ICCJ. Decizia nr. 2003/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2003/2010
Dosar nr. 2371/118/2007
Şedinţa publică de la 24 martie 2010
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la 7 martie 2007 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamantul A.T. a chemat în judecată pârâţii Municipiul Constanţa prin primar, Consiliul Local Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa,ș i pentru a fi obligaţi aceştia la predarea terenului în suprafaţă de 120 mp situat în Constanţa, şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, reclamantul a arătat că este proprietarul imobilului de la adresa de mai sus, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 320 mp, astfel cum rezultă din actul de donaţie autentificat din 20 februarie 1982, fiind gratificat cu construcţia, terenul aferent acesteia trecând în proprietarea statului.
Mai arată reclamantul că a solicitat atribuirea terenului în temeiul Legii nr. 18/1991,iar prin Ordinul Prefectului nr. 95/1994 i-a fost atribuită în proprietate suprafaţa de 200 mp, diferenţa până la 320 mp nefiindu-i restituită, întrucât aceasta a făcut obiectul Decretului nr. 341/1979, autorii acestuia fiind consemnaţi la poziţia nr. 83 din acest act normativ de expropriere.
Învederează totodată că terenul este liber, scopul exproprierii nefiind atins şi arată că, deşi ulterior s-a adresat cu notificarea din 26 iunie 2001, solicitând restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 120 mp, cererea nu i-a fost soluţionată, neprimind răspuns la notificare.
Prin sentinţa civilă nr. 1056 din 25 septembrie 2008, Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea şi a dispus obligarea pârâţilor să restituie reclamantului în natură suprafaţa de 112, 49 mp, situată în Constanţa aceasta fiind constituită, în suprafaţă de 76,44 mp, și în suprafaţă de 36,05 mp, astfel cum au fost reţinute prin raportul de expertiză efectuat în cauză, de către expertul V.T.
A respins cererea de restituire a suprafeţei de 7,70 mp teren ce constituie lotul, identificat în acelaşi raport de expertiză.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită, în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, prin actul de donaţie autentificat sub nr. 1561 din 20 februarie 1982 fiind gratificat de către autorii Adam Hristu, tatăl său şi Adam Tomaida, bunica sa şi dobândind dreptul de proprietate asupra construcţiei de la adresa de mai sus, terenul aferent acesteia, în suprafaţă de 320 mp trecând în proprietatea statului.
Fiindu-i atribuit terenul în suprafaţă de 200 mp în baza Legii nr. 18/1991, restul de 120 mp a fost preluat de stat în mod abuziv, sub incidenţa prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, din expertiza imobiliară încuviinţată şi administrată în cauză, rezultând că suprafaţa liberă este aceea de 112,49 din totalul de 120 mp, cât a fost solicitat de reclamant.
Referitor la suprafaţa de teren identificată, în suprafaţă de 7, 70 mp s-a constatat că nu este posibilă restituirea în natură a acesteia, fiind afectată de un detaliu de sistematizare, respectiv trotuarul ce separă suprafaţa restituită reclamantului de centrala termică, instanţa făcând aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, teza finală, potrivit cu care persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcţii, cea afectată servituţiilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.
Împotriva sentinţei Tribunalului Constanţa au declarat apel reclamantul şi pârâţii Municipiul Constanţa prin primar, Consiliul Local Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa, primul nefiind motivat.
Apelul declarat de pârâţi aduce critici referitoare la lipsa calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului, întrucât la momentul donaţiei făcută către reclamant, terenul pe care este edificată construcţia era proprietatea statului, astfel că reclamantul trebuia să se adreseze pentru restituirea acestuia, în temeiul Legii nr. 18/1991, susţinându-se că, deşi reclamantul are calitatea de moştenitor legal al bunicii sale, trebuia dezbătută succesiunea, iar pe fondul cauzei au fost dezvoltate critici privind necesitatea restituirii sumei încasată de reclamant cu titlul de despăgubiri şi s-a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a primarului, faţă de cererea de restituire, instanţa apreciind greşit că suprafaţa liberă este de 112,49 mp teren, în loc de 76,44 mp.
Prin Decizia nr. 74/ C din 11 martie 2009 Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă pentru cauze cu minori şi de familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondate, apelurile promovate în cauză.
În motivarea deciziei sale, instanţa de control judiciar ordinar a reţinut că terenul a fost transmis donatarului reclamant, de către donatori, reţinându-se că operează „prezumţia că decretul de expropriere nu si-a produs efectele" şi că întreaga suprafaţă de teren s-a aflat în proprietatea donatorilor, reclamantul fiind proprietarul imobilului, ca efect al acestei liberalităţi.
Instanţa de apel a apreciat că este socotită o cerere nouă în apel, aceea prin care se pretinde restituirea despăgubirilor primite în anul 1981, aceasta fiind formulată cu încălcarea prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Referitor la lipsa calităţii de persoană îndreptăţită, curtea de apel a apreciat că această critică nu este fondată, întrucât reclamatul s-a legitimat procesual activ şi şi-a dovedit dreptul pretins, cu contractul de donaţie asupra construcţiei şi cu probatoriile administrate, în sensul că terenul nu a trecut în proprietatea statului, decretul de expropriere nefiind publicat şi, ca atare, neproducându-şi efectul.
A fost respinsă şi critica privind lipsa calităţii procesuale pasive a primarului, cu motivarea că instanţa a fost învestită cu o contestaţie împotriva unei dispoziţii emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, iar conform acestui act normativ, primarul este cel îndreptăţit să soluţioneze notificarea.
Decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa a făcut obiectul criticilor formulate de pârâţii Municipiul Constanţa prin primar, Consiliul Local Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa, încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sunt dezvoltate critici privind lipsa calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului, în sensul că instanţele au ignorat că imobilul în litigiu formează obiectul Legii nr. 18/1991 şi că, în măsura în care instanţa a reţinut că întreaga suprafaţă de tren de 320 mp a făcut obiectul donaţiei, terenul a trecut în întregime în folosinţa autorului reclamantului, conform Legii nr. 58/1974, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 36 din Legea nr. 18/1991, astfel că terenul nu face obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001.
Se arată de către recurenţii-pârâţi, că instanţa de apel s-a aflat în eroare când a reţinut că, raportat la obiectul cauzei, contestaţie împotriva unei dispoziţii emisă de primar, acest pârât are calitate procesuală pasivă şi sunt aduse critici privind nerespectarea condiţiei privind restituirea despăgubirii de către reclamant.
Recursul de faţă este nefondat prin prisma tuturor criticilor invocate şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:
În raportul juridic dedus judecăţii reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită, în sensul Legii nr. 10/2001, condiţia esenţială pentru a avea dreptul la restituire în natură sau la măsurile reparatorii, în baza Legii nr. 10/2001, fiind aceea ca titularul cererii să facă dovada că el sau autorul său deţinea imobilul în proprietate la momentul preluării lui de către stat, ceea ce s-a realizat în cauză.
Prin actul de donaţie autentificat din 20 februarie 1982 de notariatul de Stat al Judeţului Constanţa (fila 8 dosar fond) donatorii A.T. şi A.H. au donat nepotului de fiu, respectiv fiului, adică lui A.T. proprietatea situată în Constanţa, compusă din 3 camere, sală, bucătărie, terenul aferent construcţiei trecând în proprietatea statului, în condiţiile Legii nr. 58/1974.
Conform Decretului nr. 341 din 19 septembrie 1979, în anexa acestuia, suprafaţa de 120 mp teren a fost expropriată de la A.T. şi A.H., donatorii reclamantului figurând ca proprietari ai acesteia la data preluării de către stat, anterior gratificării reclamantului prin liberalitatea mai sus menţionată, astfel că imobilul intră sub incidenţa prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 18/1991, cu privire la această suprafaţă expropriată (fila 19 dosar recurs).
La perfectarea actului de donaţie, reclamantul a primit cu titlu gratuit de la tatăl său, A.H. şi de la bunica sa, A.T., construcţia situată pe teren, acesta trecând în proprietatea statului.
Prin Ordinul Prefectului nr. 95/1994 i s-a atribuit reclamantului în proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991 doar suprafaţa de 200 mp teren, deoarece cea de 120 mp a făcut obiectul Decretului nr. 341/1979, fiind expropriată de la autorii reclamanţilor, astfel că sunt îndeplinite în speţă, condiţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001, reclamantul fiind persoană îndreptăţită, în sensul prevederilor menţionate.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a primarului este de menţionat că, în raportului juridic configurat pe tărâmul Legii nr. 10/2001 între „persoana îndreptăţită" şi „persoana juridică deţinătoare", obligaţia de a soluţiona notificările aparţine organelor de conducere ale unităţilor deţinătoare.
În speţă însă, este de observat că demersul judiciar are ca finalitate obligarea pârâţilor la restituirea în natură a terenului trecut în proprietatea statului în mod abuziv, ca efect al exproprierii realizată prin Decretul nr. 341/1979, astfel că raportul juridic se configurează pasiv cu deţinătorul imobilului, obligaţia restituirii imobilelor preluate de stat în mod abuziv revenind primăriei care deţine bunul imobil, iar nu primarului care, potrivit art. 20 alin. (3) emite decizia/dispoziţia de restituire, întrucât acesta acţionează ca reprezentant al deţinătorului imobilului.
Cât priveşte critica privind despăgubirile încasate, Înalta Curte va substitui motivarea instanţei de apel.
Ca atare, nu se poate reţine că are caracterul unei cereri noi, schimbând cadrul procesual al învestirii, cum, în mod eronat s-a reţinut de instanţa de apel, critica formulată de pârâţi, prin care se condiţionează rambursarea despăgubirilor primite, în cazul restituirii în natură a terenului, întrucât prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reglementează acest aspect în cadrul Capitolului II „restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent", iar legea prevede că, numai în cazul în care persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, aceasta este obligată la restituire, în speţă nefiind dovedită susţinerea privind încasarea despăgubirii.
Ca atare, nici această critică a încasării despăgubirilor nu poate fi reţinută cu temei, în cazul concret dedus judecăţii, nefiind realizată dovada că acestea au fost încasate, înscrisul depus la fila 20 dosar recurs, reprezentând doar un calcul estimativ al acestora.
Astfel, este de observat că un simplu calcul evidenţiat în conţinutul procesul-verbal întocmit de Comisia judeţeană de evaluări din cadrul Consiliului Popular Constanţa nu reprezintă dovada încasării despăgubirilor, ci doar o evaluare a terenului expropriat, realizată la 270 lei pentru cei 120 mp.
Aşa fiind, Înalta Curte va face aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâţii Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa prin primar şi Primarul Municipiului Constanţa împotriva Deciziei nr. 74/ C din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă pentru cauze cu minori şi de familie şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2035/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2000/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
