ICCJ. Decizia nr. 2326/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2326/2010
Dosar nr.5352/271/2007
Şedinţa publică din 19 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 44 din 4 februarie 2008 a Tribunalului Bihor s-a respins acţiunea precizată formulată de reclamantul M.I.P. împotriva pârâtei Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, reţinându-se că prin Dispoziţia nr. 3716 din 9 septembrie 2005 amplu motivată, Primarul municipiului Oradea a restituit reclamantului patru apartamente cu destinaţie de locuinţă şi două spaţii comerciale din imobilul situat în Oradea, înscris în CF nr. 3071 cu nr. top. 1311 - 1312.
Prin Dispoziţia nr. 3898 din 29 iunie 2007 dată ulterior formulării acţiunii, acelaşi prima a soluţionat cererea prin acordarea de despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru 15 mp suprafaţă construită şi 17,5 mp suprafaţă de teren din imobilul în litigiu.
La baza acestei ultime dispoziţii a stat şi referatul nr. 128964 din 15 iunie 2007 din care rezultă că nu se poate acorda suprafaţa în întregime şi urmează a se acorda despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Într-adevăr reclamantul a făcut mai multe demersuri pentru soluţionarea situaţiei celor 15 mp suprafaţă construită şi 17,5 mp suprafaţă de teren neretrocedată.
Nemulţumirea reclamantului viza despăgubirea stabilită iar în cuprinsul acţiunii invocă doar nemotivarea respingerii cererilor sale făcute în timp şi răspunsul cu întârziere.
Or, reţine instanţa de fond, cererea reclamantului este neîntemeiată întrucât în mod detaliat la fiecare cerere adresată Comisiei de specialitate i s-a răspuns şi explicat faptul că regimul juridic al cabinetului medical nu permite acordarea lui în compensare, alte imobile nu sunt disponibile pentru a se acorda şi singura posibilitate legală este cea a despăgubirilor băneşti.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul iar prin Decizia civilă nr. 85 din 6 mai 2009 a Curţii de Apel Oradea s-a respins apelul reclamantului reţinându-se că, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, a comunicat că nu deţine bunuri, terenuri sau clădiri disponibile care să facă obiectul compensării în condiţiile Legii nr. 247/2005.
De asemenea se reţine de instanţa de apel că prin adresa din 29 iunie 2007 a fost înaintat dosarul Secretariatului Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor ce urmează a fi acordate reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă admiterea acţiunii.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Se susţine că nici instanţa de apel şi nici cea de fond nu au analizat acţiunea şi nu au motivat cererea de probaţiune solicitată prin nota de şedinţă din 1 februarie 2008.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Se constată că nici instanţa de apel şi nici cea de fond nu au analizat acţiunea şi nu au motivat cererea de probaţiune solicitată prin nota de şedinţă din 1 februarie 2008.
Se mai învederează că nu s-a motivat respingerea cererii sale privind despăgubirile solicitate de 33.000 RON ce reprezintă prejudiciul cauzat de intimat prin neemiterea dispoziţiei privind măsurile reparatorii pentru suprafaţa de 15 mp construcţie şi 17,5 mp teren imposibil de restituit în natură.
Recurentul invocă faptul că tergiversarea cauzei timp de 21 de luni prin neemiterea dispoziţiei de despăgubire aferentă imobilului imposibil de restituit în natură, i-a cauzat un prejudiciu dat fiind faptul că în anul 2005 despăgubirea ar fi fost mai mare, având în vedere valoarea monedei naţionale şi rata inflaţiei.
Se mai arată că a solicitat în compensare cabinetul medical, şi nesoluţionarea cererii sale i-a afectat prestigiul profesional în mod cu totul nejustificat şi i-a cauzat şi un efort financiar esenţial pentru notificări şi onorariile de avocat.
În drept recurentul a invocat dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi art. 312 alin. (2) şi 3 C. proc. civ.
Recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, depunând şi concluzii scrise filele 14 - 15.
Intimata s-a opus admiterii recursului invocând şi nulitatea acestuia în temeiul art. 3021 C. proc. civ.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiunilor art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Prin acţiunea principală reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să-i elibereze dispoziţia privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferenţa de 15 mp suprafaţă construită şi 17,5 mp teren care i-a parvenit pe baza Dispoziţiei nr. 3716 din 9 septembrie 2005 al Primarului Municipiului Oradea şi obligarea pârâtului la 33.000 RON ce reprezintă prejudiciul cauzat de către pârâtul care cu neglijenţă şi indiferenţă nu a elaborat dispoziţia motivată de aproape 21 de luni şi prin această manevră i-a cauzat un prejudiciu material substanţial.
Acţiunea a fost precizată ca fiind în contradictoriu cu Primăria municipiului Oradea, nefiind de acord cu despăgubirile stabilite unilateral prin Dispoziţia nr. 3898 din 29 iunie 2007.
Prin Dispoziţia nr. 3898 din 29 iunie 2007 emisă de Primarul municipiului Oradea s-a propus acordarea de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei pentru suprafaţa de 15 mp, suprafaţă construită şi 17,5 mp teren din imobilul situat în Oradea, înscris în CF nr. 3071 Oradea nr. top. 1311 - 1312, ce nu pot fi restituite.
Astfel faţă de precizarea de acţiune, obiectul dedus judecăţii vizează Dispoziţia nr. 3898 din 29 iunie 2007, motiv pentru care s-a şi dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei prin Sentinţa civilă nr. 6877 din 19 noiembrie 2007 de la Judecătoria Oradea la Tribunalul Oradea.
Prin Dispoziţia nr. 3898 din 29 iunie 2007 s-a soluţionat astfel notificarea reclamantului ce viza terenul de 15 mp suprafaţă construită şi de 17,5 mp teren imposibil de restituit în natură.
Este real că reclamantul printr-o cerere înregistrată sub nr. 142670 din 20 octombrie 2005 a solicitat a i se acorda măsura reparatorie a compensării între suprafeţele de 15 mp şi respectiv de 17,5 mp cu suprafaţa cabinetului medical individual situat pe str. T. Vladimirescu nr. 8, camera 305.
Spaţiul solicitat în compensare constituie însă obiect al unui Contract de concesiune nr. 78482 din 24 martie 2005 încheiat pe o perioadă de 12 ani între Consiliul local al municipiului Oradea şi Cabinetul medical al reclamantului.
Ca atare, faţă de situaţia juridică a acelui spaţiu solicitat în compensare, s-au acordat reclamantului măsuri reparatorii constând în despăgubiri stabilite în condiţiile reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, urmare a modificărilor şi completărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, competenţa privind modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care va emite la finalul procedurii o deciziei ce va cuprinde şi cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri.
Astfel nefiind posibilă măsura compensării între suprafeţele de 15 mp, 17,5 mp şi imobilul reprezentând cabinetul medical din str. T. Vladimirescu nr. 8 camera 305, instanţele au analizat dispoziţia atacată prin prisma dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi art. 26 din Legea nr. 10/2001.
De altfel prin actul de la filele 109 dosarul instanţei de apel rezultă că intimatul în conformitate cu dispoziţiile art. 1 pct. 5 din Legea nr. 10/2001, a afişat la 11 iunie 2007 anunţul că nu deţine bunuri imobile disponibile care să facă obiectul compensării în condiţiunile prevăzute de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005.
Astfel faţă de această situaţie în care entitatea obligată la restituire, nu poate identifica în patrimoniul său bunuri pe care să le ofere în compensare, sunt incidente dispoziţiunile art. 1 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 privind acordarea de despăgubiri în condiţiile prevederilor speciale şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Faţă de considerentele expuse, instanţele au făcut o corectă aplicare a legii raportat la starea de fapt relevată de probele administrate, şi nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul M.P. împotriva Deciziei nr. 85/A din 6 mai 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2330/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2323/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
