ICCJ. Decizia nr. 2035/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2035/2010
Dosar nr. 2168/3/2006
Şedinţa publică de la 24 martie 2010
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 10416/2002 la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, reclamanta C.V. a acţionat în judecată Municipiul Bucureşti prin Primarul General, solicitând retrocedarea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 1.093 mp situat în Bucureşti, sector 2, acordarea despăgubirilor în sumă de 50.000 euro pentru construcţia demolată precum şi plata lipsei de folosinţă a proprietăţii în sumă de 1.500 lei lunar.
Prin sentinţa civilă nr. 8 din 08 ianuarie 2003, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârât şi a înaintat cauza prin declinare de competenţă în favoarea Tribunalului Bucureşti.
La rândul său, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a, prin sentinţa nr. 929 din 11 noiembrie 2004, a admis excepţia de inadmisibilitate şi în consecinţă a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 care a instituit o procedură specială pentru restituirea imobilelor preluate abuziv, cererile având această finalitate, nu mai pot fi formulate direct în faţa instanţei.
Prin Decizia nr. 1335/ A din 20 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admis apelul formulat de reclamanta C.V. împotriva sentinţei civile nr. 929 din 11 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, desfiinţată sentinţa şi trimisă cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
S-a reţinut că unitatea sesizată cu notificarea reclamantei, nu a soluţionat-o în termenul de 60 zile defipt de lege, astfel că acţiunea formulată direct instanţei nu putea fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece s-ar îngrădi nejustificat accesul reclamantei la justiţie şi dreptul acesteia la un proces echitabil. După trimiterea cauzei şi înregistrarea acesteia la Tribunalul Bucureşti sub nr. 2168/3/2006, reclamanta C.V. a cesionat drepturile sale litigioase către numitul T.C.G.
La data de 31 mai 2006, în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001, în cauză a fost citată şi unitatea deţinătoare a imobilului, S.N.S.P.M.S., instituţie publică cu personalitate juridică, succesoarea Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Sănătate, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, precum şi Ministerul Sănătăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 1501 din 08 octombrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respinsă ca nefondată excepţia netimbrării acţiunii şi au fost admise excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Bucureşti prin Primarul General, Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Ministerul Sănătăţii şi în consecinţă a fost respinsă acţiunea astfel cum a fost precizată şi modificată de către reclamanta C.V. şi continuată de reclamantul T.C.G. ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de legitimare procesuală pasivă respectiv Municipiului Bucureşti prin Primarul General, Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Ministerul Sănătăţii.
Acţiunea a fost însă admisă, astfel cum a fost precizată şi modificată împotriva Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Menegement Sanitar care a fost obligată să restituie în natură, în deplină proprietate şi posesie reclamantei suprafaţa de teren de 236,81 mp identificată prin raportul de expertiză R.M.V. şi suprafaţa de teren de 307,28 mp astfel cum a fost identificată prin acelaşi raport de expertiză situate în Bucureşti, Tot odată S.N.S.P.M.S. a fost obligată să plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri suma de 2.686.309,35 lei pentru terenul nerestituit şi a sumei de 185.655,16 lei despăgubiri pentru construcţiile demolate.
Tribunalul a reţinut că cererea dedusă judecăţii este fondată pe dispoziţiunile art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel cum dispoziţiunile legale au fost interpretate prin Decizia nr. 20 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii.
Calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei, în sensul art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001 a fost constatată de tribunal prin raportare la contractul de vânzare-cumpărare, autorizaţia de construcţie, certificatele de moştenitor din 06 iunie 2007.
Tribunalul a constatat de asemenea că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 500/1973, fără titlu valabil, deoarece în anexa decretului erau trecute ca persoane expropriate T.M. şi C.V., deşi la acea dată T.M. era decedată.
Pe baza raportului de expertiză topografică efectuat în cauză s-a constatat că o parte din teren este liberă şi poate fi restituită reclamantei în natură, în timp ce pentru cealaltă parte a terenului, ocupat de construcţii, instanţa i-a acordat despăgubiri în sumă de 2.687.610,24 lei.
Pentru construcţiile demolate, expertul Z.E. a stabilit valoarea de 185.655,16 lei pe care instanţa a acordat-o reclamantei sub forma despăgubirilor.
Tribunalul a precizat că obligarea pârâtei la plata despăgubirilor - astfel stabilite, se justifică prin aceea că Fondul Proprietatea nu funcţionează, iar reclamantul este lipsit în continuare de bunul său sub forma despăgubirilor, ceea ce contravine dispoziţiunilor art. 6 şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului. Ca urmare, tribunalul nu a făcut în cauză aplicarea Titlului VII al Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Prin Decizia nr. 436 din 02 iulie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de T.C.G. şi S.N.S.P.M.S. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1501 din 08 octombrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care a schimbat-o în sensul că a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti prin Primarul General privind capătul de cerere având ca obiect plata despăgubirilor pentru construcţiile demolate şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.N.S.P.M.S. cu consecinţa respingerii acţiunii împotriva S.N.S.P.M.S., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Sentinţa a fost parţial desfiinţată în privinţa soluţiei dată capătului de cerere având ca obiect plata contravalorii construcţiilor demolate, cauza fiind trimisă spre rejudecarea acestui capăt de cerere aceleiaşi instanţe. Menţinând celelalte dispoziţiuni ale sentinţei atacate, Curtea de Apel a respins ca nefondată cererea apelantului-reclamant T. cu privire la plata cheltuielilor de judecată.
Reţinând că potrivit Legii nr. 10/2001 calitatea procesuală pasivă trebuie stabilită în funcţie de natura obligaţiei, Curtea de Apel a concluzionat că în temeiul art. 10 alin. (2) şi art. 25 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001 obligaţia restituirii în natură a suprafeţelor de teren libere revine S.N.S.P.M.S. şi că identificarea s-a făcut prin raportul de expertiză R.M.V., care a indicat corect adresa poştală, sector 2, pornind de la premiza că în prezent nomenclatorul stradal la adresa din sectorul 2, figurează cu un singur imobil, acesta fiind deţinut de către S.N.S.P.M.S. Dar după executarea hotărârii judecătoreşti prin care se restituie în natură terenul liber, se va pune problema acordării unui număr poştal diferit pentru terenul care a intrat în proprietatea reclamantului Toffler. Despre existenţa unui teren situat în sector 2, se va putea lua act doar după executarea hotărârii de restituire în natură, în baza căreia imobilul situat la adresa indicată de expert este dezmembrat potrivit raportului de expertiză şi schiţelor ce fac parte din acesta. Important este că terenul liber a fost delimitat de către expert prin puncte de inflexiune topografică ce permit identificarea fără dubii a acestuia.
La aceasta se adaugă faptul că reconstituirea fostului imobil situat în Bucureşti, s-a făcut prin suprapunerea vechilor planuri pe actualul plan de amplasament.
Obligaţia de plată a despăgubirilor prin echivalent, pentru suprafaţa terenului nerestituit în natură este de asemenea în sarcina S.N.S.P.M.S., acest lucru rezultând din prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Curtea a înlăturat susţinerile apelanţilor potrivit cărora obligaţia de plată a despăgubirilor aferente terenului ce nu a fost restituit ar reveni Statului Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor. Stabilirea acestei obligaţii de plată a despăgubirilor în sarcina unităţii deţinătoare este consecinţa aplicării principiului de drept consacrat potrivit căruia cel ce se bucură de beneficiile unui bun trebuie să suporte şi consecinţele nefavorabile legate de respectivul bun.
De asemenea instanţa de apel a constatat că tribunalul a procedat greşit atunci când a stabilit că obligaţia de plată a contravalorii construcţiilor demolate este în sarcina unităţii deţinătoare, în loc de a face în cauză aplicarea art. 32 din Legea nr. 10/2001.
Ca urmare, a înlăturat obligarea apelantei-pârâte S.N.S.P.M.S. - la plata despăgubirilor aferente construcţiilor demolate.
De asemenea Curtea a reţinut că în mod greşit prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti în privinţa capătului de cerere având ca obiect plata contravalorii construcţiilor şi că în mod corect s-a circumscris obiectului litigiului având în vedere conţinutul cererii precizatoare depusă de T.C. la termenul din 24 ianuarie 2007 - astfel că, în consecinţă a respins cererea privind efectuarea unei expertize prin care se dorea stabilirea lipsei de folosinţă a terenului.
Relativ la capetele de cerere având ca obiect restituirea în natură a terenului liber şi plata contravalorii despăgubirilor pentru terenul ocupat de construcţii, Curtea a concluzionat că soluţia primei instanţe este legală.
Având în vedere că reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată fără a indica de la cine le solicită şi întrucât singura persoană în legătură cu care s-ar putea susţine că ar fi căzut în pretenţii, în calea de atac a apelului este Municipiul Bucureşti prin Primarul General, cheltuielile vor fi acordate odată cu soluţionarea fondului, de vreme ce în privinţa acestui intimat se pronunţă o soluţie de desfiinţare a sentinţei, cu trimitere spre rejudecare.
Împotriva Deciziei nr. 436 din 02 iulie 2009 a declarat recurs S.N.S.P.M.S. şi reclamantul T.C.G.
În recursul declarat de S.N.S.P.M.S. motivat în drept pe dispoziţiunile art. 304 pct. 9 şi 304 pct. 6 se susţine în esenţă următoarele.
Greşit Curtea de apel a menţinut sentinţa tribunalului prin care pârâta a fost obligată la plata despăgubirilor în sumă de 2.686.309 lei pentru terenul nerestituit reclamantului, ocupat de construcţii. Prin acest mod au fost nesocotite flagrant dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi dispoziţiunile titlului VII al Legii nr. 247/2005. În aceste condiţii S.N.S.P.M.S. trebuia obligată doar să propună acordarea măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor, în condiţiile titlului VII al Legii nr. 247/2005 şi nicidecum să plătească despăgubiri.
- Instanţele au acordat ceea ce nu s-a cerut, deoarece reclamantul a solicitat despăgubiri pentru terenul ocupat şi construcţiile demolate numai de la Statul Român şi de la S.N.S.P.M.S.
- Instanţele au interpretat greşit art. 26 din Legea nr. 10/2001 - de vreme ce acest text nu precizează - sub nici o formă că unitatea deţinătoare trebuie să plătească despăgubiri pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură.
- Greşit a fost respinsă excepţia tardivităţii modificării acţiunii şi aceea a inadmisibilităţii introducerii în cauză a S.N.S.P.M.S.
Astfel, acţiunea fondată pe art. 33 şi 36 din Legea nr. 33/1994, art. 480, 481 C. civ. şi art. 41 din Constituţie a fost modificată după 5 ani, reclamantul-intervenient precizându-şi acţiunea în realitate modificând-o, din revendicare pe drept comun iniţiată de cedenta reclamanta C.V. într-o acţiune întemeiată pe dispoziţiunile Legii nr. 10/2001.
Prin respingerea excepţiei tardivităţii modificării acţiunii şi a inadmisibilităţii schimbării cadrului procesual, au fost eludate dispoziţiunile art. 132 C. proc. civ. şi ale art. 315 C. proc. civ. - deoarece modificarea cadrului procesual şi introducerea în cauză a altor persoane s-a făcut în rejudecare după casare.
- Instanţa nu analizat susţinerile S.N.S.P.M.S. prin care a arătat că terenul a cărui restituire se solicită aparţine în prezent domeniului public al statului - cu regimul juridic aferent al inalienabilităţii, imprescriptibilităţii şi insensizabilităţii.
- Instanţa de apel nu a analizat nici susţinerile S.N.S.P.M.S. referitoare la caracterul contradictoriu al dispozitivului, deoarece în prima parte respinge acţiunea precizată şi modificată, formulată de T.C.G. în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, Statul Român şi Ministerul Sănătăţii iar în alineatul următor al aceluiaşi dispozitiv admite acţiunea precizată şi modificată a aceluiaşi reclamant în contradictoriu cu S.N.S.P.M.S.
- Recurenta mai precizează totodată că se află în imposibilitate de a efectua plăţi către terţi, deoarece bilanţul său contabil anual se supune spre aprobare Ministerului Sănătăţii, se transmite Ministerului Finanţelor Publice şi se publică în M. Of.
În final se solicită admiterea recursului, casarea deciziei şi pe fond respingerea acţiunii formulată de reclamant.
În recursul declarat şi motivat pe dispoziţiunile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul T.C.G. critică Decizia nr. 436 din 02 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a IV-a civilă, sub următoarele aspecte:
- Eronat instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond, aceea a respingerii cererii de acordare a despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a terenului şi construcţiei, începând cu data de 20 iunie 1994 - (data ratificării de către România a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului) şi până la punerea efectivă în posesie şi plata despăgubirilor, în valoare de 2.000 euro pe lună - deoarece reclamantul-recurent nu a renunţat la acest capăt de cerere, care are un caracter accesoriu acţiunii principale.
- Efectul devolutiv al apelului justifica şi motiva soluţionarea pe fond în această fază procesuală a capătului de acţiune referitor la lipsa de folosinţă a imobilului teren şi construcţii, astfel că instanţa de apel era datoare să încuviinţeze şi să administreze probele pertinente şi concludente soluţionării acestui capăt de cerere.
Verificând recursurile de faţă în raport de actele dosarului se reţin următoarele:
Tribunalul şi apoi Curtea de Apel au făcut în cauză aplicarea art. 26 din Legea nr. 10/2001 în spiritul art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor şi Libertăţilor care în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţie are prioritate în absenţa unor prevederi de natură a asigura aplicarea efectivă şi concretă a măsurilor reparatorii în privinţa imobilelor preluate de stat în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În acelaşi context referitor la măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de legea internă, acestea sunt iluzorii, deoarece, aşa cum s-a reţinut şi prin decizia recurată, Fondul Proprietatea nu funcţionează, iar statul nu a luat măsuri urgente şi coerente de soluţionare a problemei despăgubirilor ce se impun a fi acordate ca urmare a deposedării abuzive şi care să ducă la repararea efectivă a prejudiciului, astfel că aplicabilitatea dispoziţiunilor speciale ale legii interne se impune a fi înlăturată, ele fiind lipsite de substanţă.
Întrucât în cauză, terenul şi construcţia au trecut în proprietatea statului prin expropriere, fiind deţinut efectiv de Municipiul Bucureşti, iar exproprierea poate fi făcută numai cu o prealabilă şi justă despăgubire, pentru identitate de raţionament, chiar dacă temeiul juridic al acţiunii se circumscrie Legii nr. 10/2001, aceasta trebuie rezolvată în baza aceluiaşi principiu.
Greşit prin decizia recurată s-a dispus obligarea S.N.S.P.M.S. la plata despăgubirilor, deoarece acestea revin Municipiului Bucureşti care a deţinut terenul în numele statului care l-a preluat prin expropriere de la reclamantă - fără plata unei drepte şi prealabile despăgubiri.
Aşadar, rezultă că o atare obligaţie revine Municipiului Bucureşti, parte în proces şi nu recurentei - care a emis dispoziţia din 11 februarie 2010 de retrocedare a terenului în natură.
În plus, trebuie avut în vedere conţinutul Deciziei de casare nr. 1335/ A din 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care s-a respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii şi s-a stabilit cu putere de lucru judecat că acţiunea întemeiată pe dispoziţiunile art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 20/2007 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este admisibilă în întregul ei, aspecte corect reţinute de prima instanţă şi de către instanţa de apel.
Aspectul rămas netranşat era acela privitor la persoana obligată la acordarea despăgubirilor aferente construcţiei demolate pentru care instanţa a făcut în cauză aplicarea art. 32 din Legea nr. 10/2001 şi pentru a cărei soluţionare a desfiinţat sentinţa nr. 1501/2008 trimiţând cauza spre rejudecare.
- Nejustificat în cauză se critică tardivitatea modificării acţiunii şi modul de soluţionare a excepţiei privind inadmisibilitatea introducerii în cauză a S.N.S.P.M.S.
Reclamantul nu şi-a modificat temeiul juridic al acţiunii din art. 33 şi 36 Legea nr. 33/1994, 480, 481 C. civ. într-o acţiune fondată pe Legea nr. 10/2001 aşa cum susţine recurenta, ci acest aspect a fost tranşat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, care a făcut în cauză aplicarea dispoziţiunilor art. 84 C. proc. civ. în corelaţie cu probele administrate în cauză de reclamant, dispunând în temeiul Deciziei nr. 1335 din 20 septembrie 2005 - desfiinţarea sentinţei civile nr. 929 din 11 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a, cu trimitere spre rejudecare.
În considerentele deciziei, care nu a fost atacată cu recurs, s-a reţinut că reclamantul s-a conformat dispoziţiunilor legii speciale, îndeplinind cerinţele procedurii prealabile care-i permit ulterior exercitarea dreptului de a sesiza instanţa şi că promovarea acţiunii s-a datorat lipsei răspunsului unităţii deţinătoare - notificate - care în fapt echivalează cu nesoluţionarea notificării. Şi în precizarea acţiunii pe care reclamantul o face la 24 ianuarie 2007 (fila 306 Dosar nr. 2168/3/2006) acesta arată, făcând trimitere la acţiunea cu care a sesizat judecătoria, că întocmai celor arătate în motivarea acţiunii iniţiale, temeiul juridic al acesteia este Legea nr. 10/2001 - chiar dacă formal a făcut referire şi la dispoziţiunile legale de drept comun.
Tribunalul a respins întemeiat şi excepţia invocată de S.N.S.P.M.S. - de inadmisibilitate a schimbării cadrului procesual al cauzei, deoarece încă de la primul termen în faţa acestei instanţe reclamantul a solicitat introducerea în cauză şi a altor persoane ce deţin imobilul în litigiu, motiv pentru care au fost acordate mai multe termene pentru obţinerea relaţiilor în acest sens. Introducerea în cauză a S.N.S.P.M.S. a intervenit în urma solicitării instanţei ca reclamantul să-şi precizeze cadrul procesual şi după identificarea unităţii deţinătoare a imobilului în litigiu, dovada în acest sens fiind chiar Decizia nr. 66 din 11 februarie 2010 emisă de recurenta-pârâtă care a înţeles să se conformeze măsurii dispuse de instanţă, restituind parţial terenul revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001.
În cauză nu poate fi vorba de violarea art. 315 C. proc. civ., deoarece chiar instanţa de trimitere prin Decizia nr. 1335/2005 a dispus stabilirea cadrului procesual al litigiului, în contextul soluţionării acestuia pe excepţia de inadmisibilitate şi nici de nesocotirea prevederilor art. 132 C. proc. civ., de vreme ce încă de la primul termen de judecată la instanţa de trimitere, reclamantul a solicitat introducerea în cauză şi a altor persoane ce urmează a fi identificate, deţinătoare ale imobilului, iar recurenta-pârâtă a fost identificată de-abia la 28 iunie 2006, când s-a dispus citarea, procedura cu aceasta fiind înfăptuită în condiţii de legalitate de-abia la 21 martie 2007, când instanţa a respins excepţia de inadmisibilitate a introducerii sale în cauză.
- Dispozitivul sentinţei tribunalului nu este contradictoriu, deoarece respingerea acţiunii se referă la unii pârâţi, iar admiterea acţiunii la alţi pârâţi. De fapt acest aspect nu mai prezintă relevanţă de vreme ce admiţându-se şi apelul recurentei S.N.S.P.M.S. - sentinţa a fost parţial schimbată în sensul respingerii excepţiei lipsei de calitate procesuală a Municipiului Bucureşti şi parţial desfiinţată în privinţa capătului de cerere privind plata contravalorii construcţiilor demolate.
Corect instanţa de apel a confirmat măsura dispusă de tribunal de acordare în natură a măsurilor reparatorii pentru 2 suprafeţe de teren de 236,81 mp şi 307,28 mp din suprafaţa totală revendicată de 1.093 mp aflată în Bucureşti, astfel cum acestea au fost identificate prin expertiza R.M.V., deoarece acordarea măsurilor reparatorii în natură este prioritară în temeiul art. 7 din Legea nr. 10/2001.
În plus, nu se poate reţine că terenul în litigiu face parte din domeniul public, aşa cum susţine pârâta-recurentă, deoarece imobilul fiind preluat fără titlu, aşa cum s-a reţinut în considerentele sentinţei (aspect cu privire la care nu s-a apelat de către S.N.S.P.M.S.) în cauză sunt incidente excepţiile prevăzute de art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Precizarea recurentei potrivit căreia se află în imposibilitate de a efectua plata despăgubirilor nu mai prezintă relevanţă de vreme ce o atare obligaţie nu mai subzistă, ea revenind Municipiului Bucureşti.
În contextul celor arătate mai sus, recursul S.N.S.P.M.S. este fondat, urmând a fi admis în temeiul art. 313 C. proc. civ.
Tribunalul a reţinut în mod corect obiectul litigiului având în vedere continuitatea cererii precizatoare depusă de reclamantul T. la data de 24 ianuarie 2007, prin care acesta a stabilit cadrul procesual al litigiului şi obiectul acestuia - la solicitarea instanţei şi prin care nu a mai cerut acordarea lipsei de folosinţă a imobilului, pe care o solicitase cedenta C.V. prin acţiunea precizatoare de la judecătorie (pag. 21 Dosar nr. 10416/2002 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti).
În consecinţă, prin încheierea din 04 iunie 2008 tribunalul a respins expertiza menită să stabilească lipsa de folosinţă a imobilului, făcând expres referire la cadrul procesual precizator din 24 ianuarie 2007.
Prin repetatele modificări succesive şi exprese ale cererii de chemare în judecată formulată iniţial de cedenta drepturilor litigioase C.V., reclamantul T. nu a solicitat expres acordarea lipsei de folosinţă a imobilului şi nici nu a arătat că îşi însuşeşte integral cererea iniţială a cedentei, astfel că, în mod corect instanţele nu s-au considerat investite cu un atare capăt de acţiune.
Greşit recurentul afirmă că nesoluţionarea capătului de acţiune vizând acordarea lipsei de folosinţă ar fi avut la bază eronata reţinere a renunţării sale la acest capăt de cerere, căci dacă aceasta ar fi fost realitatea, instanţele ar fi luat act de renunţare în temeiul art. 246 C. proc. civ.
Nesoluţionarea acestui capăt de cerere are la bază înscrierea instanţei în limitele investirii sale, prin acţiunea precizatoare a reclamantului, potrivit art. 129 C. proc. civ.
Oricum însă, prin modul de a proceda al instanţelor privind acest capăt de cerere, reclamantului nu i-a fost închisă calea valorificării dreptului său pe calea unei acţiuni separate.
Aşa fiind, criticile reclamantului fiind nefondate, recursul acestuia va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S.N.S.P.M.P. în Domeniul Sanitar împotriva Deciziei nr. 436 din 02 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează în parte în sensul că desfiinţează sentinţa şi în ce priveşte plata despăgubirilor pentru teren în limita valorii de 2.686.309 lei şi trimite cauza pentru rejudecarea acestui capăt de cerere la aceeaşi instanţă.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Respinge ca nefondat recursul declarat de T.C.G. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2043/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2003/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
