ICCJ. Decizia nr. 2917/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2917/2010
Dosar nr. 1857/99/2008
Şedinţa publică din 11 mai 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Reclamantul T.N. a chemat în judecată pârâtul Primarul Municipiului Iaşi, solicitând desfiinţarea în parte a Dispoziţiei nr. 701 din 17 martie 2008 şi obligarea acestuia la completarea ei în sensul de a dispune restituirea în natură şi a diferenţei de teren expropriat în suprafaţă de 930 mp acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţia demolată în suprafaţă de 107.98 mp şi cheltuieli de judecată.
Motivând cererea, reclamantul, prin apărător, a arătat că este moştenitorul mătuşii sale V.S., fostă proprietară a imobilului compus din teren şi construcţie - din care terenul, în suprafaţă de 307 mp, a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974 şi o altă parte, în suprafaţă de 1037, 98 mp (din care 107, 98 mp construit şi pentru care i s-au plătit despăgubiri în sumă de 40012 lei), a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 115/1994. Prin Dispoziţia nr. 701/2008. i s-a restituit în natură, după restituirea despăgubirii, în sumă de 39980 lei, reactualizată, doar suprafaţa de 307 mp deşi a dovedit că şi o altă parte din imobil a fost expropriată.
Prin dispoziţia contestată, mai susţine reclamantul că pârâtul trebuia să dispună restituirea în natură a întregului imobil trecut abuziv în proprietatea statului în baza celor două acte normative, cu atât mai mult cu cât a depus în faza administrativă precizări la notificare, prin care solicită restituirea întregii suprafeţe de teren - construită şi neconstruită - situată la adresa din Iaşi, trecută în proprietatea statului.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 737 din 4 mai 2009, a respins cererea formulată de reclamantul T.N. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Iaşi.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că,prin Dispoziţia nr. 701 din 17 martie 2008 emisă de pârât, a fost soluţionată notificarea formulată de notificatoarea V.S., (prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului - teren în suprafaţă de 307 mp) în sensul restituirii în natură a imobilului - teren în suprafaţă de 307 mp situat în Iaşi, reclamantului T.N., moştenitorul acesteia.
Prin acţiunea formulată, reclamantul a solicitat desfiinţarea în parte a dispoziţiei şi obligarea pârâtului la completarea acesteia, în sensul de a dispune restituirea în natură a imobilului - teren în suprafaţă de 930 mp şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri în baza legii speciale pentru construcţia demolată, în suprafaţă de 107,98 mp.
Acţiunea este neîntemeiată, deoarece prin notificarea înregistrată sub nr. 68334 din 12 noiembrie 2001 şi formulată de V.S. - autoarea reclamantului - aceasta a solicitat restituirea în natură doar a imobilului - teren în suprafaţă de 307 mp, iar pârâtul prin dispoziţia nr. 701/2008 a recunoscut că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită, potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, dispunând restituirea în natură a imobilului.
Ulterior, reclamantul a mai formulat o notificare, („precizări la notificare") prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului - teren în suprafaţă de 930 mp şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţia demolată în suprafaţă de 107,98 mp cerere introdusă cu depăşirea termenului prevăzut de lege.
Astfel, potrivit prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „Persoana îndreptăţită va notifica în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului..., iar conform alin. (5) al aceluiaşi articol, nerespectarea termenului de 12 luni prevăzut pentru „ trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita injustiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent".
Potrivit textului citat, termenul pentru formularea notificării, prelungit succesiv, a fost de 12 luni s-a calculat de la data de 14 februarie 2001, când legea a intrat în vigoare şi a expirat la 14 februarie 2002.
Termenul de 12 luni este termen de decădere, nefiind susceptibil de întrerupere, suspendare sau repunere în termen.
Sancţiunea nerespectării acestui termen pentru înregistrarea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita injustiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
În speţă, reclamantul a formulat cea de a doua notificare la data de 22 noiembrie 2007, fiind tardiv introdusă, depăşind termenul prevăzut de dispoziţiile Legii nr. 10/ 2001.
Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamant, prin Decizia civilă nr. 168 din 30 octombrie 2009 a admis calea de atac, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza pentru rejudecarea în fond pentru motivele ce urmează.
T.N. a sesizat tribunalul printr-o acţiune prin care a solicitat completarea dispoziţiei nr. 701 din 17 martie 2008 emisă de Primarul Iaşi în sensul restituirii în natură şi a diferenţei de 930 mp teren şi acordării de măsuri reparatorii în echivalent pentru porţiunea de clădire demolată. în suprafaţă 107,98 mp.
Reclamantul a susţinut că Primarul Municipiului Iaşi trebuia să dispună restituirea în natură a întregului imobil preluat abuziv de către statul român şi nu numai a suprafeţei de 307 mp teren ce a fost notificată iniţial atâta timp cât în faza administrativă a formulat precizări la notificare solicitând restituirea imobilului.
La dosar a fost depusă notificarea formulată de V.S. prin care aceasta a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 307 mp teren construit şi neconstruit (fila 6 dosar fond), cât şi cererea ulterioară, intitulată „Precizări la Notificare" (fila 11 dosar fond), prin care apelantul a solicitat restituirea întregii suprafeţe de teren construit şi neconstruit din Iaşi, şi nu doar suprafaţa menţionată iniţial în notificare.
Curtea a reţinut că, în mod greşit, tribunalul a calificatei drept notificare distinctă ce ar fi fost formulată tardiv şi nu a analizat-o ca o cerere de precizare şi completare a notificării iniţiale aşa cum era intitulată de către cel care a formulat-o.
Raportat la modul de soluţionare a acestei cereri, Curtea a reţinut că tribunalul s-a pronunţat cu încălcarea principiului disponibilităţii în procesul civil producând apelantului o vătămare în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul primarul Municipiului Iaşi criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece cererea depusă în cursul anului 2007 de reclamant este o nouă notificare, depusă cu încălcarea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Decizia Curţii de Apel prin care este calificată notificarea depusă peste termenul legal ca fiind o completare a notificării iniţiale nu are bază legală, fiind în fapt un artificiu prin care reclamantul este repus în termen.
Înalta Curte, analizând Decizia prin prisma motivului de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, reţine caracterul fondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 a instituit la art. 22 un termen de decădere de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi prin OUG nr. 145/2001 până la 14 februarie 2002, înlăuntrul căruia persoana îndreptăţită trebuia să notifice persoana juridică deţinătoare cu privire la intenţia sa de restituire în natură a unui bun imobil determinat, cu indicarea unor elemente de identificare a bunului solicitat [alin. (2) al art. 22].
În prezenta cauză, autoarea reclamantului V.S., prin notificarea nr. 68334 din 12 noiembrie 2001, a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Iaşi, în suprafaţă de 307 mp (fila 6 dosar fond), imobil restituit prin dispoziţia nr. 701 din 17 martie 2008 (fila 8 dosar fond).
Cererea formulată de reclamant la 22 noiembrie 2007 nu este, aşa cum a arătat Curtea de Apel, doar o completare, o precizare a notificării iniţiale, ea reprezintă o veritabilă notificare de sine stătătoare, câtă vreme se solicită o nouă suprafaţă de teren, de 930 mp, precum şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţia demolată în suprafaţă de 107,98 mp, cereri ce nu au fost formulate de proprietara deposedată abuziv de bunul iniţial notificat.
Prima instanţă de fond a calificat corect cererea reclamantului şi a aplicat corespunzător legea de reparaţie atunci când a constatat că reclamantul a formulat noua notificare cu depăşirea termenului defipt de lege.
Argumentul instanţei de apel în sensul încălcării principiului disponibilităţii este nefondat câtă vreme prima instanţă s-a pronunţat strict asupra cererii de chemare în judecată, cu respectarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3), cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica Decizia în sensul respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul pârâtului Primarul Municipiului Iaşi împotriva deciziei nr. 168 din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică Decizia recurată în sensul că respinge ca nefondat apelul reclamantului împotriva sentinţei nr. 737 din 4 mai 2009 a Tribunalului Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2924/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2741/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
