ICCJ. Decizia nr. 2737/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2737/2010
Dosar nr. 1605/121/2007
Şedinţa de la 4 mai 2010
Asupra recursurilor de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 19 februarie 2007, reclamanta S.F. a solicitat instanţei – în contradictoriu cu SC S.N.D. Galaţi SA, Consiliul local al Municipiului Galaţi şi Primarul Municipiului Galaţi, obligarea pârâţilor de a-i restitui în natură, sau prin echivalent imobilul situat în Galaţi, fostă proprietate a autoarei sale B.E.
În motivarea cererii introductive, reclamanta a arătat că, sub presiunea exercitată de autorităţi, anterior anului 1989, B.E. a donat imobilul statului român, donaţie anulată ulterior prin sentinţa nr. 2508/2003 a Judecătoriei Galaţi.
Notificării formulată în baza Legii nr. 10/2001, mai arată reclamanta, depusă iniţial la Primăria Municipiului Galaţi care, ulterior, a înaintat-o SC S.N.D. Galaţi SA, nu i s-a dat o rezolvare în sensul legii, prin emiterea unei decizii sau dispoziţii motivate.
La 13 aprilie 2007, la cererea reclamantei, dat fiind susţinerile pârâtei SC S.N.D. Galaţi SA, care, prin întâmpinare, a invocat aplicaţiunea în cauză a dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât la data intrării în vigoare a acestui act normativ, era integral privatizată – a fost introdusă în cauză A.V.A.S. Bucureşti.
Învestit în primă instanţă, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 150 din 1 februarie 2008, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului local Galaţi şi în consecinţă a respins acţiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu acest pârât.
A admis în parte acţiunea promovată de reclamantă, în contradictoriu cu SC S.N.D. Galaţi SA, Primarul Municipiului Galaţi şi A.V.A.S. Bucureşti.
A respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de aceste pârâte:
A constatat că reclamanta S.F. are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul situat în Galaţi, a cărui valoare de circulaţie este de 31.628,80 lei.
A obligat pârâţii către reclamantă, la plata sumei de 1400 lei (RON) cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că preluarea imobilului a fost abuzivă, în condiţiile în care nu a existat o dreaptă şi justă despăgubire, fiind încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia orice persoană fizică sau juridică, nu poate fi lipsită de proprietatea asupra bunurilor sale, decât pentru cauze de utilitate publică şi numai în condiţiile prevăzute de lege.
Ca atare, conchide instanţa fondului, imobilul se încadrează în dispoziţiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, reclamanta fiind îndreptăţită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ.
S-a mai reţinut culpa instituţiei iniţial investită cu soluţionarea notificării, respectiv SC S.N.D. Galaţi SA care, constatând că imobilul nu poate fi restituit în natură, ar fi trebuit să înainteze notificarea A.V.A.S., instituţie publică implicată în privatizare.
Neprocedând în acest mod, reţine instanţa, pârâta a pus-o pe reclamantă într-o poziţie de inferioritate faţă de persoanele ale căror cereri au fost soluţionate în termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de reclamanta S.F. a fost admis de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 63/A din 16 februarie 2009 a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a completat-o cu următoarele menţiuni:
A obligat pârâtul, Primarul Municipiului Galaţi, la plata către reclamantă a sumei de 8.807,76 lei, cu titlu de despăgubiri.
A obligat pârâta A.V.A.S. Bucureşti, la plata către reclamantă a sumei de 22.821,12 lei, cu titlu de despăgubiri.
A respins totodată, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtele SC S.N.D. Galaţi SA şi A.V.A.S., împotriva aceleiaşi sentinţe.
I-a obligat pe apelanţii pârâţi SC S.N.D. Galaţi SA şi A.V.A.S., către apelanta reclamantă, la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că fără a se contesta calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei şi nici, faptul că terenul în litigiu, a fost preluat fără titlu valabil de către stat, „mărul discordiei" este reprezentat de natura măsurilor reparatorii ce se vor acorda, precum şi persoana obligată a le plăti.
Chiar dacă, se mai arată, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prevede metodologia de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, metodologie ce urmează a se finaliza prin emiterea unor titluri de participare la Fondul Proprietatea, după cotarea acestuia la Bursă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat însă în mod constant că, acest organism de valori mobiliare nu funcţionează în prezent, într-un mod susceptibil să ducă la acordarea efectivă a unei despăgubiri.
Ca atare, conchide instanţa de apel, în procedura de aplicare a Legii nr. 10/2001, în absenţa unor prevederi de natură a asigura aplicarea efectivă şi concretă a măsurilor reparatorii, poate apărea conflictul cu art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adiţional la Convenţie, ceea ce impune – conform art. 20 alin. (2) din Constituţie – prioritatea normei din Convenţie care, fiind ratificată prin Legea nr. 30/1994, face parte din dreptul intern, astfel cum se stabileşte în art. 11 alin. (2) din legea fundamentală.
Cum, expertiza atestă că 60,15 mp sunt în proprietatea oraşului Galaţi iar, 155,85 mp, în proprietatea SC D. Galaţi, societate comercială integral privatizată la data apariţiei Legii nr. 10/2001, obligaţia de plată revenind în acest caz societăţii implicată în privatizare, respectiv A.V.A.S., urmează ca în funcţie de suprafeţele deţinute şi valoarea de piaţă a acestora, pârâtele să fie obligate la plata sumelor „ce vor rezulta".
În cauză, au declarat recurs în termen legal pârâţii Municipiul Galaţi, prin Primar, SC S.N.D. Galaţi SA precum şi A.V.A.S.
Examinând recursul formulat de Municipiul Galaţi prin prisma dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost formulat cu depăşirea termenului prevăzut de lege.
Astfel, potrivit textului de lege mai sus citat, termenul de recurs este de 15 zile şi curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., constituie deci, în afara unor excepţii expres prevăzute de lege, termenul de drept comun în materia recursului.
În speţă, Decizia pronunţată în apel, a fost comunicată pârâtului la 20 martie 2009 - astfel cum rezultă din dovada de primire şi procesul verbal de predare, f. 69 - dosar 1605/121/2007 al Curţii de Apel Galaţi, iar recursul a fost depus la această instanţă, la 7 aprilie 2009, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de lege (a se vedea şi f. 2 şi 31 – dosar Î.C.C.J.).
Pe cale de consecinţă, recursul formulat de Municipiul Galaţi, prin Primar, cu neobservarea susmenţionatei dispoziţii legale, urmează a fi respins, ca tardiv.
În recursul său, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., pârâta SC S.N.D. Galaţi SA critică hotărârea dată în apel, pe considerentul greşitei reţineri a calităţii sale procesuale pasive, în condiţiile în care nu există identitate între persoana sa şi persoana obligată, potrivit Legii nr. 10/2001, în raportul juridic dedus judecăţii.
Astfel, se arată, societatea comercială pârâtă a fost integral privatizată, înainte de apariţia Legii nr. 10/2001 şi nu are, în sensul legii, calitatea de „unitate deţinătoare" sintagmă care, în înţelesul normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ, se referă, fie la entitatea cu personalitate juridică care exercită în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată, cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie la entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, bunul care intră în sfera de aplicare a legii.
Recursul formulat de această pârâtă, este nefondat, urmând a fi respins, în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, entitatea investită cu soluţionarea acesteia, respectiv unitatea deţinătoare, este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură sau prin echivalent.
În speţă, calitatea procesuală pasivă a pârâtei este dată de faptul investirii sale cu soluţionarea notificării care, pe considerentul că o parte din terenul solicitat a fi restituit în natură, sau prin echivalent, se regăseşte în patrimoniul său, i-a fost transmisă de către Primarul municipiului Galaţi, iniţial sesizat.
Or, pârâta, fără a se conforma dispoziţiilor legii, a ţinut notificarea în nelucrare, fără a emite o dispoziţie sau decizie, chiar de refuz al cererii de restituire, care să fie supusă controlului judecătoresc, şi fără să o direcţioneze, în situaţia în care se considera că soluţionarea notificării nu este în competenţa sa, instituţiei publice implicată în privatizare.
Ca atare, în mod corect s-a pronunţat instanţa de control judiciar sub aspectul conduitei imputabile a acestei pârâte, lipsa răspunsului putând fi asimilată unui refuz al soluţionării notificării, refuz care determină căderea acesteia în pretenţii sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată.
În recursul formulat în cauză de A.V.A.S., fundamentat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este criticată Decizia dată în apel, după cum urmează:
- în mod greşit s-a reţinut calitatea sa procesuală pasivă, în condiţiile în care nu a fost investită cu soluţionarea notificării iar procedura prealabilă faţă de A.V.A.S., nu s-a realizat, conform legii.
- urmare modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, A.V.A.S. nu mai are competenţa de a stabili cuantumul despăgubirilor, ea fiind abilitată să emită doar o decizie motivată care să cuprindă propunerea de acordare a măsurilor reparatorii, în situaţia îndeplinirii cerinţelor legale şi depunerea actelor doveditoare, în dosarul administrativ.
- analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor, revine, potrivit legii, Comisiei Centrale din subordinea Cancelariei Primului Ministru, iar nu A.V.A.S., care nu mai poate fi obligată la plata măsurilor reparatorii prin echivalent.
Recursul formulat de A.V.A.S. se priveşte ca fondat, urmând a fi admis, în limitele şi pentru considerentele ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate, prevederile fiind aplicabile şi în cazul în care imobilele au fost înstrăinate.
Măsurile reparatorii vizând aceste categorii de imobile se propun de către instituţia publică care efectuează sau după caz, a efectuat privatizarea, dispoziţiile art. 26 alin. (1) din lege, fiind aplicabile în mod corespunzător.
Ca atare, calitatea procesuală pasivă a recurentei este dată de implicarea Fondului Proprietăţii de Stat, a cărei succesoare este, în procesul de privatizare al SC S.N.D. SA Galaţi, în condiţiile în care ţinerea în nelucrare a notificării de către această pârâtă, nu poate fi imputată reclamantei, al cărei demers judiciar trebuia să aibă ca finalitate soluţionarea, în limitele legii, a cererilor formulate pe calea notificării şi respectiv acţiunii în justiţie, în raport de dovezile prezentate de aceasta şi probele administrate.
Ca atare, Înalta Curte nu va primi motivul de recurs vizând lipsa calităţii procesuale pasive, a recurentei pârâte.
Criticile vizând greşita sa obligare directă, de către instanţă, la plata sumelor reprezentând măsurile reparatorii prin echivalent, sunt însă fondate.
Astfel, Legea nr. 247/2005 „privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei", în Capitolul V al Titlului VII a stabilit care sunt procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, în situaţiile în care, imobilele ce au făcut obiectul notificărilor, nu pot fi restituite în natură, analizarea şi stabilirea cuantumului final al acestora revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, organism constituit în subordinea Cancelariei Primului Ministru, ale cărei decizii sunt deasemenea supuse controlului judiciar, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Or, dacă s-ar accepta soluţia dată prin Decizia atacată, respectiv obligarea directă de către instanţe a instituţiei publice implicată în privatizare, sau a persoanelor juridice deţinătoare, la plata sumelor reprezentând valoarea de piaţă a imobilelor, ce au făcut obiectul notificărilor (imobile ce nu pot fi restituite în natură) aceasta ar echivala cu golirea de conţinut a dispoziţiilor legale mai sus invocate şi lipsirea acestora de eficienţă, cu vădit impact asupra bugetului şi politicilor financiare ale statului.
Este adevărat că, în câteva din cauzele aflate pe rolul său, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România, reţinând că Fondul Proprietatea nu funcţionează într-un mod susceptibil a fi considerat ca echivalent cu acordarea efectivă a unei despăgubiri, (a se vedea cazul Ruxandra Ionescu împotriva României, Matache şi alţii împotriva României etc.) instanţa europeană luând în considerare şi prejudiciul suferit din cauza lipsei îndelungate de despăgubire (a se vedea cauza Porteanu împotriva României).
În aceste cauze însă (unele vizând respingerea cererii pentru prematuritate, în condiţiile în care nu fusese pronunţată o decizie administrativă în termenul legal de 60 de zile, prevăzut de lege) Curtea nu a contestat „marja de apreciere" de care beneficiază statele în a implementa proceduri administrative prealabile asigurării accesului concret şi efectiv la o instanţă.
Ceea ce a sancţionat instanţa europeană în cazurile mai sus enunţate (a se vedea şi Hotărârea din 13 ianuarie 2009, emisă în cauza Faimblat împotriva României) nu este obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi respectiv Legea nr. 247/2005 ci accesul „teoretic şi iluzoriu" la despăgubirile ce pot fi acordate în temeiul acestor legi, cauzat de funcţionarea ineficientă – la data soluţionării acestor cauze – a Fondului Proprietatea.
Transpare, din întreaga practică CEDO, obligaţia Statul Român, în calitate de acţionar unic la această societate de investiţii, să asigure funcţionarea eficientă a Fondului Proprietatea şi respectiv conversia titlurilor de despăgubire emise de către Comisia Centrală, în despăgubire efectivă, după algoritmul de calcul stabilit prin lege.
În consecinţă, parcurgerea procedurilor administrative, nu prezintă, prin ea însăşi „o problemă" din perspectiva Convenţiei, în condiţiile în care rezultatul final al acestora este cel al unei despăgubiri efective.
În considerarea celor ce preced, recursul formulat de A.V.A.S. urmează a se admite cu consecinţa modificării în parte a deciziei atacate, în sensul respingerii ca nefondat, a apelului declarat de reclamantă împotriva hotărârii instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv, recursul declarat de Municipiul Galaţi prin primar împotriva deciziei nr. 63/A din 16 februarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de SC S.N.D. Galaţi SA împotriva aceleiaşi decizii.
Admite recursul declarat de A.V.A.S. împotriva aceleiaşi decizii. Modifică în parte Decizia recurată, în sensul că respinge ca nefondat apelul reclamantei S.F. împotriva sentinţei civile nr. 150 din 1 februarie 2008 a Tribunalului Galaţi.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2742/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2729/2010. Civil. Succesiune. Revizuire -... → |
|---|
