ICCJ. Decizia nr. 2015/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2015/2010
Dosar nr. 5136/1/2009
Şedinţa publică de la 24 martie 2010
Asupra recursurilor civile de faţă;
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la 16 iunie 2004, ce a fost precizată, reclamanta C.M.D. a chemat în judecată pârâţii P.C. Coşovenii de Sus, P.C. Coşovenii de Sus, SC M.S. SA, A.V.A.S., S.R. prin M.F.P. solicitând restituirea în natură a morii, a terenului aferent de 3500 mp plus 1 ha, a instalaţiilor aferente morii şi plata contravalorii presei de fabricat ulei, marca „K.”, a unei combine, marca „C.” şi a inventarului tehnic aferent, care nu mai există în materialitatea lor sau acordarea de măsuri reparatorii.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că este unica moştenitoare a autoarei D.C.E., decedată la 29 ianuarie 2003, fiica lui D.I. şi a V.D., moara fiind proprietatea bunicului reclamantei, D.I.
Se arată că autoarea reclamantei, anume D.C.E. a formulat mai multe notificări către Primărie, solicitând restituirea în natură a imobilului şi apoi către SC M.S. SA, întrucât se susţine că moara există şi se află în administrarea acesteia din urmă, care, în mod nejustificat refuză să răspundă notificării.
A doua notificare se referă la restituirea în natură a terenurilor din punctul „Ograda” şi a construcţiei aferentă, iar cea de-a treia notificare are ca obiect presa de fabricat ulei şi combina, utilaje ce au făcut parte din inventarul tehnic, ce a aparţinut morii.
La termenul din 9 noiembrie 2004 D.M., care a arătat că este fiica lui D.G., decedat la 13 ianuarie 1982 (acesta din urmă fiind fiul lui D.I., bunicul reclamantei) a formulat cerere de intervenţie principală solicitând restituirea morii, a terenului aferent de 3500 mp plus 1 ha, a instalaţiilor, precum şi a întregului inventar tehnic.
Prin sentinţa civilă nr. 368 din 3 aprilie 2007, Tribunalul Dolj a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta C.M.D. şi cererea de intervenţie principală formulată de D.M. în contradictoriu cu SC M.S. SA.
A dispus obligarea pârâtei SC M.S. SA să restituie în natură moara situată în comuna Coşovenii de Sus, identificată în raportul de expertiză întocmit de ing. expert V.C.
A fost respinsă acţiunea, precum şi cererea de intervenţie faţă de S.R. prin M.F.P., A.V.A.S. Bucureşti, P. Coşovenii de Sus, P.C. Coşovenii de Sus, D.D.P. Craiova.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta şi intervenienta au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite, cât şi existenţa în patrimoniul autorului lor, D.I., a dreptului de proprietate asupra morii din comuna Coşovenii de Sus, preluată abuziv prin naţionalizare, în temeiul Legii nr. 119/1948, pentru teren, presa de ulei şi celelalte utilaje solicitate, cererile fiind apreciate ca nefondate.
Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel reclamanta şi intervenienta. Apelantele au criticat soluţia primei instanţe, în ceea ce priveşte restituirea terenului, cererea de acordare a măsurilor reparatorii pentru presa de ulei marca „K.” şi celelalte utilaje precum şi, faţă de împrejurarea că, prima instanţa nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind stabilirea cotelor, părţi ideale în care reclamanta şi intervenienta urmează a beneficia de măsurile reparatorii stabilite de instanţă.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 814 din 16 octombrie 2007, a admis apelul reclamantei şi intervenientei D.M., a desfiinţat sentinţa tribunalului şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Instanţa de apel a reţinut că, prin cererea formulată de reclamantă şi intevenientă la data de 15 martie 2005, acestea au solicitat în mod expres, la pct. 3, stabilirea cotelor succesorale în raport de care urmează a beneficia de măsurile reparatorii, în natură sau prin echivalent, acordate de instanţă, iar această solicitare nu a fost avută în vedere de tribunal, care a omis a se pronunţa cu privire la acest petit.
S-a apreciat că instanţa de trimitere va stabili în raport de art. 4 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, cotele - părţi ideale, în care urmează a se stabili dreptul de proprietate al reclamantei şi intervenientei, potrivit dreptului comun, ţinând seama de clasa succesorală din care fac parte şi, în raport de faptul că, pentru acelaşi bun a fost formulată notificare, în termen legal şi de către alţi pretinşi moştenitori ai aceluiaşi autor.
S-a precizat astfel, că este necesar a se lămuri, dacă a fost soluţionată în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată, cererea formulată de D.D.M.E. şi D.V., în calitate de moştenitori ai autorului D.I., înregistrată sub nr. 262/N/2002, iar în caz afirmativ, modul de rezolvare a notificării, urmând a se pune în discuţia părţilor, necesitatea introducerii în cauză şi a acestor persoane, întrucât numai în contradictoriu cu toţi cei care au solicitat măsuri reparatorii pentru acelaşi bun imobil, în calitate de succesori ai aceluiaşi autor, se poate da o rezolvare justă, petitului din precizarea la acţiune, fondat pe dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001.
În rejudecare, urmare rediscutării cadrului procesual, reclamanta C.M.D. şi intervenienta D.M. s-au opus introducerii în cauză a altor persoane, care au formulat notificări pentru aceleaşi bunuri.
Instanţa de trimitere a citat în cauză, în calitate de intervenienţi principali, pe D.D.M.E. şi D.V.
Aceştia au învederat instanţei că sunt descendenţi de gradul II al autorului D.I., nepoţi de fiu, şi că, în această calitate au uzat de procedura prealabilă administrativă, reglementată de Legea nr. 10/2001 solicitând să li se stabilească calitatea de persoane îndreptăţite şi respectiv, să se dispună restituirea în natură a imobilului notificat.
Prin sentinţa civilă nr. 392 din 9 decembrie 2008, Tribunalul Dolj a admis în parte acţiunea precizată şi cererile de intervenţie principale formulate de D.M. şi D.D.M.E. în contradictoriu cu SC M.S. SA.
A respins cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul D.V.
A dispus obligarea pârâtei SC M.S. SA să restituie reclamantei şi intervenientelor D.M. şi D.D.M.E., în natură şi în cote egale de 1/3 pentru fiecare parte, imobilul moară situat în comuna Coşovenii de Sus, judeţul Dolj, imobil identificat în raportul de expertiză întocmit de expertul V.C.
A respins acţiunea principală şi cererile de intervenţie în interes propriu, formulate de intervenientele D.M. şi D.D.M.E., faţă de pârâţii S.R. prin M.F.P., A.V.A.S. Bucureşti, P. şi P.C. Coşovenii de Sus şi D.G.D.P. Craiova.
A obligată pârâta SC M.S. SA la plata cheltuielilor de judecată în suma de 900 lei către reclamantă şi 300 lei către intervenienta D.M.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că autorul D.I. a avut în proprietate imobilul „moară”, situat în comuna Coşovenii de Sus, imobil ce a fost naţionalizat potrivit actelor depuse la dosar, în temeiul Legii nr. 119/1948.
Potrivit actului normativ de preluare erau supuse naţionalizării şi trecerii în proprietatea administraţiilor locale, morile sistematice având cel puţin un valţ dublu şi o capacitatea teoretică de măcinare, de maxim un vagon/24 ore.
În cauză s-a făcut dovada, prin probatoriul administrat, că imobilul „moară” aparţinând autorului a fost moară ţărănească, exceptată de la naţionalizare, conform art. 50 din Legea nr. 119/1948.
În ceea ce priveşte persoanele îndreptăţite la restituire după autorul D.I. (moştenitorii care au formulat notificare) s-a reţinut că acestea sunt reclamanta precum şi intervenientele D.M. şi D.D.M.E., în calitate de descendente de gradul II ale autorului D.I.
S-a stabilit că intervenientul D.V. nu are vocaţie succesorală, neacceptând succesiunea ascendentului său de gradul I, în patrimoniul căruia se afla deja cota succesorală legală, de pe urma defunctului D.I.
Prin urmare, acesta nu justifică calitatea de persoană îndreptăţită în sensul impus de dispoziţiile art. 1 şi 2 raportat la art. 4 din Legea nr. 10/2001.
S-a reţinut că adresele emise de către pârâta SC M.S. SA Craiova nu îndeplinesc condiţiile impuse de lege pentru a reprezenta un răspuns la notificare.
S-a stabilit că reclamanta şi intervenienta au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite, cât şi dovada existenţei în patrimoniul autorului lor, D.I. a dreptului de proprietate asupra morii situată în com. Coşoveni, preluată abuziv prin naţionalizare în temeiul Legii nr. 119/1948.
Instanţa de fond a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reţinând că, în ceea ce priveşte moştenitorii autorului D.I. (decedat la 13 aprilie 1967), aşa cum rezultă din actele de stare civilă şi certificatul de moştenitor depus la dosar, aceştia sunt D.V. (soţie - decedată la 23 iulie 1977); D.M.G. (fiu); D.I.C. (fiu) şi C.E.D. (fiică), potrivit certificatului de moştenitor nr. 2015 din 30 decembrie 1975.
D.V. a lăsat ca moştenitori pe B.I. (fiu), B.A.V. (fiu) şi D.C.E. (fiică), decedată la 29 ianuarie 2004, având ca unică moştenitoare pe reclamanta C.M.D.
La rândul său, fiul autorului, D.M.G., decedat la 13 ianuarie 1980 a lăsat ca moştenitori pe D.E. (soţie), D.M. şi D.E., potrivit certificatului de moştenitor S 698/1982.
Alături de persoanele învederate, acesta mai are un fiu, intervenientul D.V., care a renunţat la succesiunea tatălui său, conform declaraţiei autentificate sub nr. 4120/1982.
D.C., decedat la data de 13 aprilie 1964 a lăsat ca moştenitor pe intervenienta D.D.M.E.
Instanţa a reţinut că reclamanta şi intervenientele au calitatea de descendente de gradul II ale autorului D.I.
Referitor la intervenientul D.V., astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor depus la dosar, acesta nu mai are vocaţie succesorală, neacceptând succesiunea ascendentului său de grad I, în patrimoniul căruia se află deja cota succesorală legală de pe urma defunctului D.I., astfel că acesta nu justifică calitatea de persoană îndreptăţită, deci nu are calitatea de persoană îndreptăţită.
După apariţia Legii nr. 10/2001 reclamanta şi cei trei intervenienţi au formulat notificări, solicitând restituirea în natură a morii, terenului aferent, notificări ce nu au fost soluţionate, apreciindu-se că adresele emise de către pârâta SC M.S. SA nu îndeplinesc cerinţele impuse de lege şi nu echivalează cu soluţionarea notificărilor.
În ceea ce priveşte moara, conform concluziilor raportului de expertiză s-a reţinut că aceasta există şi se află evidenţiată în patrimoniul pârâtei SC M.S. SA.
Împotriva sentinţei 392 din 9 decembrie 2008 a Tribunalului Dolj au declarat apel reclamanta C.M.D. şi intervenienta D.M., criticând-o sub aspectul întinderii drepturilor succesorale care revin părţilor, întrucât imobilul a fost cumpărat de autorul D.I. în timpul căsătoriei cu D.V. (bunica maternă a reclamantei), astfel că Vz din acest imobil a aparţinut soţiei autorului a cărei unică moştenitoare este reclamanta.
Intervenientele au un drept asupra bunului, numai după autorul D.I.
Au fost aduse critici potrivit cărora, tribunalul nu s-a pronunţat cu privire la restituirea în natură a terenului solicitat a fi restituit şi s-a arătat că nu s-au acordat măsuri reparatorii pentru presa de fabricat ulei şi combină, deşi nu rezultă din raportul de expertiză, că aceste bunuri au fost înlocuite, casate sau distruse, greşit fiind introduşi în cauză, în calitate de intervenienţi, D.V. şi D.D.M.E.
S-a susţinut că intervenienţii au formulat notificare către SC M.S. SA, care le-a răspuns în sensul că, nu şi-au îndeplinit obligaţia de a depune actele doveditoare, adresa nefiind contestată de intervenienţi, iar intervenienta D.D.M.E. nu a făcut dovada calităţii de moştenitor, prin depunerea la dosar a unei certificat eliberat de un notar public.
S-au invocat critici privind nelegalitatea sentinţei civile a Tribunalului Dolj şi cu privire la respingerea cererii de recuzare formulată la 22 septembrie 2008, ce a fost respinsă prin încheierea din 29 septembrie 2008, critici în care se susţine că judecătoarea D.M. s-a antepronunţat şi a întârziat soluţionarea cauzei, fiind părtinitoare.
Prin decizia nr. 126 din 9 aprilie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentinţa Tribunalului Dolj, în sensul că a dispus restituirea în natură către reclamanta C.M.D. şi intervenienta D.M. a terenului aferent morii, în suprafaţă de 3465 mp, individualizat conform schiţei întocmită de expertul V.C.
A stabilit cotele ce revin părţilor din imobilul restituit (moară si teren), ca fiind 18/24 pentru reclamantă şi câte 3/24 pentru fiecare intervenient.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar ordinar a reţinut că apelul reclamantei şi intervenientei D.M. este fondat în parte, în ceea ce priveşte terenul aferent morii şi cotele ce se cuvin moştenitorilor.
A reţinut că obiectul litigiului, conform precizării de acţiune îl constituie restituirea unei mori situată în Coşoveni, a terenului aferent acesteia, a unei suprafeţe de 1 ha. teren, situată în partea de nord a morii, a unei prese de fabricat ulei şi a unei combine.
Moara ce formează obiectul litigiului a fost una ţărănească şi nu una sistematică, situaţie în care era exceptată de la naţionalizare.
Astfel fiind, s-a dispus restituirea acesteia în natură, ca fiind preluată fără tidu valabil.
Referitor la teren, tribunalul a apreciat că acesta a fost restituit moştenitorilor autorului D.I., în procedura legilor fondului funciar, iar diferenţa de teren nu este aferentă morii, fiind ocupată de DN 722, bloc de locuinţe, zonă de protecţie şi alee acces blocuri.
Curtea de Apel Craiova a reţinut că, din modul de redactare a dispozitivului sentinţei tribunalului nu rezultă, explicit că „moara” cuprinde construcţiile existente precum şi terenul aferent, identificarea imobilului fiind realizată de instanţă, prin trimiterea la raportul de expertiză întocmit de expertul V.C., dar coroborând aceasta cu considerentele sentinţei, în care se reţine că o parte din teren a fost restituit pe calea legilor fondului funciar, iar diferenţa nu este aferentă morii, Curtea a apreciat că Tribunalul Dolj nu a avut în vedere, în dispozitivul sentinţei şi terenul aferent morii şi a omis a dispune restituirea acestuia.
Ca atare, instanţa de apel a constatat că se impune restituirea terenului aferent morii, în suprafaţă de 3465 mp, astfel cum această suprafaţă a fost individualizată în raportul de expertiză, obiectiv stabilit de instanţa de fond, expertul precizând că a avut în vedere documentaţia topo folosită în anul 1994 de către SC M.S. SA, pentru obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, acest teren aparţinând autorului D.I., fiind teren aferent morii şi necesar pentru buna exploatare a morii şi a construcţiilor anexă la aceasta.
Suprafaţa terenului a fost stabilită de expert, conform actului de vânzare-cumpărare din octombrie 1942, autentificat de Tribunalul Dolj sub nr. 2534 din 3 octombrie 1942, act în care sunt menţionate 2 suprafeţe de teren învecinate, suprafeţe ce sunt identificate şi în notificarea nr. 33/N/2002 formulată de autoarea reclamantei, D.C.E.
Instanţa a reţinut că autoarea reclamantei a mai formulat două notificări, în temeiul Legii nr. l0/2001, respectiv notificarea nr. 61/N/2002 prin care a solicitat restituirea unei prese pentru fabricat ulei, a unei combine şi cea cu nr. 1102/N/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a morii şi terenului aferent acestuia, situate în Coşoveni.
Autorul reclamantei, D.I. a cumpărat moara conform contractului autentificat sub nr. 2536 din 3 octombrie 1942 de Tribunalul Dolj, de la D.D., la aceeaşi dată perfectându-se şi un alt act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2534, pentru cele două suprafeţe de teren, astfel că terenul aferent morii este cel menţionat în actul autentificat sub nr. 2534 încheiat în anul 1942.
Referitor la critica privind greşita stabilire a cotelor, instanţa de apel a reţinut următoarele:
D.D.M.E. nu a făcut dovada că moara şi terenul aferent acesteia, achiziţionate de D.I. în anul 1942, dată la care era căsătorit cu D.V., constituie bun propriu, astfel că se impune a fi recalculate cotele părţilor.
Nefiind înlăturată prezumţia de comunitate de bunuri, instanţa a apreciat că D.I. a avut o cotă de Vi din imobil, cotă care a fost culeasă de soţia supravieţuitoare V.D. (1/4), iar restul de 3/4 a revenit descendenţilor. Cota soţiei supravieţuitoare şi dreptul propriu al acesteia au fost culese de singura fiică, D.C.E., mama reclamantei.
Dintre descendenţii autorului D.I., au formulat notificare D.C.E. (fiică), D.D.M.E. (nepoată după fiul D.C.I.), D.V. si D.M. (nepoţi după fiul D.G.M.).
Tribunalul a reţinut că dreptul la măsuri reparatorii subzistă pentru D.M.D. (fiica lui D.C.E.), D.D.M.E. şi D.M., iar cu privire la descendentul D.V. s-a reţinut că, acesta a renunţat la succesiunea autorului său, situaţia în care nu este îndreptăţit la măsuri reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, acesta din urmă nedeclarând apel în cauză.
Recalculând cotele, instanţa a apreciat că rezultă o cotă de 18/24 pentru reclamantă (1/2 plus 1/8 din bun după V.D. si 3/24 după I.D.) şi cote de câte 3/24 pentru fiecare dintre intervenienţi.
Cât priveşte celelalte critici apreciate ce nefondate şi respinse ca atare, instanţa de apel a apreciat că pentru suprafaţa de 1 ha teren solicitată distinct prin acţiune, aceasta nu a făcut obiectul vreunei notificări, astfel că nu poate forma obiect de restituire în temeiul legii speciale de reparaţie.
Deşi în apel se face vorbire despre o suprafaţă de 1180 mp, precum şi una de 2700 mp, acestea nu fac obiectul acţiunii de faţă, nefiind solicitate prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.
În ceea ce priveşte pe D.D.M.E., instanţa de apel a apreciat că tribunalul a soluţionat corect pe fond şi notificarea acesteia, formulată în temeiul aceleiaşi legi pentru imobilul „moară”.
Adresa nr. 1164 din 12 iulie 2002 emisă de pârâta SC M.S. SA nu poate fi considerată şi nu are valoarea unui răspuns la notificare, neputând fi asimilată unei dispoziţii/decizii şi, ca atare, contestată în termenul reglementat de art. 24 din Legea nr. 10/2001, aceasta cuprinzând doar o referire la nedepunerea actelor doveditoare ale dreptului de proprietate ale intimatei, cu această motivare instanţa de apel, respingând pretenţia acesteia din notificare, în condiţiile în care, viza acelaşi imobil solicitat prin acţiune, de către apelanta - reclamantă C.M.D.
Cererea de restituire în natură a presei pentru ulei şi a combinei a fost respinsă, întrucât nu s-a dovedit că aceste bunuri mai exista în materialitatea lor, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 pentru a putea fi restituite, aspect nedovedit de reclamantă, care a şi recunoscut, că aceste bunuri nu mai există fizic.
Nici critica privind greşita respingere a cererii de recuzare nu a fost apreciată ca fondată de instanţa de apel, nefiind reţinute ca întemeiate, motivele de recuzare, astfel cum au fost formulate prin cererea de recuzare.
Împotriva deciziei civile nr. 126 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, la 9 aprilie 2009, au declarat recurs, intervenienţii D.V. şi D.D.M.E., primul vizând critici referitoare la greşita apreciere a instanţei de apel, în sensul că nu are calitate de persoană îndreptăţită, conform Legii nr. 10/2001 şi la introducerea în cauză a celorlalţi intervenienţi, solicitând casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recursul promovat de intervenienta D.D.M.E. dezvoltă critici întemeiate în drept, pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., învederând că instanţa de apel a recalculat greşit cotele moştenitorilor autorului D.I., încălcând caracterul de bun propriu al acestuia şi separaţia patrimoniilor, prin aplicarea regimului comunităţii de bunuri, introdus de art. 30 C. fam., invocând principiul neretroactivităţii legii civile, prevăzut de art. 1 C. civ.
A fost indicat generic şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 4 din acelaşi cod, însă aceasta nu a fost dezvoltat, nefiind indicate critici care să se circumscrie acestuia, intervenienta realizând referiri doar la desfăşurarea şi derularea cronologică a procesului.
Recursul declarat de intervenientul D.V. nu este susceptibil de a fi analizat, întrucât acesta nu a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 392 din 9 decembrie 2008 a Tribunalului Dolj, astfel că recursul declarat omisso medio este inadmisibil, fiind exercitat împotriva unei hotărâri ce nu a fost apelată, cu încălcarea principiului ierarhiei căilor de atac, atât timp cât intervenientul nu a înţeles să exercite calea de atac devolutivă a apelului.
Recursul formulat de intervenienta D.D.M.E. este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed.
În ceea ce priveşte aplicarea în timp a dispoziţiilor Codului familiei, în privinţa bunurilor soţilor, deosebim următoarele situaţii:
Prima, aceea a căsătoriilor încheiate după punerea în aplicare a Codului familiei (1 februarie 1954), regimul juridic al bunurilor soţilor, în acest caz, fiind cel stabilit de C. fam. şi, cea de-a doua situaţie, a căsătoriilor încheiate înainte de intrarea în vigoare a prevederilor Codului familiei.
În situaţia în care, căsătoria exista la data intrării în vigoare a codului, soţii sunt supuşi, în privinţa relaţiilor patrimoniale, de la data intrării în vigoare a Codului familiei, dispoziţiilor acestuia, indiferent care a fost regimul lor matrimonial, legal sau convenţional [(art. 4 alin. (1) din Decretul nr. 32/1954)].
Ca o consecinţă, prin dispoziţiile tranzitorii ale decretului (art. 49), au fost abrogate în mod expres art. 1223 – art. 1293 C. civ., de sub titlul IV, intitulat „despre contractul de căsătorie şi despre drepturile respective ale soţilor”, privind convenţiile matrimoniale, regimul dotai şi societatea de achiziţii.
Art. 4 alin. (2) din acelaşi decret, prevede că bunurile ce soţii au la data intrării în vigoare a Codului familiei devin comune sau proprii, potrivit dispoziţiilor acestui cod.
Din conţinutul prevederilor mai sus menţionate, rezultă că relaţiile patrimoniale dintre soţi sunt supuse dispoziţiilor Codului familiei, numai de la data intrării în vigoare a acestuia.
În cea de-a doua situaţie, anume căsătoriile încheiate şi desfăcute înainte de intrarea în vigoare a Codului familiei, relaţiile patrimoniale dintre soţi nu sunt supuse prevederilor acestui cod, ci regimului legal al separaţiei de bunuri.
Stabilirea existenţei şi întinderii drepturilor soţilor asupra averii dobândite în timpul căsătoriei, desfăcută înainte de intrarea în vigoare a Codului familiei trebuie soluţionată în raport de prevederile legale în vigoare la acea dată, iar nu de dispoziţiile Codului familiei.
Instanţa de apel a apreciat corect raportul juridic dedus judecăţii sub aspectul aplicării în timp a Codului familiei, reţinând că, prin art. 5 din Decretul nr. 32/1954 s-a instituit o prezumţie de comunitate pentru bunurile dobândite în timpul căsătoriei, indiferent dacă această dobândire a avut loc anterior intrării în vigoare a Codului familiei, cum este cazul autorului D.I. care a dobândit bunurile în anul 1942 şi a avut în vedere că D.V. a venit la succesiunea lui D.I., în calitate de soţie supravieţuitoare, aceasta decedând în anul 1977.
Aceasta este şi ipoteza speţei de faţă, în care, pe tărâmul Legii nr. 10/2001 (art. 4 care reglementează situaţia moştenitorilor persoanelor fizice îndreptăţite), actul normativ menţionat stabileşte că „în cazul în care restituirea este cerută de mai mult persoane îndreptăţite, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote-părţi ideale, potrivit dreptului comun.
De prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite”.
În cadrul moştenirii legale trebuie respectate principiile care o guvernează, respectiv moştenirea se împarte în ordinea claselor de moştenitori legali (Codul civil reglementează 4 clase de moştenitori legali, dar si situaţia soţului supravieţuitor, care are calitatea de moştenitor legal, conferită de Legea nr. 319/1944), în cadrul aceleiaşi clase, moştenirea se împarte după principiul proximităţii gradului de rudenie, principiul împărţirii legale a moştenirii între rudele de acelaşi grad şi aceeaşi clasă.
Ca atare, indiferent dacă suntem în prezenţa stabilirii sau constatării dreptului de proprietate, modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, prin introducerea art. 4 alin. (4) din lege, se confirmă justeţea punctului de vedere, care a considerat că, indiferent dacă este vorba de o stabilire sau de o constatare a dreptului de moştenitor, fiecare moştenitor sau coproprietar, pentru a putea beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001, trebuie să formuleze cerere în acest sens, iar în situaţia în care nu a formulat o astfel de solicitare, cota sa va profita celor care au formulat cererea.
Astfel, moştenitorii care au solicitat restituirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001 sunt consideraţi moştenitori acceptanţi, care culeg şi cota comoştenitorului care, nu a formulat notificare până la data de 14 februarie 2002 şi a devenit străin de succesiune prin neacceptare.
Întrucât în cauză, recurenta-intervenientă nu a făcut dovada că moara şi terenul aferent, achiziţionate de D.I. în anul 1942, (dată la care era căsătorit cu D.V.), constituie un bun propriu ce derogă de la principiul comunităţii de bunuri, instanţa de apel a reţinut corect, calcularea acestor cote, ca urmare a nerăsturnării prezumţiei de comunitate, rezultând o cotă de 18/24 pentru reclamantă (1/2 plus 1/8 din bun după V.D. si 3/24 după D.I. şi cote de câte 3/24 pentru fiecare dintre interveniente.
Aşa fiind, în raport de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va face aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a Il-a C. proc. civ. şi va respinge recursul intervenientei D.D.M.E., ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. (l) din acelaşi cod, potrivit cu care partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, vor fi obligaţi recurenţii la 150 lei, către intimata-reclamantă C.M.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intervenientul D.V. împotriva deciziei nr. 126 din 9 aprilie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienta D.D.M.E. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenţii la 150 lei, cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2007/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2057/2010. Civil → |
|---|
