ICCJ. Decizia nr. 2559/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2559/2010
Dosar nr. 39457/3/2007
Şedinţa publică din 27 aprilie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 1825 din 17 decembrie 2008 pronunţată în dosarul nr. 39457/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, s-a respins acţiunea reclamantului C.S.H. având ca obiect obligarea pârâtei Municipiul Bucureşti, prin Primarul General să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, sector 1, pentru lipsa calităţii procesual pasive.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamant, prin Decizia nr. 397 din 12 iunie 2009, a respins calea de atac ca nefondată pentru considerentele ce urmează.
Din adresa nr. 39457/3/2007 a Direcţiei de Impozite ŞI Taxe Locale a Sectorului 1 Bucureşti şi din probele administrate a rezultat că numitul R.H. a fost proprietar al imobilului situat în Bucureşti, sector 1 (fost 8).
R.H. a decedat la 28 septembrie 1954 fiind dezbătută succesiunea acestuia conform certificatului de moştenitor nr. 7541195A la succesiunea acestuia venind cei 8 copil, fiecare dobândind o cotă de 1/8 din imobil.
Printre cei 8 copii ai defunctului s-a aflat şi mama reclamantului C.E. Aceasta,prin contractul de vânzare autentificat sub nr. 884 din 12 decembrie 1975 înstrăinează cota de 1/8 dobândită prin succesiune - către numita D.M., iar cota de teren aferentă din teren, în temeiul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 a trecut în proprietatea statului.
La succesiunea defunctei D.M. a venit numitul D.D.C.
Prin sentinţa civilă nr. 6288 din 31 mai 1996 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti s-a admis acţiunea reclamantului D.D.C. împotriva pârâtului R.H. şi s-a constatat că reclamantul a devenit proprietar prin uzucapiune asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 1 compus din construcţie şase camere şi dependinţe şi a terenului în suprafaţă de 520 mp.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanţa a interpretat greşit conţinutul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 884 din 12 decembrie 1975 în sensul că nu a reţinut că terenul aferent cotei de 1/8 din construcţia înstrăinată a trecut în proprietatea statului conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.
Decizia pronunţată în apel este lipsită de temei legal deoarece sentinţa nr. 6288 din 31 mai 1996 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti s-a dat în contradictoriu cu o persoană decedată în anul 1954; că D.D.C. a moştenit doar o cotă de 1/8 de la mama sa şi că nu se putea obţine uzucapiunea pentru întregul imobil.
Înalta Curte, analizând Decizia prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor de drept incidente în cauză, va constata caracterul nefondat al recursului pentru următoarele argumente ce succed.
Acţiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti a fost soluţionată pe cale de excepţie şi anume lipsa calităţii pârâtului de posesor al imobilului revendicat.
Prin motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se încearcă repunerea în discuţie a statuărilor din sentinţa civilă nr. 6288 din 31 mai 1996 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti prin care s-a constatat că D.D.C. a devenit proprietar prin uzucapiune asupra imobilului revendicat în prezenta cauză, imobil care de altfel a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1316 din 16 aprilie 1998 către F.N.M.
Cum hotărârile judecătoreşti pot fi reformate doar prin căile de atac permise de lege, critica este vădit nefondată.
Dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată, acţiune în revendicarea imobilului, reclamantul avea obligaţia să dovedească că pârâtul indicat este posesorul bunului în discuţie. Or, din conţinutul probelor mai sus indicate, a rezultat că imobilul nu se află în posesia unităţii administrativ teritoriale ci a unei persoane fizice, aşa încât absenţa calităţii procesuale pasive reţinută de ambele instanţe de fond este în concordanţă cu dispoziţiile art. 480 C. civ.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se referă la încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ. potrivit căruia convenţiile legal făcute cu putere de lege între părţile contractante.
Aşa cum s-a arătat, instanţa a fost învestită cu o acţiune în revendicare şi nu cu cercetarea şi interpretarea clauzelor contractului indicat în recurs, aşa încât şi critica întemeiată pe acest motiv de recurs este vădit nefondată.
Înalta Curte, pentru motivele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul reclamantului C.S.H. împotriva deciziei nr. 397 din 12 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2684/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2555/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
