ICCJ. Decizia nr. 29/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 29/2010
Dosar nr. 2401/86/2007
Şedinţa publică de la 12 ianuarie 2010
Deliberând, asupra recursurilor de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, la data de 4 aprilie 2007, reclamantul B.Z. a contestat Dispoziţia din 26 ianuarie 2004 emisă de primarul municipiului Fălticeni în baza Legii nr. 10/2001, solicitând instanţei să dispună, prin hotărârea ce se va pronunţa, desfiinţarea dispoziţiei şi stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele casă de locuit şi terenul aferent în suprafaţă de 1.100 mp situate în Fălticeni, casă de locuit şi teren în suprafaţă de 1.132 mp situate în Fălticeni şi casa de locuit cu teren, imobile trecute în proprietatea statului în baza Decretului nr. 72/1978.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că intimatul a respins notificările din 2001, motivat de lipsa hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de admitere a acţiunii în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei.
Tribunalul Suceava, prin sentinţa civilă nr. 1156 din 10 iunie 2008, a respins excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei, invocată de pârâtă, a admis acţiunea reclamantului, a desfiinţat Dispoziţia din 2004 şi a constatat că petentul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele solicitate prin notificări.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut cu privire la excepţie că nu s-a făcut dovada că dispoziţia i-a fost comunicată petentului, mandatarul acestuia H.V. neavând procură în acest sens.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că imobilele solicitate au aparţinut autorilor reclamantului, după care s-a făcut dovada calităţii de moştenitor şi aceste bunuri au făcut obiectul Deciziei nr. 72/1978 în baza căreia au trecut în proprietatea statului şi au fost demolate (construcţiile). Autorii petentului figurează în tabelul anexă la decizia menţionată, în baza căreia s-a acceptat donaţia în vederea construirii de blocuri în ansamblul de locuinţe „F.”
Instanţa a arătat că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, în raport cu care motivaţia intimatei din dispoziţia atacată nu poate fi reţinută, întrucât Decizia nr. 72/1978 în baza căreia s-a acceptat donaţia nu a fost încheiată în formă autentică pentru a fi necesară o hotărâre judecătorească de anulare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantul, cât şi pârâta.
Prin motivele de apel, reclamantul a susţinut că nu a fost stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite şi că nu s-a avut în vedere propunerea sa de a primi în natură o suprafaţă de teren echivalentă.
Pârâtul, în dezvoltarea motivelor de apel, a reiterat excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei împotriva dispoziţiei, arătând că dispoziţia a fost comunicată şi, ulterior, recomunicată atât reclamantului, cât şi mandatarului, însă nu a fost atacată în termen. Totodată, faţă de motivul principal al respingerii notificărilor, s-a susţinut că acestea au fost soluţionate sub imperiul legii iniţiale, iar soluţionarea cauzei la instanţă s-a realizat după modificările survenite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, când nu mai este necesară o hotărâre judecătorească de anulare a donaţiilor încheiate în formă neautentică.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia civilă nr. 114 din 22 octombrie 2008, a respins ca nefondate apelurile.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut cu privire la apelul reclamantului că notificările au fost soluţionate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 şi ar fi existat posibilitatea stabilirii de către instanţă a cuantumului despăgubirilor, însă reclamantul nu a solicitat proba cu expertiză tehnică de specialitate, iar instanţa nu ar fi putut iniţia aceste demersuri fără ca limitele rolului activ să fie depăşite, în condiţiile în care nici reclamantul, nici mandatara sa nu s-au prezentat la termenele de judecată, aşa încât prima instanţă în mod corect a constatat îndreptăţirea petentului la despăgubiri al căror cuantum să fie stabilit de C.C.S.D. În ceea ce priveşte cea de-a doua critică, s-a reţinut că, pe parcursul judecării cauzei la prima instanţă, reclamantul a solicitat în mai multe rânduri acordarea de despăgubiri băneşti în echivalent şi nu a formulat expres opţiunea privind restituirea în natură a unei suprafeţe de teren echivalentă prin cererea adresată instanţei, aşa încât, în mod corect, tribunalul a constatat îndreptăţirea reclamantului la obţinerea despăgubirilor.
Referitor la apelul pârâtei, curtea de apel a arătat în motivarea hotărârii că termenul de atacare în instanţă a dispoziţiei de restituire este unul de recomandare, depăşirea acestuia neputând atrage soluţionarea cauzei pe excepţie şi, în plus, reclamantul nu a dat dovadă de pasivitate în ceea ce priveşte realizarea drepturilor sale, iar faptul că domiciliază în străinătate îngreunează realizarea acestor demersuri. Totodată, s-a reţinut cu privire la fondul cauzei că în mod corect prima instanţă a reţinut nulitatea donaţiei pentru lipsa formei autentice a deciziei de acceptare din partea Statului Român.
Împotriva acestei decizii au exercitat calea de atac a recursului reclamantul B.Z. şi de pârâta Primăria municipiului Fălticeni.
În recursul formulat, reclamantul a susţinut că a solicitat acordarea unei suprafeţe de teren în compensare, la termenul din 11 aprilie 2008 la Tribunalul Suceava şi, ulterior în apel pentru termenul din 22 octombrie 2008, arătând analitic suprafaţa în mp şi locaţia în zone centrale ale municipiului Fălticeni.
Pârâta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând nelegalitatea deciziei atacate pentru greşita interpretare a art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data emiterii dispoziţiei, prevederi în temeiul cărora s-au respins notificările depuse de petent pe motivul nedepunerii la dosar de către acesta a hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de admitere a acţiunii în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei, aşa încât în mod clar dispoziţia contestată a fost emisă în condiţiile legii şi cu respectarea prevederilor aflate în vigoare la data de 26 ianuarie 2004. S-a mai arătat că abia începând cu anul 2005, odată cu apariţia O.U.G. nr. 209/2005 s-au modificat şi prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, dispoziţii care nu puteau fi aplicate în anul 2004.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursurile pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Prin motivele de apel, pârâta a invocat critica potrivit căreia notificările au fost soluţionate sub imperiul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, dinainte de modificarea textului de lege în anul 2005, text care prevede că nu mai este necesară o hotărâre judecătorească de anulare a donaţiilor încheiate în formă neautentică, critică ce a fost reiterată prin motivele de recurs.
Instanţa de apel însă, nu a analizat în considerentele deciziei pronunţate acest motiv invocat de pârâtă, răspunzând numai la critica ce viza tardivitatea formulării contestaţiei împotriva dispoziţiei emise de entitatea notificată.
Or, omisiunea instanţei de apel de a analiza toate motivele de apel cu care a fost învestită, de a arăta care sunt considerentele pentru care cererile apelantului sunt sau nu întemeiate, aşa cum prevede art. 261 alin. (5) C. proc. civ., echivalează cu o necercetare a fondului, care face imposibilă exercitarea controlului judiciar de instanţa de recurs.
Aşadar, nepronunţarea instanţei asupra motivului de apel enunţat atrage nulitatea hotărârii, ceea ce impune admiterea recursurilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare curţii de apel.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, devine inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de către recurenţi, urmând ca susţinerile şi apărările părţilor să fie avute în vedere de instanţa de trimitere cu ocazia rejudecării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamantul B.Z. şi de pârâta Primăria municipiului Fălticeni împotriva Deciziei nr. 114 din 22 octombrie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 287/2010. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 303/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
