ICCJ. Decizia nr. 1779/2010. Civil Şl DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ Şl DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1779/2010
Dosar nr. 35529/1/2004
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ.,asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea intermediară,
Prin Decizia nr. 313 din 4 noiembrie 2003, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamantul U.G. împotriva sentinţei civile nr. 129 din 29 august 2001 pronunţată de Tribunalul Olt.
A anulat sentinţa şi a reţinut cauza spre rejudecarea fondului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că acţiunea a fost anulată în mod nelegal, în temeiul art. 2 din Legea nr. 146/1997. în cauză sunt aplicabile prevederile art. 5 din lege, care are în vedere drepturile patrimoniale ale inventatorului, astfel că acţiunea se timbrează cu o sumă fixă.
Pentru egalitate de tratament se impune ca şi drepturile patrimoniale ale inovatorului să se taxeze în aceeaşi modalitate prevăzută de lege, având în vedere că legea pune la dispoziţia inventatorului precum şi autorului unei realizări tehnice calea acţiunilor în răspundere civilă delictuală. Nu este permisă o diferenţiere între drepturile inventatorilor şi cele ale autorilor unei realizări tehnice nici sub aspectul taxării.
2. Hotărârea dată asupra fondului
Prin Decizia nr. 3007 din 21 septembrie 2004, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a admis acţiunea reclamantului U.G. şi a obligat pe pârâta SC A. SA să încheie cu reclamantul contractul privind calitatea de autor al realizării tehnice de noutate „Soluţie tehnică de reducere a consumului de apă de răcire la compresoarele de aer".
A fost obligată pârâta la plata drepturilor băneşti în cuantum de 10.067.864.000 lei cuvenite ca urmare a aplicării realizării tehnice de noutate şi la 806.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
În considerentele hotărârii s-a realizarea tehnică de noutate denumită „Soluţie tehnică de reducere a consumului de apă de răcire la compresoarele de aer", al cărei autor este reclamantul U.G., a fost atestată potrivit certificatului de atestare din 25 martie 1998. Potrivit acestui certificat de atestare, realizarea tehnică a fost înregistrată la 17 martie 1997, atestându-se calitatea de autor a reclamantului.
Anterior eliberării certificatului de atestare, SC A. SA Slatina s-a adresat O.S.I.M. făcând cunoscut că realizarea tehnică are caracter de noutate şi aduce economii unităţii, fiind în exploatare de peste 1 an de zile.
Deşi art. 70 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 se referă la drepturile băneşti cuvenite ca urmare a realizării unei invenţii, pentru egalitate de tratament modul de calcul al drepturilor băneşti cuvenite şi în cadrul unei realizări tehnice de noutate (inovaţie) este acelaşi.
Modul de calcul efectuat de expert pentru drepturile băneşti, bazat pe H.G. nr. 152/1992 este corect. H.G. nr. 152/1992 era norma aplicabilă la data înregistrării cererii de atestare a realizării tehnice de noutate, astfel încât aceasta este norma, aplicabilă şi nu cea prevăzută de H.G. nr. 499/2003.
3. Recursul.
3.1. Motive pentru care pârâta a declarat recurs atât împotriva Deciziei nr. 313 din 4 noiembrie 2003 cât şi împotriva Deciziei nr. 3007 din 21 septembrie 2004 ale Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, criticile vizând următoarele aspecte:
A. Decizia nr. 313/2003 este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) deoarece încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 164/2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.
Prin această sentinţă a fost respinsă cererea lui U.G. de anulare a deciziei Ministerului Finanţelor prin care a fost respinsă cererea de a fi exonerat de obligaţia de a achita taxa de timbru la valoarea pretenţiilor.
Această sentinţă a tranşat problema legalităţii obligaţiei stabilite în sarcina reclamantului, de a timbra la valoare.
Decizia nr. 313/2003 a fost dată cu încălcarea prevederilor Legii nr. 146/1997, în speţă nefiind aplicabile prevederile art. 5 din această lege. în mod nelegal, instanţa a extins sfera de aplicare a art. 5 din Legea nr. 146/1997 din pretinse raţiuni de echitaţaşi egalitate de tratament.
Dispoziţiile Legii nr. 146/1997 cuprind norme de procedură imperative, de la care părţile şi instanţa nu pot deroga.
Pe de altă parte, raţionamentul instanţei de apel este fundamenta deoarece între drepturile conferite de lege inventatorului şi cele conferite autorului realizării tehnice nu a existat şi nu există o egalitate de tratament, fiind vorba de instituţii juridice diferite, reglementate diferit.
B. Prin Decizia nr. 3007/2004 instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.).
Reclamantul a solicitat prin capătul 2 de cerere, obligarea pârâtei la plata sumei de 2.303.112.471 lei, iar curtea de apel a dispus obligarea la 10.067.864.000 lei.
Reclamantul nu şi-a modificat sau precizat niciodată acţiunea, potrivit art. 132 C. proc. civ. în lipsa măririi cuantumului pretenţiilor, instanţele rămân sesizate şi sunt ţinute să soluţioneze acţiunea astfel cum a fost formulată.
Reclamantul a depus în apel o „precizare la acţiunea principală" care reprezintă, în realitate, o modificare a obiectului ambelor capete de cerere ale acţiunii introductive, lucru care nu putea fi făcut faţă de dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Decizia nr. 3007/2004 este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) deoarece reclamantul, care este autor al unei realizări tehnice, şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 67 din Legea nr. 64/1991. Nici H.G. nr. 152/1992 şi nici H.G. nr. 499/2003 nu conţin niciun fel de reglementare privind modul de stabilire a despăgubirilor cuvenite autorului unei realizări tehnice.
Soluţia instanţei de apel, care extinde aplicarea dispoziţiilor legale privind invenţia unei realizări tehnice, încalcă flagrant legea întrucât invenţia şi inovaţia reprezintă două instituţii juridice distincte, M.M.A în cazul în care legea specială tace, aceasta se va completa cu dreptul comun iar o altă lege speciala, respectiv cea care reglementează materia invenţiilor. Curtea de apel a aplicat texte de lege care nu sunt incidente în cauză.
Expertiza contabilă administrată în cauză nu determină beneficiul real al unităţii ca urmare a realizării tehnice. Expertul a făcut un calcul care se bazează pe probe eronata sau "pe înscrisuri care nu pot fi folosite ca probă; consumurile de apă pe care expertul le foloseşte nu pot fi folosite în calculul eficienţei, deoarece nu au fost însuşite de către recurentă; expertul a refuzat în mod expres să facă o analiză detaliată a veniturilor şi cheltuielilor înregistrate la instalaţie.
Instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.). recurenta a depus la dosarul cauzei extrasele contabile care reprezentau singura probă prin care se puteau dovedi rezultatele economice obţinute de unitate, respectiv profitul, beneficiul adus de şm^feă realizării tehnice. Curtea de Apel Craiova a ignorat aceste extrase contabile.
3.2. Analiza făcută de instanţa de recurs
Analizând hotărârile atacate, numai în raport de criticile formulate prin motivele de recurs depuse în termenul prevăzut de art. 303 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a apfecîat că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
A. Decizia nr. 313/2003 nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 164/2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ. Pârâta nu a invocat această excepţie cu ocazia judecării apelului împotriva sentinţei nr. 129/2001 şi, faţă de soluţia dată prin Decizia nr. 3007/2004, admiterea acestei excepţii în etapa recursului, ar echivala cu o agravare a situaţiei apelantului reclamant în propria cale de atac.
Pe de altă parte, instanţa de apel a pronunţat decizia recurată în prezent în urma casării cu trimitere spre rejudecare dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca. efect al admiterii recursului A.L.R.O., însă nici un moment A.L.R.O. nu a invocat solutia luată de instanţa de contencios administrativ.
Decizia nr. 313/2003 nu este lipsită de temei legal şi nici nu a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii taxelor de timbru.
Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie în forma revizuită la Stockholm la 14 iulie 1967, a fost ratificată de România prin Decretul nr. 1177 din 28 decembrie 1968.
La art. 1.2 Convenţia prevede că protecţia proprietăţii industriale are ca obiect brevetele de invenţie, modelele de utilitate, desenele sau modelele industriale, mărcjţş de fabrică sau de comerţ, mărcile de serviciu, numele comercial şi indicaţiile de provenienţă sau denumirile de origine, precum şi reprimarea concurenţei neloiale. La art. 1.3. din Convenţie se arată că proprietatea industrială se înţelege în sensul cel mai larg.
La rândul său, art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială dispune că în înţelesul ordonanţei de urgenţă expresia drepturi de proprietate industrială include toate drepturile reglementate de legislaţia naţională, comunitară, precum şi de tratatele şjde convenţiile internaţionale în domeniu la care România este parte.
După cum, drepturile băneşti ale autorilor realizărilor tehnice şi ale invenţiilor, au fost reglementate prin acelaşi act normativ - Legea nr. 64/1991.
În aceste condiţii, lipsa, în Legea nr. 146/1997, a unui text care să prvadă expres modul în care se timbrează acţiunile având ca obiect realizarea dreptului patrimonial al autorului unei realizări tehnice, nu poate conduce la concluzia că astfel de acţiuni se timbrează potrivit art. 2 din Lege. De vreme ce intenţia legiuitorului a fost de a trata ambele categorii prin aceeaşi lege, soluţia instanţei de apel, care a asimilat aspectul condiţiilor timbrajului, realizarea tehnică, invenţiei, nu este rezultatul unei aplicări greşite a legii.
B. Decizia nr. 3007/2004 este legală.
În primul rând, instanţa nu a acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv 10.067.864.000 lei în loc de 2.303.112.471 lei.
În etapa rejudecării, la primul termen după anularea sentinţei prin care nu se implică în cercetarea fondului, reclamantul a depus o „precizare la acţiune", în raport de care s-a dispus efectuarea unei noi expertize.
Majorarea cuantumului pretenţiilor nu constituie o modificare de acţiune, în sensul art. 132 alin. (1) C. proc. civ., însă oricum precizarea de acţiune a fost făcută în U., de vreme ce sentinţa a fost anulată.
Pe de altă parte, intenţia reclamantului de a obţine contravaloarea actuală a pagubei suferite rezultă din răspunsul dat la obiecţiunile depuse de A.L.R.O. (fila 111 Dosar nr. 2681/2001) cât, mai ales, din concluziile formulate la termenul din 21 septembrie - posibil a fi primite faţă de art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Nu este întemeiată nici critica privitoare la greşita aplicare a legii, respectiv faptul că instanţa nu putea să aplice dispoziţiile care reglementează invenţia de vreme ce reclamantul este autorul unei realizări tehnice precum şi faptul că despăgubirile nu trebuiau stabilite conform art. 70 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 ci potrivit dreptului comun.
Conform art. 73 alin. 3 (fost art. 70 alin. (3)) din Legea nr. 64/1991, nesocotirea prevederilor alin. (1) şi (2) ale textului atrage obligaţia unităţii de a plăti despăgubiri dreptului comun. Or, instanţa, atunci când a acceptat concluziile, a avut în vedere acest text, inclusiv teza finală potrivit cu care, despăgubirile se determină în funcţie de rezultatele economice obţinute de unitate.
Întrucât realizarea tehnică constituie o creaţie industrială, chiar aplicându-se de drept comun, despăgubirile nu pot fi altfel stabilite decât în funcţie de rezultatele economice ale unităţii, astfel încât niciuna dintre părţi să nu fie prejudiciată - unitatea să plătească despăgubiri într-un cuantum mai mare decât beneficiul obţinut prin aplicarea realizării tehnice, cu consecinţa îmbogăţirii nejustificate a autorului, dar şi autorul să pjmească exact sumele ce i se cuvin.
Criticile privitoare la raportul de expertiză şi la faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor înscrisuri - mijloace de apărare, nu au a fi analizate de instanţa de recurs.
Sentinţa nr. 129, în raport de care se determină căile de atac ce pot fi exercitate, precum şi criticile ce pot constitui motive de recurs, a fost pronunţată la 29 august 2001. Prin O.U.G. nr. 138/2000, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, fuseseră abrogate pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., astfel încât la 15 octombrie 2004, când a*fost declarat recursul, nu mai puteau constitui temei al recursului.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a apreciat că aspectele invocate prin motivele de recurs nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat declarat de pârâta SC A.L.R.O. SA împotriva Deciziei nr. 313 din 4 noiembrie 2003 şi a Deciziei nr. 3007 din 21 septembrie 2004 ale Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în ședința publică, astăzi 16 martie 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 1508/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1726/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
