionarea notificării trebuie să răspundă asupra acesteia, de vreme ce nu este semnată de primar, cerinţă care rezultă din prevederile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Conform acestui text, în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ - teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti, ori, după caz, a preşedintelui Consiliului judeţean.
Neavând natura dispoziţiei/deciziei prin care este soluţionată notificarea, adresa din 21 ianuarie 2008 nu trebuia să fie contestată.
Faţă de cele ce preced, criticile formulată de recurentă cu privire la modul de aplicare a prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ. întrunesc cerinţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ., vătămarea procesuală a acesteia fiind evidentă faţă de faptul că instanţele de fond nu i-au analizat împrejurările invocate ca reprezentând temeiuri justificate pentru depăşirea termenului de formulare a notificării, întrucât instanţele de fond nu au analizat temeinicia cererii de repunere în termen, ci s-au mărginit să o respingă în temeiul unor chestiuni procedurale - greşit aplicate - nu au intrat în cercetarea fondului acestei cereri, în temeiul art. 312 alin. (5) C proc. civ. recursul va fi admis şi hotărârea dată în apel va fi casată. în temeiul art. 25 alin. (1) C. proc. civ. va fi admis apelul şi va fi desfiinţată sentinţa, cauza fiind trimisă aceluiași tribunal spre rejudecarea fondului cererii de repunere în termen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta G.A.C. împotriva Deciziei nr. 45 din 22 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V- civilă.
Casează decizia şi admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 329 din 14 februarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V- a civilă.
Desfiinţează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1589/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1558/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
