ICCJ. Decizia nr. 2330/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2330/2010
Dosar nr.247/105/2008
Şedinţa publică din 19 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1299 din 19 iunie 2009 a Tribunalului Prahova s-a admis contestaţia formulată de reclamanţii T.N.E., M.I.R., T.I.N.D., T.I.V.V., T.I.P. împotriva pârâtei Primăria oraşului Băicoi prin primar, fiind obligată pârâta să restituie în natură construcţiile existente pe terenul de 320 mp situat în Băicoi, respectiv Gorj, de 144,90 mp, construcţia de 43,05 mp, construcţie de 246,05 mp şi de 80 mp
Prin aceeaşi hotărâre a fost obligată pârâta la plata măsurilor reparatorii pentru construcţiile demolate şi terenul în suprafaţă de 1500 mp imposibil de restituit în natură în condiţiile legii speciale.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
Prin notificarea nr. 967/2001 reclamanta a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de teren rămasă din totalul de 2.506 mp şi să fie despăgubiţi pentru imobilele casei de locuit şi garaj.
A mai reţinut instanţa că din adresa nr. 579 din 7 august 1965 emisă de către Trustul Extracţie Ploieşti, Schela Băicoi adresată către T.I., rezultă că imobilele pentru care pretinde chirie se află în inventarul Schelei provenind de la fosta societate C., care a fost naţionalizată.
De asemenea, a mai reţinut tribunalul că din declaraţia martorului M.N., rezultă că autoarea reclamantei, defuncta E. deţinea în proprietate un imobil în Băicoi, cartier Ţintea, iar pe partea dreaptă se afla un teren de 300 - 400 mp pe care se află câteva clădiri cu 3 - 4 camere şi un beci, o poiată pentru lemne, un coteţ, construcţii ce au fost demolate, lucru ce reiese şi din declaraţia martorului V.V.
Din raportul de expertiză construcţii efectuat în cauză de către expert P.R. a rezultat că pe terenul în suprafaţă de 1.500 mp în prezent se află o bibliotecă orăşenească şi un garaj, iar pe suprafaţa de teren de 320 mp din Băicoi, au fost două construcţii, respectiv o casă de locuit din cărămidă şi dependinţe, magazie lemne, ambele construcţii fiind în prezent demolate, iar pe teren au fost edificate două construcţii, ambele utilizate ca spaţii comerciale identificate pe schiţa de plan.
Din acelaşi raport de expertiză rezultă că suprafaţa utilă a construcţiilor aflate în prezent pe teren este de 246,85 mp, respectiv 43,05 mp, adică 289,90 mp şi suprafaţa construită totală de 334,6 mp şi suprafaţa construită totală de 334,6 mp.
A apreciat instanţa că, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se restituie, de regulă, în natură, în condiţiile prezentei legi, iar în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Concluzionând, tribunalul a arătat că din testamentul depus la dosar autentificat sub nr. 1138 din 12 martie 1914 rezultă că autorii reclamantei au avut în proprietate imobilele ce constau în construcţii, din care o parte demolate şi terenuri, respectiv terenul de 1.500 mp pe care s-au aflat construcţiile ce în prezent sunt demolate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii şi Primăria Oraşului Băicoi iar prin Decizia civilă nr. 139 din 29 septembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti s-a respins apelul reclamanţilor reţinându-se următoarele:
Cu privire la apelul contestatorilor T.N.E., M.I.R., T.I.N.D., T.I.V.V., T.I.P., cum de altfel practica judiciară în materie este unitară, instanţa de fond nu putea preciza cuantumul măsurilor reparatorii pentru construcţiile demolate la pct. din Băicoi sau pentru terenurile din oricare alt punct deoarece competentă în acest sens este numai Comisia Centrală Interministerială formată conform art. 38 din Legea nr. 10/2001, modificată şi completată, măsurile reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri băneşti fiind expres reglementate de Cap. V din această lege.
Aceste reglementări sunt aplicabile şi în situaţia în care s-a efectuat o expertiză care stabileşte valoarea imobilului anexându-se un exemplar, menţionându-se şi dacă persoana îndreptăţită s-a adresat instanţei în acest sens, documentaţie care va fi trimisă unităţii deţinătoare, sau după caz primăriei care se va conforma normelor de aplicare a Legii nr. 10/2001 Cap. V la care ne-am referit mai sus.
Cu privire la cel de-al doilea pct. - Băicoi, judeţul Prahova, instanţa a apreciat că este posibilă restituirea în natură, dar nu aceasta este în măsură să dispună cu privire la amplasament sau la un eventual schimb de teren aşa cum solicită apelanţii - contestatori. Prin urmare, nici acest motiv nu este întemeiat, aşa încât apelul va fi respins ca nefondat.
Referitor la apelul formulat de intimata Primăria Oraşului Băicoi prin Primar, curtea, de asemenea, conform art. 296 C. proc. civ. îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Acţiunea precizată de apelanţii - contestatori s-a întemeiat pe prevederile Legii nr. 10/2001 republicată şi modificată, iar la termenul de judecată din data de 31 martie 2008, instanţa a dispus introducerea în cauză în calitate de intimată a Primăriei oraşului Băicoi, luând act de faptul că apelanţii - contestatori nu înţeleg să se judece cu Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Băicoi sau cu Comisia Judeţeană Prahova de Aplicare a Legii nr. 18/1991.
Conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată şi modificată, Decizia sau după caz dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură se poate ataca de persoana care pretinde că este îndreptăţită la tribunalul în a cărui circumscripţie se află unitatea deţinătoare.
Astfel, Primăria Băicoi a avut şi are calitatea procesuală pasivă în acest litigiu, argumentele care se regăsesc în motivele de apel nefiind sub nici un aspect justificate.
Critica referitoare la supraevaluarea imobilelor de către experţi nu este întemeiată întrucât, după cum rezultă din lucrările dosarului, apelanta-pârâtă nu a formulat obiecţiuni la expertizele efectuate în cauză.
Prin urmare, motivele de apel formulate de intimată nu numai că nu au corespondent în normele procedurale şi în cele speciale care au stat la baza soluţionării cauzei de faţă, dar nu au consistenţa argumentelor juridice de natură să convingă instanţa de control judiciar că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică.
Curtea apreciază că cercetarea judecătorească nu numai că s-a desfăşurat corect dar s-au depus diligentele necesare şi legale, instanţa stăruind în aflarea adevărului manifestând rol activ conform art. 128 C. proc. civ.
Faptul că instanţa a revenit în mai multe rânduri solicitându-i intimatei-apelante copia notificărilor contestatorilor, a dispoziţiilor de soluţionare a acestora, precum şi a oricăror acte pe care le considera necesare în dezlegarea pricinii, nu poate duce la concluzia greşită a reclamantei că instanţa nu a efectuat o cercetare judecătorească aprofundată în speţă, cu atât mai mult cu cât intimata-apelantă a lipsit la cele mai multe termene, deşi a avut permanent termen în cunoştinţă.
Apelanta-intimată a fost prezentă la termenul din data de 12 mai 2008 când reprezentantul său a depus un set de acte şi i s-a înmânat un exemplar al interogatoriului formulat de contestatori, la care nu a înţeles să răspundă, iar la data de 2 aprilie 2009 a răspuns convocării expertului desemnat de instanţă, participând alături de celelalte părţi la efectuarea măsurătorilor şi constatărilor expertului.
Aşadar, cele două critici formulate în calea de atac nu numai că sunt total nejustificate dar dovedesc lipsa de interes în modul în care a înţeles intimata-apelantă să-şi pregătească apărarea în această cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul oraşul Băicoi judeţul Prahova solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii reclamanţilor.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte.
Se susţine că instanţa de apel nu a observat neconcludenţa dintre considerentele şi dispozitivul sentinţei instanţei de fond, iar hotărârea are la bază un raport de expertiză ce nu este complet, existând inadvertenţe între actele dosarului şi conţinutul hotărârii instanţei de fond, ceea ce face ca atât hotărârea instanţei de fond cât şi a celei de apel să fie netemeinice şi nelegale.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
Intimaţii prin actul de la fila 12 - 13 s-au opus admiterii recursului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Faţă de motivele de apel invocate de pârâtul Oraşul Băicoi, ce vizează doar faptul că nu s-a făcut o analiză comparativă între tipurile de construcţii - (cele demolate şi cele ulterior ridicate şi menţionate în raportul de expertiză) şi că despăgubirile trebuiesc acordate de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, este de reţinut că instanţa de apel a examinat aceste motive prin prisma principiului „quantum devolutum, tantum apelatum" precum şi în condiţiile exercitării rolului activ al instanţei, raportat la dispoziţiile art. 129 C. proc. civ.
Criticile referitoare la expertiza efectuată în cauză, sunt nu numai nefondate, dar şi necuvenite în condiţiile în care pârâta nu a formulat obiecţiuni la expertizele efectuate în cauză.
Astfel din perspectiva acestor aspecte instanţa de apel a făcut o legală apreciere a stării de fapt şi de drept şi privind incidenţa dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Legea nr. 10/2001.
Situaţia despăgubirilor este reglementată prin dispoziţiile legii speciale (Legea nr. 247/2005 Titlul VII) la care de altfel instanţele au făcut referire.
Faţă de cele expuse, criticile formulată de recurent nu se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul fiind motiv pentru care recursul fiind nefondat, urmează a fi respins.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. urmează a fi obligat recurentul să plătească intimaţilor suma de 700 RON la cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Oraşul Băicoi prin Primar împotriva Deciziei nr. 139 din 29 septembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-pârât Oraşul Băicoi prin primar la 700 RON cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi M.I.R., T.I.N.D., T.I.P., T.I.V.L.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2341/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2326/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
