ICCJ. Decizia nr. 3/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3/2010
Dosar nr. 7782/314/2007
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr. 7782/314 din 4 decembrie 2007, reclamantul B.I. a chemat în judecată pe pârâtele P.M. Suceava, prin primar, C.A. a Legii nr. 10/2001 Suceava şi P.J. Suceava, solicitând anularea hotărârii nr. 1023 din 20 mai 2003 emisă de C.A. a Legii nr. 10/2001 Suceava, obligarea pârâtelor la reconstituirea dreptului său de proprietate asupra suprafeţei de 2700 m.p. teren situat în com. Burdujeni, judeţul Suceava, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că s-a adresat P. Suceava prin notificarea nr. 135/2002, solicitând în baza Legii nr. 10/2001 şi, ulterior, a Legii nr. 247/2005, retrocedarea terenului sus-menţionat sau plata unor despăgubiri băneşti, însă cele patru pârâte şi-au declinat reciproc soluţionarea cererii sale.
Pârâta C.L.S.D.P.A.T. Suceava a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 13 martie 2008, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei.
Prin sentinţa civilă nr. 1405 din 13 martie 2008, Judecătoria Suceava a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Suceava şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 5 mai 2008.
Prin sentinţa civilă nr. 1611 din 14 octombrie 2008, Tribunalul Suceava a admis contestaţia, având ca obiect Legea nr. 10/2001, a anulat Dispoziţia nr. 1023 din 20 mai 2003 emisă de P.M. Suceava şi a constatat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 900 m.p. teren situat în Municipiul Suceava, str. Cuza Vodă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantul a făcut dovada calităţii de moştenitor descendent după defunctul său tată B.T.P., cât şi dreptul de proprietate al acestuia asupra terenului solicitat, conform dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005.
În considerentele sentinţei, cu privire la suprafaţa de 18 ari teren arabil situată la „C.I." instanţa a constatat că aceasta se află în posesia S.E. Suceava, fapt ce impune ca notificarea înregistrată sub nr. 135 din 14 februarie 2002 la B.E.J. M.M. şi T.I. şi adresată P.M. Suceava să fie înaintată unităţii deţinătoare a terenului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel M. Suceava, prin primar, care a criticat soluţia ca fiind nelegală şi netemeinică şi a solicitat schimbarea acesteia în sensul respingerii contestaţiei şi menţinerea dispoziţiei atacate.
În motivele de apel, se precizează că terenurile solicitate de reclamant nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, regimul juridic al acestora fiind reglementat de legile fondului funciar, aspect necercetat de către instanţa de fond, care a admis acţiunea deşi reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Prin Decizia nr. 1 din 13 ianuarie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârât, reţinând, în esenţă, că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 şi 3 din Legea nr. 10/2001, astfel că soluţia tribunalului este legală şi temeinică.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că autorul reclamantului, defunctul B.T.P., a figurat în R.A.M. Suceava în perioada 1959 - 1962 cu suprafaţa de 18 ari teren arabil situat la locul „C.I." şi cu suprafaţa de 9 ari teren situat la „C.V.", astfel cum reiese din adeverinţa nr. 94247/1998 emisă de P.M. Suceava.
De asemenea, a mai reţinut instanţa de apel că susţinerea pârâtei-apelante potrivit căreia terenul în litigiu intră sub incidenţa Legii fondului funciar nr. 18/1991, nu poate fi reţinută, întrucât, în adresa nr. 1126 din 29 iunie 2001 emisă de P.M. Suceava, se precizează, fără echivoc, că terenul solicitat de reclamant a trecut în proprietatea statului fiind în prezent ocupat de construcţii şi investiţii de interes public, aspect reiterat atât în adresa nr. 13349/2006 a C.L.F.F. Suceava, cât şi prin Hotărârea nr. 2073 din 22 iunie 2006 a C.J.S.D.P.T. Suceava.
Prin aceeaşi adresă reclamantul a fost îndrumat să formuleze notificare prin intermediul executorului judecătoresc şi să solicite măsuri reparatorii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, în echivalent, pentru contravaloarea bunului trecut în proprietatea statului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul M. Suceava, prin primar, solicitând admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii recurate, iar pe fond, respingerea plângerii şi menţinerea Dispoziţiei nr. 1023 din 20 mai 2003, aşa cum a fost emisă, pentru următoarele motive:
1. Pârâtul apreciază că instanţa de fond, în exercitarea rolului său activ, era datoare să cerceteze cererea reclamantului sub aspectul termenului de introducere a acţiunilor fondate pe prevederile Legii nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât exista o cauză care ar fi împiedicat judecarea în fond a cauzei. Astfel, instanţa avea obligaţia să solicite reclamantului să probeze afirmaţiile, potrivit cărora acesta a intrat în posesia dispoziţiei în anul 2007, fără a trece la judecarea în fond a cauzei până ce acest aspect nu ar fi fost clarificat. Totodată, instanţa de apel, fiind instanţă de control judiciar, şi având în vedere caracterul devolutiv al apelului, era, de asemenea, datoare să cerceteze toate aspectele cauzei pentru ca, prin hotărârea acesteia, să fie respectate prevederile legale.
2. Decizia nr. 1 din 13 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi sentinţa civilă nr. 1611 din 04 octombrie 2008 a Tribunalului Suceava, secţia civilă, sunt nelegale şi netemeinice, deoarece, instanţa de fond, în mod nelegal şi netemeinic, a admis cererea reclamantului, desfiinţând dispoziţia şi constatând că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 900 m.p. teren situat în Municipiul Suceava şi a respins apelul promovat de Municipiul Suceava, prin primar.
Mai arată pârâtul că, urmare a prevederilor Legii nr. 10/2001, doar comisia însărcinată cu soluţionarea notificărilor era în măsură să stabilească situaţia juridică a imobilului şi că prevederile art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, republicată, arată în mod clar că nu intră sub incidenţa legii terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar.
Astfel, instanţa, după ce a constatat că autorul reclamantului a figurat în evidenţele R.A., în perioada 1959 – 1962, cu suprafaţa de 900 m.p. teren arabil, avea obligaţia de a stabili dacă acest imobil face obiectul Legii nr. 10/2001, aşa cum se arată în art. 2 şi art. 8 din aceeaşi lege, sau regimul acestuia este reglementat de legile fondului funciar.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
1. Prima critică nu poate fi reţinută, deoarece această excepţie, a tardivităţii plângerii formulate împotriva dispoziţiei atacate, a fost ridicată de către recurentul-pârât direct în recurs, aceasta nefiind invocată nici în faţa primei instanţe, nici în faţa instanţei de apel.
Mai mult, potrivit art. 1169 C. civ., cel ce face cerere în faţa instanţei trebuie să o dovedească, astfel că, sarcina de a dovedi faptul că reclamantul a formulat acţiune împotriva dispoziţiei emise de către pârâtul-recurent cu depăşirea termenului prevăzut de lege, revenea chiar recurentului-pârât, prin depunerea la dosarul cauzei a dovezii privind comunicarea dispoziţiei atacate.
2. Nu poate fi reţinută nici susţinerea recurentului-pârât cu privire la faptul că doar entitatea deţinătoare era în măsură să stabilească situaţia juridică a imobilului, deoarece, potrivit Deciziei nr. XX/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obligatorie potrivit art. 329 C. proc. civ., instanţele au plenitudine de competenţă în ce priveşte aplicarea Legii nr. 10/2001 şi pot rezolva, pe fond, cererile formulate de către persoanele îndreptăţite.
În ceea ce priveşte critica cu privire la faptul că suprafaţa de 900 m.p. teren arabil trebuia să facă obiectul legilor fondului funciar, nici aceasta nu poate fi reţinută, deoarece, aşa după cum în mod corect au reţinut atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, chiar pârâta a indicat reclamantului, când acesta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren în temeiul legilor fondului funciar, să se adreseze cu o cerere formulată în baza Legii nr. 10/2001, deoarece terenul respectiv a fost preluat de către stat şi este afectat de construcţii şi utilităţi publice.
Prin urmare, în mod legal au stabilit instanţele de fond că terenul respectiv face obiectul Legii nr. 10/2001, că reclamantul a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită potrivit dispoziţiilor acestei legi şi că se impune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, ţinând cont de faptul că terenul respectiv nu este liber, fiind afectat de construcţii şi utilităţi publice.
Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul P.M. Suceava împotriva deciziei nr. 1 din 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 33/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 162/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
