ICCJ. Decizia nr. 2725/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2725/2010
Dosar nr. 6216/1/2009
Şedinţa publică din 4 mai 2010
Asupra contestaţiei în anulare faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 751/C/2004, Tribunalul Bihor, secţia civilă, a respins contestaţia formulată, în baza Legii nr. 10/2001 de K.M., împotriva dispoziţiei nr. 1405 din 10 septembrie 2003 cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada susţinerilor sale, respectiv a împrejurării că imobilul a cărei restituire a cerut-o, prin notificarea nr. 1338 din 8 noiembrie 2001, a format proprietatea extratabulară a tatălui său.
În condiţiile în care, se mai arată, cel în cauză nu a exhibat acte translative de proprietate care să emane de la proprietarul iniţial, petentul nu poate fi încadrat în categoria persoanelor îndreptăţite, în condiţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, care, prin Decizia nr. 158 din 7 noiembrie 2006, a respins ca nefondat apelul reclamantului.
Prin Decizia nr. 5177 din 24 septembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins recursul declarat de reclamant împotriva hotărârii dată în apel, reţinând că deşi s-au acordat mai multe termene în acest scop, atât la comisia constituită în temeiul Legii nr. 10/2001 cât şi în instanţă contestatorul nu a depus niciun înscris doveditor al bunurilor pe care autorul său le-a deţinut.
Or, se mai arată, probele testimoniale solicitate a fi administrate, nu sunt suficiente pentru a dovedi calitatea de proprietar a autorului contestatorului în privinţa imobilului litigios, ştiut fiind că, în sistemul de carte funciară, potrivit art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938, drepturile imobiliare se constituie, se modifică, se strămută şi se sting numai prin înscrierea lor în cartea funciară.
Înalta Curte a mai reţinut că, cel în cauză nu a probat nici actul de preluare a imobilului, de care nici nu face vorbire în contestaţie, pentru a se putea prevala de prezumţia instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi nici relaţia de rudenie cu pretinsul proprietar al nemişcătorului, care i-ar conferi calitatea de succesor al acestuia, legitimându-l ca persoană îndreptăţită, în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva susmenţionatei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, K.M., reclamant în cauză, a formulat contestaţie în anulare.
În motivarea căii extraordinare de atac, fundamentată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., se susţine în esenţă că, anterior pronunţării hotărârii, contestatorul ar fi obţinut şi alte acte (un proces verbal încheiat la data de 4 martie 1945, copii ale unor documente pe care se află antetul firmei tatălui său etc.) pe care le-a expediat instanţei de recurs, dar care nu au ajuns la dosarul cauzei, deşi firma de curierat le-a depus la registratura instanţei la data de 23 septembrie 2008, termenul de judecată fiind stabilit la 24 septembrie 2008.
Aceste acte, conchide contestatorul, coroborate cu probele aflate la dosar, inclusiv declaraţiile martorilor audiaţi, atestă fără echivoc dreptul de proprietate al antecesorului său, asupra imobilului ce a făcut obiectul notificării, formulată în baza Legii nr. 10/2001.
Chiar dacă contestatorul nu menţionează în mod expres, concluzia ce se desprinde din dezvoltarea motivelor căii extraordinare, de atac, este aceea a invocării unor "greşeli materiale" care ar fi fundamentat hotărârea ce se atacă.
Nu se antamează eventuala omisiune de a se cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Contestaţia în anulare urmează a fi respinsă, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs, mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Ca atare, contestaţia în anulare specială, astfel cum a fost reglementată prin textul invocat ca temei al căii extraordinare de atac, poate fi exercitată numai în condiţiile limitativ prevăzute de acest text, motivele acestuia neputând fi extinse prin analogie, la alte situaţii decât cele vizate în mod expres de legiuitor.
În speţă, contestatorul confundă semnificaţia sintagmei "greşeală materială" cu pretinse greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale de drept substanţial sau procedural.
Or, contestaţia în anulare se înfăţişează, în ipoteza analizată, ca o cale extraordinară de atac, de retractare, creată de legiuitor doar pentru remedierea unor greşeli materiale iar nu şi pentru reformarea unor pretinse greşeli de fond.
Cât priveşte teza 2 a textului invocat în sprijinul căii extraordinare de atac, este cert că aceasta nu a fost avută în vedere, în motivarea contestaţiei neinvocându-se o eventuală omisiune de a cerceta vreunul din motivele de recurs.
Aşa fiind, contestaţia în anulare, urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DE C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de K.M. împotriva deciziei nr. 5177 din 24 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2719/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2717/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
