ICCJ. Decizia nr. 1899/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1899/2010

Dosar nr. 8041/1/2009

Şedinţa publică din 19 martie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 366/ R din 18 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-a declinat competenţa de soluţionare a cererilor de revizuire a Deciziei civile nr. 192 din 17 aprilie 2008 pronunţată de a aceeaşi instanţă, cereri conexe, formulate de revizuentul-pârât S.I. şi, respectiv, de către revizuienţii-pârâţi S.I., S.C. şi S.A.D., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Curţi de Casaţie şi justiţie - cu referire la art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat că decizia atacată este contradictorie cu deciziile pronunţate în Dosarul nr. 2051/1998 al Tribunalului Bucureşti şi nr. 3898/2002 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Curţi, secţia civilă, (Decizia nr. 1761 din 5 martie 2004) prin care s-a arătat că imobilele au fost naţionalizate cu titlu valabil.

Prin cealaltă cerere de revizuire formulată de cei trei revizuenţi, s-a invocat faptul că decizia atacată este contradictorie cu sentinţa civilă nr. 4588 din 30 martie 1998 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, definitivă prin Decizia civilă nr. 2782 din 27 octombrie 1998 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, (Dosar. nr. 2051/1998) şi irevocabilă prin Decizia nr. 338 din 17 februarie 1998 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, (Dosar nr. 57/1998).

Analizând cererile de revizuire formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt inadmisibile, în considerarea celor ce succed:

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se poate formula cerere de revizuire dacă există hotărâri definitorii potrivnice, date de instanţe de aceleaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Printre condiţiile de admisibilitate ale acestui motiv de revizuire este cea referitoare la neinvocarea excepţiei puterii de lucru judecat sau, chiar dacă aceasta a fost ridicată, să nu se fi discutat.

În litigiul în care s-a pronunţat hotărârea atacată pe calea revizuirii s-a discutat şi instanţa s-a pronunţat asupra puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în celelalte litigii - după cum rezultă în hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul respectiv.

În consecinţă, cu aplicarea şi a art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care precizează că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, înalta Curte urmează să dispună respingerea cererilor de revizuire ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibile, cererile de revizuire formulate de revizuenţii S.I., S.C. şi S.A.D. împotriva Deciziei nr. 192/ R din 17 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1899/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Revizuire - Recurs