ICCJ. Decizia nr. 1726/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1726/2010

Dosar nr. 5375/1/2009

Şedinţa publică de la 12 martie 2010

Asupra recursului civil de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 252/43/2006, B.C.M.I., B.E.D.B., B.G.H. şi B.A.J., au formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei civile nr. 205/ A din 30 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosarul nr. 252/43/2006, solicitând instanţei să dispună anularea acesteia şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 1618 din 18 mai 2006 a Tribunalului Harghita, pronunţată în Dosarul nr. 1478/2005.

În motivarea contestaţiei, s-a arătat că autoarea lor, intervenienta B.G.B.A.K. a decedat la data de 12 august 2006, astfel că procedura de chemare a părţii pentru ziua în care s-a judecat apelul, nu a fost îndeplinită potrivit cerinţelor legii, respectiv, moştenitorii nu au fost citaţi pentru termenul de judecată din 30 noiembrie 2006, nu li s-a comunicat decizia instanţei de apel, situaţie în care nu au putut exercita calea de atac a recursului. în acest mod, s-a produs o vătămare a drepturilor lor ce nu poate fî înlăturată decât prin anularea deciziei atacate, potrivit dispoziţiilor art. 108 alin. (2) C. proc. civ.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1, art. 319 alin. (2) teza 1 şi art. 296 C. proc. civ.

Intimatul V.I. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei în anulare ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, a arătat că din interpretarea corectă a prevederilor art. 317 alin. (1) combinat cu art. 319 alin. (2) C. proc. civ., numai hotărârile irevocabile pot fî atacate cu contestaţie în anulare, iar în cauza de faţă, decizia atacată a fost pronunţată în apel, nefîind irevocabilă.

S-a mai susţinut că în conformitate cu prevederile art. 98 C. proc. civ., instanţa trebuia înştiinţată despre decesul intervenientei şi despre numele şi adresa moştenitorilor acesteia.

În cauză nu este aplicabil termenul prevăzut de art. 319 alin. (2) teza I C. proc. civ., ci termenul de 15 zile prevăzut în teza 2 din articolul respectiv, faţă de care contestaţia apare ca tardiv introdusă.

Prin Decizia civilă nr. 55/ A din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, contestaţia în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut prin Decizia civilă nr. 205/ A din 30 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul, nr. 252/43/2006, atacată cu contestaţie în anulare, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis apelul reclamantului V.I., a schimbat în tot hotărârea apelată, în sensul că a admis plângerea reclamantului împotriva dispoziţiei din 3 mai 2005, emisă de Primăria Lăzarea, a stabilit că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 2/24 din imobilul înscris în C.F. Lăzarea, a respins cererile . de intervenţie formulate de intervenienţii Z.L., B.B. şi L.M. şi a obligat Primăria şi intervenienţii în solidar la 1.140 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

Împotriva acestei decizii reclamantul V.I. a declarat recurs care a fost admis prin Decizia civilă nr. 1385 din 29 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispunându-se modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul că obligării - pârâtului să restituie în natură reclamantului cota de 2/24 din imobilul înscris în C.F. Lăzarea, au fost înlăturate dispoziţiile referitoare la măsurile reparatorii prin echivalent pentru cota parte din imobilul sus - menţionat, a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei atacate şi a obligat intimatul pârât la plata sumei de 1.300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.

Prin contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei pronunţate în apel, contestatorii au invocat ca temei legal dispoziţiile art. 319 alin. (2) teza 1 C. proc. civ.

Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare (pentru motivele arătate mai jos), numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: pct. 1 când procedura de citare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită i potrivit cu cerinţele legii.

Astfel cum reiese din cele anterior citate, obiectul contestaţiei în anulare de drept comun îl formează hotărârile irevocabile, iar art. 377 alin. (2) C. proc. civ. dispune că sunt hotărâri irevocabile: 1. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, nerecurate; 2. hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; 3. hotărârile date în apel, nerecurate; 4. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; 5. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare a mai reţinut că rezultă că, în principiu, pot forma obiect al contestaţiei în anulare de drept comun hotărârile instanţelor de apel, atacate cu recurs, care însă a fost respins, întrucât avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond; după cum pot fi atacate şi deciziile instanţelor de apel care nu ar fi susceptibile de recurs potrivit legii.

Pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare de drept comun, art. 317 C. proc. civ. prevede, pe de o parte, ca hotărârea să fie irevocabilă, iar pe de altă parte, ca motivul pe care se sprijină această cale de atac, să nu fi putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.

Principiul procedural potrivit căruia calea de atac contestaţiei în anulare nu poate fi folosită dacă partea are îndemână calea recursului, impune identificarea căii de atac ce ar trebui utilizată atunci când a fost neregulat îndeplinită procedura de citare pentru termenul la care a avut loc judecata, cât şi procedura de comunicare a hotărârii.

S-a apreciat că în această situaţie se poate promova recurs, deoarece o procedură viciată echivalează cu neîndeplinirea ei, după cum o altă posibilitate ar fi formularea unei cereri de repunere în termenul de recurs, în condiţiile prevăzute de 103 C. proc. civ.

Raportând această condiţie de admisibilitate la cele două motive prevăzute de art. 317 C. proc. civ. rezultă că, în cazul hotărârii pronunţate în apel, neîndeplinirea legală a procedurii de citare pentru termenul când a avut loc judecata va putea fi invocat pe calea contestaţiei în anulare, dacă termenul de recurs curge de la comunicare, iar comunicarea hotărârii a fost valabil îndeplinită şi partea a invocat neregularitatea procedurale prin cererea de recurs, introdusă în termen, dar recursul a fost respins fără a fi cercetat motivul de casare, cerinţă de admisibilitate ce în speţă nu este îndeplinită.

S-a constatat că intervenienta, autoarea contestatorilor, a decedat la data de 12 august 2006, anterior pronunţării Deciziei civile nr. 205 din 30 noiembrie 2006 dată de instanţa de apel. Aceasta avea domiciliul procedural ales la apărătorul care o reprezenta în cauză, unde a fost şi comunicată decizia instanţei cfe apel. Hotărârea a fost atacată cu recurs de către reclamant, admis de către instanţa de recurs, motiv pentru care instanţa a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile imperativ prevăzute de art. 317 alin. (1) C. proc. civ.

S-a apreciat totodată că pentru contestatori există posibilitatea - de care au şi uzat - de a formula contestaţie în anulare împotriva deciziei pronunţate de instanţa de recurs. în termen legal, împotriva acestei decizii, intervenienţii au promovat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.(în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii susuţin că nu au promovat recurs împotriva deciziei atacate cu contestaţie în anulare, întrucât nu au avut cunoştinţă despre existenţa dosarului pe rol, deoarece autoarea lor a decedat cu mult înainte de data pronunţării hotărârii atacate, anume la 12 august 2006, în timpce decizia instanţei de apel a fost pronunţată la 30 noiembrie 2006.

În aceste condiţii, astfel cum au susţinut prin motivele contestaţiei în anulare, judecata apelului a avut loc fără legala citare a intervenientei prin moştenitorii săi.

Recurenţii susţin că în mod nelegal s-a apreciat că împotrivă unei decizii date în apel, este inadmisibilă formularea unei cotestaţii în anulare de drept comun, întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în situaţia în care pentru recurenţi motivele de contestaţiei în anulare subzistă şi în ce priveşte soluţia instanţei de recurs; se arată de către recurenţi că au formulat contestaţie în anulare şi împotriva deciziei instanţei de recurs, cauză înregistrată în2009 cu termen de judecată la data de 30 iunie 2009); pe de altă parte, hotărârea instanţei de apel a devenit irevocabilă, poate să fie parte în judecată, orice persoană care are folosinţa drepturilor civile.

Capacitatea procesuală de folosinţă, constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual, reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacităţii civile şi presupune ca partea din proces să fie în viaţă pe tot parcursul acestuia, adică atât la data sesizării instanţei, cât şi în momentul finalizării. Conform art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, capacitatea de folosinţă începe de la naşterea persoanei şi încetează la moartea acesteia.

Or, în cazul în care una dintre părţi era decedată la momentul închiderii dezbaterilor, hotărârile pronunţate de prima instanţă şi instanţa de apel, precum şi toate actele de procedură săvârşite de instanţe ulterior decesului părţii şi în legătură cu aceasta, sunt lovite de nulitate, în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Pe de altă parte, recurenţii susţin că la judecarea cauzei în apel la termenele din data de 11 octombrie 2006 şi 16 noiembrie 2006, instanţa a avut cunoştinţă despre decesul autoarei lor, însă nu a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor şi nu a observat lipsa de procedură cu aceasta.

Din înscrisurile cauzei, nu rezultă faptul că apărătorul autoarei lor era mandatat de aceasta prin împuternicire avocaţială pentru a o reprezenta şi în faţa instanţei de apel şi recurs (împuternicirea fiind emisă doar pentru dosarul de fond) şi nici nu există dovada că şi-ar fi ales domiciliul la cabinetul acestuia.

Totodată se impune a se observa că în faţa instanţei de fond s-au formulat mai multe cereri de intervenţie, intervenienţii având reprezentant legal diferit, iar nu în persoana aceluiaşi avocat, astfel că, procedura de citare trebuie verificată, ţinând cont de mandatul şi împuternicirea fiecăruia.

Recurenţii formulează critici şi pe fondul cauzei, care nu ar putea fi analizate în prezentul recurs, date fiind limitele judecăţii unei contestaţii în anulare.

Recursul formulat este nefondat.

Analizând condiţiile exercitării acestei căi extraordinare de atac de retractare, Înalta Curte constată că în mod legal Curtea de Apel a constatat că cerinţele premisă ale art. 317 alin. (1) C. proc. civ., nu sunt îndeplinite în speţă.

Prima dintre ele priveşte caracterul irevocabil al hotărârii supuse contestaţiei în anulare, însuşire ce nu se verifică în privinţa unei decizii date în apel, întrucât conform art. 377 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., sigurele decizii pronunţate în apel care ar putea fi atacate cu contestaţie în anulare, sunt cele nerecurate.

Or, în cauză, împotriva Deciziei civile nr. 205/ A din 30 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, reclamantul V.I. a promovat recurs care a fost admis prin Decizia civilă nr. 1385 din 29 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, iar decizia recurată a fost modificată în parte, în sensul obligării pârâtului, Primarul comunei Lăzarea, să restituie reclamantului cota de 2/24 din imobilul înscris în C.F. Lăzarea, au fost înlăturate dispoziţiile privind măsurile reparatorii prin echivalent pentru această cotă parte din imobil; s-au menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei recurate şi s-a dispus obligarea intimatului pârât la 1.300 lei cheltuieli de judecată către recurentul reclamant.

Drept urmare, decizia instanţei de recurs era cea susceptibilă de atacare cu contestaţie în anulare, din punct de vedere al cerinţei caracterului irevocabil al deciziei ce poate forma obiectul căii extraordinare de atac (art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.), însă, numai dacă viciul de procedură reclamat pe calea contestaţiei promovate în baza art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a produs cu prilejul judecării recursului.

Nici cea de-a doua condiţie de admisibilitate nu este îndeplinită în cauză, anume, că motivul invocat prin contestaţia în anulare, să nu fi putut fi valorificat pe calea apelului său recursului.

De vreme ce recurenţii prezentei pricini invocă o neregularitate de citare la momentul judecării apelului, soluţionat prin Decizia civilă nr. 205/ A din 30 noiembrie 2006, rezultă că se susţine încălcarea formelor de procedură de instanţa de apel, ceea ce reprezintă, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., un motiv de nulitate relativă, apt de valorificare de partea astfel prejudiciată, prin promovarea recursului împotriva deciziei instanţei de apel, întemeiat pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar nu pe calea unei contestaţii în anulare împotriva deciziei instanţei de recurs, cum greşit a identificat curtea de apel calea procedurală pentru care contestatorii ar fi trebuit să opteze.

Conform art. 317 alin. (2) C. proc. civ. contestaţia în anulare este admisibilă şi în cazul în care aceste motive (identice cu cele pentru care se poate promova contestaţie în anuare - art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2) au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa de recurs le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau recursul a fost respins fără a fi judecat în fond, ceea ce din nou, nu este cazul în speţă.

În consecinţă, nefiind susţinut niciun motiv rezonabil sau plauzibil pentru care recurenţii nu au promovat recurs împotriva Deciziei nr. 205/ A din 30 noiembrie 2006, Înalta Curte constată că în mod legal s-a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare, astfel că recursul va fi respins ca nefondat, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Se va face aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. pentru cheltuielilor de judecată efectuate de intimatul reclamant în această fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de contestatorii B.C.M.I., B.G.H., B.E.D., B.C.H. şi B.A.J. împotriva Deciziei nr. 55/ A din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.

Obligă recurenţii contestatori la 1.150 lei cheltuieli de judecată către intimatul V.I.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1726/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs