ICCJ. Decizia nr. 1586/2010. Civil. Marcă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1586/2010
Dosar nr. 2481/1/2009
Şedinţa publică din 9 martie 2010
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 15 martie 2002, reclamanta SC P.P.I.D.D. Croaţia a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC M.K. Iugoslavia şi SC M. SRL Craiova, precum şi pârâtul O.S.I.M., anularea mărcii B.V. nr. IR-698877 înregistrată în data de 16 septembrie 1998 pentru clasa de produse 30 pe numele titularului SC M.K. şi obligarea pârâtelor 1 şi 2 la încetarea oricăror fapte care aduc atingere drepturilor de marcă ale reclamantei, respectiv: producerea şi comercializarea produselor alimentare din clasele 29 şi 30 sub numele „B." sau alt nume să cuprindă sintagma „V." sau fonetic un nume asemănător ori să sugereze o denumire asemănătoare; importul-exportul acestor produse şi comercializarea lor în orice fel de ambalaje (pungi, cutii, borcane etc.) care să folosească culori, elemente de grafică şi design, reprezentând drepturi de proprietate industrială ale reclamantei sau similare acestora (culoarea albastră, imagine bucătar, imagine legume şi zarzavaturi diverse).
În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanta este producătoare de alimente, printre care şi produsul V. (apărut şi lansat pe piaţă în anul 1959, vândut în peste 40 de ţări), fiind titulară a mărcii V., înregistrată în două versiuni încă din anul 1974 la Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale de la Geneva (O.M.P.I) şi înscrisă la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.) România sub nr. M-2001-00888 din 02 martie 2001 pentru clasele 29-30, inclusiv culorile revendicate. Totodată, marca şi produsul V. sunt notorii în România, fiind în mod deosebit apreciate de către consumatori.
Înregistrarea mărcii pârâtei trebuia refuzată în principal, deoarece drepturile reclamantei sunt anterioare şi protejate internaţional, inclusiv în România, iar în subsidiar, prin aplicarea dispoziţiilor art. 6 bis din Convenţia de la Paris revizuită şi art. 6 lit. d) şi e) din Legea nr. 84/1998.
S-a precizat că pârâta SC M.K. a transmis prin licenţă pârâtei SC M. SRL Craiova (care produce şi comercializează efectiv produsele în România), dreptul la folosirea numelui „B.V. ", imaginea bucătăresei şi simbolul „M.T.M.".
În afară de denumirea mărcii şi a produsului, care sunt evident similare, aproape identice cu cele ale mărcii reclamantei, conţinând intrinsec sintagma „V.", personalizarea grafică a ambalajelor pârâtei (culoare albastră, imaginea legumelor, poziţia bucătăresei etc.) şi menţiunile înscrise pe pachet („S.T.") sunt de natură a produce confuzie pentru consumator şi a crea prejudicii reclamantei. în acest sens, este edificatoare Decizia nr. 633/1997 din 22 octombrie 1998 a Institutului Federal pentru proprietate intelectuală - Iugoslavia, prin care s-a respins cererea de înregistrare a mărcii „B.V." formulată de SC M.K., pentru clasele de produse 30 şi 35.
De asemenea, s-a susţinut că prin activitatea celor două pârâte s-au creat grave prejudicii reclamantei şi s-a făcut o concurenţă neloială acesteia, cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 11/1991.
În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 84/1998 [art. 3, art. 5, art. 6, art. 35, art. 48 şi art. 65) şi ale Legii nr. 11/1991].
Prin sentinţa civilă nr. 341 din 19 mai 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Decizia nr. 97 din 28 ianuarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care apelul reclamantei a fost respins ca nefondat, a fost casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 4690 din 8 iunie 2007, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor, cu motivarea că instanţa a analizat incomplet motivele de apel.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia nr. 206 din 16 septembrie 2008, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentinţa în sensul obligării pârâtelor să înceteze producerea, comercializarea, importul-exportul de produse alimentare din clasele 29 şi 30, în ambalaje purtând următoarele însemne: culoare de fond albastră, semnul reprezentând combinaţia de legume şi emblema pe fond roşu cu litere albe, reprezentând firma producătoare, în combinaţie cu marca „B.V.", menţinând modalitatea de soluţionare a capătului de cerere privind anularea mărcii „B.V." nr. 1R 698877, pentru considerentele ce urmează.
Mărcile se găsesc în situaţia de similaritate când, fără a fi identice, se aseamănă între ele, prin elemente comune.
Mărcile combinate se analizează potrivit criteriilor specifice pentru flecare din elementele verbale şi figurative, cu precizarea că elementele verbale beneficiază de preferinţă în raport de cele figurative, având în vedere că se percep şi pe cale auditivă. După analiza elementelor detaşate, se stabilesc asemănările în funcţie de ansamblul mărcilor.
In speţă, mărcile internaţionale „V." ale reclamantei, anterior înregistrate, sunt mărci combinate, cu element verbal dominant şi element figurativ, alcătuite dintr-un cuvânt cu 6 litere, în scriere latină şi grafie aparte, cu majuscule; pentru una dintre acestea, au fost revendicate culorile albastru şi alb;
Marca „B.V." aparţinând pârâtei, este o marcă verbală, alcătuită din cuvântul cu 10 litere, scrisă cu caractere standard.
Curtea a reţinut elementul verbal comun celor două mărci (V.), dar şi existenţa a suficiente elementele de diferenţiere de natură a conferi distinctivitate mărcii pârâtei.
Din punct de vedere conceptual, elementul verbal din mărcile reclamantei reprezintă un cuvânt imaginar, în vreme ce marca pârâtei sugerează viaţa (particula „bio"), respectiv legătura cu plantele (cuvântul „V.");
Din punct de vedere vizual, mărcile reclamantei au o grafie specifică în privinţa tipului de literă, element de diferenţiere suficient de puternic, încât să atenueze ori să înlăture asemănarea;
Din punct de vedere fonetic, asemănarea se produce la mijlocul pronunţiei, însă accentul cade în mod diferit, după cum numărul de silabe este diferit.
Similaritatea/identitatea produselor cărora mărcile le sunt destinate, urmează a fi apreciată în concret, constatându-se suprapunerea între mărcile comparate, pentru un produs ce face parte din clasa 30, conform Clasificării Internaţionale de la Nisa, respectiv cel aparţinând categoriei „condimente" (mirodenii).
Apartenenţa sau neapartenenţa produselor/serviciilor la aceeaşi clasă a „Clasificării de la Nisa" (clasificarea internaţională a produselor şi serviciilor în scopul înregistrării mărcilor), nu constituie un criteriu unic şi absolut de determinare a gradului lor de asemănare. Similaritatea produselor/serviciilor trebuie stabilită în funcţie de împrejurările care pot crea publicului impresia că între ele există o legătură.
Elementul dominant al mărcii combinate „V." este elementul verbal, termen fantezist, chiar dacă descriptiv în raport de produsul marcat (datorită derivării din cuvântul „V."). Distinctivitatea nu este o trăsătură a semnului însuşi, ci a relaţiei semn-produs-consumator, sub aspectul aptitudinii de a-l distinge de alte produse/servicii în privinţa provenienţei.
In speţă, nivelul scăzut al similarităţii mărcilor, atrage exclusiv existenţa unui simplu risc de asociere, semnele aflate în conflict nefiind similare până la confuzie, un astfel de risc pentru consumatorul mediu vizat, fiind exclus.
Nu se poate reţine că Tribunalul a motivat contrar jurisprudenţei, prin aprecierea ca distinctiv a prefixului „bio", câtă vreme direcţiile urmate de Curtea Europeană de Justiţie, similare cu cele recomandate de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale, includ regula conform căreia marca şi semnul trebuie comparate ca întreg, iar dacă acestea sunt foarte asemănătoare sau identice la început, există o mai mare posibilitatea a unei confuzii, decât dacă ar fi asemănătoare la sfârşit.
Nu poate fi luată în discuţie, la nivelul acţiunii în anulare, modalitatea de prezentare a ambalajelor produselor pârâtei, deoarece în aprecierea similarităţii vizuale, nu prezintă nici o relevanţă modul în care, de regulă, sunt comercializate produse conflictuale, ci semnele ce pot fi percepute ca distinctive (ce individualizează produsul sub aspectul provenienţei).
Chiar dacă motivarea instanţei de fond este parţial deficitară, critica apelantei nu este aptă de a conduce la o altă soluţie pe acest aspect, decât cea pronunţată.
Tribunalul a reţinut că reclamanta deţine o marcă notorie, fără a indica probele din care a reţinut această concluzie, respectiv care era ponderea cunoaşterii în cadrul segmentului de public relevant din România, la data cererii pârâtei de înregistrare a mărcii „B.V.".
Chiar dacă instanţa de fond a ajuns netemeinic la concluzia că marca reclamantei este una notorie şi că ar fi întrunite cerinţele art. 3 alin. 1 lit. c din Legea nr. 84/1998, această concluzie eronată nu are influenţă asupra soluţiei, câtă vreme nu a fost valorificată ci, dimpotrivă, opusă interesului reclamantei.
S-a precizat că la nivelul acţiunii în anulare, este importantă distincţia între marca notorie [art. 3 lit. c) din Legea nr. 84/1998] şi marca ce a dobândit renume [art. 35 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 84/1998] care, deşi are conotaţii pozitive în percepţia publicului, dispune de o arie mai restrânsă a cunoaşterii de către acesta.
Curtea a reţinut că nu sunt suficiente elemente care să susţină notorietate mărcii anterioare la nivelul teritoriului relevant şi al publicului ţintă, pentru a considera aplicabile în speţă dispoziţiile art. 6 lit. d) din Legea nr. 84/1998, cu efect în planul anulării înregistrării mărcii.
Cât priveşte trimiterea la procedurile de înregistrare a mărcii „B.V." în ţara de origine (Iugoslavia), Curtea a apreciat că înregistrarea unei mărci identice în alte state, nu prezintă nici o relevanţă în speţă, jurisprudenţa altor state ori practicile în materie ale altor autorităţi naţionale, neconstituind izvor de drept în sistemul de drept românesc.
Asupra temeiniciei acţiunii în concurenţă neloială s-a reţinut că pârâta SC M. SRL Craiova (ce comercializează produsele) a opus atingerii dreptului reclamantei, existenţa unor drepturi proprii derivând, pe de o parte, dintr-un drept de exploatare a mărcii „B.V." (folosită prin licenţiere), iar pe de altă parte, din calitatea de titular a mărcii naţionale „M." (anterioară mărcii naţionale „V."). În cuprinsul întâmpinării s-a indicat aplicarea pe produsele pârâtei a semnelor care sunt protejate legal pe teritoriul României, susţinându-se că imaginile reprezentând legume şi zarzavaturi nu pot fi monopolizate.
Analiza a fost efectuată din perspectiva folosirii unor ambalaje ce au aplicate elemente specifice mărcilor reclamantei, deoarece din economia susţinerilor acţiunii, rezultă că actul/faptul reclamat, se află în strânsă legătură cu prezentarea produselor pârâtelor.
Faptul că produsele se află în aceeaşi clasă nu prezintă nici o relevanţă, produse/servicii din aceeaşi clasă putând fi diferite, iar produse/servicii din clase diferite, putând fi similare. Ceea ce trebuie reţinut este identitatea produselor protejate de marca „B.V.", cu o parte dintre produsele protejate de mărcile cu care aceasta vine în conflict(condimente/mirodenii), respectiv similaritatea acestora cu celelalte produse din categoria amestecurilor de legume folosite la pregătirea mâncărurilor.
Cât priveşte identitatea sau asemănarea (similaritatea) semnului utilizat de către pârâte, cu mărcile „V." aflate în conflict, Curtea a reţinut, independent de anterioritatea înregistrării mărcilor pârâtelor, că reclamanta deţine în prezent, în virtutea înregistrării mărcii naţionale „V.", un drept corelativ de a se opune folosirii de către terţi a mărcii sale în forma în care a fost înregistrată.
Prin utilizarea combinată de către pârâte, a celor două mărci („B.V." şi „M."), aplicate aceluiaşi produs, se realizează practic, o similitudine cu marca reclamantei, specifică confuziei - ca modalitate de încălcare a dreptului la marcă, reprezentând acte de concurenţă neloială.
Marca naţională „V." aparţinând reclamantei este o marcă combinată, cu element verbal dominant şi cu elemente figurative (având culorile revendicate albastru deschis, nuanţe de verde, roşu, portocaliu, roz, nuanţe de galben), reprezentată grafic pe fond albastru, astfel: cuvântul „V." în scriere de culoare albă, chenăruită şi având desenată deasupra imaginea unui bucătar; de asemenea, ambalajul este inscripţionat în partea superioară cu emblema pe fond roşu cu litere albe, reprezentând firma producătoare (P.), iar în partea inferioară, cu un semn reprezentat grafic printr-o combinaţie de legume.
Semnul compus al pârâtelor este unul incluzând şi elemente combinate din alăturarea a două mărci proprii, reprezentat grafic pe fond albastru, astfel: cuvântul „B.V." în scriere de culoare albă (marca verbală „B.V."), având în partea superioară emblema pe fond roşu cu litere albe reprezentând firma producătoare („M.") şi imaginea unei bucătărese (marca combinată „M.") ; de asemenea, ambalajul are imprimat în partea inferioară, un semn reprezentat grafic, fie printr-o combinaţie de legume (produsul „Condimente cu legume"), fie printr-o combinaţie de legume alături de un recipient roşu (produsul „Bază pentru mâncăruri"), elemente străine protecţiei prin înregistrare.
Astfel, din combinarea elementelor celor două mărci înregistrate, la care au fost adăugate şi alte elemente grafice, pârâtele au determinat reproducerea elementelor mărcii naţionale „V." peste limita unui simplu risc de asociere (anterior analizat), dând o utilizare mărcii „B.V.", care depăşeşte limitele propriei protecţii.
Aprecierea globală a riscului de confuzie, în ceea ce priveşte similaritatea vizuală, fonetică sau conceptuală a semnelor aflate în conflict, trebuie să fie fondată pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ţinând cont în special de elementele lor distinctive şi dominante.
În speţă, produsele conflictuale sunt produse de larg consum, iar nu produse cu un anumit grad de tehnicitate ca mod de utilizare, pentru a se putea reţine faptul că se adresează unui public specializat, cu un grad sporit de atenţie şi pregătire adecvată în domeniul de utilizare a produselor respective.
Percepţia pe care consumatorul mediu vizat de produsele în cauză o are asupra semnelor în conflict, joacă un rol determinant în aprecierea globală a riscului de confuzie. Acesta percepe în mod normal marca, precum un tot şi nu recurge la examinarea diferitelor detalii. Trebuie reţinut că rareori consumatorul are ocazia de a proceda la o comparaţie directă a diferitelor mărci şi trebuie să se încreadă în imaginea imperfectă a mărcii, pe care o păstrează în memorie.
În speţă, aprecierea globală a riscului de confuzie, este dată atât de elementul verbal dominant („V."), dar mai ales de distinctivitatea realizată sub aspect vizual, prin dispunerea culorilor şi elementelor de design într-un mod specific, care atrage atenţia consumatorului.
Asocierea de către pârâte a elementelor vizuale mai sus descrise, este de natură a conduce direct la distinctivitatea creată prin marca naţională „V." şi la confuzia cu produsele protejate prin aceasta (risc de confuzie directă). Chiar dacă s-ar observa indicarea diferită a firmelor producătoare (ca element de percepţie secundară), fiind conştient de sursa diferită a celor două produse, consumatorul s-ar putea afla într-un risc de confuzie indirectă, considerând că între cele două există legături juridice, financiare, tehnice sau economice.
Trebuie precizat că se poate reţine existenţa concurenţei neloiale, independent de producerea unui prejudiciu.
Prin urmare, fiind recunoscute de către pârâte, actele efective de folosire a elementelor reclamate (cărora le pretind legalitatea) şi reţinând din modalitatea de utilizare a mărcii „B.V.", existenţa unui risc de confuzie incluzând şi riscul de asociere cu marca naţională „V.", Curtea va aprecia ca fiind întemeiată acţiunea în concurenţă neloială, prin folosirea pe ambalajele unor produse identice/similare, a unui semn asemănător, a cărui utilizare în această manieră va fi interzisă, prin aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 6 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. cu privire la menţinerea soluţiei de respingere a capătului de cerere vizând anularea mărcii „B.V." nr. 1R698877.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că deşi instanţa de apel face o expunere judicioasă a problemei de drept dedusă judecăţii, concluziile sunt eronate şi vădit contradictorii cu însuşi raţionamentul instanţei.
Raţionamentul instanţei ar fi trebuit să conducă la soluţia anulării mărcii pentru clasa de produse similară cu cele ale societăţii recurente.
Pârâtele, folosind marca verbală „B.V." au comercializat pe piaţă produse aflate sub protecţia drepturilor reclamantei de marcă, pe ambalaje fiind scris cuvântul B.V. cu caractere grafice similare mărcii V., creând astfel confuzie în rândul consumatorilor.
Nu numai că marca este similară, dar aceasta înglobează sintagma „V." în cuprinsul cuvântului „B.V.".
Curtea, deşi reţine existenţa elementului verbal „V." apreciază că există şi suficiente elemente de diferenţiere ignorând că prefixul bio nu este un element distinctiv, astfel cum reţine practica internaţională.
Atât auditiv, vizual cât şi conceptual mărcile sunt evident similare.
Prin considerentele deciziei instanţa face practic recurentei o situaţie mai grea atunci când înlătură statuarea primei instanţe referitoare la notorietatea mărcii V. pe teritoriul României, trecând cu uşurinţă peste probele administrate din care rezultă caracterul notoriu al mărcii lansată în anul 1959.
Instanţa de apel prin interpretarea greşită a prevederilor legale şi a probelor administrate, a ajuns la concluzia eronată a netemeiniciei acţiunii cu privire la capătul de cerere vizând anularea mărcii „B.V.".
Analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauze, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Acţiunea în anularea mărcii internaţionale BIV.L a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 48 lit. b) cu referire la dispoziţiile art. 3 lit. c), art. 3, art. 5, art. 6 şi art. 65 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
Motivarea cererii de chemare în judecată arată că pretenţiile concrete au la bază dispoziţiile din lege referitoare la marca notorie, respectiv art. 3 lit. c) şi art. 6 lit. d) din lege.
Drept urmare, argumentele instanţei de apel cu privire la absenţa dovezilor privind notorietatea pe teritoriul României a mărcii „V." nu semnifică încălcarea dispoziţiilor art. 316 cu referire la art. 296 C. proc. civ., crearea unei situaţii mai grele în propria cale de atac, dat fiind susţinerilor reclamantei legate de încălcarea de către pârâtă a protecţiei conferite de lege unei mărci notorii.
Art. 304 pct. 7 consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs – nemotivarea hotărârii.
Recurenta, în cadrul acestui motiv de recurs, invocă în fapt, existenţa unor contradicţii între considerente şi dispozitiv, câtă vreme se susţine că argumentele prezentate de instanţe ar fi trebuit să conducă la o soluţie contrară celei pronunţate şi anume admiterea acţiunii în totalitate.
În realitate, critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este fondată întrucât considerentele instanţei de apel se axează pe interpretarea dispoziţiilor legale incidente, interpretare şi aplicare apreciată de recurentă ca fiind greşită, ceea ce semnifică incidenţa pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Mărcile în litigiu nu creează risc de confuzie în rândul consumatorilor.
Astfel, din punct de vedere semantic, marca V. este o marcă fantezistă pentru produsele la care se referă, în timp ce marca B.V. este o marcă sugestivă ce poate duce la ideea că produsele V. sunt obţinute din materii prime biologice.
Din punct de vedere vizual există de asemenea diferenţa, în sensul că marca B.V. este una verbală, scrisă cu caractere standard, în timp ce mărcile reclamantei sunt mărci combinate, conţinând atât un element verbal scris cu caractere deosebite, chiar fanteziste, amintind oarecum de scrierea niponă, cât şi elemente figurative reprezentate de un bucătar, legume şi zarzavaturi diverse, şi culorile revendicate alb şi albastru.
Din punct de vedere fonetic asemănarea se produce la mijlocul pronunţiei însă accentul este diferit, după cum numărul de silabe este diferit.
Drept urmare, deşi există un element verbal comun celor două mărci aflate în coliziune - V. - există şi suficiente elemente de diferenţiere de natură a conferi distinctivitate mărcii pârâtei.
Prin urmare, din analiza comparativă a celor două mărci, având în vedere reprezentarea grafică de ansamblu a mărcilor, rezultă diferenţe semnificative, vizual, fonetic, semantic, nefiind posibilă producerea riscului de confuzie şi asociere la nivelul consumatorilor.
Recurenta critică Decizia şi cu privire la „uşurinţa" instanţei de a trece peste probele aflate la dosare din care rezultă caracterul notoriu al mărcii fără a specifica în concret de ce instanţa nu a stabilit corect situaţia de fapt pentru a putea deveni incidente dispoziţiile art. 314 C. proc. civ.
Osebit de aceasta trebuie precizat că existenţa notorietăţii mărcii anterioare trebuia dovedită conform criteriilor stabilite de Regula 16 din HG nr. 833/1998 privind regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 înainte de momentul depunerii cererii de înregistrare pentru marca a cărei anulare se solicită, în cauză anterior datei de 16 septembrie 1998, respectiv de a dovedi segmentul de public vizat, aria geografică şi gradul de cunoaştere al mărcii.
Drept urmare, reţinerea instanţei de apel în sensul inexistenţei unor elemente suficiente care să susţină notorietatea mărcii anteriore la nivelul teritoriului relevant şi al publicului ţintă pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 6 lit. d) din lege, este legală.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P.P.I. D.D. Croaţia împotriva deciziei nr. 206 A din 16 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1595/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1497/2010. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
